Acţiune în anulare. OG nr. 5/2001. Sentința nr. 1721/2014. Judecătoria CÂMPINA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1721/2014 pronunțată de Judecătoria CÂMPINA la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 1712/204/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CÂMPINA, JUDEȚUL PRAHOVA
Câmpina, ., nr. 14, jud. Prahova
Operator de date cu caracter personal nr. 7527
Prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1721
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA_ 2014
COMPLET CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: Ș. M. A.
JUDECĂTOR: T. A. C. A.
GREFIER: NIȚEANU V. M.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile având ca obiect cerere în anulare a ordonanței de plată formulată de debitoarea S.C. A. G. S.R.L. în contradictoriu cu creditoarea S.C. G. S. S.R.L.
Acțiune legal timbrată cu suma de 100 lei potrivit chitanței nr._/28.04.2014 (f. 12).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. P. R. M. pentru societatea creditoare, lipsind reprezentantul legal al debitoarei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus întâmpinare și un set de acte de către societatea creditoare, după care:
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 131 C. pr. civ., procedează la verificarea competenței și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina, fiind îndeplinite condițiile disp. art. 1023 alin. 4 C. pr. civ. și acordă cuvântul la probe.
Av. P. R. M. pentru societatea creditoare solicită proba cu înscrisuri și arată că nu mai are alte cereri de formulat. Depune dovada cheltuielilor de judecată, extras cont și împuterniciri avocațiale. Solicită cuvântul în dezbateri.
Instanța în temeiul art. 255 alin. 1, art. 258 alin. 1 C. pr. civ. rap. la art. 1.020 alin. 1 C. pr. civ încuviințează părților proba cu înscrisuri ca fiind legală, admisibilă și concludentă soluționării cauzei, și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
Av. P. R. M. având cuvântul pentru societatea creditoare solicită respingerea cererii în anulare ca total nefundamentată. Referitor la excepția necompetenței teritoriale nu este cazul situației învederată de debitoare, acțiunea a fost introdusă la instanța de la sediul acesteia, instanța fiind competentă să soluționeze cererea. Debitoarea recunoaște debitul, iar penalitățile nu sunt contractuale ci rezultă dintr-un act normativ.
De asemenea cheltuielile de judecată nu sunt exagerate, reprezentând de altfel taxa de timbru, onorariul apărătorului și cheltuielile de transport. Cererea este formulată cu rea credință, poate s-ar impune chiar amendarea debitoarei, care nu dorește decât tergiversarea soluționării cauzei. Cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 07.04.2014 debitoarea S.C. A. G. S.R.L. a formulat în contradictoriu cu societatea creditoare S.C. G. S. S.R.L., cerere în anularea sentinței civile nr. 985/19.03.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._ solicitând anularea în tot a ordonanței de plată, în principal, în subsidiar numai în măsura sumelor de plata restante, fără dobânzi și penalități, precum și cenzurarea cheltuielilor de judecată conform art.451 alin. 2 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii, debitoarea a arătat că hotărârea - ordonanță de plată este nulă absolut ca urmare a aplicării principiilor "Quod nullumest nullum producit effectum = Ceea ce este nul nu produce efecte" și "Accesorium sequitur principalae = Ceea ce este accesoriu urmează situația a ceea ce este principal".
Prin cererea creditoarei adresată Biroului executorului judecătoresc Cimpian M. R. s-a solicitat remiterea somației către ea, indicându-se sediul și punctul de lucru al societății în Băicoi, ., jud. Prahova, precum și în Ploiești, . nr. 1, jud. Prahova, cu precizarea că acest punct de lucru este dat în contractul încheiat ca sediu.
In prezent societatea are punctul de lucru în Ploiești, .-13, cod poștal_, sediul fiind menționat și pe site-ul societății, fiind ușor de identificat printr-o elementară de căutare pe internet.
Cu toate acestea, creditorul nu a indicat corect punctul de lucru, iar executorul judecătoresc a comunicat somația doar la sediul societății nu și la punctul de lucru după cum se solicitase prin cererea respectivă.
Comunicarea actelor de procedură făcută de către executor este nulă în condițiile art.174-178 Cod procedură civilă pentru că la sediul său nu s-a procedat conform art. 153 și art. 155 pct. 3 Cod procedură civilă, iar persoana care a primit la sediul citația nu face parte din cele prev de art.162 Cod procedură civilă, neavând calitate în societate.
