Acțiune în anularea hotărârilor arbitrale. Sentința 1/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA COMERCIALĂ, DE CONTENCIOS
ADMINISTRATIV ȘI FISCAL -
Dosar nr.-
SENTINȚA NR.1/C/2010 - PI
Ședința publică din 8 februarie 2010
PREȘEDINTE: Ovidiu Blaga judecător
GREFIER: - -
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii asupra acțiunii comerciale, în primă instanță, introdusă de reclamanta- România SRLcu sediul în O, nr.2-4, Județ B, în contradictoriu cu pârâta - SRL cu sediul în B,-, sector 5, având ca obiectacțiune în anularea hotărârilor arbitrale.
La apelul nominal făcut în cauză au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că dezbaterea cauzei asupra fondului a avut loc la data de 1 februarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii, menționate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când s-a amânat pronunțarea hotărârii asupra cauzei pentru data de 8 februarie 2010, dată la care s-a și pronunțat.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Constată că prin cererea înregistrată la instanță la data de 1.07.2009, legal timbrată, petenta - România SRL Oaf ormulat acțiune în anularea Hotărârii nr.7/3.06.2009 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial d e la lângă Camera de Comerț și Industrie a României - Tribunalul Arbitral B, solicitând să se dispună anularea hotărârii arbitrale și pronunțarea asupra fondului cauzei. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii în anulare, petenta a arătat
Date fiind flagrantele încălcări ale dispozițiilor imperative ale legii, dat fiind cuantumul ridicat stabilit prin hotărârea arbitrală se impune suspendarea executării hotărârii până la data soluționării cauzei, altminteri existând posibilitatea foarte concretă a sumei nedatorate și achitate să nu mai poată fi vreodată recuperate. Pentru a evita diminuarea activului patrimonial al reclamantei, respectiv crearea unei pagube iminente de nereparat, în baza art. 365 al.3 Cod proc. civ solicită admiterea cererii de suspendare a hotărârii arbitrale până la soluționarea acțiunii în anulare.
Hotărârea atacată, în sensul dispozițiilor art.364 Ut f, g și i Proc. Civ. se impune a fi sancționată prin admiterea acțiunii cel puțin pentru considerentele de mai jos.
Aparte de aceasta se impune constatarea că hotărârea arbitrală a fost dată cu desconsiderarea normelor legale procedurale, a normelor substanțiale, a pretențiilor elementare pretinse de o hotărâre arbitrală viabilă și corectă, a diferenței dintre excepție și "apărările de fond", și MAI ALES, a motivării care se rezumă (și aceasta cu referire expresă exclusiv la excepție) la NUMAI 9.
Privitor la dispozițiile art.364 lit.f) Cod proced. civilă, dat fiind faptul că hotărârea a fost dată exclusiv prin judecarea excepției de prescripție și nu pe baza apărărilor invocate în întâmpinarea depusă în cauză, instanței arbitrale nici prin gând nu i-a trecut să se pronunțe asupra apărărilor reclamantei și pe cale de consecință nu s-a pus în discuție și nici nu s-a pronunțat instanța arbitrală asupra fondului litigiului pentru lămurirea temeiului și întinderea obligațiilor părților, instanța procedând la admiterea sumelor solicitate de către reclamantă fără o analiză corectă asupra realității acestora și fără a se pronunța asupra unui lucru cerut cum ar fi apărarea privind perioada pentru care eventual (aparte de prescripție) s-ar fi putut cere plata, respectiv perioada cuprinsă între 29.01.2006-12.09.2008.
În acest sens s-a pronunțat și ICCJ - secția comercială în dos. 10184/2004 prin decizia nr.3002/19.05.2005.
Prin această nepronunțare asupra unui lucru cerut, instanța arbitrală a încălcat exigențele textului legal, încălcare ce atrage admiterea acțiunii în anulare și judecarea pe fond a cauzei pentru a se putea pronunța asupra celor cerute.
II. Privitor la dispozițiile art.364 lit.g) Cod proc. civilă practica constantă a instanțelor a statuat că nu trebuiesc întrunite cumulativ condițiile prevăzute de acest text legal, ci este suficient să nu fie "satisfăcută" o condiție, deci hotărârea arbitrală nu cuprinde fie dispozitivul, fie motivele, fie nu arată data și locul pronunțării, fie nu este semnată de arbitrii.
Ca atare, lipsind motivarea pentru care s-a admis acțiunea, fiind motivate numai problema prescripției nu și apărările privind eventuala perioadă pentru care s-ar putea cere dobânzi constituie o nesocotire a dispoziției legale imperative, care impune motivarea aparte de desconsiderarea normelor legale privind prescripția.
