Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1132/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.1132R

Ședința publică de la 23 octombrie 2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE I -

JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean

JUDECĂTOR 2: Aurică Avram

GREFIER - -

.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - ROMTELECOM SA, împotriva sentinței comerciale nr.1070/07.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - -- prin lichidator judiciar, INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ B și.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta, reprezentată de consilier juridic și intimații - -- prin lichidator judiciar și, reprezentați de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că recurenta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a înaintat la dosar dovada publicării sentinței atacate în, iar intimata - -- prin lichidator judiciar a depus la dosar, tot prin Serviciul Registratură, întâmpinare în două exemplare la data de 16.10.2008.

Se comunică întâmpinarea către recurentă, reprezentantul acesteia nesolicitând termen pentru conținut.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente pe cererea de recurs.

Reprezentantul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de instituire răspunderii administratorului, cu cheltuieli de judecată. Învederează instanței că instanța de fond nu a motivat sentința atacată cu privire la cererea sa întemeiată pe disp.art.138 din Legea nr.85/2006.

Apărătorul intimaților prezenți solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală, fără cheltuieli de judecată. Arată că cererea recurentei întemeiată pe disp.art.136 din Lege anr.85/2006 a fost dezbătută încă din momentul desfășurării procedurii insolvenței în fața instanței de fond, când instanța a luat în considerare Raportul de activitate nr.5 precum și susținerile debitoarei care a demonstrat faptul că incidența răspunderii administratorului este nefondată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 1070/07.03.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosar nr-, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii personale a pârâtului, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, la solicitarea reclamantei Romtelecom.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la 05.03.2007 creditoarea Romtelecom a formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile art.138 lit. d) din Legea nr.85/2006 împotriva pârâtului, cu motivarea că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă a societății debitoare Serv- 96 și a făcut să dispară unele documente contabile, fapte de natură a determina instalarea insolvenței debitoarei.

Prin analiza actelor dosarului și a probelor administrate, prima instanță a arătat că reclamanta se rezumă în general la invocarea unor aspecte de natură teoretică și că nu dovedește prin probe concludente elementele răspunderii civile delictuale, dar mai ales raportul cauzal între faptele imputate și determinarea stării de insolvență în privința debitoarei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, creditoarea Romtelecom, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate și, prin rejudecare, admiterea cererii creditoarei reclamante Romtelecom în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit. d) și e) din Legea nr. 85/2006 și obligarea pârâtului la suportarea pasivului societății debitoare de 505.650,55 lei, plus cheltuieli de judecată.

În expunerea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă, recurenta Romtelecom a arătat că analizele instanței de judecată s-au raportat la un singur temei al acțiunii, deși cererea introductivă a fost completată la 30.11.2007 prin adresa nr.201/01701/2714 din 28.11.2007 în sensul indicării unui temei suplimentar de drept în susținerea cererii îndreptate împotriva pârâtului, respectiv art.138 lit. e) din Legea nr.85/2006.

Chiar în aceste circumstanțe instanța de fond a depășit regula disponibilității procesului civil rezumându-se la analiza unui singur motiv de temeinicie, cel derivat din lit. e) a art.138 din Legea nr.85/2006, deși, instanța s-a considerat legal sesizat cu cererea completatoare.

Cât privește critica instanței de fond referitoare la faptul că reclamanta-creditoare nu a arătat faptele pe care se încadrează temeiul lit. d) din art. 138 din Legea nr.85/2006, recurenta arată că toate aceste aspecte rezultă din actele dosarului.

Împotriva acestui recurs a formulat întâmpinare debitoarea Serv- 96, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că toate susținerile în fapt și în drept ale primei instanțe sunt temeinice și justificate și că, în realitate, creditoarea Romtelecom nu a dovedit în nici un fel cauzele care duc la angajarea răspunderii fostului administrator Serv- 96, pârâtul.

.-și apărarea pe suita faptelor de natură a exonera pe pârâtul de vinovăția corespunzătoare pentru angajarea răspunderii, intimata Serv- 96 nu a răspuns criticii întemeiate pe lipsa oricărei analize a dispozițiilor art.138 lit.e din Legea nr.85/2006 de către prima instanță.

Analizand recursul, Curtea arata ca aceste se intemeiaza pe doua motive, unul de nelegalitate, derivand din incalcarea principiului disponibilitatii si neanalizarea, de catre prima instanta a cererii in ansambul sau si al doilea, derivat din netemeinicie, constand in aprecierile gresite ale primei instante raportat la actele dosarului.

