Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1104/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA Operator 2928

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

Dosar nr-

DECIZIA Nr. 1104/

Ședința publică din 24 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florin Moțiu

JUDECĂTOR 2: Petruța Micu

JUDECĂTOR 3: Anca Buta

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AVAS B, împotriva sentinței nr. 1180/05.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC SRL prin lichidator SRL L, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, văzând că s-a solicitat judecata și în lipsă, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

În deliberare constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1180/05.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei SC - SRL L și radierea debitoarei din registrul comerțului, iar în temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenței, a descărcat lichidatorul judiciar Ferm Consult T de orice îndatoriri și responsabilități.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 05.06.2008 lichidatorul judiciar Ferm Consult, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului SC - SRL L, a solicitat să se dispună închiderea procedurii, ca urmare a imposibilității identificării bunurilor în averea debitorului, că procedura concursuală a fost deschisă prin Încheierea nr. 598 pronunțată în ședința publică din data de 11.10.2007 și că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura insolvenței.

Văzând că în averea debitoarei nu au fost identificate bunuri, judecătorul sindic a constatat incidente în cauză dispozițiile art. 131 din Legea nr. 85/2006 și în temeiul acestei dispoziții procedurale a dispus închiderea procedurii, cu consecințele prevăzute de lege.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate și continuarea procedurii prevăzută de Legea nr. 85/2006.

În motivare creditoarea recurentă arată că, fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacată cu apel, recursul AVAS nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304.proc.civ. instanța de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304 ind.1 proc.civ. și că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.2 (art. 304 pct.5 Proc.civ.)

Se arată că dispozițiile art. 129 din Legea 85/2006 nu au fost respectate, judecătorul sindic neprocedând la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final și că după întocmirea raportului final în conformitate cu prevederile legale, lichidatorul judiciar era obligat să-l comunice împreună cu bilanțul general, tuturor creditorilor pentru analiză și eventuale obiecțiuni, urmând a fi convocată Adunarea Creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia.

Învederează că, potrivit dispozițiilor art. 138 lit.d) din Legea nr. 85/2006, răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".

Potrivit art. 138 lit.d din Legea nr. 85/2006, simplul fapt că administratorul falitului nu a ținut contabilitatea conform legilor contabile, atrage răspunderea acestuia, deoarece nu există posibilitatea de a se analiza activul patrimonial, modul cum a fost gestionat acesta, dacă debitorul a respectat dispozițiile legale privind inventarierea bunurilor, dacă a efectuat transferuri patrimoniale și în ce condiții, precum și felul în care administratorul a folosit veniturile obținute.

În acest sens, recurenta învederează faptul că, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și a doua, că indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.

În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenție normele de drept care îi impuneau ținerea corectă a contabilității și gestionarea cu atenție a patrimoniului și activității, acesta se face vinovat de încălcarea legii, situație care a determinat prejudicierea creditorilor.

Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art. 73 alin.1 lit.c și alin. 2, ale art. 134 alin.1 și 2 și ale art. 181 din Legea nr. 31/1990 republicată, ale art. 11 alin.4 din Legea nr. 82/1991 republicată.

Astfel, potrivit art. 73 alin.1 lit. c din Legea nr. 31/1990 republicată "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere" și potrivit dispozițiilor art. 73 alin.2 "Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment al societății".

Potrivit dispozițiilor art. 11 alin.4 din Legea nr. 82/1991 republicată "Răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor care au obligația gestionării patrimoniului".

Mai mult, având în vedere că, potrivit art.72 din Legea 31/1990 republicată, "obligațiile și răspunderea administratorului sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", instanța trebuie să aibă în vedere și dispozițiile art. 1540.civ.: "mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar încă și de culpa comisă în executarea mandatului". De asemenea, potrivit alin.2 al aceluiași articol, în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului (administratorului) se apreciază cu multă rigurozitate.

Potrivit art. 374.com. mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.

Se arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006m este o răspundere specială, care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.

Astfel, AVAS a suferit un prejudiciu "a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului".

Dispozițiile art. 35 alin.3 și alin.4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd ca: "faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor. Faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel al treilea".

Aflându-se pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082.civ. raportat la art. 138n din Legea 85/2006 republicată.

În conformitate cu dispozițiile art. 1080 alin.1 civ. coroborate cu art. 1600.civ. devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.

Prejudiciul produs există, constând din însăși creanța AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.

Art. 138 din Legea 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.

În drept recurenta invocă art. 129 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 5 și 9.proc.civ.

Analizând recursul de față, din prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la disp. art. 304/1 Cpc, Curtea constată că acesta este nefondat judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.

Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic.

Din acest motiv, nu se punea problema convocării adunării generale a creditorilor în termenul fixat de art. 129 al. 1 din Legea nr. 85/2006 și nici a comunicării cu creditorii a raportului final, dat fiind că nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 129 din Legea insolvenței.

Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei și că nu a avut posibilitatea formulării unei cereri de autorizare a introducerii unei acțiuni în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 al. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).

Întrucât potrivit art. 138 al. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.

Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312. pr. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței comerciale nr. 1180/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 24 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

RED. /09.12.2008

TEHNORED./2 EX/09.12.2008

PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ

JUDECĂTOR SINDIC:

Președinte:Florin Moțiu
Judecători:Florin Moțiu, Petruța Micu, Anca Buta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1104/2008. Curtea de Apel Timisoara