Nesesizarea unei situații de fapt cu acoperire în drept nu o putem considera decât voită.
În conformitate cu dispozițiile Codului comercial conform cărora creanța devine exigibilă la data pronunțării unei hotărâri definitive (în speța la 30.06.2008), adăugând și faptul că în unele opinii data achitării integrale a prețului este termenul până la care se pot cere dobânzi comerciale, este evident că data până la care dobânzile sunt datorate este fie 30.06.2008, eventual 12.09.2008 când s-a achitat integral debitul. După această dată solicitarea acestor dobânzi este fie neștiință, fie impostură.
Deci dacă se admite că sunt datorate dobânzi comerciale, acestea trebuiesc calculate exclusiv pentru perioada 29.01.2006- 30.06.2008 (și 12.09.2008).
III. Privitor la dispozițiile art.364 lit.i) Cod proc. civilă în mod indiscutabil hotărârea a cărei anulare se solicită încalcă mai multe dispoziții imperative ale legii, și anume:
a) - dispozițiile Decretului nr. 167/1958, art.16 privind întreruperea termenului prescripției,
b) - dispozițiile imperative ale art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind termenul de prescripție
În mod indiscutabil legea specială prevede prin textul art.16 trei cazuri de întrerupere a prescripției, și stabilite: recunoașterea, introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare și un act începător de executare.
Prin admiterea acțiunii Tribunalul Arbitral "a adăugat" un al patrulea caz de întrerupere, fapt inadmisibil, bazându-se pe o soluție de speță unică care pe de-o parte nu constituie izvor de drept iar pe de altă parte este infirmată de o serie de alte soluții de speță ce sunt analizate mai jos.
Înainte de a trece la analiza acestei probleme se impun câteva comentarii privind solicitarea dobânzilor.
Prima întrebare care se ridică este aceea dacă a existat vreo opreliște sau impediment legal care să nu-i fi permis reclamantei să solicite împreună cu promovarea acțiunii privind dreptul principal și dreptul de creanță accesoriu (dobânzile). Răspunsul, în mod evident, este că nu a existat nici un impediment, principiul disponibilității fiind aplicabil, dar a invoca propria indiferență pentru a justifica un demers nelegal este o împrejurare ce nu poate fi primită de instanță, constituind o nesocotire a unei dispoziții imperative a legii.
A doua întrebare este aceea ca până unde se poate întinde retroactiv solicitarea pretențiilor indiferent de intervenirea sau nu a întreruperii cursului prescripției.
Poate depăși trei sau nu?
Conform normelor imperative prevăzute de art.3 din Decretul nr. 167/1958: NU. Dar, potrivit dispozitivului hotărârii atacate: POATE atâta timp cât s-au acordat dobânzile pe mai bine de 5, mai exact 29.01.2009-05.01.2004.
ESTE EVIDENT O ÎNCĂLCARE A NORME, ADMITEREA ACȚIUNII ÎN ANULARE IMPUNANDU-SE.
Susținerile RECLAMANTEI cum că, "odată cu întreruperea prescripției pentru debitul principal s-a întrerupt și prescripția pentru dreptul accesoriu reprezentând dobânzile legale", sunt speculative și se "folosesc de o UNICĂ soluție de acest gen, mediatizată, dar și contrazisă, atât de practică, cât și de teorie.
În mult citata hotărâre se face o afirmație, anume "Interpretând în mod logic textul de lege, PRIN APLICĂRII NORME LA UN DE ACEASTA, ÎNTRERUPEREA PRESCRIPȚIEI PENTRU DREPTUL LA ACȚIUNE ÎNTRERUPE ȘI PRESCRIPȚIA PENTRU. Susținerea este falsă și este contrazisă de:
1. Art. 1 alin(2) din.nr. 167/1958 face trimitere exclusiv la STINGEREA DREPTULUI LA ACȚIUNE. Suspendarea și ÎNTRERUPEREA sunt reglementate de articolele 13-14, respectiv 16-17 din actul normativ. NICI ÎN CĂZUL, suspendării, nici în cazul întreruperii, nu se mai dispune că suspendarea, sau întreruperea prescripției dreptului la acțiune AR "" ÎN prescrierea vreunui DREPT. Și este normal să fie așa, deoarece dreptul la acțiune privind "dreptul"(si nu "debitul" cum se susține) principal ESTE DE DREPTURILE (penalități,dobânzi,etc.). În adevăr dreptul de a SOLICITA dobânzi este UN DREPT DE CREANȚĂ.
Astfel, dobânzile legale sunt accesorii creanței numai în ceea ce privește cuantificarea acestora. Dreptul de a solicita dobânzi legale are o alta cauză și anume legea (art.43.) decât creanța care izvorăște din contract. Pe de altă parte nașterea dreptului de a pretinde creanța izvorăște din faptul executării prestației pe când dobânda curge de drept din fapta neîndeplinirii obligației de plată. Scadența dobânzilor este una succesivă care are un termen separat de prescripție.
Dacă prin prescrierea dreptului principal este firesc să fie prescrise și drepturile accesorii, întreruperea prescripției privitor la unul dintre drepturi nu atrage în mod automat întreruperea pentru toate drepturile.
Practic creditorul, conform principiului disponibilității, decide ce solicită. Numai creanță, sau numai penalități, sau numai dobânzi, sau toate. numai de el. Pe când intervenirea unei situații în care dreptul este prescris este o împrejurare străină de voința creditorului.
Aparte de aceasta, în deplină concordanță cu disp.art.43 com. privind dobânzile, "LE COMERCIALE SUNT ACORDATE NUMAI DACĂ AU FOST SOLICITATE ÎN FAȚA INSTANȚEI DE FOND (care judecă dreptul principal) PRIN CEREREA DE ÎN JUDECATĂ, PENTRU CĂ ALTFEL S-AR ADUCE ATINGERE PRINCIPIULUI DISPONIBILITĂȚII CARE PROCESUL CIVIL" ( Secția comerciala decizia nr.2271/30.09.1997).
Reclamanta putea la data depunerii acțiunii în pretenții (Dosar nr.8/2006 al Trib.O) să solicite orice drepturi dorea (principale,sau accesorii), dar nu a făcut-o, din rațiuni numai de ea știute, ceea ce atrage în mod automat sancționarea legală, care în cazul nostru este DREPTULUI LA ACȚIUNE.
În realitate, reclamanta la data depunerii acțiunii în pretenții (anul 2006) putea solicita orice drepturi de creanță accesorii (penalități, dobânzi legale) și acestea nu până la data introducerii cererii respective ci până la data achitării integrale a debitului principal.
În acest sens s-a pronunțat - Secția comercială, decizia nr.47/12.01.1999.
Nesocotind prevederile legale și posibilitățile legale, reclamanta este cea care "a forțat" intervenirea prescripției, situație în care ar fi de-a dreptul hilar ca din propria culpă să mai și beneficieze de sume pe care nu le mai poate pretinde.
2. Dacă se acceptă punctul de vedere al reclamantei, termenul de prescripție pentru toate drepturile, principale și accesorii, poate . CU TERMENUL DE 3 și se poate finaliza, în, cu orice multiplu al lui 3(6,9,12,15,) în funcție de câte drepturi există. Este absurd și nejuridic. Practic s-ar ajunge la un abuz de drept, debitorul fiind la dispoziția creditorului în mod discreționar și imoral, uitându-se esența instituției prescripție extinctive, anume aceea de SANCȚIUNE LEGALĂ PENTRU NEEXERCITAREA DREPTULUI DE REALIZARE SILITA A OBLIGAȚIEI CIVILE DIN CAUZA NEEXECUTARII LUI ÎN TERMENUL DE LEGE.
3. Susținerea reclamantei denotă și o gravă confuzie. Mai exact aceea că: "Odată cu întreruperea prescripției pentru debitul(?) principal s-a întrerupt și prescripția pentru dreptul accesoriu". Nimic mai fals.
Poate că din punctul de vedere al reprezentării generale o astfel de construcție s-ar putea susține,dar din punct de vedere juridic în nici un caz.
Este foarte adevărat că de la data rămânerii definitive a hotărârii(art.l6 al Decretului nr. 167/1958) . SA O NOUA PRESCRIPȚIE.
DAR ACEASTA NU ARE CA OBIECT DREPTUL LA ACȚIUNE,CI ESTE O PRESCRIPȚIE DE DREPT PROCESUAL, CE ARE UN OBIECT, ȘI ANUME DREPTUL DE A EXECUTAREA SILITĂ A SENTINȚEI. (CA B,Secția a V-a comercială, decizia nr.435-/13.10.2006- ", penalități -Practică Judiciară" Ed. 2007, pag. 29).
Curtea de Apel București pentru a pronunța hotărârea a considerat că trebuie să se facă distincție între dreptul principal și dreptul accesoriu. Dreptul principal îl constituie creanța, este o obligație contractuală iar dreptul accesoriu față de creanța principală se stinge o data cu stingerea dreptului principal prin emiterea hotărârii și rămânerea ei definitivă. Este adevărat că de la data rămânerii definitive începe să curgă o nouă prescripție, . ACEASTA NU ARE CA OBIECT DREPTUL LA ACȚIUNE, CI ESTE O PRESCRIPȚIE DE DREPT PROCESUAL PRIVIND DREPTUL LA executare SILITĂ A SENTINȚEI.