Menționează debitoarea că aceeași greșeală procedurală o reia și instanța de judecată, ceea ce a făcut imposibilă aflarea din timp a situației și exercitarea drepturilor sale procedurale legale, nefiind citată legal.
În atare condiții și cu formularea unei cereri de apărare în chiar cuprinsul întâmpinării, a fost grav prejudiciată întrucât această solicitare le-a fost efectiv ignorată, astfel încât s-au încălcat disp. art. 6 CEDO dar și disp. art. 6 și urm. Cod procedură civilă.
În ceea ce privește competența teritorială a judecării cauzei, potrivit punctului 5 și pct. 8 din contractul părților litigiile nesoluționate pe cale amiabilă vor fi soluționate de către instanța de drept comun, însă creditoarea nu a încercat soluționarea pe cale amiabilă, iar instanța de drept comun este Judecătoria Ploiești în raza căreia se află "sediul" indicat în contract și "adresa de livrare", cf. art. 107 Cod procedura civila, pe de o parte, iar pe de alta parte sunt incidente și disp. art. 109 rap. la art. 1015 Cod civil.
De aceea consideră debitoarea că hotărârea atacată a fost pronunțată de către o instanță necompetentă, astfel încât urmează a se admite contestația în anulare și a se trimite cauza pentru a se rejudeca de către Judecătoria Ploiești.
Se mai arată de debitoare că în cuprinsul punctului 5.1. "Clauze contractuale" din contractul dedus judecații se menționează că: "Echipamentele sunt și rămân proprietatea furnizorului până la achitarea integrală a acestora", or, daca sunt proprietatea furnizorului, acesta are la îndemâna o altă cale de rezolvare a situației acestor echipamente.
De asemenea cea mai importantă clauză a contractului a fost efectiv omisă la examinare, deși a invocat în cuprinsul întâmpinării acest aspect și anume menționarea la punctul 5.4. „Subsemnatele părți contractante convin ca prezentului contract să nu i se aplice dispozițiile art. 4 alin.3 din Legea nr. 439/2002 (în realitate este nr. 469/2002.) privind unele masuri pentru întărirea disciplinei contractuale respective totalul penalităților pentru întârziere în decontare poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate".
Principiul este acela dat de disp. art. 969 Cod civil, rap. la art. 6 din Legea nr. 287/2009 privind Noul cod civil și art.2 și 5 din Legea nr. 71 /2011 privind aplicarea acestuia, astfel că părțile nu au dorit în mod expres ca penalitățile să depășească sumele datorate, iar judecătorul fondului nu a observat clauza expresă și explicită a contractului, acordând penalități în mod nelegal, îmbrățișând întru totul calculele creditorului, deși le-a contestat tocmai pe baza contractului.
Apreciază debitoarea că este necesar ca judecarea să se facă potrivit dreptului comun, dorește să facă plățile sumei datorate, restante, însă nu și a unor penalități nejustificate.
Consideră și că în ceea ce privește cheltuielile de judecată și acestea sunt exagerate și cere a fi reduse potrivit temeiului de drept menționat.
Creditoarea a formulat întâmpinare (f. 33-38) prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii în anulare, menținând, ca legală și temeinică sentința civilă nr. 985/2014 pronunțată în ședința publică din 19 martie 2014, în dosar nr._ al Judecătoriei Câmpina; și obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea întâmpinării s-a arătat că prin sentința civilă nr. 985/2014, pronunțată în ședința publică din 19 martie 2014, în dosar nr._ al Judecătoriei Câmpina, a fost admisă cererea înregistrată de ea, care a solicitat pe calea ordonanței de plată obligarea debitoarei S.C. A. G. S.R.L. la plata sumei de 12.499,95 lei reprezentând contravaloare marfă livrată, a sumei de 19.979,65 lei reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată până la data de 31.01.2014, precum și în continuare până la data achitării debitului, cu cheltuieli de judecată.
Conform art. 1023 alin. 3 C. proc. civ. "prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerințelor prevăzute de prezentul titlu pentru emiterea ordonanței de plată, precum și, dacă este cazul, cauze de stingere a obligației ulterioare emiterii ordonanței de plată."
Criticile invocate de debitoare în cuprinsul cererii în anulare nu se înscriu însă în această categorie, strict reglementată de legiuitor, ci vizează aspecte care exced obiectului cauzei, și în plus de aceasta, sunt în mare parte nefundamentate din punct de vedere juridic,
Astfel cu privire la debitul principal, trebuie făcută ab iniția precizarea că suma datorată de debitoare reprezentând contravaloare marfă (în cuantum de 12.499,95 lei) reprezintă o creanță certă, lichidă, exigibilă și necontestată, întrucât rezultă din facturile emise de creditoare, în baza contractului de colaborare încheiat de către părți.
