Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 101/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 101/R-COM
Ședința publică din 22 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru judecător
: - -, JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță
: - -, JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu
: -, grefier
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de reclamanta CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR RM, cu sediul în Râmnicu V,-, - parter, județul V, cât și de pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral nr. 1, județul V și SC SA RÂMNICU, cu sediul în-, județul V, împotriva sentinței nr. 1173/CAF din 13octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât MUNICIPIUL RÂMNICU V- PRIN PRIMAR, cu sediul în str. G-ral nr. 14, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-reclamant prin președinte și avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, consilier juridic pentru recurentul-pârât Consiliul Județean V, în baza delegației de la dosar, avocat pentru recurenta-pârâtă SC SA, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar și consilier juridic pentru intimatul-pârât.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul reclamantei Pensionari este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 249 lei și 320 lei, potrivit chitanțelor aflate la filele 22 și 23 din dosar și cu timbru judiciar în valoare de 5 lei.
Recursul pârâtului Consiliul Județean V este scutit de plata taxei de timbru.
Recursul pârâtei SC SA este timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 2 lei, potrivit chitanței nr.- din 19.01.2010 fila 29 din dosar și cu timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, la datele de 15.01.2010 și 21.01.2010, s-au depus întâmpinări din partea recurentei-reclamante și recurentei-pârâte SC SA.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lor, urmând ca apărătorul recurentei-reclamante să facă referire și la calitatea procesuală și să facă dovada dreptului de proprietate.
Apărătorul recurentei-reclamante, având cuvântul pe recursul declarat, solicită admiterea lui, modificarea în parte a sentinței atacate în sensul admiterii capetelor 2 și 3 din acțiune, cu obligarea și la plata cheltuielilor de judecată. Precizează faptul că, actul de la fila 12 este un act de cumpărare. Recurenta-reclamantă arată că își justifică calitatea procesuală pe dispoz.Legii.213. Titlul de folosință este actul cu care face dovada dreptului de proprietate.
Reprezentanta recurentului-pârât, Consiliul Județean V, având cuvântul pe recursul declarat, solicită admiterea lui, așa cum a fost motivat, modificarea în parte a sentinței atacate și, pe fond, respingerea capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată. Depune la dosar și concluzii scrise.
Apărătoarea recurentei-pârâte SC SA, având cuvântul pe recursul declarat, solicită admiterea lui așa cum a fost motivat, și respingerea acțiunii sub toate capetele de cerere, cu obligarea și la plata cheltuielilor de judecată. Arată faptul că, în mod greșit, a fost respinsă excepția tardivității. Mai precizează că, acel cafe-bar face parte din unitatea pe care o reprezintă, fapt pe care reclamanta nu-l contestă. Terenul în suprafață de 1411. alocat lui SC SA nu era de domeniul public, ci de domeniul privat al localității.
Apărătorul recurentei-reclamante, având cuvântul, pe recursul declarat de pârâta SC SA, solicită respingerea lui, ca neîntemeiat, pentru motivele invocate în întâmpinarea aflată la dosar și susținută oral în ședință. Excepția tardivității acțiunii este nefondată. La întrebarea instanței, arată că de certificatul de atestare a aflat la data de 20.08.2007. Nu s-au întocmit procese-verbale de vecinătate. Solicită a se avea în vedere expertiza efectuată în cauză. Suprafața de 209. aparține unității pe care o reprezintă. Terenul este expropriat, iar cafe-barul se află tot pe teren expropriat.
Apărătoarea recurentei-pârâte SC SA, având cuvântul atât pe recursul reclamantei, cât și pe recursul pârâtului Consiliul Județean V, solicită respingerea acestora ca nefondate, pentru motivele invocate în întâmpinarea aflată la dosar și susținută oral în ședință. Arată faptul că, există proces-verbal de vecinătate. Reclamanta nu este proprietară de teren cu societatea pe care o reprezintă. Solicită respingerea recursului reclamantei, în ceea ce privește revendicarea, cât și a capătului 3 de acțiune, arătând că nu justifică interes legitim.
Reprezentanta recurentului-pârât, Consiliul Județean V, având cuvântul, pe recursul reclamantei, cât și a pârâtei SC SA, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea lor.
Reprezentantul intimatului-pârât, având cuvântul, solicită admiterea lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Rm. V, pentru motivele invocate în întâmpinarea aflată la dosar și susținută oral în ședință. Arată că, terenul nu fost în administrare și nu a fost înregistrat nici ca domeniul public și nici privat. Solicită respingerea recursului declarat de pârâtul Consiliul Județean V,lăsând la aprecierea instanței soluționarea celorlalte recursuri.
CURTEA
Deliberând, asupra recursurilor de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la 30 august 2007, reclamanta Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Vac hemat în judecată pe pârâții SC SA Rm.V și Municipiul Rm.V - prin Primar - solicitând ca prin sentința ce se va pronunța în cauză să se constate nulitatea absolută parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria - nr.0010/30.12.1993, pentru suprafața de 1.411 mp. teren la obiectivul "Unitatea 28 - Restaurantul Casa Vnă", mai concret, pentru suprafața de 209 mp. din terenul menționat mai sus, să fie obligați pârâții să le respecte dreptul de proprietate și posesie asupra terenului de 63 mp. reprezentând de intrare în unitate din str.- I, să se întregească domeniul public cu suprafața de 146 mp. precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în anul 1979, contractat cu fostul IJGCL V construirea sediului pensionarilor la parterul blocului N1 din str.-, după care li s-a dat în folosință sediul și acordat în proprietate 63 mp. teren ce reprezintă cale de acces de la str.- I, la sediul instituției, pentru care au achitat contravaloarea acestei suprafețe.
S-a mai arătat că, pentru crearea unui spațiu corespunzător activității pensionarilor, li s-a acordat din domeniul public suprafața de 146 mp. teren, al cărui amplasament este de o parte și de alta a intrării de acces în instituție, odată cu aprobarea construirii unei jardiniere.
În anul 1993, Consiliul Județean V, fără a ține cont de situația concretă a imobilelor existente, a eliberat pârâtei SC SA certificatul de mai sus, în care a fost inclusă și suprafața de 209 mp. prin care se încalcă astfel dreptul de proprietate al reclamantei și, în același timp, domeniul public.
În final, a menționat că, atât construcția cât și terasa amenajată pe suprafața de teren din fața instituției, au fost realizate din contribuția celor 33.000 de membri ai Pensionari, astfel că aceștia nu mai beneficiază de condițiile necesare petrecerii timpului liber.
Prin întâmpinarea formulată la 26 octombrie 2007, Consiliul Județean Var idicat excepția inadmisiblității acțiunii, pe considerentul că terenul, a cărui nulitate absolută parțială se solicită, a intrat în circuitul civil, dar și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru capetele 2 și 3 din acțiune, prin aceea că terenul aparține domeniului public, iar reclamanta nu a prezentat un titlu de proprietate valabil.
La rândul său SC SA Rm.V, prin întâmpinarea formulată, a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Rm.V în soluționarea prezentei cauze, excepția lipsei de interes juridic pentru petitul 3 al acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, prin faptul că nu a făcut dovada deținerii unui titlu de proprietate asupra terenului solicitat.
Municipiul Rm.V, de asemenea, a invocat excepția necompetenței materiale a judecătoriei, dar și a lipsei calității procesuale active a reclamantei pentru petitele 2 și 3 ale acțiunii, dimpreună cu excepția lipsei calității sale procesuale pasive, menționând că terenul nu aparține acestuia.
Judecătoria Rm.V, prin sentința civilă nr.6294/29.11.2007, a admis excepția necompetenței materiale invocate de pârâți și a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea - Complet specializat în contencios administrativ și fiscal -, în temeiul dispozițiilor art.2 alin.1 lit.d Cod procedură civilă și art.1 și 10 alin.1 din Legea nr.554/2004-
Împotriva acestei sentințe, s-a formulat recurs, de către reclamantă, cu susținerea că judecătoria este instanța competentă în soluționarea acțiunii sale.
Tribunalul Vâlcea - Secția civilă - prin decizia civilă nr.461/R/01.04.2008- a respins ca nefondat recursul reclamantei, cu motivarea că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este un act administrativ emis de o autoritate publică, iar contestarea sa nu se poate realiza decât sub incidența legii speciale, respectiv art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, unde s-au încuviințat ca probe înscrisuri din partea tuturor părților implicate în litigiu, expertiză tehnică și cercetare la fața locului.
În concluziile scrise, pârâta SC SA a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii, susținând că plângerea prealabilă a fost făcută cu mult peste termenul de 1 an prevăzut de lege pentru a ataca un act administrativ, în sensul acesta invocând adresa nr.2264/14.02.2005.
Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ - prin sentința nr.1173/CAF/13.10.2009 a respins excepția tardivității introducerii acțiunii și excepția lipsei de interes formulate de pârâți și excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Rm.V, a admis în parte acțiunea reclamantei, constatând nulitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria - nr.0010/30.12.1993, pentru suprafața de 209 mp. aferentă obiectivului "Casa Vnă", a respins acțiunea în revendicare și cererea în reîntregirea domeniului public, obligând pârâții SC SA și Consiliul Județean V la plata sumei de 2.188 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, în ceea ce privește excepția calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului Rm.V, că acesta are calitate procesuală pentru petitul 2 și 3 din acțiunea reclamantei, deoarece se pretinde că a cumpărat terenul în suprafață de 63 mp de la pârâtă, iar pentru restul de teren de 209 mp, se solicită trecerea prin hotărâre judecătorească în domeniul public administrat de aceeași pârâtă.
În ceea ce privește excepția tardivității acțiunii instanța de fond a reținut că nu este nefondată, întrucât data la care reclamanta a cunoscut de existența actului contestat este 20.08.2007, conform înscrisului de la filele 38-41 dosar, în conținutul căruia se face referire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate și nu data emiterii înscrisului de la fila 34 dosar, în care nu se face nici o referire la actul contestat.
Potrivit înscrisului de la fila 73 dosar, a înregistrat plângere prealabilă la Consiliul Județean V la data de 28.08.2007, deci în interiorul termenului prevăzut de art. 7 alin.3 din Legea nr.554/2004.
Reclamanta s-a adresat instanței de judecată la data de 30.08.2007, iar instanța de contencios administrativ a fost sesizată, urmare a hotărârii de declinare, la data de 14.04.2007.
Prin urmare, în cursul procesului, chiar dacă reclamanta s-a adresat instanței de judecată în interiorul termenului de răspuns la plângerea prealabilă, interesul acesteia a devenit actual, neaducându-se atingere dispozițiilor art. 11 din Legea nr.554/2004.
Nu se poate reține că reclamanta a cunoscut despre titlu și întinderea acestuia de la data publicității imobiliare, pentru că așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, nu rezultă că lucrările de publicitate imobiliară s-au efectuat și asupra anexei 2 și planului de situație, nu s-a încheiat proces de vecinătate cu reclamanta, astfel că aceasta nu avea cum să cunoască despre întinderea dreptului de proprietate rezultat din certificatul contestat, acesta cuprinzând o suprafață globală.
Nici excepția lipsei de interes a petitului 3 din acțiune nu a fost găsită întemeiată, ea derivând din petitul 1 al acțiunii, dacă acesta ar fi apreciat ca justificat.
Referitor la primul capăt al acțiunii, pornind de la dispozițiile art.20 alin.2 din Legea nr.15/1990, în conformitate cu care "bunurile din patrimoniu societăților comerciale sunt proprietatea acestora, cu excepția celor dobândite cu alt titlu", instanța l-a apreciat ca fondat.
De asemenea, instanța a invocat dispozițiile art. 1 din nr.834/1991, în conformitate cu care terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului d e resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană, iar art. 5 din hotărâre stabilește că aceste organe eliberează certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Din economia acestor dispoziții legale rezultă că, societățile comerciale cu capital de stat, cum este cazul pârâtei, au devenit proprietara asupra bunurilor aflate în patrimoniul lor inclusiv asupra terenurilor asupra cărora dețineau un drept de administrare directă.
Însă, întinderea dreptului de proprietate asupra terenurilor se determină pe baza întinderii dreptului de folosință, corelate ( art.1 din 834/1991 ) cu condiția ca acestea să fie necesare desfășurării activității conform obiectului de activitate.
Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.0010 din 30.12.1993 contestat s-a stabilit că pârâta SC SA, este proprietara a unei suprafețe de 22871,04 mp care include și suprafața de teren de 1411 mp aferentă restaurantului "Casa Vnă".
Inițial, imobilele casă și teren au fost în proprietatea Episcopiei Rm.V, care în 1969 vândut către Rm.V, "CASA VNĂ", și un teren de 961 mp fără să existe o schiță a terenului privind dimensiunile acestuia, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză.
Pârâta nu deține nici un titlu din care să rezulte că, la apariția Legii nr.15/1990 și nr.834/1991, întinderea dreptului de folosință asupra terenului aferent restaurantului "CASA VNĂ", a fost de 1411 mp.
Mai mult, se constată potrivit expertizei tehnice și cercetării locale, că suprafața de 209 mp excede împrejmuirii cu gard a obiectivului "CASA VNĂ", ca nefiind necesară la momentul emiterii certificatului, în sensul art. 1 din nr. 834/1991, desfășurării activității conform obiectului de activitate.
Prin urmare, instanța de judecată a constat că, în mod nelegal, s-a emis actul contestat și pentru suprafața de 209 mp identificată prin raportul de expertiză, dat fiind faptul că, pe de o parte, pârâta nu deține titlul de folosință pentru întreaga suprafață, iar pe de altă parte, această suprafață nu era necesară pentru desfășurarea activității restaurantului "CASA VNA".
Referitor la petitul 2 din acțiune instanța de fond l-a apreciat ca nefondat, în primul rând pentru că reclamanta nu a făcut dovada deținerii unui titlu de proprietate pentru suprafața de 63 mp.
Susținerea acesteia că a dobândit terenul prin cumpărare este, de asemenea, apreciată de către judecătorului fondului ca nefondată pentru că, la data la care pretinde că a cumpărat, era în vigoare Legea nr. 58/1974.
Potrivit art. 30 alin.1 din legea nr.58/1974, dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localității urbane și rurale, se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri.
Prin urmare, nu putea dobândi terenul în mod valabil prin contract de vânzare-cumpărare.
Mai mult aceasta nici nu a dovedit existența unui astfel de contract.
Pe de altă parte, potrivit expertizei și cercetării locale, reclamanta folosește terenul revendicat.
Petitul 3 din acțiune a fost apreciat de instanță ca nefondat în condițiile în care certificatul de atestare este lovit de nulitate parțială, terenul revenind de drept fie în domeniul public, fie în domeniul privat al statului, cum de altfel nu este exclus ca un terț să pretindă drepturi asupra acestuia.
Față de toate acestea instanța de judecată a respins excepțiile invocate și a admis în parte acțiunea, așa cum rezultă din dispozitivul hotărârii pronunțate.
Împotriva acestei hotărâri, s-a formulat recurs, în termen legal, de către reclamantă, Consiliul Județean V și SC SA Rm.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, reclamanta a criticat sentința în ceea ce privește greșita respingere a petitelor 2 și 3 din acțiune, în sensul că:
- în mod eronat, instanța de fond a considerat că aceasta nu deține titlu de proprietate pentru suprafața de 63 mp. luând în considerare numai disp.art.58/1974 (art.30 alin.1) și nu pe cele ale Decretului de expropriere nr.353/4.10.1979, singurul aplicabil în cauză, deoarece în urma acestuia terenul de 63 mp. le-a fost vândut odată cu sediul societății. Actul depus la fila 12 fiind elocvent în dovedirea calității sale de proprietar. Mai mult, nu s-a observat că, tot prin același act, Direcția Comercială Județeană V - forul tutelar la acea dată al SC SA - a cumpărat unitatea cu suprafața de 35,60 mp. cu suma de 56.180 lei, prin urmare, nu se poate înțelege cum pârâta este considerată proprietar, iar reclamanta nu, deși, stăpânește terenul de la data construcției edificate pe acesta.;
- începând cu anul 1979, reclamanta a stăpânit neîntrerupt și continuu, sub nume de proprietar acest teren, astfel că în cauză operează o posesie utilă de 30 de ani, pe care judecătorul fondului nu a analizat-o;
- nici în legătură cu petitul 3 al acțiunii judecătorului fondului nu a dat o soluție legală, întrucât suprafața de 146 mp. situată de o parte și de alta a celei de 63 mp. ia fost dată în folosință pentru amenajarea grădinii de vară, unde pensionarii au făcut numeroase investiții. De asemenea, în anul 2004, Primăria Municipiului Rm.V le-a eliberat certificatul de urbanism cu nr.806/13786/25.05.2004 (8), prin care li s-a aprobat acoperirea terasei și prin care s-a precizat că terenul respectiv este domeniu public. Deci, instanța de fond nu a clarificat situația juridică a terenului de 146 mp.