Dat fiind faptul că drepturile accesorii au în principal același regim, este evident că acțiunea reclamantei este prescrisă.
O ultimă remarcă privind hotărârea invocată de reclamantă, respectiv Decizia nr. 745/08.02.2005 ICCJ- secția comercială: Chiar și în această hotărâre temeiul întreruperii nu 1-a constituit decizia instanței ci recunoașterea pârâtei în fața instanței.
Confuzia este evidentă și este impardonabilă. Daca s-ar accepta punctul de vedere al intimatei-reclamantă s-ar naște o monstruoasă idee, AJURIDICĂ și.
Prin întâmpinare, intimata - SRL Bas olicitat respingerea acțiunii în anulare ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că, criticile aduse de către recurenta-pârâtă hotărârii arbitrale se întemeiază în drept pe dispozițiile:
a) art. 364 lit. f) c Cod Penal: "tribunalul s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut",
b) art. 364 lit. g) c Cod Penal: "hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării, nu este semnată de arbitri",
c) art. 364 lit. i)- "hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii".
a) HOTĂRÂREA ARBITRALĂ ESTE DATĂ CU RESPECTAREA DISP. ART. 364. f)
Prin întâmpinare s-au formulat doar apărări, recurenta-pârâtă - SRL neavând cereri proprii referitoare la raportul juridic dedus judecății.
Instanța arbitrală a fost învestită să se pronunțe exclusiv asupra cererii de arbitrare formulate de pârâtă. Recurenta-pârâtă NU a formulat cerere reconvențională, deci nu a învestit instanța cu vreo cerere proprie.
Temeiurile de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către recurenta pârâtă sunt prezentate în cuprinsul motivării hotărârii arbitrale nr. 7/03.06.2009.
Contrar celor susținute de către recurenta-pârâtă, tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra fondului litigiului, arătând temeiurile de fapt și de drept pentru care aceasta a fost admisă, precum și întinderea obligațiilor părților.
În fapt, s-a arătat că există o hotărâre arbitrală rămasă irevocabilă prin care recurenta-pârâtă a fost obligată la plata contravalorii facturilor nr. -/05.01.2004, -/15.01.2004, -/20.02.2004. Prin cererea de arbitrare ce a format obiectul dosarului nr. 3/2009 pârâta a solicitat dobânda comercială aferentă facturilor sus menționate.
În drept, s-a arătat că potrivit "art. 43 Cod comercial, pârâta datorează dobânda comercială aferentă debitului restant, DOBÂNDĂ PE PERIOADA ÎNTRE DATA DEBITULUI ȘI DATA PLĂȚII A ACESTUIA. În cuprinsul motivării hotărârii arbitrale se arată, de asemenea, că plata sumei din facturile menționate s-a făcut în urma executării silite la data de 12.09.2008.
Stabilind că recurenta-pârâtă datorează dobânzile pentru ÎNTREAGA perioadă cuprinsă între data scadenței și data plății efective, instanța s-a pronunțat pe fond, admițând cererea pârâtei privind plata dobânzilor atât pentru perioada anterioară datei de 29.01.2006, cât și pentru perioada cuprinsă între 29.01.2006 - 12.09.2008.
Dincolo de aceste aspecte, recurenta-pârâtă nu a formulat apărări în legătură cu dobânzile pentru perioada cuprinsă între 29.01.2006 - 12.09.2008, solicitând în mod expres în întâmpinare, "admiterea în parte a acțiunii exclusiv pentru perioada cuprinsă între 29.01.2006- 12.09.2008".
b) HOTĂRÂREA ARBITRALĂ ESTE DATĂ CU RESPECTAREA DISP. ART. 364. g)
Hotărârea arbitrală este complet și corect motivată, atât în fapt, cât și în drept. În fapt, s-a arătat că există o hotărâre arbitrală rămasă irevocabilă prin care recurenta-pârâtă a fost obligată la plata contravalorii facturilor nr. -/05.01.2004, -/15.01.2004, -/20.02.2004. În drept, s-a arătat că potrivit "art. 43 Cod comercial, pârâta datorează dobânda comercială aferentă debitului restant, DOBÂNDĂ PE PERIOADA ÎNTRE DATA DEBITULUI ȘI DATA PLĂȚII A ACESTUIA.
