Spete dizolvare societate comerciala. Decizia 108/2010. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 108/R-COM
Ședința publică din 22 Ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru judecător
: - -, JUDECĂTOR 2: Ioana Miriță
: - -, JUDECĂTOR 3: Ioana Bătrînu
: -, grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 56/CC din 30 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți SC SRL PITEȘTI, cu sediulîn str.- -, -.D,.19, județul A și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești, str. - nr. 29, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, la data de 21.01.2010, s-a depus certificat de atestare fiscală din partea intimatei-pârâte SC SRL Pitești.
Curtea, constatând că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă potrivit dispoz. art. 242 pct. 2 cod.pr.civilă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Constată că, prin sentința comercială nr.56/CC/30.09.2009 a Tribunalului Comercial Argeșa fost respinsă cererea formulată de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice A împotriva pârâtei SC SRL și intimatei Oficiul Registrului Comerțului.
Pentru a decide astfeltribunalula constatat că Direcția Generală a Finanțelor Publice Aaf ormulat opoziție împotriva dizolvării SC SRL, prin care a solicitat desființarea hotărârii nr.1 din 6 mai 2009 emisă de asociatul unic al pârâtei SC SRL, sub motiv că greșit a fost dizolvată societatea prin hotărârea arătată, în temeiul art.227 alin.1 lit.d din Legea nr.31/1990, având în vedere că pârâta are o creanță față de bugetul consolidat al statului de 184 lei.
Analizând cerereatribunalula constatat că potrivit dispozițiilor art.61 din Legea nr.31/1990, opoziția poate fi primită numai dacă, prin hotărârea față de care a fost formulată cererea, i-a fost produs un prejudiciu opozantului; și că, în speță, DGFP nu poate împiedica acționarii societății să decidă dizolvarea, pe motiv că ar exista creanțe față bugetul de stat, acestea putând fi recuperate în cadrul procedurii de lichidare a societății.
La 4 noiembrie 2009 Administrația Finanțelor Publice Pitești a declarat recurs, criticând soluția instanței de fond ca nelegală deoarece societatea dizolvată SC SRL are creanțe la bugetul statului în sumă de 950 lei, pentru care a fost începută procedura executării silite.
Recursul nu este fondat.
Nu este fondată critica recurentei încadrată din oficiu în motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Împrejurările litigiului.
Prin hotărârea nr.1 din 5 mai 2009 asociatului unic al pârâtei SC SRL a fost decisă dizolvarea acesteia pentru motivul prevăzut în art.227 alin.1 lit.d din Legea nr.31/1990.
II.Dreptul aplicabil.
Potrivit dispozițiilor art.61 alin.1 din Legea nr.31/1990,creditorii sociali și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea asociaților privitoare la modificarea actului constitutiv pot formula o cerere de opoziție prin care să solicite instanței judecătorești să oblige, după caz, societatea sau asociații la repararea prejudiciului cauzat.
III.Judecata.
Curtea constată că recursul nu este fondat întrucât opoziția formulată de nu întrunește condițiile prevăzute de art.61 alin.1 din Legea nr.31/1990.
Curtea reamintește că opoziția formulată în temeiul textului arătat are caracterul unei acțiuni în răspundere civilă delictuală, ori, în speță, oponenta nu a formulat cerere de obligare la plata despăgubirilor pentru prejudiciul produs prin hotărârea de dizolvare, ci a solicitat anularea hotărârii pe această cale.
În consecință, cererea reclamantei este neîntemeiată, astfel că soluția tribunalului este legală și temeinică.
Văzând și dispozițiile art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE PITEȘTI, cu sediul în-, județul A, împotriva sentinței comerciale nr. 56/CC din 30 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți SC SRL PITEȘTI, cu sediulîn str.- -, -.D,.19, județul A și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în Pitești, str. - nr. 29, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 ianuarie 2010, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 4: Victoria
- - - - -
Grefier,
-
Red.DV/15.02.2010
EM/5 ex.
Jud.fond.
Președinte:DumitruJudecători:Dumitru, Ioana Miriță, Ioana Bătrînu, Victoria