Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 204/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMI ȘOARA

SECȚIA COMERCIAL

Dosar nr-

DECIZIA CIVIL Nr. 204

Ședința public din 28 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Magdalena Mălescu

JUDECTOR: - - -

JUDECTOR: -

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul formulat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI B, împotriva sentinței comerciale nr. 2902/12.12.2007 pronunțat în dosarul nr- de Tribunalul Arad, în contradictoriu cu intimații PRIMRIA MUN. A - DIRECȚIA VENITURI, DGFP A, B prin A, SC SRL PRIN LICHIDATOR SC A și ORC A, având ca obiect angajarea rspunderii membrilor organelor de conducere (Legea 64/1995 art. 137).

La apelul nominal fcut în ședința public se prezint pentru recurent, lips fiind intimații.

Procedura complet.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț dup care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constat încheiat cercetarea judectoreasc și acord cuvântul în recurs.

Reprezentantul recurentei solicit admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

CURTEA

Deliberând constat urmtoarele:

Prin sentința civil nr. 2902/12.12.2007 pronunțat în dosarul nr- al Tribunalului Arad, judectorul sindic a respins cererea formulat de creditoarea AVAS B pentru autorizația comitetului creditorilor s introduc acțiunea prevzut de art. 138 al.1 din Legea nr. 85/2006, a închis procedura insolvenței debitorului SC SRL A și a dispus radierea debitoarei.

Pentru a hotrî astfel, judectorul sindic, a reținut c prin sentința civil nr. 55/18.01.2006 s-a admis cererea formulat de creditoarea B prin A, s-a deschis procedura falimentului prevzut de Legea nr. 64/1995 republicat împotriva debitorului SC SRL A și s-a desemnat lichidator judiciar SC SA A, în prezent

Având în vedere c, toate demersurile efectuate de ctre lichidatorul judiciar A privind contactarea foștilor asociați ai debitorului, identificarea bunurilor debitorului, intrarea în posesia actelor și documentelor prevzute de art.28 din Legea nr. 85/2006 au rmas fr rezultat, astfel cum rezult din rapoartele de activitate prezentate de ctre lichidatorul judiciar în ședințele din data de 29.03.2006 80, din data de 26.04.2006 86, din data de 22.11.2006 109, din data de 10.01.2007 119, din data de 22.02.2007 123, din data de 3.10.2007 130; adresa Primriei Municipiului A nr. 1591/2.03.2006 82; raportul privind cauzele și împrejurrile care au dus la încetarea de plți 132-138.

S-a reținut c, nici unul dintre creditori nu dorește s suporte avansarea sumelor corespunztoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative necesare continurii procedurii.

Judectorul sindic a mai reținut c, cererea formulat de ctre comitetul creditorilor privind aplicarea prevederilor art. 138 al.3 din Legea 85/2006 este neîntemeiat, faț de împrejurarea c, toate demersurile efectuate de ctre lichidatorul judiciar privind intrarea în posesia actelor și documentelor contabile ale debitorului au rmas fr finalitate, astfel cum rezult din conținutul Ordonanței de scoatere de sub urmrire penal din data de 27.08.2007 dat de Parchetul de pe lâng Tribunalul Arad în dosarul nr. 21/P/2007 131, respectiv din conținutul raportului privind cauzele și împrejurrile care au dus la încetarea de plți 132-138.

Consider c, în aceast situație nici comitetul creditorilor nu poate dovedi împrejurarea c, foștii administratori ai debitorului se fac vinovați de svârșirea uneia dintre faptele prevzute de art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, solicitând ca prin hotrârea ce se va pronunța, s se dispun modificarea sentinței atacate în sensul autorizrii Comitetului Creditorilor de a formula cerere de atragere a rspunderii fostului administrator al SRL, culpabil de insolvența falitei și implicit continuarea procedurii deschise. În drept invoc prevederile art. 304 ind.1 proc.civ. art. 12 alin.1 lit. din Legea 85/2006.

În motivare creditoarea recurent arat c, considerând suplinite exigențele legale prevzute de art. 138 alin.3 din Legea nr. 85/2006, nu poate împrtși motivarea instanței de fond în sensul caracterizrii cererii comitetului Creditorilor ca "neîntemeiat faț de împrejurarea c toate demersurile efectuate de ctre lichidatorul judiciar privind intrarea în posesia actelor și documentelor contabile ale debitorului au rmas fr finalitate". O astfel de împrejurare, din contr este în msur a justifica atragerea rspunderii administratorului statutar al falitei și este regretabil c nu lichidatorul este cel care o promoveaz ci Comitetul creditorilor în baza art. 138 alin.3.

Pe de alt parte, în condițiile în care instanța de fond urmeaz a se pronunța distinct asupra cererii de atragere a rspunderii administratorului raportat la incidența în speț a împrejurrilor prevzute de art. 138 alin.1 din Legea nr. 85/2006, cu atât apare mai neîntemeiat decizia de a respinge cererea de autorizare a Comitetului creditorilor având ca obiect doar "autorizarea în condițiile Art. 138 alin.3 din Legea nr. 85/2006" de a formula o cerere de atragere a rspunderii.

În ceea ce privește Ordonanța de scoatere de sub urmrire penal emis de Parchetul de pe lâng Tribunalul Arad în dosarul penal nr. 21/P/2007 la care face referire instanța de fond, apreciaz ca fiind irelevant faț de conținutul demersului su nefiind în msur a justifica considerentele instanțe de fond. Astfel, rspunderea penal este reglementat distinct de rspunderea civil delictual și inexistența elementelor intrinseci rspunderii penale nu exclude existența elementele rspunderii civile delictuale sau contractuale.