În cuprinsul motivării hotărârii arbitrale se arată, de asemenea, că plata sumei din facturile menționate s-a făcut în urma executării silite la data de 12.09.2008. De asemenea, au fost invocate dispozițiile OG 9/2000, potrivit cărora dobânda legală se stabilește, în materie comercială, la nivelul dobânzii de referință a Băncii Naționale a României (BNR). Nivelul dobânzii de referință a BNR, în funcție de care se stabilește dobânda legală, este cel din prima zi lucrătoare a anului, pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul I al anului în curs, și cel din prima zi lucrătoare a lunii iulie, pentru dobânda legală cuvenită pe semestrul II al anului în curs.
C) HOTĂRÂREA ARBITRALĂ ESTE DATĂ CU RESPECTAREA DISP. ART. 364. i
- Hotărârea arbitrală este dată cu respectarea disp. art. 16 din /1958 Tribunalul arbitral a constatat că a intervenit întreruperea prescripției pentru o cauză prevăzută de dispozițiile acestui articol, și anume introducerea unei cereri de arbitrare, soluționată favorabil pentru reclamantă. Nu e vorba de adăugarea unui al patrulea caz de întrerupere.
- La fel cum aveam dreptul de a solicita dobânda în cadrul aceleiași acțiuni în care am solicitat dreptul principal, la fel aveam dreptul de a obține aceste drepturi pe cale separată.
Recurenta-pârâtă susține în mod corect că pârâta avea dreptul să solicite dobânda comercială în aceeași acțiunea în care a solicitat debitul principal. Într-adevăr, avea DREPTUL, DAR NU ȘI OBLIGAȚIA de a solicita aceste sume în cadrul aceleiași acțiuni.
- Hotărârea arbitrală a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 3 din /1958 potrivit cărora termenul de prescripție este de 3.
Momentul de la care începe să se calculeze acest termen este cel prevăzut de lege. Recurenta-pârâtă pretinde, în mod greșit, că pârâta ar fi solicitat dobânda comercială după 5 de când a început să curgă termenul de prescripție.
Recurenta-pârâtă ignoră faptul că momentul de la care începe să se calculeze prescripția este unul singur, cel prevăzut de lege.
Legea dispune cât se poate de clar că, în cazul în care intervine o cauză de întrerupere, se toată prescripția ce s-a scurs anterior cauzei de întrerupere. Se șterge așadar și momentul de la care începuse să curgă prescripția anterioară.
Legea prevede că, în cazul în care prescripția se întrerupe ca urmare a admiterii unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare, momentul de la care începe să curgă noul termen de prescripție este momentul la care rămâne definitivă hotărârea de admitere.
În acest caz, momentul de la care începe să curgă prescripția este 30 iunie 2008.
Când recurenta-pârâtă afirmă că au trecut 5 de când a început să curgă termenul de prescripție, ignoră cu desăvârșire faptul că momentul de la care începe să se calculeze termenul de prescripție NU mai este cel al scadentei debitelor principale, ci momentul la care a rămas definitivă hotărârea prin care recurenta-pârâtă a fost obligată la plata acestora.
Potrivit legii, întreruperea prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, iar o nouă prescripție nu începe decât din momentul în care hotărârea de admitere a cererii rămâne definitivă. Așadar, potrivit dispozițiilor legii, perioada cuprinsă între data scadenței debitului principal și data rămânerii definitive a hotărârii ESTE ÎN AFARA TERMENULUI DE PRESCRIPȚIE. Includerea acestei perioade în calcul NU are nicio susținere legală.
- Termenul de prescripție rămâne, și în cazul de față, termenul de 3.
Să nu pierdem din vedere care este momentul de la care acesta începe să curgă, potrivit legii. În mod absolut eronat se vorbește de termene ce depășesc 3 atâta vreme cât, fără nicio bază legală, se iau în calcul perioade cu privire la care legea, în mod expres, nu le recunoaște efecte juridice în ceea ce privește prescripția.
le sunt drepturi accesorii.
Este absurd ceea ce încearcă să susțină recurenta-pârâtă: uneori dobânzile au caracter accesoriu, alteori au caracter principal?!.Un drept nu poate să fie supus decât unui singur regim juridic, fie de drept principal, fie de drept accesoriu.
le comerciale reprezintă, în mod evident, drepturi accesorii drepturilor de creanță principale. Orice susținere contrară este lipsită de fundament logic și juridic. le nu au o existență independentă, fiind în strânsă legătură cu dreptul principal. Dreptul la dobânzi există doar în măsura în care există dreptul principal. le devin exigibile la data la care devine exigibil dreptul principal. Cuantumul dobânzilor este direct proporțional cu cuantumul debitului principal.