În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii și a petitelor 2 și 3.
În dezvoltarea motivelor sale de recurs, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Consiliul Județean Vac riticat sentința prin aceea că, în mod greșit, instanța de judecată l-a obligat la suportarea cheltuielilor de judecată, câtă vreme acesta a susținut apărarea reclamantei, căreia i-a fost admisă acțiunea, chiar dacă numai în parte.
Sub acest aspect, instanța trebuia să facă aplicarea art.275 și 277 Cod procedură civilă.
În sfârșit, în motivarea criticilor sale, pârâta SC a criticat sentința pe dispozițiile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, în sensul că:
- în mod greșit, instanța de fond a respins excepția tardivității introducerii acțiunii, a lipsei de interes juridic și a lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Rm.V, fără a verifica dacă reclamanta a respectat sau nu termenele prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004-R, în partea privind plângerea prealabilă. Or, reclamanta a formulat plângere prealabilă la data de 28.08.2007, răspunsul a fost primit la 25.09.2007, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 30 august 2007 adică, anterior primirii răspunsului. Din aceasta rezultă că acțiunea este și tardivă, introdusă cu mult peste limitele prevăzute de art.7 alin.7 din aceeași lege;
- în ceea ce privește a doua excepție, noțiunea de interes legitim, care poate fi ocrotită pe calea contenciosului administrativ, nu se confundă cu noțiunea de interes în sensul practic urmărit de reclamantă, așa cum este el definit în procedura civilă. Or, art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004 - prevede, fără dubiu, că persoanele fizice sau juridice de drept privat pot formula capete de cerere prin care se invocă apărarea unui interes public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea interesului subiectiv sau a interesului legitim privat. Dar, reclamanta nu a făcut dovada că este persoană vătămată, conform definiției de la art.2 alin.1 lit.a, respectivă că este titulara unui drept ori a unui interes legitim vătămat de o autoritate publică;
- referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a municipiului, instanța nu a analizat adresa cu nr.17474/15.06.2009, unde se precizează că terenul în litigiu nu este domeniul public;
- în ceea ce privește fondul cauzei, în mod greșit, instanța de fond a dispus anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului său de proprietate, fără a ține cont de dovezile depuse, prin care a făcut proba că prin Decizia nr.433/1990, emisă de Prefectura Județului V - Vaf ost reorganizată în societate pe acțiuni sub denumirea de SC, societate care a preluat atât activul, cât și pasivul fostei întreprinderi socialiste, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 5, în care este trecută, la poziția 22 "Unitatea 28, Restaurant Casa Vnă". La fila 7 din dosar se găsește înscrisul care dovedește că terenul aflat în folosința restaurantului cuprinde atât terasa superioară, cât și pe cea inferioară ce deservea cafe-barul, în suprafață de 34,32 mp. cuprinsă în același obiectiv care a făcut anterior parte din fosta La fila 12 din dosar există înscrisul "fișă comparativă" în care se menționează că obiectivul - are suprafața de 35,60 mp. aparținând Direcției Comerciale Județene În sfârșit, la fila 15 există înscrisul "anexă de remedieri la -", întocmit în 30 septembrie 1982, din care rezultă că mai erau de terminat, printre altele, la acest imobil, scările de acces la Pensionari și de executat jardiniera de pe str. De aici rezultă că reclamanta avea asigurat accesul la sediul săudoar prin gang, pe scările de acces prevăzute în acest scop, iar nu din str.A, așa cum încearcă aceasta acum să inducă concluzia;
- instanța de fond, nu a observat că, acest certificat a fost înregistrat în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni la nr.202 din 10.01.1994, iar apoi intabulat în CF a localității;
- hotărârea este contradictorie subzistând motivul prevăzut de art.304 pct.7 proc.civ. în sensul că însăși reclamanta susține când că este proprietara terenului, când că este domeniu public, după cum instanța de judecată motivează, paradoxal, că terenul urmează să revină de drept, fie în domeniul public, fie în domeniul privat, fie să intervină un terț care să pretindă drepturi asupra acestuia (pag.6 alin.8 din hotărâre);
- o altă critică, se referă la faptul că terenul a intrat în circuitul civil și aparține unei alte societăți SC SRL, față de care hotărârea nu este opozabilă, nefiind parte în cauză;
- deși, s-a făcut cercetare la fața locului, prin care s-a constatat înglobarea scărilor de acces la terasă, de către reclamantă, în hotărâre nu s-a făcut nicio referire la această împrejurare, ci instanța a luat în considerare numai dorința reclamantei de a avea un alt acces.
