Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1098/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 1098/
Ședința publică din 24 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții G și, împotriva sentinței civile nr. 631/01.04.2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar și pârâta intimată, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru pârâții recurenți avocat, pentru pârâta intimată avocat, lipsă fiind debitoarea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere, nu a analizat în ce măsură recurenții erau și creditori ai debitoarei, precizând că în cauză nu s-a constituit Comitetul creditorilor astfel că recurenții au dreptul de a promova acțiunea în răspundere, raportat și la art. 72 din Legea nr. 31/1990 care prevede dreptul acționarilor de a solicita angajarea răspunderii administratorului. Arată de asemenea, că lichidatorul nu a înștiințat toți acționarii despre deschiderea procedurii insolvenței și că dreptul de a promova acțiunea în răspundere derivă din Legea nr. 64/1995 corelată cu Legea nr. 31/1990.
Reprezentanta pârâtei intimate, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, precizând că recurenții nu aveau dreptul de a formula o astfel de cerere, nefiind creditori ai debitoarei și nefiind înscriși în de creanțe, astfel că nu au calitate procesuală activă conform art. 138 alin.1 și 3 din Legea nr. 86/2006, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 631/01.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-au respins cererile de antrenare a răspunderii patrimoniale formulate de creditorii T și Societatea Cooperativă Grup T, precum și de reclamanții G și, împotriva pârâtei, în cadrul procedurii insolvenței desfășurată cu privire la debitoarea - SRL
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că cele două creditoare, T și Societatea Cooperativă Grup T, au invocat ca temei al cererilor lor nepredarea de către pârâtă a evidenței contabile ale debitoarei, faptă pe care o asimilează cu cea prev. de lit.d a art. 138 din Legea insolvenței, adică ținerea unei contabilități fictive, dispariția documentelor contabile sau neținerea contabilității.
Ori, din rapoartele lichidatorului și din inventarul făcut, rezultă că pârâta a predat lichidatorului actele din care rezultă conducerea evidenței contabile până la data înlocuirii ei - 31.10.2002, mandatul său încetând în temeiul unei hotărâri judecătorești.
Nu s-a putut reține așadar în sarcina pârâtei săvârșirea faptei săvârșită de art. 138 lit,d) din Legea insolvenței.
Mai mult, organele de control ale T au încheiat în anul 1999, adică în perioada în care pârâta a administrat societatea, două procese-verbale în care au constatat tocmai faptul că evidența contabilă a fost condusă, iar obligațiile fiscale au fost corect întocmite și depuse la organele de specializare.
Nici raportul de expertiză contabilă întocmit extrajudiciar și anexat la dosar de reclamanți - foști asociați ai debitoarei - nu a menționat încălcări ale legii contabilității.
În plus, teoretic, societatea a fost administrată de toți cei trei asociați până la data pronunțării hotărârii judecătorești prin care s-a constatat încetarea calității de administrator a tuturor - 11.10.2002, iar creanțele înscrise în tabelul datoriilor sunt anterioare acestei date.
După această dată, asociații nu au mai desemnat un alt administrator pentru conducerea activității societății pe care ei o dețineau, deși aveau această obligație, astfel că doar ei sunt responsabili pentru majorările și penalitățile calculate în sarcina debitoarei pe perioada scursă între momentul pronunțării hotărârii judecătorești și data deschiderii procedurii insolvenței.
Asociații societății au formulat la rândul lor o cerere împotriva pârâtei, însă calitatea pe care o au în cadrul procedurii - asociați ai debitoarei falite - nu le conferă legitimitate procesuală în acest sens, întrucât potrivit textului de lege ce reglementează atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor ce au condus activitatea societății, dreptul de a formula o asemenea cerere îl au doar administratorul judiciar, lichidatorul sau creditorii.
Așa fiind și întrucât reclamanții nu au calitatea de creditori ai societății, cererea lor a fost respinsă pentru lipsa calității lor procesuale active.
Orice alte raporturi dintre ei și pârâtă, ca asociați și administratori ai aceleiași societăți, trebuiau tranșate pe cale separată și până la momentul deschiderii procedurii, având în vedere perioada de timp semnificativă - aproape 3 ani - scursă între data hotărârii judecătorești prin care s-a constatat că cele trei persoane nu pot colabora și data deschiderii procedurii insolvenței față de debitoare.
Pentru aceste considerente și constatând că în conduita pârâtei nu se regăsește nici una din faptele prevăzute de lege pentru a-i fi angajată răspunderea patrimonială pentru pasivul debitoare, judecătorul sindic a apreciat că nu se impune aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții G și, solicitând admiterea acestora, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Timiș.
