Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 210/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 348/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 210
Ședința publică de la 29 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Roxana Popa
JUDECĂTOR 2: Viorica Trestianu
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta -. SA împotriva sentinței comerciale nr. 13148 din data de 02.12.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata AL INSURANCE CO.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns apelanta prin avocat cu delegație la dosar și intimata prin avocat cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Apelanta prin avocat depune la dosar în cadrul probei cu acte, un set de înscrisuri, reprezentând consultanță de specialitate de la alte două firme de avocatură din Anglia.
Se comunică apărătorului intimatei un exemplar al înscrisurilor depuse la dosar de apelantă.
Intimata prin avocat, nu solicită acordarea unui termen pentru a lua la cunoștință de înscrisurile ce i-au fost comunicate azi în ședință publică.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe cererea de apel.
Apelanta prin avocat, arată referitor la competența instanțelor române în soluționarea prezentului litigiu, că între părți a avut loc o simplă corespondă electronică și nu s-a încheiat un contract. Referitor la schimbul de e-mail-uri pe care instanța de fond la considerat ca fiind un acord al încheierii contractului de asigurare, arată că nu se putea încheia un contract fără a se discuta prețul. In subsidiar, solicită să se constate nulitatea contractului, aspect cu privire la care instanța de fond nu s-a pronunțat.
Referitor la posibilitatea ca pentru soluționarea litigiului să fie competentă o instanță engleză, așa cum a arătat prin relațiile depuse la dosar de la cele două firme de avocatură străine, prin care se arată că instanța engleză nu este competentă să soluționeze acest litigiu. Mai arată că nu s-au primit prime referitor la acest contract, va solicita cheltuielile de judecată pe cale separată.
Intimata prin avocat, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul București ca fiind temeinică și legală, instanța de fond în mod legal a constatat că există contract încheiat între părți. Susținerile părții adverse, cum că nu ar fi competentă instanța din anglia să soluționeze litigiul, sunt doar simple păreri ale unor firme de avocatură.
Mai arată apărătorul intimatei, că contractele de reasigurare sunt contracte de adeziune, cum în mod corect a reținut instanța de fond. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apelanta, prin avocat, în replică, arată că nu s-a primit nici polița de asigurare, solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Intimata prin avocat, în replică, arată că polița de asigurare se află depusă la dosarul de fond, filele 76-78.
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 13148 din 02.12.2008 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a admis excepția necompetenței generale și a respins ca nefiind de competența instanțelor române cererea formulată de reclamanta -. SA în contradictoriu cu pârâta AL INSURANCE CO.
Pentru a pronunța această sentință judecătorul fondului a reținut că prin cererea sa reclamanta a solicitat să se constate, în principal, inexistența unui contract de reasigurare încheiat cu pârâta, iar în subsidiar să se constate nulitatea absolută a contractului de reasigurare încheiat cu pârâta.
Din probele administrate, judecătorul fondului a reținut că între reclamantă și societatea din, Liban, aceasta acționând în numele pârâtei, s-au purtat negocieri în vedere încheierii unui contract de reasigurare. Pârâta, în calitate de asigurător a încheiat polița de asigurare maritimă nr. DB -, având ca obiect nava " ", polița fiind în forma 91, ceea ce presupune includerea în contract a unor clauze standard de tipul "Institute Time ". S-a mai reținut că părțile au ajuns la un acord de voință, încheind la distanță, prin corespondență electronică, un contract de reasigurare, reclamanta confirmând acordul său de participare la afacere cu o cotă de 20 %, pentru ca ulterior să se poarte o corespondență doar în ce privește cota mărită solicitată de reclamantă, de 30 %, cu consecința modificării poliței principale.
În raport de aceste date, judecătorul a apreciat că, fiind un accesoriu al contractului de asigurare, și contractul de reasigurare cuprinde aceleași clauze "Institute Time ", fiind supus legii și jurisdicției engleze.
S-a reținut, totodată, că chiar dacă reclamanta a susținut inexistența contractului, în raport de polița principală, față de care este accesorie reasigurarea, existența și validitatea de fond a contractului contestat se determină în conformitate cu legea care i s-ar fi aplicat dacă era socotit valabil.
În ce privește competența jurisdicțională, judecătorul a reținut că potrivit art. 154 din Legea nr. 105/1992, dacă părțile au supus, prin convenție, litigiile ce se vor naște din actul încheiat, competenței unei anumite instanțe, aceasta va fi investită cu competența jurisdicțională.
Încheierea contractului de asigurare principal și a celui de reasigurare, accesoriu, în forma 91, precum și stabilirea condițiilor asigurării prin trimiterea la "Institute Time ", semnifică alegerea prin convenție, în mod indirect, a jurisdicției engleze, nefiind dovedit de către reclamantă că s-ar fi convenit o derogare de la această regulă.
Această concluzie a fost reținută atât din formularul de poliță depus la dosar, cât și din aplicarea normelor juridice comunitare, respectiv a Regulamentului (CE) nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - ȘI. SA, care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare, cu reținerea competenței instanței române în soluționarea litigiului.
