Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2044/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2044/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 2044/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2044/2016

Ședința Cameră de Consiliu de la 09.02.2016

Instanta constituita din:

P. A. A. P.

Grefier E. A. S.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . M. SRL, având ca obiect cerere de valoare redusă.

Cauza se soluționează în camera de consiliu, fără înfățișarea părților, conform art. 1029 alin. 1 Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Procedând potrivit art. 131 alin. (1) C.proc.civ. la verificarea competenței, instanța apreciază că, în raport de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j), art. 98, art. 107 și art. 130 alin. (3) și art. 1028 C.proc.civ., este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Instanța apreciază că cererea formulată de reclamantă la data de 04.02.2016, prin intermediul căreia a indicat instanței că pârâta a achitat debitul și cheltuielile de judecată motiv pentru care nu mai are nicio pretenție împotriva acesteia, reprezintă o veritabilă cerere de renunțare la judecată, însușită prin semnătură și ștampilă de reprezentantul legal al reclamantei, motiv pentru care rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.07.2015, sub nr._, reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâta . M. SRL obligarea pârâtei la plata sumei de 618,49 lei și a dobânzii legale, începând cu data de 28.04/2015.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1025-1033 C.proc.civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 406 al. 1 și 6 Cod procedură civilă, „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă. Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului”.

Renunțarea la judecată este un act juridic unilateral, prin care cel care a pornit procesul își manifestă voința expresă și neechivocă în sensul încetării judecății. Fiind un act juridic unilateral, renunțarea la judecată este irevocabilă, întrucât manifestarea de voință a reclamantului, liber exprimată, trebuie să producă efectele juridice la care partea s-a obligat și nu poate depinde de voința exclusivă a celui care a încheiat actul juridic unilateral.

În speță, cererea de renunțare la judecată formulată de reclamantă la data de 04.02.2016 arată voința valabil exprimată de aceasta în sensul încetării prezentului litigiu.

În concluzie, față de manifestarea de voință expresă și neechivocă formulată de reclamantă, prin cererea de renunțare la judecată din data de 04.02.2016, având în vedere principiul forței obligatorii a actelor juridice și principiul irevocabilității actelor juridice unilaterale, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 406 Cod procedură civilă, instanța va lua act de renunțarea la judecată a reclamantei ..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 406 NCPC ia act de renunțarea reclamantei . cu sediul în sector 6, București, ., . judecarea cererii în contradictoriu cu pârâta . M. SRL cu sediul în sector 1, București, .. 6.

Cu drept de a formula recurs în 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2016.

PREȘEDINTEGREFIER

Red/dact A.A.P/E.A.S

4 ex 12.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2044/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI