Spete procedura insolventei. Decizia 1101/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr. 1101/
Ședința publică din 24 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florin Moțiu
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Anca Buta
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea AVAS B, împotriva sentinței nr. 1009/15.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL T prin lichidator MANAGEMENT, având ca obiect procedura indolvenței.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1009/15.05.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-au respins obiecțiunile formulate împotriva Raportului final de creditoarea AVAS B, în temeiul art. 131 privind procedura insolvenței, s-a închis procedura insolvenței față de debitoarea SC SRL L și radierea acesteia din Registrul Comerțului, iar în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței a fost descărcat lichidatorul judiciar Management de orice îndatoriri și responsabilități.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 28.02.2008 lichidatorul judiciar Management, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC SRL L, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a lipsei bunurilor din averea debitorului, că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 341/27.06.2007, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței și că notificarea a fost publicată conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura insolvenței.
În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, având în vedere că nu au fost identificate în averea debitoarei bunuri prin valorificarea cărora să poată fi îndestulată creanța creditoarei, s-a constatat lipsa actelor contabile, iar creditorii nu s-au oferit să avanseze sumele necesare continuării procedurii, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenței și radierea debitoarei din registrul comerțului.
În ceea ce privește obiecțiunile formulate împotriva Raportului final de creditoarea AVAS B, judecătorul sindic a constatat că acestea sunt neîntemeiate astfel că le-a respins.
În considerente, judecătorul sindic a reținut că cererea pentru autorizarea introducerii unei acțiuni pentru atragerea răspunderii patrimoniale poate fi introdusă în situația în care administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului, dacă acesta a omis să formuleze acțiunea și dacă răspunderea persoanelor la care se referă art. 138 alin.1 amenință să se prescrie. Această situație nu se regăsește în speța dedusă judecății, dat fiind că lichidatorul judiciar a specificat în cuprinsul Raportului că nu înțelege să formuleze acțiunea, pentru că nu a constatat săvârșirea unor fapte de natura celor prevăzute de art. 138 din Legea insolvenței.
Astfel, în actualul context legislativ, în principiu, numai administratorul judiciar, respectiv lichidatorul, după caz, au calitatea să introducă acțiuni în răspunderea membrilor organelor de conducere sau a oricăror alte persoane care au cauzat starea de insolvență asupra averii debitorului.
Dispozițiile art. 138 alin.3 recunosc însă legitimitate procesuală activă și comitetului creditorilor, dar numai în cazuri expres și limitativ prevăzute.
Prin urmare, cererea de autorizare adresată judecătorului sindic ar trebui să se refere la întrunirea elementelor prev. de art. 138 alin.3 și să conțină indicii clare cu privire la comiterea de către administratorul social sau a unor terțe persoane a faptelor expres și limitativ prevăzute de art. 138 alin.1 din Legea insolvenței.
Răspunderea angajată în baza art. 138 din Legea insolvenței împrumută caracteristicile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie din dreptul comun reglementată de art. 998-999.civ. din interpretarea cărora rezultă necesitatea dovedirii faptei ilicite comise, condițiilor prejudiciului, a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanei vizate, sub aspectul intenției sau al neglijenței.
Având în vedere că, pentru autorizarea introducerii acțiunii prevăzută de art. 138 alin.1 judecătorul sindic a apreciat oportunitatea formulării unei astfel de cereri, în speță, s-a constatat că AVAS B nu a arătat că ar cunoaște identitatea persoanelor vinovate de aducerea societății în insolvență, data comiterii faptei, legătura de cauzalitate dintre faptele persoanei vinovate și prejudiciul produs și, nu în ultimul rând, dacă persoanele respective dețin bunuri urmăribile pentru ca hotărârea pronunțată asupra acestui petit să își producă efectele.
Art. 138 alin.3 din Legea insolvenței nu prevede imperativ obligația judecătorului sindic să autorizeze introducerea unei acțiuni formulată de Comitetul Creditorilor, ci această hotărâre reprezintă o facultate rămasă la aprecierea judecătorului sindic, în funcție de aspectele fiecărui dosar având ca obiect administrarea procedurii insolvenței prevăzută de Legea 85/2006.
S-a constatat de asemenea că nici teza finală de la art. 138 alin.3, potrivit căreia neintroducerea unei astfel de acțiuni poate duce la prescrierea răspunderii patrimoniale a persoanelor vinovate, din moment ce creditoarea nu a precizat data comiterii faptei și eventual persoanele care au comis-o, elemente obligatorii pentru calcularea termenului de prescripție a unei acțiuni patrimoniale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivare creditoarea recurentă arată că, fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, recursul AVAS nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304.proc.civ. instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304 ind.1 proc.civ. și că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 (art. 304 pct.5 Proc.civ.).
Se arată că judecătorul sindic a analizat total eronat cererea creditoarei AVAS B, care a solicitat ca, în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, să autorizeze creditorii să formuleze o asemenea cerere (având în vedere că în speța de față nu s-a putut constitui Comitetul Creditorilor din cauza faptului că sunt numai doi creditori).
Creditoarea apreciază că cererea sa este perfect legală și în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 85/2006.
Astfel, în cazul în care lichidatorul judiciar nu formulează cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, legea dă posibilitatea comitetului creditorilor să formuleze această cerere, iar pentru aof ormula, este nevoie de autorizarea judecătorului sindic.
Recurenta reiterează faptul că judecătorul sindic a fost investit cu o cerere premergătoare cererii prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, care nu are legătură cu fondul cererii prevăzută de acest articol, ci este pur și simplu o etapă procesuală impusă de Legea 85/2006, etapă procesuală pe care judecătorul sindic și lichidatorul judiciar erau obligați să îi dea curs.
Este evident că în prezenta cauză sunt incidente disp.art. 138 alin.2) teza finală, respectiv "dacă lichidatorul judiciar a omis să formuleze acțiunea prevăzută de art. 138 și răspunderea persoanelor la care se referă alin.1) amenință să se prescrie".
Recurenta învederează faptul că, potrivit art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
Totodată trebuie menționat și faptul că potrivit art.138 lit. d din Legea nr.85/2006 simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții,precum și felul în care administratorul folosit veniturile obținute.
În acest sens s-a arătat faptul că potrivit teoriei și practicii juridice în dreptul civil și în cel comercial operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua că indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
În cazul de față indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normale de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii (contabilității în cazul de față) situație care a determinat prejudicierea creditorilor.
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de a prezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art.73 alin.1lit.c și alin.2 din Legea nr.31/1990- Legea societăților comerciale, ale art.11 alin.4 din Legea nr.82/1991 republicată - Legea contabilității.
Se mai arată că, având în vedere faptul că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. De asemenea, potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Dispozițiile art.35 alin.4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd ca: "faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea".
Aflându-se pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082.civ. raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată, iar răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1Cod civil coroborate cu art.1600 cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS T către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
În drept invocă dispozițiile art. 299-316.proc.civ. Legea nr. 85/2006.
Management, în calitate de lichidator al debitoarei SC SRL L, a depus concluzii scrise prin care solicită respingerea recursului ca netemeinic și nelegal și menținerea în tot a hotărârii atacate.
În motivare se arată că, ținând cont de faptul că lichidatorul nu a identificat nici un fel de bun în patrimoniul societății debitoare falite, a procedat la notificarea creditorilor în vederea avansării fondurilor necesare procedurii insolvenței în conformitate cu prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, precum și prezentarea intenției de închidere a procedurii. De asemenea, prin aceasta s-a precizat și faptul că în situația în care creditorii nu își vor exprima opinia, până la data de 12.02.2008, se va considera un refuz din partea acestora de achitare a sumelor necesare în vederea continuării procedurii, astfel lichidatorul a solicitat închiderea procedurii falimentului.
Se arată că s-au formulat obiecțiuni la raportul din data de 13.02.2008 de către creditoare, prin care se opune închiderii procedurii pe motiv că ar trebui întâi stabilită răspunderea patrimonială a conducerii debitoarei și ar trebui finalizată punerea în executare a acestei hotărâri, obiecțiuni care au fost respinse.
Astfel, în privința răspunderii membrilor organelor de conducere, conform art. 138 alin.(1) din Legea nr. 85/2006 răspunderea membrilor organelor de conducere poate fi antrenată dacă au contribuit la ajungerea debitorului în stare de insolvență pentru faptele enumerate în acest articol.
Intimatul arată că se impune arătarea concretă, atât a faptei cât și a raportului de cauzalitate dintre fapta săvârșită și prejudiciu, precum și modul în care fapta este legată de acest prejudiciu, respectiv demonstrarea acelor acțiuni ale reprezentanților societății care se încadrează în prevederile legale și care au dus la starea de insolvență.
Raportul de cauzalitate între fapta personală a membrilor organelor de conducere și prejudiciul suferit de către averea debitoarei și în egală măsură de către creditori, este una din condițiile necesare pentru antrenarea acestei răspunderi.
Se arată că nu se poate susține că nepredarea actelor contabile către lichidator echivalează, așa cum susține creditoarea recurentă, cu aplicarea art. 138 lit.d față de administratorii debitoarei, întrucât nu se poate dovedi îndeplinirea condițiilor civile delictuale față de aceste persoane.
Se arată încă odată faptul că, creditoarea nu înțelege să avanseze cheltuielile necesare continuării procedurii, astfel că nu se justifică solicitările recurentei de casare a sentinței și reluarea procedurii insolvenței, implicând costuri suplimentare din fondul de lichidare pentru continuarea procedurii, fiind pe deplin aplicabile prevederile art. 131 din Legea insolvenței.
Dispozițiile art. 138 din Legea 85/2006 nu instituie prezumția de culpă a persoanelor a căror răspundere patrimonială se poate cere a fi trasă, ci este necesară stabilirea existenței faptelor cerute de textul de lege arătat și a măsurii în care ele au contribuit la ajungerea în stare de insolvență a debitoarei, care nu poate avea la bază decât un probatoriu complet și pertinent.
Analizând recursul de față, din prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la disp. art. 304/1 Cpc, Curtea constată că acesta este nefondat judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic, iar nu prevederile art. 132 al. 2 din Legea nr. 85/2006, raportate la dispozițiile art. 129 din lege.
Din acest motiv, nu se punea problema convocării adunării generale a creditorilor în termenul fixat de art. 129 al. 1 din Legea nr. 85/2006 și nici a comunicării cu creditorii a raportului final, dat fiind că nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 129 din Legea insolvenței.
Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei și că nu a avut posibilitatea formulării unei cereri de autorizare a introducerii unei acțiuni în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 al. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).
Întrucât potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul creditoarea AVAS B, declarat împotriva sentinței civile nr. 1009/2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED. /09.12.2008
TEHNORED./2 EX/09.12.2008
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Florin MoțiuJudecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta
