Somaţie de plată. Sentința nr. 314/2014. Judecătoria CÂMPINA

Sentința nr. 314/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 27-01-2014 în dosarul nr. 4579/204/2012

R.

JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA

Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova,cod_

tel_; tel/fax_

Operator de date cu caracter personal nr. 7527

Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 314

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - D. E.

GREFIER - I. C.

Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect somație de plată formulată de creditoarea . MANAGEMENT SERVICES SRL MANDATARA A CREDITORULUI . ROMANIA SA în contradictoriu cu debitorul V. M. V.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 26.11.1012 și că s-a dispus din oficiu repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimarii.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra acțiunii civile de față, instanța reține următoarele:

Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură efectuat în cauză a avut loc la data de 26.11.1012, când cauza a fost suspendată – în temeiul art. 155 ind.1 cod pr.civ. - față de faptul că nu au fost indicați moștenitorii debitorului decedat.

Conform art. 248 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de cel puțin un an.

Întrucât în cazul în speță termenul de un an de la ultimul act de procedură efectuat s-a împlinit, instanța - în baza art. 252 C.pr.civ., raportat la art. 248 C.pr.civ. - urmează să constate perimarea cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată cererea privind pe creditoarea . MANAGEMENT SERVICES SRL MANDATARA A CREDITORULUI . ROMANIA SA cu sediul în București .-6 sector 4, ONRC sub nr. J_ CUI R_, PRIN AVOCAT M. M. V. în contradictoriu cu debitorul V. M. V. cu ultimul domiciliu Călinești, Măgureni nr.396 jud. Prahova .

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 27.01.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER

D. E. I. C.

Red. DE/SL

4 ex./28.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Somaţie de plată. Sentința nr. 314/2014. Judecătoria CÂMPINA