Regimul juridic al dobânzilor urmează întocmai regimul juridic al dreptului principal. Pe cale de consecință, dacă nu s-a stins dreptul la acțiune pentru dreptul principal, nu s-a stins nici dreptul la acțiune pentru dreptul accesoriu. Dacă s-a întrerupt cursul prescripției pentru dreptul principal, s-a întrerupt cursul prescripției si pentru dreptul accesoriu.
- NOUA prescripție care începe să curgă după ce intervine o cauză de întrerupere este TOT O PRESCRIPȚIE A DREPTULUI LA ACȚIUNE.
Legea stabilește drept cauze de întrerupere a dreptului la acțiune: recunoașterea dreptului pretins, introducerea unei cereri de chemare în judecată sau a unei cereri de arbitrare, iar cauze de întrerupere a executării silite - un act începător de executare.
În cazul prescripției dreptului la acțiune, de la data rămânerii definitive a hotărârii începe O NOUĂ prescripție a dreptului la acțiune.
În cazul prescripției dreptului de a cere executarea silită, de la data ultimului act de executare, începe să curgă O NOUĂ prescripție a dreptului de a cere executarea silită.
Faptul că, în marea majoritate a cazurilor, data de la care rămâne definitivă hotărârea judecătorească sau cea de arbitrare este și data de la care aceasta devine executorie, face ca acel moment să fie și cel de la care începe să curgă O PRIMA prescripție a dreptului de a cere executarea silită.
Momentul de la care începe să curgă PRIMA prescripție a dreptului de a cere executarea silită are drept temei legal disp. art. 7 din 167/1958, iar nu disp. art. 17 care, în ceea ce privește executarea silită, face referire doar la O NOUA prescripție a dreptului de a cere executarea silită, care începe de la data ultimului act de executare.
Așadar, în cazul prescripției dreptului la acțiune, de la data rămânerii definitive a hotărârii începe O NOUĂ PRESCRIPȚIE A DREPTULUI LA ACȚIUNE.
Potrivit legii, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești sau a celei arbitrale, începe să curgă O NOUA prescripție pentru acțiunea privind partea din dreptul principal, precum și drepturile conexe si accesorii necuprinse în hotărârea definitivă, în privința cărora nu există autoritate de lucru judecat.
III. CEREREA DE SUSPENDARE ESTE NEÎNTEMEIATĂ
După cum am arătat în paragrafele anterioare, hotărârea arbitrală este dată cu respectarea deplină a legii. Având în vedere faptul că nu s-a încălcat nicio normă legală, nu există niciun temei pentru care s-ar admite cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale nr. 7/03.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arbitrai de pe lângă Camera de Comerț și Industrie
Examinând acțiunea în anularea hotărârii arbitrale formulată de petenta - România SRL O, instanța apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
În conformitate cu prev.art.364 Cod procedură civilă "Hotărârea arbitrala poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive:
.
f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;
g) hotărârea arbitrala nu cuprinde dispozitivul si motivele, nu arata data si locul pronunțării, nu este semnata de arbitrii;
i) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii.".
Referitor la motivul prevăzut la art.364 lit.f Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind neîntemeiat constatând că petenta - România SRL O în calitate de pârâtă nu a formulat în fața tribunalului arbitral cerere proprie referitoare la raportul juridic dedus judecății, prin întâmpinarea depusă la dosar formulând doar apărări.
Instanța arbitrală a fost investită să se pronunțe exclusiv asupra cererii de arbitrare formulată de reclamanta - SRL iar temeiurile de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către pârâtă sunt prezentate în cuprinsul motivării hotărârii arbitrale contestate.
Contrar afirmațiilor petentei, tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra fondului litigiului, arătând temeiurile de fapt și de drept pentru care cererea a fost admisă, precum și întinderea obligațiilor părților.
În fapt s-a arătat că există o hotărâre arbitrală rămasă irevocabilă prin care pârâta a fost obligată la plata contravalorii facturilor nr.-/5.01.2004, -/15.01.2004 și -/20.02.2004. Prin cererea de arbitrare ce a format obiectul dosarului nr.3/2009 reclamanta a solicitat dobânda comercială aferentă facturilor menționate mai sus, invocându-se în drept disp.art.43 cod comercial, conform cărora pârâta datorează dobânda comercială aferentă debitului restant, dobânda calculată pe perioada cuprinsă între data scadenței debitului și data plății efective a acestuia. În cuprinsul motivării hotărârii arbitrale se arată, de asemenea, că plata sumei din facturile menționate s-a făcut în urma executării silite la data de 12.09.2008.
Stabilind că pârâta datorează dobânzile pentru întreaga perioadă cuprinsă între data scadenței și data plății efective, instanța s-a pronunțat pe fond admițând cererea reclamantei privind plata dobânzilor atât pentru perioada anterioară datei de 29.01.2006, cât și pentru perioada cuprinsă între 29.01.2006 - 12.09.2008.
