Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ NR.45

Ședința publică de la 25 ianuarie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Iulia Cîrnu

JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu

GREFIER - -

.

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul împotriva sentinței comerciale nr. 10984 din 5.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în contradictoriu cu intimatele SC LEASING SA și SC - ASIGURARI SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul prin avocat cu împuternicirea avocațială nr. -/25.01.2008, intimata SC LEASING SA prin consilier juridic cu delegația la dosar, SC ASIGURĂRI SA prin consilier juridic, cu delegația la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că intimata SC LEASING SA a depus prin registratură,întâmpinare care se comunică celorlalte părți.

Intimata SC ASIGURĂRI SA depune întâmpinare, care se comunică în copie apelantului.

Apelantul prin avocat nu solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de întâmpinare, solicitând amânarea pronunțării.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Apelantul prin avocat solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în temeiul disp. art. 297 alin. 1.pr.civ.

Intimatele prin consilieri juridici, pe rând având cuvântul solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond,ca fiind temeinică și legală.

CURTEA

Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția VI-a Comercială la data de 24.04.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtele Leasing și Asigurări, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța să constate că reclamantul nu este obligat la plata daunelor neachitate de către asigurator în urma furtului autoturismului marca Jeep ce face obiectul contractului de leasing nr.10808/8.12.2005.

La data de 29.06.2007, reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând instanței să constate inexistența dreptului pârâtei Leasing de a solicita contravaloarea autoturismului furat, atâta timp cât riscul furtului face obiectul unui contract de asigurare, arătând că înțelege să solicite interpretarea clauzelor contractului de leasing în scopul de a se stabili cine suportă riscul furtului.

Prin sentința comercială nr.10984/5.10.2007, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a admis excepția lipsei de interes în promovarea acțiuni de față.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește excepția inadmisibilității, aceasta este neîntemeiată, atâta timp cât dispozițiile art.111 Cod procedură civilă permit și constatarea inexistenței unui drept al pârâtului împotriva reclamantului.

Cât privește excepția lipsei de interes, instanța de fond a reținut că la data de 8.12.2005, între reclamant și pârâta Leasing s-a încheiat un contract de leasing având ca obiect autoturismul marca Jeep, autoturism ce a fost furat, în acesta aflându-se și certificatul de înmatriculare al mașinii.

Prin adresa nr.3559/J/4.04.2007, pârâta Asigurări a precizat că la data de 9.03.2007, reclamantul i-a înștiințat despre furtul autoturismului împreună cu certificatul de înmatriculare, pârâta constatând aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.4 din contractul de asigurare, în sensul că solicitarea de acordare a despăgubirilor nu poate primi aviz favorabil, dată fiind neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate.

Ca atare, instanța de fond a arătat că reclamantul nu a făcut dovada în sensul că pârâta pretinde contravaloarea autoturismului furat, adresele depuse la dosar vizând rezilierea contractului de leasing și plata ratelor restante, astfel încât interesul în promovarea acestei acțiuni nu este născut și actual.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul legal, reclamantul, apel înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a VI-a Comercială, la data de 7.11.2007.

În motivarea apelului declarat, apelantul a arătat că sentința atacată este netemeinică și nelegală, întrucât interesul reclamantului în promovarea acțiunii este dat de clarificarea limitelor răspunderii sale în cazul intervenirii riscului contractului care nu duce la o interpretare clară în condițiile refuzului nejustificat al asiguratorului de a plăti despăgubire.

Ca atare, apelantul a arătat că nu este necesar să solicite despăgubirea la data intentării acțiunii, ci este suficientă împrejurarea ca asiguratul să nu plătească ca reclamantul să solicite clarificarea raportului contractual cu locatorul.

Astfel, a învederat apelantul, conform art.12.1 din contractul de leasing, utilizatorul suportă riscul contractului dacă se dovedește vinovăția acestuia și dacă prețul nu este acoperit de polița de asigurare.

Așadar, în opinia apelantului, nu orice refuz al asiguratului de plată a despăgubirilor, atrage suportarea riscului de către utilizator, în speță, apelantul, cu atât mai mult cu cât apelantul și-a îndeplinit toate obligațiile din contractul de leasing, iar mașina era asigurată.