Cu privire la acest din urma motiv, legat de imprejurarea ca recurenta apreciaza ca prima instanta a considerat gresit ca legatura de cauzalitate intre fapta prevazuta de litera d) din art. 138 al Legii nr. 85/2006 nu este dovedita, atunci cand probele sustin si dovedesc contrariul, Curtea arata urmatoarele:

In primul rand, aprecierile instantei s-au raportat la lipsa probelor de natura a dovedi cumulativ si concomitenttoateelementele raspunderii civile intemeiate pe ar. 138 lit. d) din Legea nr.85/2006 si nu la lipsa legaturii de cauzalitate, ca singur element nedovedit intre celelalte.

Astfel, instanta de fond, facand referire la dispozitiile art. 1169 Cod civil, arata ca reclamanta Romtelecom se rezuma in general la invocarea unor aspecte cu caracter general si teoretic si ca, intre altelenu identificalegatura cauzala intre pretinsele fapte si starea de insolventa in care se afla debitoarea Serv- 96.

Curtea arata ca insasi critica adusa in recurs de catre recurenta cu privire la nelegalitatea hotararii derivata din analiza temeiului dat de litera d) din art. 138 din Legea nr.85/2006 este vaga si imprecisa si nu poate aprecia care este masura citicata atunci cand aceasta este limitata la a sustine ca "fata de probele cauzei" - probe la care nu se face nicio referire -, hotararea nu este fondata.

In ce priveste a doua critica, aceasta este intemeiata.

Astfel, din analiza actelor de procedura pe care Romtelecom le-a efectuat in fata primei instante prin sesizarea, la 08.03.2007 cu actiunea indreptata impotriva paratului, avand in vedere regulile procesuale aplicabile in materia completarii cererii, reguli determinate de art. 132 din Codul d e procedură civilă, rezulta ca la 30.11.2007, prin adresa nr.201/01701/2714 din 28.11.2007 (fila 242 dosar Tribunalul București ), actiunea initiala a fost completata prin adaugarea unui nou temei de drept, cel prevazut de art. 138 lit. e) din Legea nr.85/2006, suplimentar temeiului initial.

In aceste conditii, avand in vedere regimul legalitatii dublat de cel al disponibilitatii procesului civil, actul de jurisdictie al primei instante trebuia, asa cum arata art. 129 alin. 6 si art. 261 pct. 5 Cod procedură civilă, sa supuna analizei si sa dezlege in fapt si in drept toate motivele pe care partea le aduce in sustinerea de temeinicie a cererii cu care sesizeaza instanta.

Or, neanalizarea unui motiv al actiunii dintre mai multe motive care sustin cauza pretentiei afirmate echivaleaza neanalizarii exhaustive a cererii in fond, adica, in realitate, prima instanta nu a analizat chestiunea litigioasa dedusa judecatii, chestiune derivata din intemeierea cererii si pe temeiurile trase din art. 138 lit. e) din Legea nr.85/2006, pe care tribunalul nu le-a avut deloc in vedere.

De aceea, avand in vedere caracterul exceptional al judecatii in recurs, dublat de necesitatea respectarii reale a principiului gradelor de jurisdictie in care raportul litigios trebuia analizat si verificat sub aspectul temeiniciei sale, Curtea arata ca omisiunea constatata cu privire la hotararea atacata atrage, potrivit art. 312 alin. 1 si 3 Cod procedură civilă, casarea hotararii atacate si trimiterea dosarului catre prima instanta pentru analiza aspectelor ce i-au fost deferite spre judecata prin cererea de chemare in judecata formulata de catre Romtelecom asa cum aceasta a fost completata, dar omise cu prilejul primei judecati.

Dat fiind rezultatul impus prin decizia in acest recurs, Curtea arata ca problema acordarii cheltuielilor de judecata va fi analizata, de asemenea, de catre prima instanta cu prilejul rejudecarii, deoarece la acest moment procesul nu este finalizat pentru a putea stabili incidenta dispozitiilor art. 274 Cod procedură civilă si culpa procesuala a litigantilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta ROMTELECOM, împotriva sentinței comerciale nr.1070/07.03.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - 96. prin lichidator, și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.10.2008.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Veronica Dănăilă

I

Grefier,

Red.Jud.

2 ex.

24.10.2008

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte:

Președinte:Iulia Prelipcean
Judecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram, Veronica Dănăilă

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 1132/2008. Curtea de Apel Bucuresti