Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 129/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA nr. operator 2928
SECȚIA COMERCIALĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.129 /R/COM
Ședința publică din 14 februarie 2008
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Cătălin Nicolae Șerban
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarat de către creditoarele B și C-S împotriva sentinței civile nr.1393/JS/22.11.2007, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - Liber, prin lichidator judiciar IP, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în baza art.242 al.2 pr.civ. și nemaifiind alte cereri formulate și excepții invocate se reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1393/JS/22.11.2007, dosar nr-, Judecătorul sindic al Tribunalul C-S a respins obiecțiunile la raportul final de lichidare formulate de creditorul B, a aprobat raportul final întocmit de lichidatorul IP Reșița, în temeiul art.131 din Legea nr. 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului - Liber Reșița, a dispus radierea debitorului, în temeiul art.136 din Legea nr. 85/2006 a descărcat pe lichidatorul IP de orice îndatoriri și responsabilități.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a reținut că raportul final al lichidatorului judiciar nu a fost depus prematur și că prin acest raport nu se solicită antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere.
Atâta timp cât nu s-a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale, nu se poate urmări averea conducătorilor societății comerciale cu răspundere limitată, înainte de închiderea procedurii insolvenței.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs AVAS B, solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța să dispună casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei și implicit obligarea lichidatorului de a proceda la convocarea Comitetului Creditorilor falitei SC Liber SRL, în vederea supunerii la vot a oportunității formulării cererii de atragere a răspunderii persoanelor din fosta conducere a falitei culpabile de starea de insolvență a acesteia.
Recurenta consideră că se impune atragerea răspunderii membrilor fostei conduceri a falitei, responsabili de insolvența societății, în condițiile în care speța se înscrie perfect în sfera de aplicabilitate a art. 138, alin.1, lit. c din Legea nr. 85/2006 (respectiv art. 137, alin.1, lit. c în vechea reglementare).
În acest sens, învederează instanței faptul că, potrivit teoriei și practicii juridice, în dreptul civil și în cel comercial, operează două reguli principale: prima, că răspunderea delictuală operează pentru cea mai ușoară culpă și respectiv că, indiferent de gravitatea vinovăției, obligația de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că cuantumul despăgubirii depinde de întinderea prejudiciului și nu de gravitatea vinovăției.
Astfel, AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului să societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
În cazul de față, indiferent de faptul că administratorul falitei a încălcat din culpă (neglijență) sau cu intenție normele de drept care îi impuneau să solicite tribunalului, stabilirea stării de insolvență în termen de 30 de zile de la data apariției sau iminenței apariției acesteia, sub sancțiunea răspunderii patrimoniale a acestora pentru prejudiciile produse creditorilor, acesta se face vinovat de încălcarea legii (art.32, alin.1 și 2 din Legea nr. 64/1995 și ulterior art. 27, alin.1 și alin.2), situație care corelată cu proasta administrare a debitoarei a determinat prejudicierea creditorilor.
Potrivit art. 374.com. mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, în speța de față administratorul nefăcând dovada contrarie.
Creditoarea intimată învederează faptul că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art. 138 din Legea 85/2006 republicată, este o răspundere specială, care pune la dispoziția creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri valorificabile necesare acoperirii pasivului debitoarei falite.
Aflându-se pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată, potrivit art. 1082.civ. raportat la art. 138 din Legea nr. 85/2006 republicată.
În cauză, răspunderea trebuie apreciată în abstractio, cu mai multă rigurozitate, având în vedere că administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art. 1082.civ. coroborate cu art. 1600.civ. devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând din însăși creanța AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea 85/2006 stabilește că, prin săvârșirea de către administrator a uneia din faptele prevăzute la acest articol, se va angaja răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre fapte și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Pe de altă parte, deși era de datoria sa, în condițiile în care nu a înțeles să formuleze o cerere în temeiul art. 138, lichidatorul trebuia să convoace Comitetul creditorilor în vederea analizării oportunității formulării unei astfel de cereri de către Comitet.
Creditoarea DGFP C-S a formulat, de asemenea, recurs, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate, în sensul de a se dispune antrenarea răspunderii materiale a administratorului social, în persoana numitului Liber G și obligarea acestuia la plata sumei de 4.069 lei reprezentând creanțe bugetare către DGFP C-
În motivare, creditoarea recurentă arată că are o creanță certă în sumă de 4.069 lei RON.