Apelantul a mai arătat că refuzul societății de asigurare de a plăti despăgubirea este abuziv, pentru că neprezentarea certificatului de înmatriculare este caz de excludere de la despăgubire, dar nu în cazul furtului acestui certificat, față de art.26 din polița de asigurare.

Apelantul a mai arătat că la încheierea contractului de leasing nu a înțeles să fie obligat la suportarea riscului rezultând din furtul autoturismului, chiar dacă acesta este asigurat.

Totodată, s-a învederat că locatorul va acționa în judecată pentru recuperarea pagubei, însă nu de la asigurator, ci de la apelant, căruia i se impută faptul că nu a îndeplinit condițiilor impuse de contractul de asigurare în care nu este parte.

Intimatele au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel formulate, văzând și dispozițiile art.294 și următoarele Cod procedură civilă, Curtea reține că apelul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Curtea reține din formularea motivelor de apel că apelantul critică clauzele contractului de asigurare, apreciind că atitudinea societății de asigurare de a refuza plata despăgubirilor este abuzivă, aspect care nu poate fi analizat în limitele impuse de procesul de față, având în vedere petitul cererii de chemare în judecată și limitele în care a fost învestită instanța în cauza de față.

Cu privire la polița de asigurare invocată în prezenta cauză, Curtea nu poate reține susținerile apelantului în sensul că i se impune respectarea condițiilor de asigurare dintr-un contract în care nici măcar nu este parte, întrucât polița de asigurare din speța de față este un accesoriu al contractului de leasing, fiind o formă de asigurare a creditului încheiată de debitor în favoarea creditorului său, în speță, locatorul, știut fiind faptul că redevența, stabilită prin contractul de leasing este o veritabilă creanță de credit. Ca atare, printr-un asemenea contract, apelantul-utilizator plătește primele de asigurare în contul creditorului său, respectiv, intimata-locator.

Prin urmare, dată fiind calificarea în drept a contractului de asigurare la care se face referire, Curtea reține că apelantul poate să invoce susținerile relative la comportamentul abuziv al asiguratului într-un eventual litigiu întemeiat pe contractul de asigurare.

Cât privește interesul în promovarea acțiunii în constatare de față, Curtea reține ca temeinică și legală soluția instanței de fond, în sensul că folosul practic urmărit de apelantul-reclamant prin promovarea acțiunii de fațănu este născut și actual, atâta timp cât nu este cunoscută atitudinea intimatei-locator.

Practic, Curtea reține atât din formularea acțiunii introductive, cât mai ales din precizarea făcută în dosarul de fond la data de 29.06.2007 și din for mularea motivelor de apel, că apelantul solicită opinia instanței cu privire la interpretarea clauzelor contractului de leasing.

Este adevărat că instanța, în cererile cu care este învestită, este chemată să facă interpretarea actelor juridice dintre părți, în sensul stabilirii intenției reale a părților contractante, în condițiile art.970 și 977 și următoarele Cod civil, însă o atare interpretare se face doar dacă instanța este învestită cu soluționarea unui litigiu decurgând din executarea actului juridic în cauză.

Ca atare, atâta timp cât în speță nu există un litigiu în legătură cu executarea contractului de leasing, înțelegând executarea obligațiilor asumate contractual de părți, interesul apelantului în promovarea acțiunii de față și, deci, în obținerea unei interpretări jurisdicționale a clauzelor contractului de leasing, nu este născut și actual.

Pentru considerentele mai sus invocate, în baza art.294 și următoarele Cod procedură civilă, văzând și dispozițiile art.969 Cod civil, Curtea va respinge apelul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelantul cu domiciliul în C,-, -.F,.66, județul C, împotriva sentinței comerciale nr.10984 din 5.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în contradictoriu cu intimatele LEASING cu sediul în B,-, sector 1, și - ASIGURARI cu sediul în B, str. - -, 80-84, sector 1, ca nefondat.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.01.2008.

Președinte, Judecător,

Dr. I - - -

Grefier,

- -

Red.Jud. - 29.01.2008

Tehnored. - 31.01.2008/Nr.ex.: 5

Fond: Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială/Președinte:

Președinte:Iulia Cîrnu
Judecători:Iulia Cîrnu, Alecsandrina Rădulescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Actiune in constatare Jurisprudenta comerciala. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Bucuresti