În motivare, apelanta a arătat următoarele:
- judecătorul s-a pronunțat atât pe fondul litigiului, cât și pe excepția necompetenței generale a instanțelor române; se susține că judecătorul a concluzionat mai întâi cu privire la fondul cauzei, statuând cu privire la existența contractului de reasigurare, pentru ca apoi să constate necompetența generală;
- deși s-a antepronunțat pe fond, judecătorul nu a luat în considerare și capătul de cerere privitor la constatarea nulității absolute a contractului de reasigurare;
- s-a apreciat greșit cu privire la competența jurisdicțională, în sensul că litigiul este supus legilor engleze, susținându-se că și dacă s-ar fi înscris în polița principală o clauză de alegere a competenței, acesta este un act străin față de ea, și nu îi poate fi opus; se mai susține că intimata pârâtă nu a probat încheierea poliței principale în condițiile 91, fiind depus la dosar doar un formular în alb.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu următoarele motive:
- antepronunțarea nu poate constitui motiv de apel, ci, cel mult, motiv pentru recuzarea judecătorului;
- între părți s-a încheiat un contract de reasigurare facultativă, asigurătorul principal, prin brokerul transmițând apelantei o ofertă fermă de a subscrie un procent de risc aferent asigurării maritime originale, aspect agreat de apelantă, discuțiile purtând doar cu privire la cota cedată; nici un moment nu au fost purtate discuții cu privire la alte clauze din contractul de reasigurare; în consecință, apelanta avea posibilitatea ori de a refuza afacerea, ori de aoa ccepta în forma transmisă prin ofertă.
Apelanta a administrat proba cu înscrisuri.
Analizându-se actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate și de apărările invocate, se apreciază că apelul nu este fondat.
În ce privește prim critică apelantei, referitoare la antepronunțarea judecătorului asupra fondului cauzei, se reține că nu există un caz de antepronunțare. Este adevărat că judecătorul a inserat în considerente anumite concluzii cu privire la existența contractului de reasigurare, dar pentru a fi în cazul unei antepronunțări ar fi fost necesar ca și în dispozitiv să fi fost menționată o soluție cu privire la acest aspect, respectiv cu privire la constatarea existenței contractului. Or, dispozitivul sentinței apelate face referire doar la excepția necompetenței generale a instanțelor naționale.
Se reține totodată că aserțiunile judecătorului fondului cu privire la contractul de reasigurare nu vin să statueze cu privire la existența acestui contract. Era necesară o analiză superficială a corespondenței comerciale purtate de părți cu privire la încheierea contractului; în lipsa unei asemenea analize, judecătorul nu avea posibilitatea de a face referiri la stabilirea jurisdicției aplicabile litigiului. Doar printr-o asemenea analiză preliminară, judecătorul a putut păși mai departe în analiza competenței în soluționare litigiului. Această concluzie rezultă din faptul că judecătorul, așa cum s-a menționat, deja, nu a statuat prin dispozitiv cu privire la existența contractului, ci doar a apreciat că în raport de polița principală, supusă dreptului englez, toate aspectele invocate de apelantă referitoare la existența ori valabilitatea contractului accesoriu de reasigurare, sunt supuse tot dreptului englez.
Cu privire la a doua critică, respectiv neluarea în considerare a capătului de cerere privind constatarea nulității contractului de reasigurare, se reține că judecătorul nu a procedat la analiza acestui motiv, ca urmare a constatării necompetenței generale a instanțelor naționale. Se observă că apelanta face această critică în comparație cu presupusa antepronunțare asupra primului capăt de cerere referitor la constatarea inexistenței contractului. Or, așa cum s-a subliniat deja, judecătorul nu s-a pronunțat cu privire la acest capăt de cerere, ci doar a analizat corespondența părților, pentru a se putea pronunța cu privire la competență.
Deci, nu se poate reține critica de minus petita, invocată de apelantă.
Cea de-a treia critică vizează greșita reținere și soluționare a excepției necompetenței generale a instanțelor române. Nu poate fi reținută susținerea apelantei în sensul că nu s-a dovedit încheierea contractului de asigurare în forma 91; la dosarul de fond există depus de intimată copia acestui contract (iar nu un formular în alb, așa cum susține apelanta) în care sunt menționate datele de identificare ale navei asigurate, suma asigurată și forma de asigurare, respectiv 91 (filele 76 - 78 dosar fond). Deci, se reține că polița inițială de asigurare este supusă legislației engleze.
Nu poate fi reținută nici critica apelantei referitoare la inopozabilitatea clauzei din contractul de asigurare, ea fiind străină de contract. se apreciază că actul contestat de apelantă a fost negociat cu privire la reasigurarea unei părți din asigurarea inițială. Deci, nefiind negociate alte clauze, această înțelegere este supusă acelorași norme și clauze inserate în contractul principal. Se are în vedere, sub acest aspect, caracterul accesoriu al înțelegerii de reasigurare față de asigurarea principală.
Nu poate fi reținută nici critica referitoare la necunoașterea clauzelor contractului principal; din probele administrate rezultă că apelanta ar fi primit în format electronic, sub formă de atașament, acest contract inițial, ea nefăcând obiecțiuni decât cu privire la procentul de reasigurare.
În ce privește probele administrate de apelantă în cadrul apelului se apreciază că opiniile exprimate de anumiți specialiști englezi în urma unor consultări juridice, solicitate de apărătorul apelantei, nu pot avea rezultatul de înlăturare a condițiilor de încheiere a contractului de asigurare. Aceste aspecte urmează a fi analizate de instanța jurisdicțională competentă, stabilită prin raportare la contractul de asigurare principal.
În consecință, în raport de considerentele reținute și constatând că hotărârea pronunțată de judecătorul fondului este legală și temeinică, în baza art. 296.pr.civ. apelul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta -. SA, cu sediul în B bd. - nr. 29, sector 2 în contradictoriu cu intimata AL INSURANCE CO, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de Avocatură, din B,-,. 103,. A,. 5,. 15, sector 3 împotriva sentinței comerciale nr. 13148/02.12.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red. RP/4ex.
28.05.2009.
Jud. fond
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
Președinte:Roxana PopaJudecători:Roxana Popa, Viorica Trestianu
