Somaţie de plată. Sentința nr. 667/2013. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 667/2013 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 06-03-2013 în dosarul nr. 421/204/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C., JUDEȚUL PRAHOVA

C., ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001.

DOSAR NR._

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 667/2013

SEDINTA PUBLICA DIN 06.03.2013

P. :C. M.

GREFIER: B. L. M.

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de creditoarea S.C. ,,S. & CO C.” SRL C., prin reprezentanții săi legali împotriva debitoarei . Băicoi având ca obiect somație de plată.

Cererea nu a fost legal timbrată.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează că la dosar s-a depus o cerere de renunțare la judecata acuzei de către creditoare.

În temeiul disp. art. 1591 al. 4 cod procedură civilă, rap. la disp. art. 2 alin.1 din O.G. nr. 5/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța, din oficiu invocă excepția de netimbrare a cererii în temeiul art. 137 din codul de procedură civilă și art. 20 alin.3 din Legea 146/1997, modificată și completată și rămâne în pronunțare pe excepția invocată.

JUDECATA:

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, creditoarea S.C. ,,S. & CO C.” SRL C., prin reprezentanții săi legali a solicitat pe calea somației de plată obligarea debitoarei . Băicoi prin reprezentanții săi legali, la plata sumei de 292,29 lei, reprezentând contravaloare marfă și la plata penalităților de întârziere de 1% pe zi de la data scadenței facturilor fiscale până la achitarea integrală a debitului și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea cererii creditoarea a arătat că între părți s-au desfășurat raporturi comerciale în urma cărora a fost emisă factura fiscală nr. PHSIG nr. 591636A din 21.08.2012 în valoare totală de 320,82 lei din care s-a achitat un avans de 28,53 lei și a rămas un sold neachitat de 292,29 lei, factură ce a fost acceptată de debitoare prin semnătură și care face dovada în legătură cu existența actului juridic și cu executarea obligației ce face obiectul acestuia.

Creditoarea a apreciat că suma solicitată întrunește cele trei condiții de certitudine, lichiditate și exigibilitate prevăzute de art. 1 din OG nr. 5/2001, în cauză fiind vorba despre o creanță incontestabilă.

In drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe disp.art.1 din O.G. nr.5/2001, art. 274 din codul de procedură civilă și a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 din codul de procedură civilă.

In dovedirea cererii creditoarea a depus în copie la dosar factura fiscală nr. PH SIG nr. A0591636 din 21.08.2012(f.5) și a solicitat proba cu înscrisuri.

Fiind legal citată debitoarea nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.

Prin cererea depusă la dosar creditoarea a renunțat la judecata cauzei conform art. 246 din codul de procedură civilă (f.6).

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată în fapt următoarele:

Având în vedere că cererea de somație de plată formulată de creditoare se timbrează cu suma de 39 lei conform art. 3 lit.o1 din Legea nr. 146/1997, modificată și completată și taxa de timbru se plătește anticipat potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, iar creditoarea nu a achitat taxa de timbru aferentă cererii formulate, instanța urmează ca în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, modificată și completată, să anuleze cererea ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează cererea formulată de creditoarea S.C. ,,S. & CO C.” SRL C., cu sediul în mun. C., . nr. 22, jud. Prahova prin reprezentanții săi legali înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_ împotriva debitoarei . Băicoi cu sediul în orașul Băicoi, ., jud. Prahova, înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_ prin reprezentanții săi legali ce netimbrată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 06.03.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

C. M.

Red. CM

2 ex/07.03.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 667/2013. Judecătoria CÂMPINA