În conformitate cu dispozițiile art. 138, alin.1, lit. d din Legea 85/2006:
1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: " d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitate în conformitate cu legea"
În conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 31/1990 republicată: "(1) Administratorii sunt răspunzători față de societate pentru: c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere".
2) Acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, care o vor putea exercita numai în caz de deschidere a procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, în prezent Legea nr. 85/2006.
Pârâta debitoare prin administratorul său Liber G, nu a depus documente contabile la lichidatorul judiciar sau dosarul cauzei. Lichidatorul nu a putut întocmi bilanț contabil de lichidare deoarece nu a deținut nici un fel de documente contabile, administratorul social neținând evidența contabilă potrivit legii și nefăcând dovada că ar fi ținut o asemenea evidență contabilă.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, cât și din oficiu, în baza art. 306, alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, urmând să-l respingă ca atare, pentru considerentele ce succed:
În ceea ce privește recursul formulat de creditoarea AVAS, Curtea reține că la termenul de judecată din data de 11.10.2007, reprezentantul lichidatorului judiciar IP Reșița a depus la dosarul procedurii de insolvență raportul final, raport în care a afirmat că nu se impune atragerea răspunderii fostului administrator social al - Liber
Un exemplar al acestui raport a fost comunicat și creditoarei AVAS, care a formulat obiecții, criticându-l însă pentru motive străine și anume că procedura insolvenței nu ar trebui închisă atâta timp cât nu s-a soluționat cererea de antrenare a răspunderii fostului administrator special, iar în eventualitatea soluționării favorabile a acestei cereri, este prematură închiderea procedurii, atâta timp cât nu a fost pusă în executare silită respectiva sentință.
Judecătorul sindic a analizat aceste obiecțiuni prin prisma conținutului raportului final depus la dosar, reținând că nu s-a solicitat de nimeni antrenarea răspunderii fostului administrator special.
Nu pot fi primite susținerile creditoarei-recurente, exprimate în recurs, conform cărora, întrucât lichidatorul nu a înțeles să formuleze o cerere de antrenare a răspunderii administratorului social, trebuia să convoace comitetul creditorilor în vederea analizării oportunității formulării unei asemenea cereri, întrucât, pe de o parte, în speță nu există un comitet al creditorilor, iar pe de altă parte, dacă un asemenea comitet ar fi existat, el putea fi convocat, conform art. 17, alin. 2 din Legea 85/2006 și de cel puțin doi dintre membrii săi.
Având în vedere că în această procedură de insolvență nu au existat decât doi creditori, nici nu se putea forma un comitet al creditorilor, conform exigențelor art. 16, alin. 1 și 4 din Legea 85/2006.
Neexistând o cerere de antrenare a răspunderii administratorului social, nu pot fi analizate, pe calea recursului, susținerile acestei creditoare privind îndeplinirea tuturor condițiilor pentru admiterea unei astfel de cereri.
În ceea ce privește recursul formulat de creditoarea C-S, Curtea reține că singurele critici aduse de creditoarea Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S sentinței atacate se referă la neantrenarea răspunderii patrimoniale personale a numitului Liber G, fost administrator social al debitoarei falite - Liber, însă aceste critici nu pot fi primite, întrucât, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una din faptele enumerate de acest text de lege.
Norma cuprinsă în art. 73 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, reglementează doar faptul că acțiunea în răspundere aparține și creditorilor societății, care, însă, o vor putea exercita numai în condițiile prevăzute de actuala Lege a insolvenței.
Legea 85/2006 reglementează expres persoanele care pot promova o cerere de antrenare a răspunderii patrimoniale, respectiv doar administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat în cauză, sau comitetul creditorilor dacă, în prealabil, a solicitat judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea, întrucât practicianul a omis să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 al art. 138 și aceasta amenință să se prescrie.
În cauză însă, lichidatorul judiciar nu a înțeles să formuleze o asemenea cerere și, deși această intenție a sa reieșea din raportul final comunicat creditoarei C-S, aceasta din urmă nu a adus nici un fel de obiecții și nici nu a întreprins vreo acțiune în sensul antrenării răspunderii fostului administrator social.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de creditoarele B și C-S împotriva sentinței civile nr.1393/JS/22.11.2007, pronunțată de Tribunalul C-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red./27.02.2008
Tehnored /27.02.2008/2 ex.
Instanță fond: Tribunalul C-S
Jud. sindic
Președinte:Cătălin Nicolae ȘerbanJudecători:Cătălin Nicolae Șerban, Marian Bratiș, Magdalena