În motivare se arată că instanța de fond a reținut că acțiunea de atragere a răspunderii patrimoniale nu poate fi promovată decât de administratorul judiciar sau lichidatorului judiciar și de către comitetul creditorilor, respingând în mod neîntemeiat cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a numitei, pentru lipsa calității procesuale active.
Recurenții arată că nu s-a constituit un comitet al creditorilor, însă nu este mai puțin adevărat că toți creditorii, fiecare în parte, atât T și Societatea Cooperativă Grup T cât și recurenții au solicitat antrenarea răspunderii fostei administratoare.
Este adevărat că recurenții nu au fost înscriși pe creditorilor însă lichidatorul judiciar le-a contestat această calitate nesocotind dispozițiile art. 122 pct.10 din Legea nr. 64/1995 în vigoare la data deschiderii procedurii, precum și prevederile art. 123 pct.8 din Legea nr. 85/2006 care se referă la creanțele reziduale ale asociaților pentru aporturile de capital.
Prevederile art. 138 alin.1 și 3 din Legea nr. 85/2006, care acordă exercițiul acțiunii în răspundere delictuală a membrilor organelor de supraveghere din cadrul societății, sau de conducere a acesteia, atribuind calitate procesuală activă administratorului judiciar sau lichidatorului și în subsidiar, cu autorizarea judecătorului sindic, comitetului creditorilor, nu încalcă prevederile art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, precum și art.44 din Constituție privind dreptul de proprietate privată decât în măsura în care ar limita exercițiul personal al acțiunii de către fiecare creditor în cazul în care nu există un comitet al creditorilor.
Este indiscutabil că fiecare dintre creditorii debitorului falit are un drept de proprietate asupra creanțelor care le-au fost recunoscute și înscrise în tabelul definitiv și consolidat al creanțelor.
Ca drept de proprietate, dreptul asupra creanțelor este garantat de prevederile art. 44 din Constituție, și pe cale de consecință exercițiul acestui drept nu poate fi limitat în ce privește posibilitatea de a-l apăra în justiție.
dreptului la acțiune în principal lichidatorului, care nici măcar nu are obligația de a exercita această acțiune, și limitarea exercițiului acțiunii de către comitetul creditorilor, numai cu autorizarea judecătorului sindic, nu este în măsură să ofere o garanție și o protecție reală dreptului de proprietate al creditorilor, care fiecare în parte justifică un interes procesual pentru promovarea acestei acțiuni în răspundere în vederea complinirii masei credale spre satisfacerea creanțelor lor.
Este indiscutabil că între creanțele înscrise în definitiv și consolidat există o ordine de preferință prevăzută în art. 123 din Legea nr. 85/2006, dar nu este mai puțin adevărat că între creanțele chirografare se înscriu și creanțele pe care asociații sau acționarii le au asupra valorii reziduale a părților sociale/acțiunilor înscrise în capitalul social.
În calitatea lor de asociați sau acționari aceștia au dreptul la promovarea acțiunii în răspundere împotriva administratorilor societății în conformitate cu art. 73 din Legea nr. 31/1990 și acest drept nu încetează ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței, dimpotrivă, potrivit art. 73 alin.2 acest drept este reglementat expres tocmai pentru asemenea situații, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 549/2007.
Cu privire la întrunirea condițiilor răspunderii patrimoniale a administratorului, în mod greșit instanța a reținut că nu ar fi întrunite condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 137 din Legea nr. 64/1995 sub care s-a deschis procedura falimentului.
La data retragerii din societate a numitei, societatea era în stare de insolvență, creanțele creditorilor în prezenta cauză fiind anterioare acestei date.
Prin sentința civilă nr. 3154/2002 a Tribunalului Timișs -a dovedit că de administrarea în fapt a - SRL s-a ocupat în mod exclusiv, recurenții neavând niciodată posibilitatea de a se implica de facto în administrarea societății.
Potrivit art. 138 lit.d și e din Legea nr. 85/2006, răspunderea administratorilor poate fi antrenată în situația în care aceștia au ținut o contabilitate fictivă sau nu au ținut contabilitatea societății, precum și atunci când au deturnat în interes propriu parte din bunurilor societății.
Se arată că, ocupându-se în mod exclusiv de administrarea societății, numita a făcut să dispară actele contabile de bază ale acesteia, respectiv registrul inventar, registrul de vânzări-cumpărări, registrul de casă, acte contabile care în mod obligatoriu trebuie ținute de administratori potrivit Legii nr. 82/1991, prezentând lichidatorului doar balanțe contabile pentru situația economică la finele de an, contrar dispozițiilor Legii nr. 64/1995 și Legii nr. 85/2006, care obligă administratorii societății să pună la dispoziția lichidatorului toate actele contabile ale societății.
