Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 236/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR. 236
Ședința publică de la 21.02.2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă
JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean I -
JUDECĂTOR 3: Cosmin Mihăianu
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta Direcția Finanțelor Publice a Județului I, împotriva sentinței comerciale nr. 4726/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații și - prin lichidator judiciar & Co Expert
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se învederează instanței faptul că Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a înaintat la dosar dovada publicării sentinței atacate în Buletinul Procedurilor de ență nr. 235/22.01.2008.
Întrucât nu sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, iar recurenta a solicitat judecata în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține, spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 4726/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de către creditoarea Direcția Finanțelor Publice a Județului I, în contradictoriu cu pârâta; totodată, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, s-au dispus închiderea procedurii enței împotriva debitoarei -, radierea societății din registrul comerțului și, în aplicarea art. 135 din aceeași lege, notificarea sentinței către Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului B și - pentru efectuarea mențiunii și plata remunerației cuvenite lichidatorului judiciar, din fondul prevăzut de art. 4 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că prin sentința comercială nr. 1486/20.04.2007, Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a dispus intrarea în faliment a debitoarei -, prin procedura simplificată.
A mai reținut că unicul creditor, Direcția Finanțelor Publice a Județului Iaf ost autorizat, prin încheierea de la 22.06.2007, să formuleze o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, iar la data de 27.07.2007, acesta a solicitat atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei, invocând incidența ipotezei reglementate de lit. d) a textului legal menționat mai sus, motivat de nedepunerea la organele fiscale a bilanțurilor contabile prevăzute de lege.
Tribunalul a constatat că pârâta a deținut funcția de administrator al debitoarei și că, în speță, creditoarea a făcut doar afirmații generice, fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, reținând și că nu a fost dovedit raportul de cauzalitate între pretinsele fapte săvârșite de pârâtă și ajungerea societății în stare de ență, așa încât a apreciat că nu se poate reține săvârșirea faptelor prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care a respins cererea, ca neîntemeiată.
În continuare, judecătorul-sindic a reținut că debitoarea nu deține bunuri prin a căror valorificare să poată fi acoperite creanțele înscrise în tabelul creditorilor, așa încât, în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006, a închis procedura, a dispus radierea debitoarei din registrul comerțului și notificarea hotărârii, în condițiile art. 135 din lege.
Împotriva acestei sentințe, Direcția Finanțelor Publice a Județului Iad eclarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtei la suportarea pasivului debitoarei.
În motivare, s-a arătat că instanța de fond a pronunțat sentința atacată cu aplicarea greșită a legii; a fost invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.proc.civ.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat că intimata-pârâtă se face vinovată de fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, întrucât societatea nu a ținut o contabilitate conformă cu legea, neîntocmind raportările economico-financiare la termenele și în condițiile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, recurenta a arătat că debitoarea nu și-a respectat obligația de a solicita aplicarea procedurii colective, caz în care ar fi fost limitat prejudiciul adus creditorilor, dar și că raportul de cauzalitate între fapta culpabilă a intimatei-pârâte, constând în nerespectarea legii și prejudiciul cauzat prin intrarea în faliment a societății este dovedit.
Analizând actele dosarului, precum și hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține următoarele:
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de ență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Faptele enumerate în dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de ență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, însă Curtea constată că această ipoteză nu se regăsește în cauză.
Fapta prevăzută de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006 cuprinde trei ipoteze. Primele două se referă la faptul că intimata-pârâtă a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă Curtea reține că recurenta nu a probat asemenea împrejurări. Cea de-a treia ipoteză se referă la neținerea contabilității în conformitate cu legea. În acest context, faptul că debitoarea nu a depus raportările contabile la organele fiscale în ultimii 3 ani nu poate fi asimilată neîndeplinirii obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Recurenta a făcut afirmații mult prea generale, dezvoltând o amplă teorie, pentru a justifica admiterea recursului.
Pentru a fi angajată răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducere ale unei societăți supuse procedurii colective, Curtea constată că recurenta ar fi trebuit să dovedească atât săvârșirea de către intimata-pârâtă a faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, cât și legătura de cauzalitate dintre aceasta și ajungerea societății în stare de ență.
Or, nici o probă administrată nu relevă faptul că eventuala neținere a contabilității în conformitate cu legea ar fi cauzat ajungerea societății în stare de ență.
Nici lichidatorul nu a fost în măsură să aprecieze dacă intimata-pârâtă se face vinovată de fapta invocată de către recurentă, iar simpla afirmație a recurentei, nesusținută de nici o probă, nu este suficientă pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane.
Pentru angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere, Legea nr. 85/2006 impune ca neținerea contabilității în conformitate cu legea să fi cauzat ajungerea societății în ență. Așadar, simplul fapt că intimata-pârâtă nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de ență; or, creditoarea-recurentă nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate, ci doar simple supoziții, cu toate că răspunderea membrilor organelor de conducere trebuie apreciatăin concreto.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu se poate reține în sarcina intimatei-pârâte săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006.
Nu sunt suficiente simplele afirmații ale unei creditoare, pentru a opera angajarea răspunderii patrimoniale a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art. 1169.civ. iar invocarea prevederilor art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, deoarece legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, doar după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de ență.
Pe de altă parte, Curtea mai constată că recurenta nu a adus nici o critică măsurii de închidere a procedurii și celor subsecvente acesteia, așa încât acestea au intrat în puterea lucrului judecat.
Prin urmare, apreciind că sentința atacată este legală și temeinică, impunându-se confirmarea sa, Curtea urmează ca, în temeiul art. 312 alin. 1.proc.civ. să respingă recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, împotriva sentinței comerciale nr. 4726/07.12.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele și -, prin lichidator judiciar & Co Expert
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.02.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - I - - -
GREFIER,
- -
Red. Jud. /2 ex./04.03.2008
Judecător-sindic -
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială
Președinte:Veronica DănăilăJudecători:Veronica Dănăilă, Iulia Prelipcean, Cosmin Mihăianu