Prin urmare, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii și a petitului 1 al acțiunii.
Curtea, observând criticile căilor de atac de față, în care sunt invocate excepții, care dacă sunt găsite întemeiate vor împiedica soluționarea pe fond a cauzei, în raport de dispozițiile art.137 Cod procedură civilă, urmează a se pronunța, cu prioritate, asupra acestora, în ordinea întâietății uneia față de cealaltă.
Astfel, excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile, și excepția tardivității introducerii acțiunii, invocate de pârâta SC. sunt apreciate ca nejustificate, deoarece înscrisurile aflate la filele 33 și 34 din dosarul nr-, demonstrează că reclamanta s-a adresat, mai întâi, Municipiului Rm.V, la data de 15.06.2007, pentru a lua măsurile necesare în ceea ce privește împiedicarea sa de a folosi terenul în discuție, apoi, s-a adresat Consiliului Județean, la data de 28.08.2007, după care a introdus acțiunea, în 30.08.2007 la judecătorie, iar la instanța de contencios în, 15.04.2008, astfel că nu se poate susține inexistența demersurilor premergătoare investirii instanței de judecată.
Prin urmare, din cele expuse, rezultă că nici excepția tardivității introducerii acțiunii, prin depășirea termenului de 6 luni prevăzut de art.7 alin.7 din Legea nr.554/2004, nu este justificată, instanța de fond, sub acest aspect, pronunțând o soluție legală.
Excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei interesului juridic în promovarea acțiunii, invocate tot de către pârâtă, vor fi analizate împreună, datorită corespondenței dintre acestea, motiv pentru care sunt tratate ca atare în reglementarea legală.
Astfel, pentru a avea calitate de parte vătămată, în sensul definiției date de art.2 alin.1 din Legea nr.554/2004-R, persoana trebuie să fie titulara a unui drept sau a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau să fie titular al unor drepturi subiective sau interese legitime. Or, Legea nr. 213/1999-modific. stipulează că " în litigiile referitoare la dreptul de administrare, în instanță titularul acestui drept va sta în nume propriu, iar, în litigiile referitoare la dreptul de proprietate, cazul în speță, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit codului d e procedură civilă".
În cauză, poziția reclamantei a oscilat între susținerea dreptului său de proprietate asupra terenului de 63 mp. respectiv 146 mp, precum și în susținerea regimului de teren aparținând domeniului public, asupra căruia deține numai un drept de folosință.
Ca atare, în raport de reglementarea sus-arătată și modul deținerii terenului, recurenta-reclamantă justifică atât interes legitim, în sensul temeiului legal invocat, pe considerentul că îi este încălcat acest drept, recunoscut de lege, dar și calitate procesuală activă, în inițierea unei acțiuni cu un asemenea obiect, ceea ce face nejustificate cele două excepții invocate de recurenta-pârâtă.
Însă, actul invocat de către recurenta-reclamantă în justificarea calității sale de proprietar și, implicit, a calității de persoană vătămată, interesată în constatarea nulității certificatului emis recurentei-pârâte, intitulat " comparativă pe obiect" (12), nu întrunește condițiile prin care să i se confere calitatea de "Titlu de proprietate" în sensul dispozițiilor art.480 Cod civil, critica Pensionari fiind nefondată, sub acest aspect.
De asemenea, nici certificatul de urbanism cu nr.806/13786/25.05.2004, emis pe numele recurentei-reclamante (8), nu se poate înscrie între actele prevăzute de lege ca atestând dreptul de proprietate, ci el reprezintă numai un act de informare ce conține mențiuni cu privire la situația juridică a terenului, care, în speță, se precizează ca aparținând domeniului public.
