Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 234/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Romania
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.234R
Ședința publică de la 21 februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR I - JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean
GREFIER
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 B, împotriva sentinței comerciale nr. 4771/12.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, - SRL prin lichidator judiciar GRUP EXPERT și SECTOR 4.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata SECTOR 4, reprezentată de consilier juridic, cu împuternicire la dosar, lipsind recurenta și celelalte intimate.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a înaintat la dosar dovada publicării sentinței recurate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Reprezentantul intimatei SECTOR 4 solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat modificarea în parte a sentinței recurate și admiterea cererii de atragere a răspunderii pârâților, în sensul prevăzut art.138 din Legea nr.85/2006.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr.4771/12.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, instanța a respins cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice Sector 4 formulată în contradictoriu cu pârâții și, având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a pârâților în temeiul art.138 din Legea nr.85/2006, iar potrivit art.131 din aceeași lege, a luat măsura închiderii procedurii de insolvență desfășurată împotriva debitoarei și a tuturor măsurilor subsecvente acesteia.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, pârâții persoane fizice au deținut calitatea de asociați ai societății debitoare și că, în această calitate, au fost cei care au ținut și toată evidența contabilă a societății.
S-a arătat că în măsura în care Administrația Finanțelor Publice Sector 4 și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, cu motivarea că pârâții nu a depus bilanțurile contabile anuale pentru anii 2000 - 2006 și nu au depus raportările semestriale, acest fapt nu echivalează în mod obligatoriu neținerii contabilității, ci au semnificația încălcării altor obligații legale.
Instanța de fond a subliniat că autorul cererii de chemare în judecată trebuia să probeze atât faptele afirmate referitoare la neținerea contabilității și încălcarea prevederilor Legii nr.82/1991, dar și legătura de cauzalitate între aceste fapte și provocarea stării de insolvență.
În acest context, afirmațiile reclamantei creditoare Administrația Finanțelor Publice Sector 4 nu au fost susținute de probe.
A fost înlăturată afirmația creditoarei potrivit căreia culpa pârâților este prezumată, datorită caracterului comercial al mandatului, deoarece răspunderea administratorului în situația insolvenței este o răspundere delictuală în lipsa unui contract de mandat care să reglementeze conținutul acestuia.
Respingând cererea ca neîntemeiată, potrivit art.131 din Legea nr.85/2006, instanța a închis procedura insolvenței împotriva
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația Finanțelor Publice Sector 4, solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, iar prin rejudecare, obligarea pârâților și la plata pasivului neacoperit al
În motivarea apelului s-a arătat că sentința atacată este dată prin greșita interpretare a legii, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în măsura în care instanța de fond a considerat că nu s-a putut stabili legătura cauzală între neținerea contabilității și ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
S-a subliniat că de vreme ce organele de conducere ale societății debitoare nu au transmis lichidatorului judiciar actele contabile, se impune logic prezumția că aceste acte nu au fost legal ținute, aspect de natură a favioriza instalarea insolbvenței.
Recurenta a invocat dispozițiile art.11 și 72 din Legea nr.31/1990, art.374 Cod comercial, arătând că mandatul dat administratorului este cuprins în actul constitutiv sau în hotărârea adunării generale a societății, ceea ce conturează caracterul său comercial.
S-a arătat că în tot parcursul desfășurării procedurii de faliment pârâții nu au făcut dovada existenței unor cauze care să-i absolve de obligația contractuală asumată, rezultând că sunt în culpă pentru rămânerea lor în pasivitate.
Dezvoltând acest raționament, s-a arătat că în acțiunea reglementată de art.138 din Legea nr.85/2006, răspunderea pârâților este prezumată și că, omisiunea sau inacțiunea pot avea conținutul constitutiv al faptelor de natură a impune angajarea acestei răspunderi.
Recurenta a subliniat că au fost întrunite toate cerințele legale pentru admiterea acțiunii sale și că prejudiciul constă în sumele de care statul român este privat prin neîncasarea creditelor deținute împotriva societății, 35.551,87 lei.
Analizand recursul, din perspectiva criticilor privind gresita interpretare a legii, evocate de catre recurenta, Curtea prezinta urmatoarele considerente:
Recurenta subliniaza in intreaga sa motivare ca instanta de fond a aplicat gresit legea la situatia de fapt aratata, determinand pronuntarea unei hotarari lipsite de suportul temeiniciei, cata vreme a apreciat ca netinerea contabilitatii nu este un fapt determinant si nu se poate pune in legatura cu starea de insolventa comerciala a debitoarei si cu producerea unui prejudiciu creditoarei insesi prin imposibilitatea incasarii creantei bugetare in cuantum de 35.551,87 lei, suma cu care s-a inscris la masa credala si mentionata in tabelul defintitiv al creantelor detinute impotriva debitorului.
Curtea subliniaza urmatoarele: esential, din punctul de vedere al recurentei, pentru sustinerea temeiniciei cererii promovate de catre aceasta, este pasivitatea adminsitratorilor, paratii și la realizarea obligatiei sale legale de intocmire si depunere la autoritatile publice a situatiilor financiare anuale ale societatii si depunerea lor, impreuna cu raportarile semestruiale, incepand cu anul 2000, obligatie continuta de art. 2 si 5 din Legea nr. 82/1991 si art. 72 din Legea nr. 31/1990.