Este, de asemenea, neîntemeiat și motivul prevăzut deart.364 lit.f Cod procedură civilă având în vedere faptul că hotărârea arbitrală este motivată atât în fapt cât și în drept. În cuprinsul hotărârii arbitrale s-a făcut aplicarea prev.art.43 cod comercial referitoare la dobânda legală precum și a prev.art.1 al.2, art.16 lit.b și art.17 al.1, 2 și 3 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, în baza căreia a fost respinsă excepția prescripției dreptului de a solicita acordarea dobânzilor legale invocate de pârâtă și admisă acțiunea reclamantei prin care a solicitat acordarea dobânzii comerciale aferentă debitelor înscrise în facturile fiscale nr.-/5.01.2004, -/15.01.2004 și -/20.02.2004, ce au fost emise în baza contractului de antrepriză nr.532/2003, încheiat între părți.
În ceea ce privește motivul de anulare prev.de art.364 lit.i Cod procedură civilă, instanța îl apreciază ca fiind întemeiat având în vedere faptul că în speță tribunalul arbitral a pronunțat hotărârea atacată cu prezenta acțiune în anulare, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii, respectiv cu încălcarea prevederilor Decretului 167/1958 privind prescripția extinctivă.
Astfel, se reține că prin cererea introductivă înregistrată la 29.01.2009 reclamanta - SRL Bas olicitat tribunalului arbitral obligarea pârâtei - România SRL la plata sumei de 391.758,17 lei reprezentând dobânda legală aferentă debitelor înscrise înfacturile fiscale nr.-/5.01.2004, -/15.01.2004 și -/20.02.2004,ce au fost emise în baza contractului de antrepriză nr.532/2003.
Prin hotărârea arbitrală nr.6/30.06.2008, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 749.696,38 lei reprezentând contravaloarea celor 3 facturi menționate mai sus. Aceasta a rămas irevocabilă prin sentința 4/C/8.10.2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar - iar plata acestei sume s-a făcut în urma executării silite la data de 12.09.2008.
Prin cererea de arbitrare înregistrată în dosar 3/29.01.2009 al Tribunalului Arbitral B, reclamanta - SRL Bac hemat în judecată pe pârâta - România SRL O solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 391.758,17 lei reprezentând dobânda comercială aferentă debitelor înscrise în facturile fiscale nr.-/5.01.2004, -/15.01.2004 și -/20.02.2004, ce au fost emise în temeiul contractului de antrepriză nr.532/2003, neachitate la termenul scadent.
Prinhotărârea arbitrală nr.7/3.06.2009, contestată prin prezenta acțiune în anulare, a fost respinsă excepția prescripției dreptului de a solicita acordarea dobânzii legale și admisă acțiunea reclamantei - SRL.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul arbitral a reținut că pârâta datorează, conform disp.art.43 cod comercial dobânda comercială aferentă debitului restant, dobândă calculată pe perioada cuprinsă între data scadenței debitului și data plății efective a acestuia. De asemenea, același tribunal a apreciat că deși potrivit disp.art.1 al.2 din Decretul 167/1958 privind prescripția extinctivă, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, potrivit art.16 lit.b din același act normativ prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, iar art.17 al.1, 2 și 3 din același decret prevede că întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după întrerupere începând să curgă un nou termen de prescripție. S-a reținut astfel că în speță,noul termen de prescripție a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii arbitraleși, având în vedere că dobânda comercială este un drept accesoriu al debitului, potrivit principiului accesorium sequitur principalii, întreruperea prescripției cu privire la drepturile accesorii.
Instanța investită cu soluționarea acțiunii în anularea hotărârii arbitrale apreciază că prin respingerea excepției prescripției dreptului la acordarea dobânzii legale și admiterea acțiunii reclamantei prin care a solicitat obligarea pârâtei la dobânda comercială aferentă debitelor înscrise în cele 3 facturi fiscale emise în temeiul contractului de antrepriză nr.532/2003, tribunalul arbitral a aplicat greșit dispozițiile legale privind prescripția extinctivă înscrise în Decretul 167/1958.
Astfel, se reține că potrivit prev.art.1 al.2 din decretul 167/1958 odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la aqcțiune privind drepturile accesorii.
De asemenea, conform art.16 lit.b din același act normativ, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare iar art.17 al.1, 2 și 3 din același decret prevede că întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după întrerupere începând să curgă un nou termen de prescripție.
Instanța reține că potrivit art.7 din Decretul 167/1958 " prescripția începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune" iar art.12 din decret menționează că " în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită".