Creditoarea recurent învedereaz instanței c nici Legea nr. 85/2006 nici vechea reglementare nu condiționeaz continuarea procedurii de avansarea de sume de ctre creditori. Prin urmare msura închiderii procedurii exclusiv din acest considerent este nejustificat din moment ce nu s-au epuizat toate modalitțile de suplimentare a averii falitei, modalitți între care se numr și executarea silit a patrimoniului administratorului statutar culpabil de insolvența falitei.

Examinând recursul astfel declarat prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 304 ind.1 proc.civ. Curtea de Apel constat c acesta este fondat.

Astfel, prin Raportul lichidatorului judiciar din 31.10.2007 s-a învederat judectorului sindic c lichidatorul nu înțelege s formuleze acțiune în atragerea rspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei, aceasta întrucât prin procesul verbal al Adunrii Comitetului Creditorilor din data de 30.10.2007 s-a decis c aceast acțiune urmeaz a se formula de ctre Comitetul Creditorilor, cu aprobarea judectorului sindic, în conformitate cu art. 138 alin.3 din Legea 85/2006. Potrivit aceluiași proces verbal, s-a hotrât ca interesele comitetului creditorilor s fie reprezentate de ctre reprezentantul creditoarei AVAS, care s solicite judectorului sindic autorizarea introducerii acțiunii în rspundere patrimonial.

În efectuarea acestui demers creditoarea AVAS a formulat dou cereri pentru termenul de judecat din 12.12.2007, prima prin care solicit autorizarea comitetului creditorilor, reprezentat de AVAS, în vederea formulrii cererii de atragere a rspunderii fostului administrator, iar a doua cerere, prin care se solicit atragerea rspunderii patrimoniale a aceluiași administrator.

Tribunalul Arad, prin judector sindic, se pronunț numai asupra cererii având ca obiect autorizarea comitetului creditorilor s introduc acțiunea prevzut de art. 138 alin.1 din Legea 85/2006, în sensul c respinge aceast cerere. În privința cererii de antrenare a rspunderii patrimoniale a administratorului, Tribunalul nu se pronunț prin dispozitiv în nici un mod. Mai mult, din considerentele sentinței recurate, rezult c respingerea cererii de autorizare a comitetului creditorilor s-a dispus pe temeiurile nereținerii de ctre judectorul sindic a faptelor și condițiilor prevzute de art. 138 alin.1 din Legea 85/2006 pentru angajarea rspunderii patrimoniale a administratorului societții debitoare, ceea ce constituie o soluționare a cererii de autorizare a comitetului creditorilor strin de obiectul acestei cereri, Tribunalul trebuind s se limiteze și s indice motivele pentru care nu se impune autorizarea comitetului în a introduce o astfel de cerere.

Prin consecinț, Tribunalul nu a soluționat prin dispozitiv o cerere cu care a fost investit, și anume cea având ca obiect atragerea în mod direct a rspunderii patrimoniale a administratorului, iar pe de alt parte, cealalt cerere, și anume de autorizare a comitetului creditorilor în vederea introducerii acțiunii în rspundere patrimonial a administratorului a fost soluționat în temeiul unor motive strine obiectului unei atari acțiuni. Curtea relev c Tribunalul în soluționarea acestei din urm cereri trebuia s se limiteze la constatarea cerințelor formale de introducere a acesteia, lsând pe seama prerogativelor comitetului creditorilor oportunitatea de a hotrî și a introduce acțiunea în antrenarea rspunderii patrimoniale a administratorului societții debitoare, iar nu s o resping pe baza unui fine de neprimire, exprimat prin considerentul c în condițiile în care Tribunalul nu reține fapte de natura celor prevzute de art. 138 alin.1 din Legea 85/2006, cererea de autorizare a comitetului creditorilor este netemeinic și ea. În acest mod Tribunalul a combinat dou texte legale, în speț 138 alin.1 și 138 alin.3 din Legea insolvenței, deși cele dou texte nu reglementeaz cereri similare și nu pot conduce la un deznodmânt unic.

Astfel fiind, Curtea de Apel constat incident motivul de casare prevzut de art. 312 alin.3 teza a II-a proc.civ. cu raportare la art. 304 ind.1 proc.civ. în sensul c Tribunalul nu s-a pronunțat în nici un mod asupra cererii creditoarei având ca obiect angajarea rspunderii patrimoniale a administratorului, iar pe de alt parte, c asupra cererii de autorizare a comitetului creditorilor nu s-a pronunțat pe fondul acesteia ci pe motive strine obiectului s

Prin consecinț, se va admite recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței civile nr. 2902/12.12.2007 pronunțat de Tribunalul Arad în dosarul nr-, și se va casa sentința atacat cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanț, Tribunalul Arad, judectorul sindic.

În rejudecare, Tribunalul va reevalua în funcție de obiectul lor, cele dou cereri formulate în fața sa de ctre creditoarea AVAS B și se va pronunța prin considerente și dispozitiv, în mod distinct, asupra acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul creditoarei Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului. B, formulat împotriva sentinței civile nr. 2902/12.12.2007 pronunțat de Tribunalul Arad în dosarul nr,-.

Caseaz sentința atacat și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanț, Tribunalul Arad, Judectorul sindic.

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public din 28 Februarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR - - - - - dr. -

GREFIER

RED.28.03.2008

TEHNORED./2 EX/28.03.2008

PRIMA INSTANȚ: TRIBUNALUL ARAD

JUDECTOR:

Președinte:Magdalena Mălescu
Judecători:Magdalena Mălescu, Cătălin Nicolae Șerban, Marian

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 204/2008. Curtea de Apel Timisoara