Somaţie de plată. Hotărâre din 25-03-2013, Judecătoria CÂMPINA
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 25-03-2013 în dosarul nr. 935/204/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL P.
Câmpina, ., nr. 14, jud. P.,cod_
tel_; tel/fax_
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ORDONANȚA NR. 919
Ședința publică de la 25 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE –D. E.
GREFIER- I. C.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditoarea S.C. H. P. S.A. și pe debitorul C. C.,având ca obiect somație de plată.
Acțiunea a fost timbrată cu 39 lei (f.3), timbru judiciar de 0,3 lei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că societatea creditoare a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Instanța analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ creditoarea S.C. H. P. S.A., prin reprezentanții săi legali, a solicitat pe calea somației de plată obligarea debitorului C. C., la plata sumei de 58,58 lei, reprezentând contravaloare facturi emise și neachitate din perioada 09._, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că debitoarea a beneficiat de serviciile de apă, canal, preluarea apei meteorice, facturile emise nefiind achitate.
În drept a invocat disp. O.G. nr. 5/2001, Legea nr. 51/2006, iar în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ. a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În dovedirea cererii, creditoarea a atașat: borderou facturi, contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr._ din 13.01.2009, proces verbal din 04.02.2013 (f. 5-15).
Legal citată, debitoarea nu a formulat în apărare întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În baza contractului pentru alimentarea cu apă și de canalizare nr._ din 13.01.2009, semnat de părți, debitorul a beneficiat de serviciile creditoarei în perioada 09._, fiind emise facturile depuse în copie la dosar (f.6-10), în valoare de 58,58 lei .
Față de dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 5/2001, constatându-se existența unei creanțe certe, lichide și exigibile împotriva debitoarei, cât și față de dispozițiile art. 969 Cod civil, ce conferă putere de lege convenției părților, va fi admisă cererea de emitere a somației de plată, urmând ca debitoarea să fie obligată la plata sumei de 58,58 lei către creditoare, reprezentând contravaloarea facturilor emise și neachitate pentru perioada 09._.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, urmează a obliga debitoarea și la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă de timbru și timbre judiciare.
Văzând și prevederile art. 8 din O.G. nr. 5/2001,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de somație de plată formulată de creditoarea S.C. H. P. S.A., cu sediul în Ploiești, .. 1 jud. P., în contradictoriu cu debitorul C. C. domiciliat în or. Băicoi, ..11, jud. P. și în consecință:
Somează debitorul să plătească creditoarei în termen de 20 de zile de la primirea prezentei suma de 58,58 lei, reprezentând contravaloarea facturilor emise și neachitate pentru perioada 09._.
Obligă debitorul să plătească creditoarei suma de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de a formula de cerere în anulare pentru debitoarea, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 25.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. E. I. C.
Red. DE/SL
4 ex./27.03.2013
← Somaţie de plată. Sentința nr. 1346/2013. Judecătoria CÂMPINA | Somaţie de plată. Sentința nr. 1785/2013. Judecătoria CÂMPINA → |
---|