În speță, cauza de întrerupere a cursului prescripției extinctive prev.de art.16 lit.b din Decretul 167/1958 nu poate fi reținută deoarece dreptul de a cere acordarea dobânzii comerciale, chiar dacă are valoarea unui drept accesoriu obligației principale, are o existență și un regim juridic propriu, atât sub aspect material cât și procesual distinct de creanța constatată prin hotărârea arbitrală nr.6/30.06.2008 (debitul principal corespunzător celor 3 facturi fiscale).
Este nejustificată susținerea tribunalului arbitral în sensul că noul termen de prescripție, după întrerupere, ar începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii arbitrale prin care a fost soluționată acțiunea principală de acordare a contravalorii celor 3 facturi, deoarece cauza de întrerupere menționată la art.17 lit.b vizează ipoteza în care în cererea arbitrală inițială ar fi fost solicitată, pe lângă debitul principal și dobânda legală în baza art.43 cod comercial.
Întreruperea prescripției nu operează deoarece în acțiunea principală soluționată prin hotărârea arbitrală nr.6/30.06.2008 nu s-a solicitat dobânda comercială iar cererea de chemare în arbitrare reținută ca și cauză de întrerupere a cursului prescripției extinctive putea duce la întreruperea dreptului la acțiune privind debitul principal de 749.696,38 lei reprezentând contravaloarea facturilor fiscale și a dobânzii legale prevăzute de art.43 cod comercial, dacă acestea ar fi fost însă solicitate.
Pe de altă parte, instanța apreciază că între prescripția executării sentinței civile și prescripția dreptului la acțiune în daune nu există nici o incidență, modul în care s-a desfășurat executarea silită nefiind de natură a influența declanșarea și exercitarea acțiunii în daune.
Astfel, raportat la prev.art.1 al.2 din decretul 167/1958, dreptul la acțiune privind dobânzile accesorii (dobânzi comerciale) s-a stins odată cu întreruperea dreptului la acțiune privind dreptul principal, dobânda legală solicitată de reclamantă pe perioada cuprinsă între scadența debitului și plata efectivă a acestuia (martie 2004 - septembrie 2008) neputând fi acordată, cererea de acordare a dobânzilor fiind depusă la 29.01.2009, cu depășirea termenului general de prescripție de 3 potrivit prev.art.3 din Decretul 167/1957, care s-a împlinit în martie 2007.
Pentru aceleași considerente, nu poate fi reținută cauza de întrerupere a prescripției prev.de art.16 lit.a din decretul 167/1958 cu atât mai mult cu cât în speță nu a fost vorba despre o recunoaștere a dreptului a cărui acțiune se prescrie, ci a fost vorba despre o plată a debitului principal făcută în urma executării silite, după cum reține și tribunalul arbitral.
În consecință, în baza celor expuse mai sus, în temeiul prev.art.366 Cod procedură civilă raportat la prevederile legale menționate în cuprinsul prezentei hotărâri, instanța va admite acțiunea în anulare formulată de petenta - România SRL împotriva intimatei - SRL B, va anula Hotărârea nr.7/3.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arbitral B în dosar 3/2009, va admite excepția prescripției dreptului de a solicita acordarea dobânzii legale și va respinge acțiunea formulată de reclamanta - SRL B împotriva pârâtei - România SRL ca fiind prescrisă.
În baza prev.art.274 Cod procedură civilă instanța va obliga intimata - SRL B la plata sumei de 1.695,19 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea petentei - România SRL reprezentând taxe judiciare de timbru.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
ADMITEacțiunea în anulare formulată de petenta- România SRLcu sediul în O, nr.2-4, Județ B, împotriva intimatei- SRLcu sediul în B,-, sector 5.
AnuleazăHotărârea nr.7/3.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arbitral B în dosar nr.3/2009.
Admiteexcepția prescrierii dreptului de a solicita acordarea datoriei legale.
Respingeacțiunea formulată de reclamanta- SRLcu sediul în B,-, sector 5, împotriva pârâtei- România SRLcu sediul în O, nr.2-4, Județ B, ca fiind prescrisă.
Obligăintimata - SRL la plata sumei de 1695,19 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea petentei - România SRL, reprezentând taxe judiciare de timbru.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 8 februarie 2010.
PREȘEDINTE: GREFIER:
- - - -
Red.sent. în concept: 5.03.2010
Dact.
5 exemplare/ 17 martie 2010
-3 comunicăriefectuate și predate la expediție în data de:18 martie 2010.
- - România SRL - O, nr.2-4, Județ
- - SRL - B,-, sector 5
- B,-, -. 1.15, sector 6
Președinte:Ovidiu BlagaJudecători:Ovidiu Blaga