În raportul preliminar întocmit de către lichidator, numita a încercat să acrediteze ideea că actele contabile le-au fost predate recurenților, fapt dovedit ca mincinos prin aceea că s-a depus la dosarul cauzei procesul-verbal întocmit de executorul judecătoresc în urma sentinței civile nr. 3154/2002 a Tribunalului Timiș, din care rezultă că recurenții nu au putut intra în posesia actelor contabile reținute de către, motiv pentru care au formulat și plângere penală împotriva acesteia, deoarece nefiind în posesia actelor contabile nu au putut face nici un demers pentru lichidarea societății.
De asemenea, în raportul final lichidatorul, deși menționează că nu a putut întocmi lista completă a creditorilor pentru că nu i s-au pus la dispoziție actele contabile, concluzionează totuși că nu sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale a numitei.
În lipsa actelor contabile, respectiv a registrului inventar, nu s-a putut stabili niciodată situația reală a mijloacelor fixe ale societății, astfel că nu s-a putut determina activul acesteia.
Mai mult, din nota explicativă dată chiar lichidatorului, intimata a recunoscut dispariția unor bunuri ale societății, lichidatorul apreciind că explicațiile nu justifică minusurile constatate la inventar, fapt consemnat în procesul-verbal de inventariere.
În lipsa registrului inventar, deși recurenții au reclamat lipsa mașinilor de cusut profesionale achiziționate de societate, precum și a unui autoturism marca Daewoo, situația acestor bunuri nu a fost clarificată de către lichidator, deși acesta se contrazice în actele întocmite, constatând pe de o parte că nu i-au fost puse la dispoziție toate actele contabile și că lipsesc bunuri dintre cele aflate în patrimoniul societății, pentru ca tot el să concluzioneze că nu sunt întrunite condițiile răspunderii patrimoniale a administratorului, concluzie vădit eronată, contrară dispozițiilor legii, precum și probelor administrate în cauză.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii recurate ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că în mod corect prima instanță a reținut că recurenții nu au calitate procesuală pentru a promova acțiunea în răspundere reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006, legiuitorul conferind calitate procesuală activă în principal administratorului judiciar/lichidatorului și, în subsidiar, în cazuri precis determinate, comitetului creditorilor (numai pe cale de excepție).
Așadar, acțiunea în răspundere reglementată de prevederile art. 138 alin.1 din lege nu poate fi promovată de către orice creditor care are o creanță înregistrată în tabelul de creanțe, ci numai de către administratorul judiciar/lichidator sau, în cazurile limitative prevăzute de art. 138 alin.3 și de către comitetul creditorilor.
Se arată că recurenții nu au fost înscriși în tabelul definitiv de creanțe.
Potrivit dispozițiilor art. 74 alin.1 din Legea nr. 85/2006 " numai titularii creanțelor înregistrate în tabelul definitiv pot să participe la votul asupra planului de reorganizare sau la orice repartiții de sume în caz de faliment în procedura simplificată", aceasta fiind consecința principală a înscrierii creditorilor în tabelul definitiv de creanțe.
În drept invocă dispozițiile art. 115-119.proc.civ. și dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurenți și a susținerilor din întâmpinarea depusă de către intimata, cât și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006, "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului".
Dar, conform art. 138 al. 3 din aceeași lege "comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. (1) și răspunderea persoanelor la care se referă alin. (1) amenință să se prescrie".
Astfel, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea insolvenței au în principiu calitate procesuală activă pentru promovarea acțiunii în răspundere civilă doar administratorul sau lichidatorului judiciar.
Doar în subsidiar legea permite comitetului creditorilor care a obținut în prealabil autorizarea judecătorului sindic să promoveze o astfel de acțiune în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței personale culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și răspunderea la care se referă alin.1 amenință sa se prescrie.
Cum, în speță nu există o astfel de autorizare iar creditorii nu pot formula în nume propriu o astfel de cerere, Curtea reține lipsa calității procesuale active în promovarea prezentului recurs în ce îi privește pe cei doi recurenți G și.
Pe de altă parte, judecătorul sindic a reținut în mod corect și că cei doi recurenți nici nu au calitatea de creditori ai societății, ci de foști asociați ai acesteia, care au condus societatea alături de a cărei răspundere se solicită a fi antrenată.
Totodată, se constată a fi nefondată și susținerea recurenților cu privire la neținerea contabilității în conformitate cu legea deoarece, așa cum s-a reținut de către judecătorul sindic, lichidatorul judiciar în rapoartele depuse la dosar, a menționat că pârâta i-a predat actele contabile ale societății debitoare.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori de casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art. 304 punctele 1-9 Cod procedură civilă, recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenții G și, împotriva sentinței civile nr. 631/01.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED. /18.12.2008
TEHNORED./2 EX/18.12.2008
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