Insa, imprejurarea ca paratii, intimati in recurs, nu au respectat regulile legale de tinere contabilitatii sau de efectuare a raportarilor contabile anuale sau semestriale, fapt care a dus la mentinerea datoriilor bugetare ale societatii, nu poate fi considerata, in mod singular, apta sa justifice temeinicia cererii promovate de catre Administratia Finantelor Publice Sector 4.
Aceasta cu atat mai mult cu cat, chiar circumstantele probatorii, raportul de activitate al lichidatorului depus dosarul instantei de fond (filele 139-140 dosar fond) se arata ca nu se poate pune in relatie directa lipsa acestor documente cu provocarea starii de insolventa a debitoarei de natura sa justifice promovarea, de catre lichidator, a unei actiuni intemeiate pe dipozitiile art. 138 din Legea nr.85/2006.
Răspunderea reglementată art. 138 din Legea nr.85/2006 este o raspundere personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, administratorul a contribuit la ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Curtea arata ca aceasta raspundere special reglementata in Legea nr. 85/2006 nu prezuma legatura cauzala intre netinerea contabilitatii de catre administrator si provocarea starii de insolventa. Astfel, dispozitia legala arata ca raspunderea patrimoniala a persoanelor enumerate se antreneaza daca aceastea, prin faptele descrise de lege, au contribuit la producerea prejudiciului, provocarea starii de insolventa, reiterand principul de baza potrivit caruia nicio raspundere nu poate fi anjagata in lipsa identificarii tuturor elementelor raspunderii civile in mod cumulativ, natura juridică a răspunderii administratorului fiind aceea a unei răspunderi speciale care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Caracterul special al raspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 consta in aceea ca textul de lege delimiteaza, printr-o enumerare exhaustiva categoria faptelor (lit. a-g) considerate nelegitime, prejudiciul- care este acela al provocarii sau contribuirii faptelor la ajungerea debitoarei in starea de insolventa - si cere o cauzalitate tipica intre fapta si prejudiciu, culpa persoanei chemata a raspunde fiind apreciabilain concreto.
Prin urmare, Curtea infirma argumentele din recurs prin care se arata ca exitenta unei creante a recurentei ramase neacoperita a fost determinata de netinerea sau de neraportarea corespunzatoare a activitatii contabile a debitoarei prin grija paratilor si reprezinta dovada prejudiciului, a legaturii cauzale si prezuma culpa, considerandu-le nefondate, de vreme ce, asa cum s-a aratat, legea nu prezuma niciunul din elementele raspunderii persoanelor ce pot sta in judecata, iar prejudiciul pretinsei fapte consta in ajungerea in insolventa a debitorului, iar nu in intinderea creantelor sau cauza acestei intinderi ori a insuficientei activelor din patrimoniul falitului.
Din analiza cererii formulate in instantei de fond Curtea retine ca recurenta identifica drept cauza juridica a actiunii, inteleasa ca situatie de fapt calificata juridic, art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
afirmatiile anterioare, alaturi de afirmarea regulii de drept potrivit careia actori incumbit probatio (art. 1196 Cod civil), Curtea subliniaza ca punctul de plecare in analiza de temeinicie a unei astfel de petitii trebuia considerat de la prezentarea continutului obiectiv al faptelor, actiuni sau inactiuni plasate in domeniul autoratului paratilor, culpa acestuia si legatura cauzala intre acesta si provocarea starii de insolventa. Descrierea generica a faptei prin reiterarea continutului textului de lege care inregimenteaza aceasta raspundere in motivarea cererii de chemare in judecata, dublata de lipsa dovezilor care sa permita instantei de fond individualizarea faptelor si continutul lor obiectiv nu acopera cerinta procesuala impusa reclamantului, iar in aceste conditii, actiunea promovata apare lipsita de suportul temeiniciei.
Asa cum si prima instanta a subuliniat, afirmatiile de ordin general ale creditoarei recurente prin care se arata ca ca evidenta contabila nu a fost tinuta, ca administratorul nu a utilizat corespunzator documentele justificative si contabile pentru operatiunile efectuate, avand semnificatia unei gestiuni defectuoase a afacerii, nu implica nici prezumtia legaturii cauzale a acestor stari de fapt cu provocarea insoventei.
de circumstantele retinute, Curtea apreciaza ca motivele de recurs formulate in cauza de catre recurenta nu sunt intemeiate, iar, raportat la situatia de fapt determinata prin interpretarea probelor administrate in cauza, hotararea primei instante est legala si temeinica, astfel, va respinge recursul, de dispozitiile art. 312 alin. 1 cod procedura civila.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta Administrația Finanțelor Publice Sector 4,împotriva sentinței comerciale nr.4771/12.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.02.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Cosmin Horia
I
Grefier,
Red.Jud.
2 ex.
22.02.2008
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:
Președinte:Veronica DănăilăJudecători:Veronica Dănăilă, Iulia Prelipcean, Cosmin Horia
