Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3277/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 3277/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 29-10-2014 în dosarul nr. 5915/204/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

Dosar nr._

SECTIA CIVILA

SENTINȚA CIVILA Nr. 3277

Ședința publică de la 29 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C.

Grefier L. B.

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniștii privind pe creditor S.C.EPA S. S.R.L. ÎN F. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR BINDIU I. S. și pe debitor S.C. T. S. S.R.L., având ca obiect ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C. și.urm.

Cererea este scutită de taxa de timbru în baza disp. art. 77 din Lg. 85/2006.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că s-a solicitat de către creditoarea judecarea cauzei în lipsa sa.

Instanța, în baza art. 131 alin. 1 cod procedură civilă, verificându-și competența constată că este competentă general, teritorial și material să soluționeze prezenta cauză, conform disp. art. 1015 din codul de procedură civilă, raportat la disp. art. 94 al. 1 și art. 107 al. 1 din codul de procedură civilă.

Față de disp. art. 238 din codul de procedură civilă estimează durata soluționării cauzei la o lună de zile.

Conform disp. art. disp. art.258, 255 și art. 237 alin. 2 pct. 7 din codul de procedură civilă încuviințează reclamantei proba cu înscrisuri, apreciind ca fiind concludentă și necesară în soluționarea prezentei cauze.

Nemaifiind alte cererii de formulat și probe de administrat, în baza art. 244 alin. 1 din codul de procedură civilă, instanța declară încheiată cercetarea procesului și rămâne în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, creditoarea . în faliment prin lichidator judiciar Cabinet Individual de insolvență Bindui I. S. a solicitat pe calea ordonanței de plată obligarea debitoarei ., la plata sumei de 315,48 lei debit datorată în baza facturii nr. 1319 din 01.08.2011 cu aplicarea dobânzii legale potrivit art. 1017 alin. 1 din codul de procedură civilă și obligarea debitoarei la plata daunelor interese potrivit art. 1017 alin. 3 din codul de procedură civilă reprezentând 2% fond lichidare asupra întregii sume de plată față de dispozițiile art. 4 pct. 6 lit. c din Legea 85/2006.

În motivarea cererii creditoarea a arătat că a emis către societatea debitoare o factură având numărul 1319/01.08.2011 reprezentând refacturare cheltuieli curs instruire și formare profesională și având în vedere că s-au întârziat plățile față de data scadenței debitoarea a fost somată prin adresa nr. 164 din 13.03.2014 să achite obligațiile scadente potrivit art. 1014 din codul de procedură civilă prin scrisoarea recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire.

În drept, creditoarea și-a întemeiat cererea pe titlu X din codul de procedură civilă.

În dovedirea cererii creditoarea a depus în copie la dosar factura nr. 1319 din 01.08.2011 (f.5), anexa nr. 1 (f.6), somația comunicată debitoarei (f.7-8), sentința civilă nr. 7668 din 05.12.2012 a Tribunalului Maramureș (f.9) și a solicitat proba cu înscrisuri.

Prin rezoluția din 07.10.2014, instanța a dispus comunicarea către debitoare a cererii de chemare în judecată și a înscrisurilor atașate cu mențiunea de a formula întâmpinare cu cel puțin 3 zile înaintea termenului de judecată.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată în fapt următoarele:

Prin factura nr. 1319 din 01.08.2011 au fost refacturate cheltuielile pentru cursul de instruire și formare profesională prestate societății debitoare în valoare de 315,48 lei (f.5).

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că societatea creditoare a comunicat debitoarei somația și factura fiscală care au fost primite de debitoare la data de 17.03.2014 (f.7-8).

Potrivit art. 1013 din codul de procedură civilă, procedura ordonanței de plată se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinat potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de parți prin semnătură, ori în alt mod admis de lege.

Debitoarea nu a contestat această creanță și nu a formulat întâmpinare, și față de împrejurările cauzei instanța poate aprecia aceasta ca o recunoaștere a pretențiilor creditoarei, potrivit art. 1018 alin. 3 din codul de procedură civilă.

Pentru considerentele arătate, având în vedere că factura fiscală nr. 1319 din 01.08.2011 emisă de creditoare a fost însușită de debitoarea prin semnătură, instanța urmează ca în baza art. 969 din codul civil, art.1013 și art. 1021 alin. 2 din codul de procedură civilă, să admită în parte cererea și să someze debitoarea ca în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe să plătească creditoarei suma de 315,48 lei reprezentând refacturare cheltuieli curs instruire și pregătire profesională și dobânda legală calculată pe baza ratei dobânzii de referință stabilită de Banca Națională a României conform art. 1017 alin. 2 pct. 2 lit. b pct. i din codul de procedură civilă, după 30 de zile de la data primirii de către debitoare a facturii și până la data achitării efective.

În ceea ce privește penalitățile solicitate de creditoare instanța reține că între părți nu a fost încheiat un contract prin care părțile să fi instituit o clauză penală prin care să determine cu anticipație cuantumul daunelor interese moratorii și simpla mențiune din conținutul facturii fiscale nu face dovada întrunirii acordului de voință al părților potrivit art. 969 din codul civil.

Conform disp. art. 1017 alin. 3 din codul de procedură civilă, creditoarea poate pretindă daune interese suplimentare pentru toate cheltuielile făcute pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutării la timp a obligațiilor de către debitoare.

În ceea ce privește daunele interese reprezentând 2% din sumele recuperate în cadrul procedurii de insolvență și care se constituie la fondul de lichidare prevăzut de art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006, respectiv fondul de lichidare în lipsa disponibilităților în contul debitoarei, instanța reține că societatea creditoare nu a făcut dovada cuantumului cheltuielilor făcute ca urmare a neexecutării la timp a obligației de către debitoare potrivit art. 1017 alin. 3 din codul de procedură civilă, iar preluarea cotei de 2 % fondul de lichidare are în vedere sumele recuperate în cadrul procedurii de insolvență, inclusiv din fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de creditoarea S.C. ,,EPA S. SRL- ÎN F. cu sediul în mun. Baia M., .. 1, . înregistrată al ORC sub nr. J_, CUI_ prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență Bindiu I. S. împotriva debitoarei S.C. ,,T. S.” S.R.L cu sediul în ., jud. Prahova, înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_ și în consecință;

Somează debitoarea ca în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei ordonanțe să plătească creditoarei suma de 315,48 lei reprezentând contravaloare cheltuieli curs instruire și formare profesională și dobânda legală în raport de rata dobânzii de referință stabilită de BNR după 30 de zile de la data primirii de către debitoare a facturii și până la data achitării efective.

Respinge capătul de cerere privind daunele interese ca neîntemeiat.

Cu dreptul de a formula cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare pentru creditoare și debitoare.

Cererea în anulare se depune la Judecătoria Câmpina.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 29.10.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. C. L. B.

Red. CM

4ex./10.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u.. Sentința nr. 3277/2014. Judecătoria CÂMPINA