De altfel, în lipsa prezentării titlului de proprietate, reclamanta nu a putut să obțină autorizație de construcție, conform propriei recunoașteri. Însuși judecătorul fondului reține, motivând soluția de respingere a petitului 2 al acțiunii, că reclamanta Pensionarilor nu deține titlu de proprietate pentru suprafața de 63 mp. pe considerentul că la data respectivă erau în vigoare dispozițiile Legii nr.58/1974 și concluzionează că aceasta nu a avea posibilitatea legală de a cumpăra un teren printr-un titlu valabil - respectiv contract de vânzare-cumpărare.
În ceea ce privește suprafața de 146 mp, instanța de fond concluzionează diferit, reținând că acesta este fie domeniu public, fie privat al statului, fie al unui terț ce poate pretinde drepturi asupra acestuia, împrejurare ce justifică incidența motivului prevăzut în art.304 pct.7 Cod procedură civilă invocat de recurenta-pârâtă.
La fața locului, instanța s-a edificat asupra faptului că reclamanta deține o parte din teren cu titlu de folosință și nu sub nume de proprietar, dar ajunge la concluzia că nici reclamanta nu poate să păstreze în certificatul emis pe numele său un teren ce aparține ipotetic, domeniului public privat sau unui alt terț, ceea ce determină soluția de anulare parțială a acestui titllu.
Desigur că, apărarea recurentei-reclamante, privind incidența dispozițiilor art.8 alin.11din același act normativ, era temeinică în situația în care aceasta dovedea întrunirea condiției imperative prevăzute la art.1 din lege.
Prin urmare, recurenta-reclamantă - Pensionari- are calitate procesuală activă în determinarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de proprietate emis pe numele pârâtei, împrejurare ce nu justifică critica acesteia din urmă, legată de greșita respingere a excepției sale și admiterea unei acțiuni de anulare a unui act de proprietate asupra unui teren ce nu face parte din patrimoniul reclamantei, care să-i confere prerogative de proprietar, deci, implicit calitatea de parte vătămată în condițiile legii contenciosului administrativ.
Sub acest aspect, nici excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Rm.V invocată de pârâtă, nu are relevanță, întrucât acesta din urmă nu a declarat cale de atac împotriva hotărârii, ci doar a formulat apărări cu această motivare, în sensul că terenul nu este în domeniul public sau privat al municipiului.
Trecând la analiza fondului criticilor recurentei Pensionari și SC SA, curtea reține că sunt nefondate cele regăsite în calea de atac formulată de prima recurentă și fondate cele regăsite în calea de atac a celei din urmă recurente.
Astfel, critica recurentei-reclamante - legată de fondul prezentei căi de atac - în sensul că instanța de fond nu a clarificat situația juridică a terenului - de privat sau de public - nu poate fi primită, întrucât problema supusă dezlegării acesteia consta în verificarea legalității actului administrativ contestat, în raport cu actul normativ în baza căruia a fost emis.
Aceasta deoarece în domeniul contenciosului administrativ instanța de judecată nu este chemată să stabilească titularul dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, situație caracteristică numai acțiunilor în revendicare, ci numai dacă la data emiterii actului erau îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art.1 din nr HG 834/1991, sub aspectul întocmirii documentației menționate de art.14 din acest act normativ, mai concret, precizarea regimului juridic al terenurilor aflate în proprietatea societății comerciale de stat, titlul asupra terenului, planul și schițele anexe la titlu, recunoașterea limitei suprafețelor dintre vecini, identificarea corectă a posesiilor vecinilor.
Certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu constituie titlu de proprietate ca și în cazul celor emise în baza Legii nr.18/1991, ci atestă doar o anumită situație patrimonială existentă la un moment dat, respectiv la data înființării societății comerciale.
Astfel, interpretarea dată de către instanța de fond HG nr.834/1991 și art.20 din Legea nr.15/1990 nu este corectă, întrucât textul impune ca solicitantul cererii de eliberare a certificatului de atestare să facă numai dovada că terenurile s-au aflat înadministrareadirectă a acestuia și nu ca proprietar, ceea ce în cauză s-a dovedit prin actele de trecere succesivă a terenului de la V, la societatea pârâtă (5-7 dosar nr- și 29-40 dosar nr-). Din acestea rezultă că la data înființării recurentei - pârâte terenul se afla în patrimoniul acesteia, în urma reorganizării, suprafața respectivă (1411 mp) fiind necesară desfășurării activității societății, conform obiectului său de activitate.
In considerentele hotărârii pronunțate, instanța de fond vorbește, la modul general, despre faptul că pârâtei nu-i era necesară întreaga suprafață de 1411 mp, fără a preciza care sunt înscrisurile ce contrazic includerea în certificatul emis pe numele acesteia a unei suprafețe mai mari, în comparație cu cea utilizată inițial de antecesoarele sale și care nu s-a mai regăsit ulterior în administrarea sa, precum și înscrisurile în raport de care s-a apreciat că delimitarea suprafeței trecute în certificat excede acesteia, cu toate că la filele 34-35 din.nr-, respectiv 42 din.nr-, se află procesele-verbale de vecinătate cu terenurile situate în acea zonă. Faptul că nu s-a încheiat un asemenea proces- verbal și cu recurenta-reclamantă a fost determinat tocmai de inexistența unui drept de proprietate al acesteia pentru vreo suprafață din acea vecinătate, așa cum a rezultat din întreg materialul probator administrat.
Inclusiv expertul cauzei a precizat care sunt actele puse la dispoziție de reclamantă în raport de care acesta a stabilit că reclamanta deține suprafața de 209 mp. (fila 138), care converg, însă, în sensul susținerii afirmațiilor recurentei-reclamante.
De subliniat că recurenta-pârâtă a parcurs procedura prevăzută de lege referitoare la publicitate și a înscris actul în litigiu la Registrul de transcripțiuni sub nr.202/10.01.1994, după care a fost intabulat în Cartea Funciară, fără a se constata formularea de opoziții, sub acest aspect, de către vreun terț, împrejurare ce denotă că terenul în litigiu se afla în posesia recurentei-pârâte anterior demersurilor recurentei-reclamante, constând în solicitările adresate Municipiului de a utiliza terasa situată pe cei 146 mp.(respectiv-2004), precum și faptul că, la data întocmirii documentelor necesare emiterii certificatului, recurenta- pârâtă deținea avizele organelor abilitate de lege în acest sens.
Ca atare, prin modul în care au fost analizate criticile regăsite în calea de atac formulată de pârâta SC, apreciate ca fondate de către curte, s-a răspuns, implicit, celor regăsite în calea de atac a reclamantei Pensionarilor, critici pe care curtea le-a apreciat ca nefondate.
De subliniat că, din probele administrate, s-a confirmat susținerea recurentei-pârâte că recurenta-reclamantă are acces la calea publică, dar pe care l-a obstrucționat, barând scările de acces, (fila 161), ceea ce conduce la justificarea afirmației sale legate de scopul acțiunii, acela de a beneficia de un nou traseu pentru intrarea în sediul său din -.
Având în vedere dezlegarea dată căii de atac formulată de SC SA, curtea reține că și recursul pârâtului Consiliulul Județean V este întemeiat, în privința absolvirii de plata cheltuielilor de judecată.
Față de cele sus expuse, curtea, în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă, coroborat cu dispozițiile art.554/2004-R, urmează să admită recursurile formulate de SC SA și Consiliul Județean V, să modifice în parte sentința în sensul că va respinge și capătul 1 al cererii, precum și obligarea Consiliului Județean la plata cheltuielilor de judecată, va respinge recursul formulat de a Pensionarilor V, ca nefondat, și va menține în rest sentința.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, va obliga reclamanta la plata sumei de 35.072 lei, cheltuieli de judecată către SC SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâții CONSILIUL JUDEȚEAN, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral nr. 1, județul V și SC SA RÂMNICU, cu sediul în-, județul V, împotriva sentinței nr. 1173/CAF din 13 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și de contencios administrativ fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât MUNICIPIUL RÂMNICU V- PRIN PRIMAR, cu sediul în str. G-ral nr. 14, județul
Modifică în parte sentința, în sensul că respinge și capătul unu al cererii, precum și obligarea Consiliului Județean V la plata cheltuielilor de judecată.
Menține în rest sentința.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta CASA DE AJUTOR RECIPROC A PENSIONARILOR RM., cu sediul în Râmnicu V,-, - parter, județul V, împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe reclamantă să plătească 35.072 lei, cheltuieli de judecată, către SC SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 22 ianuarie 2010, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 4: Victoria
- - - - -
Grefier,
-
Red.IB/01.02.2010
EM/8 ex.
Jud.fond.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Victoria
