Spete pretentii comerciale. Decizia 1593/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (Număr în format vechi 1172/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 1593

Ședința publică de la 19 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Adriana Teodora Bucur

JUDECĂTOR 2: Carmen Mihaela Negulescu

JUDECĂTOR - -

GREFIER

******************

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta apelantă - SRL împotriva deciziei comerciale nr.11/A/25.03.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - AG.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta apelantă prin avocat cu împuternicire avocațială depusă la dosar fila 8, lipsind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Recurenta apelantă, prin apărător, depune la dosar chitanță în cuantum de 40 lei și timbru judiciar în sumă de 0,3 lei reprezentând dovada achitării taxei de timbru dispuse prin rezoluție. Totodată, ca probă în susținerea recursului, depune la dosar chitanță în cuantum de 4 lei reprezentând dovada achitării taxei de timbru pentru soluționarea căii de atac a apelului, dovadă pe care o depune în original și care există la dosarul de apel în fotocopie. La interpelarea instanței, arată că față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă calea de atac este recursul iar la Tribunalul Bucureștis -a judecat apel în complet nelegal constituit.

Curtea, din oficiu, invocă nulitatea hotărârii în raport de dispozițiile art.306 alin.2 Cod procedură civilă.

Recurenta apelantă, prin apărător, solicită admiterea excepției privind nulitatea hotărârii întrucât completul de judecată a fost nelegal constituit, casarea hotărârii și trimiterea spre rejudecare în recurs, în complet legal constituit.

Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:

Prin sentința comercială nr. 9693/19.12.2008, Judecătoria Sectorului 5 Bar espins excepția prescripției ca neîntemeiată, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta - SRL împotriva pârâtei - AG și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 6.241,39 Euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând contravaloare lucrări și la plata sumei de 10.786,09 Euro, în echivalent în lei la data plății, reprezentând garanție de bună execuție.

A respins cel de-al treilea capăt de cerere, ca neîntemeiat.

A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 9.532 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 nu s-a împlinit față de împrejurarea că pârâta a recunoscut efectuarea lucrărilor de către reclamantă conform adresei din 10.05.2005, operând întreruperea prescripției conform articolului 16 alineat 1 litera a din același act normativ.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că pârâta a recunoscut că s-a întocmit certificatul de plată de către reclamantă cu privire la lucrările suplimentare, iar potrivit adresei de la 10.05.2005 pârâta a menționat că situațiile de plată întocmite de reclamantă au fost acceptate, că recepția lucrărilor a fost efectuată conform proceselor verbale întocmite de părți la 5.04.2004 și 8.06.2004, ultimul certificat de plată aprobat de datând din 26.04.2004, astfel că, în conformitate cu articolul 12 din convenția părților pârâta datorează suma de 6241,39 Euro contravaloare lucrări suplimentare efectuate.

Cu privire la cererea de restituire a garanției de bună execuție, instanța a apreciat că este întemeiată față de adresa nr. 20186/21.10.2008 emisă de, a expirat la data de 18.11.2008 și în consecință trebuia restituită reclamantei.

Capătul de cerere având ca obiect eliberarea terenului pe motiv că pârâta a depozitat materialele în mod abuziv, a fost apreciat de instanța de fond ca neîntemeiat, pe considerentul că în lipsa unui contract se impune a fi analizate condițiile răspunderii civile delictuale, condiții neîndeplinite în cauză față de probatoriul administrat.

Față de soluția dispusă în cauză, instanța de fond a făcut aplicarea articolelor 274-276 Cod procedură civilă și a obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxele judiciare aferente primelor două capete de cerere și onorariul de avocat.

Apelul declarat de - SRL, împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, a fost anulat ca netimbrat de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială prin decizia comercială nr. 11/A/25.03.2009.

Împotriva deciziei comerciale nr. 11/A/25.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a declarat recurs în termen, motivat și legal timbrat - SRL, criticile vizând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii atacate.

În esență, recurenta a susținut că măsura luată de tribunal este nelegală având în vedere că la dosarul cauzei era depusă fotocopia chitanței prin care fusese achitată taxa de timbru și o cerere de amânare pentru motivul că apărătorul apelantei nu se poate prezenta la data de 25.03.2009, cerere ce a fost respinsă cu motivarea că nu s-a făcut dovada celor susținute.

În acest context, recurenta a apreciat că sancțiunea anulări apelului pentru netimbrare, deși menționase că la termenul ce se va acorda va prezenta chitanța în original, este o măsură nelegală de vreme ce o cerere se anulează când este netimbrată și nu când s-a făcut dovada achitării taxei cu copia chitanței.

A susținut recurenta că i s-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil prin respingerea cererii de amânare formulată datorită imposibilității prezentării apărătorului ce se afla blocat în trafic pe ruta DTS - B și care a anunțat că nu putea ajunge la ședința de judecată la ora 12,00.

În ședința publică de la 19.11.2009, Curtea a pus în discuție, din oficiu, nulitatea hotărârii atacate pentru nelegala constituire a completului în raport de articolul 2821Cod procedură civilă față de valoarea pricinii.

Curtea reține că hotărârea pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 B, era susceptibilă de exercițiul căii de atac a recursului, având în vedere valoarea pricinii la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv pretenții de 17027,48 Euro (6241,39 Euro contravaloare lucrări + 10.786,09 Euro garanția de bună execuție).

Față de cursul de 3.3451 lei/Euro la data de 19.10.2007 reclamanta a precizat valoarea primului capăt de cerere ca fiind de 20.878,07 lei.

Valoarea garanției reținută ce a făcut obiectul celui de-al doilea capăt de cerere, este în sumă de 10.786,09 Euro, care în echivalent lei la același curs, reprezintă suma de 36.080,54 lei.

Prin urmare, cum cel de-al treilea capăt de cerere este neevaluabil, valoarea pretențiilor ce a făcut obiectul cererii de chemare în judecată, în echivalent lei este în sumă totală de 56.958,61 lei.

Așa fiind, față de dispozițiile articolului 2821(1) Cod procedură civilă în raport de valoarea de până la 1000.000 lei, sentința judecătoriei nu era supusă apelului, ci recursului.

Tribunalul a judecat, însă, ca instanță da apel, în compunerea de 2 judecători prevăzută de lege pentru judecata apelului,și nu ca instanță de recurs, în compunerea de 3 judecători, așa cum se impunea în lumina dispozițiilor legale, ceea ce determină incidența cazului prevăzut de articolul 304 punctul 1 Cod procedură civilă, în raport de care recursul va fi admis, iar decizia comercială nr. 11/A/25.03.2009 a Tribunalului București - Secția a VI a Comercială casată cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecare, ca instanță de recurs potrivit articolului 2 punctul 3 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta apelantă - SRL împotriva deciziei comerciale nr.11/A/25.03.2009, pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - AG.

Casează hotărârea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru a fi soluționată ca recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

- -

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

16.12.2009

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Președinte:

Judecător: -

Președinte:Adriana Teodora Bucur
Judecători:Adriana Teodora Bucur, Carmen Mihaela Negulescu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Spete pretentii comerciale. Decizia 1593/2009. Curtea de Apel Bucuresti