Marfa, împreună cu facturile fiscale, au fost ridicate de către administratorul/reprezentantul societății debitoare, care a și semnat de primire. Aceste facturi fiscale fac dovada în favoarea sa asupra elementelor esențiale ale operațiunii, și anume: preț, cantitate de marfă, termene de plată, predare.
Societatea debitoare nu a făcut nici o obiecțiune fața de calitatea și cantitatea produselor achiziționate de la ea, nu a făcut obiecțiuni nici cu privire la conținutul facturilor fiscale emise, nu a returnat marfa, folosind-o la îndeplinirea scopurilor sale comerciale, fapt ce echivalează în plus cu o acceptare a facturilor menționate.
Mai mult, având în vedere că factura nr._ din data de 24.07.2012 a fost acceptată la plată de către societatea debitoare și prin faptul plății parțiale (așa cum reiese din fișa analitică a contului); consideră că a făcut în mod indubitabil dovada caracterului cert, lichid și exigibil al creanței pretinse, în sensul prevederilor art. 662 alin. 2, 3, respectiv 4 C. pr. civ. constituind, în același timp, înscris însușit de societatea debitoare care atestă această obligație.
De altfel, debitul principal este necontestat și recunoscut expres de către reprezentantul debitoarei, atât prin cuprinsul întâmpinării depuse pentru termenul de judecată din 19.03.2014 în dosar nr. _ al Judecătoriei Câmpina, cât și prin cuprinsul cererii în anulare.
Așadar, în contextul în care debitul principal nu este contestat nici prin cererea în anulare, și nu a fost contestat nici în fața instanței de fond, instanța de control judiciar nu a fost investită să dispună asupra primului petit formulat în cadrul cererii înregistrate în dosar nr._ al Judecătoriei Câmpina având ca obiect ordonanță de plată.
Cu privire la somația comunicată potrivit art. 1014 C. pr. civ., arată creditoarea că în vederea soluționării pe cale amiabilă a diferendului ivit ca urmare a nerespectării prevederilor contractuale de către societatea debitoare, a înaintat prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc Cimpian M. R., în data de 13.03.2013 o somație, înregistrată sub nr. 109/2013, prin care a pus în vedere debitoarei să achite debitul restant în termen de 15 zile de la primirea acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 1014 Cod procedură civilă. La acea dată, debitul restant era în cuantum de 23.976,64 lei.
Somația a fost comunicată atât la sediul societății, aflat în loc. Băicoi, ., jud. Prahova, unde actele au fost înmânate mamei administratorilor care a și semnat de primire, cât și la punctul de lucru al societății prevăzut în contractul de colaborare ca și "sediu", aflat în Ploiești, ., nr. 1, jud. Prahova, unde, în lipsa destinatarilor, actele au fost depuse în cutia poștală. Chiar dacă, potrivit dispozițiilor legale, era suficient să comunice somația la sediul societății, a dat dovadă de bună-credință când a ales să se asigure că somația va ajunge la destinatar, prin trimiterea acesteia atât la sediu, cât și la punctul de lucru prevăzut în contract
Faptul că, ulterior încheierii contractului de colaborare, societatea debitoare a mai deschis un punct de lucru în afară de cel prevăzut în contract, nu o obligă să efectueze comunicări și la acesta din urmă, deci în opinia sa, în lipsa unui temei juridic, această critică a debitoarei nu este pertinentă și nu poate fi primită.
Mai mult decât atât, ulterior comunicării somației, debitoarea a înțeles să achite parțial debitul restant, astfel ca a efectuat plați parțiale, prin OP, astfel: în 25.03.2013, suma de 2.171,24 lei, reprezentând c/val f. f._/12.07.2012; în 22.04.2013, suma de 3.128,54 lei reprezentând debit parțial f. f._/17.07.2012; în 01.07.2013, suma de 1.000 lei, reprezentând debit parțial f. f._/17.07.2012; în 06.09.2013, suma de 1.000 lei, reprezentând debit parțial f. f._/17.07.2012; în 19.09.2013, suma de 1.000 lei, reprezentând debit parțial f. f._/17.07.2012; în 11.10.2013, suma de 500 lei, reprezentând debit parțial f. f._/17.07.2012; în 13.11.2013, suma de 1.676,88 lei, reprezentând rest plată f. f._/17.07.2012 și debit parțial f. f._/24.07.2012.
Comunicarea somației este dovedită și de efectuarea acestor plați parțiale, și reprezintă, o dată în plus, întocmai o recunoaștere tacită a pretențiilor sale.
Raportat la nelegala citare efectuată de către instanța de judecată, se arată că trecând peste faptul că citarea pentru termenul de judecată din 19.03.2014 în dosar nr._ al Judecătoriei Câmpina s-a efectuat în deplină concordanță cu prevederile legale, la sediul societății, însăși depunerea întâmpinării stă dovada faptului că debitoarea, prin reprezentanții săi, avea cunoștință de demersul procesual demarat de către ea. Astfel, orice neregularitate cu privire la procedura de citare este atât tardivă, cât și nefondată.
În ceea ce privește competența teritorială principiul în materia competenței este dat de art. 107 C. pr. civ, potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție [...] își are sediul pârâtul. Conform art. 109 C. pr. civ. cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face și la instanța locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică [...].
În condițiile determinate de cele două texte, reclamantul are posibilitatea de a alege între două instanțe deopotrivă competente și în acest sens, este incident art. 116 C, pr. civ, conform căruia reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.
Mai mult decât atât, "excepția" necompetenței invocată de către debitoare este una de ordine privată (a se vedea art. 129 alin. 3 coroborat cu alin. 2 C. pr. civ.), vizând competența teritorială alternativă, astfel încât, potrivit art. 130 alin. 3 C. pr. civ, aceasta putea fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, atunci când aceasta este obligatorie (cum este cazul și în speță). Așadar, nici această critică nu poate subzista, în contextul în care este atât nefondată, cât și tardivă.
Cu privire la unele clauze contractuale debitoarea invocă o prevedere a contractului de colaborare, potrivit căreia "echipamentele sunt și rămân proprietatea furnizorului până la achitarea integrală a acestora", și că ea ar fi avut la îndemână o altă cale de rezolvare a situației acestor echipamente, fără a indica însă oare ar fi această cale.
Intuiește că debitoarea s-a referit la acțiunea în rezoluțiunea contractului, și înțelege să arate în acest context că este la latitudinea exclusivă a creditorului de a alege între mai multe acțiuni, deopotrivă la îndemâna sa, executarea silită a obligației sale fiind una dintre acestea, executare care în cazul de față a îmbrăcat haina ordonanței de plată. Nicio prevedere legală nu condiționează încercarea de a recupera creanța datorată de efectuarea altor demersuri posibile.
Raportat la dobânda legală penalizatoare, se arată că prin contractul încheiat între părți nu au fost prevăzute daunele moratorii în cazul neachitării la scadență a sumelor datorate de debitoare, stabilindu-se însă în mod expres, că totalul penalităților pentru întârziere în decontare poate depăși cuantumul sumei asupra căreia au fost calculate (art. 5, pct. 4 - teza finala din contract). În cuprinsul cererii în anulare, după invocarea acestei clauze, agreată de părți prin semnarea contractului de colaborare, debitoarea concluzionează, în mod cu totul inexplicabil, că "părțile nu au dorit în mod expres ca penalitățile să depășească sumele datorate". Or, din simpla lecturare a prevederii contractuale în cauză reiese cu ușurință voința părților în acest sens, astfel că netemeinicia celor invocate de către debitoare nu mai trebuie argumentată.
Mai arată creditoarea că în mod corect s-a reținut în cuprinsul sentinței atacate că aplicabile în speță sunt prevederile O.G. nr. 13/2011 și a procedat în cuprinsul cererii introductive la a indica modalitatea de calcul, pentru fiecare factură fiscală, începând cu data scadenței, a dobânzii datorate, calculată la nivelul ratei dobânzii de referința a Băncii Naționale a României plus 4 puncte procentuale (potrivit prevederilor legale amintite), și până la data de 31.01.2014, rezultând un cuantum total de 19.979,65 lei. Această sumă, calculată în strictă conformitate cu prevederile legale, nu este exagerată, raportându-ne la cuantumul debitului principal și la numărul total de zile întârziere în achitarea contravalorii facturilor.
Cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond, în dosarul nr._ în cuantum de 2,006,12 lei sunt reprezentante de taxa judiciară de timbru, onorariu avocațial și contravaloare combustibil potrivit bonului fiscal nr. 182 din 18.03.2014, iar debitoarea se limitează la a declara cheltuielile ca exagerate, fără a indica la ce parte din aceste cheltuieli se referă.
Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecata este reprezentat de culpa procesuală a părții care „cade în pretenții" sau pierde procesul și potrivit art. 451 alin. 2 C. pr. civ.,, instanța poate să reducă onorariul avocațial, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, ori cu activitatea desfășurată de avocat. Or, în ceea ce privește valoarea cauzei, dintr-un simplu calcul matematic se poate observa că onorariul avocațial reprezintă sub 5% din valoarea creanței.
Menționează creditoarea că studiind actele ce formează dosarul cauzei, criteriile prevăzute de art. 451 alin. 2 C. pr, civ, adică valoarea cauzei, complexitatea acesteia și activitatea desfășurată de avocat, sunt pe deplin în concordanță cu onorariul avocațial ce a fost achitat de către creditoare și care a fost dovedit cu actele de la dosar. Onorariul a fost stabilit inter partes conform art. 127 și urm. din Statutul profesiei de avocat ținând seama de toate elementele prevăzute de textele amintite.
Pentru toate aceste considerente solicită respingerea cererii.
În drept s-au invocat disp. art. 205 și urm., art. 451, art. 1.013 – 1024 C. pr. civ.
S-au încuviințat și administrat probe cu înscrisuri și s-a dispus atașarea dosarului nr._ .
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 985/19.03.2014 pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr._ a fost admisă cererea formulată de creditoarea S.C. G. S. S.R.L. și debitoarea S.C. A. G. S.R.L. a fost somată ca în termen de 30 zile de la comunicare să plătească creditoarei suma de 12.499,95 lei reprezentând contravaloare marfă livrată și suma de 19.979,65 lei reprezentând dobândă legală penalizatoare calculată până la data de 31.01.2014 și în continuare până la data achitării debitului.
De asemenea debitoarea a fost obligată să plătească creditoarei și cheltuieli de judecată în cuantum de 2.006,12 lei reprezentând taxă de timbru, onorariu avocat și contravaloare combustibil potrivit bonului fiscal nr. 182 din 18.03.2014.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că prin contractul de colaborare nr. 235 din 30.08.2007, creditoarea în calitate de furnizor s-a obligat să livreze debitoarei, în calitate de beneficiar, echipamente de securitate, să asigure garanția acestora și consultanță tehnică cu privire la echipamentele comercializate, iar debitoarea s-a obligat să achite contravaloarea acestora în termen maxim de 7 zile calendaristice de la data emiterii facturii cu posibilitatea de a fi stabilite penalități pentru întârziere care pot depăși cuantumul sumei asupra cărora sunt calculate.
Conform facturilor fiscale emise în perioada martie 2011 - august 2012, creditoarea a livrat societății debitoare echipamente de securitate în valoare totală de 34.262,27 lei din care societatea debitoare a achitat suma de 21.762,32 de lei și a rămas un rest neachitat de 12.499,95 de lei aferent facturilor emise în perioada 24.07._12 conform situației facturi clienți.
Astfel instanța a reținut că facturile au fost achitate parțial, iar suma rămasă neachitată este certă, lichidă și exigibilă conform disp. art. 1013 alin. 1 C. pr. civ.
Prin prezenta cerere în anularea sentinței nr. 985/19.03.2014 debitoarea nu contestă debitul principal, respectiv suma datorată în baza facturilor fiscale, ci cuantumul penalităților pe care îl apreciază ca fiind nejustificat întrucât părțile prin contractul încheiat „nu au dorit în mod expres ca penalitățile să depășească sumele datorate”, împrejurare ce ar rezulta din disp. art. 5.4 din contract.
Referitor la această susținere instanța reține în primul rând faptul că nu este vorba de penalități rezultate din contractul părților și acest aspect a fost invocat de debitoare și prin întâmpinarea formulată în cadrul dosarului nr._, unde a menționat că dobânzile calculate de creditoare sunt exagerate.
Așadar judecătorul fondului a răspuns acestei critici a debitoarei, reținând că prin contractul încheiat nu au fost prevăzute daunele moratorii în cazul neachitării la scadență a sumelor datorate de debitoare, stabilindu-se doar că penalitățile pot depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
Într-adevăr la art. 5.4 din contractul de colaborare nr. 235/30.08.2007 părțile au convenit că totalul penalităților pentru întârziere poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
Pentru aceste considerente instanța a apreciat, în mod corect, că nerespectarea termenului scadent al obligației de plată face aplicabile disp. art. 1 alin. 3 rap. la art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011, act normativ sub imperiul căruia s-a formulat cererea pentru emiterea ordonanței de plată.
Așadar susținerea debitoarei cu privire la acest aspect este neîntemeiată.
De asemenea prin cererea în anulare formulată de debitoare, se invocă în primul rând faptul că nu a fost corect citată de către Biroul Executorului Judecătoresc Cimpian M. R. pentru îndeplinirea prev. art. 1014 C. pr. civ. și nici de către instanță, nefiind indicat de creditoare în mod corect punctul său de lucru și nefiindu-i comunicată somația și la acest punct, ci doar la sediu.
Potrivit art. 1.014 alin. 1 C. pr. civ. „Creditorul îi va comunica debitorului, prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire, o somație, prin care îi va pune în vedere să plătească suma datorată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia.”
Așadar conform acestor prevederi legale nu rezultă obligația creditorului de a soma debitorul și la sediul său și la vreun punct de lucru, iar din înscrisurile depuse de creditoare la dosarul de fond (f. 22-25) rezultă clar că și-a îndeplinit această obligație prealabilă prin somația comunicată prin intermediul Biroului Executorului Judecătoresc C. M. R., la sediul actual al debitoarei din Băicoi, ., jud. Prahova, sediu indicat de altfel chiar de către debitoare și în întâmpinarea formulată în cauza nr._, dar și în cadrul prezentei cereri.
De asemenea comunicarea actelor procedurale a respectat disp. legale prev. de art. 153 alin. 1, art. 155 alin. 1 pct. 3 C. pr. civ., împrejurarea confirmată de altfel de depunerea întâmpinării și a prezentei cererii în anulare de debitoare cu respectarea termenelor procedurale.
Rezultă cu certitudine că debitoarea a avut cunoștință de acest demers judiciar promovat de creditoare, iar invocarea acestora ca motive de anulare a sentinței civile nr. 985/2014 sunt evident neîntemeiate.
Și necompetența teritorială invocată de debitoare, motivat de faptul că în contractul de colaborare nr. 235 din 30.08.2007 este indicat vechiul său sediu, din mun. Ploiești, nu are relevanță, întrucât competența de soluționare a unui litigiu se apreciază în raport de sediul persoanei juridice de la momentul sesizării instanței.
Referitor la cheltuielile de judecată la care debitoarea a fost obligată prin sentința civilă nr. 985/19.03.2014, se constată că acestea au fost în cuantum de 2.006,12 lei și reprezentau taxa judiciară de timbru, onorariu avocat și contravaloare combustibil.
Deși debitoarea consideră că acestea sunt exagerate, conform art. 451 alin. 2 C. pr. civ. instanța nu poate reduce decât onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
Cum în cauza nr._ cererea formulată a respectat disp. art. 194 C. pr. civ., a prezentat în mod clar și detaliat întreaga situație de fapt și de drept, modul de calcul al dobânzii penalizatoare, s-a realizat anterior procedura prealabilă, d-nul avocat s-a prezentat și în instanță pentru susținerea cererii, se constată că onorariul acestuia corespunde activității desfășurate și complexității cauzei, astfel că nu se impunea reducerea acestuia.
Același aspect se constată și cu prilejul soluționării prezentei cererii în anulare, creditoarea prin apărător răspunzând în mod detaliat tuturor motivelor invocate de debitoare.
Așadar avându-se în vedere și valoarea cererii, instanța în baza disp. art. 453 alin. 1 C. pr. civ. ca urmare a respingerii cererii în anulare va obliga debitoarea să plătească creditoarei cheltuielile de judecată de 1446,07 lei, reprezentând onorariu avocat – 1116 lei și contravaloare combustibil – 330,07 lei, potrivit bonului fiscal nr. 580/22.05.2014.
Raportat la cele anterior reținute în temeiul art. 1.023 C. pr. civ., instanța va respinge cererea în anulare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea în anulare formulată de debitoarea S.C. A. G. S.R.L. cu sediul în orașul Băicoi, ., jud. Prahova, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_, având CUI RO_, în contradictoriu cu creditoarea S.C. G. S. S.R.L. cu sediul în mun. Cluj N., Piața 1 Mai, nr. 4-5, jud. Cluj, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J_ și având CUI RO_, ca neîntemeiată.
Obligă debitoarea să plătească creditoarei suma de 1446,07 lei reprezentând cheltuielile de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.05.2014.
Președinte, Judecător,
Grefier,
Red. ȘMA/TACA
4 ex./27.05.2014
| ← Somaţie de plată. Sentința nr. 314/2014. Judecătoria CÂMPINA | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ş.u..... → |
|---|
