Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 237/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA COMERCIALĂ NR.237R

Ședința publică de la 21 februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Veronica Dănăilă

JUDECĂTOR I - JUDECĂTOR 2: Iulia Prelipcean

GREFIER

.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - TOTAL SRL, împotriva sentinței comerciale nr.3644/05.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - LEASIG SA și - SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta, reprezentată de avocat, cu delegație de substituire la dosar, lipsind intimatele.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a înaintat dosarul integral copiat.

Apărătorul recurentei depune la dosar copiile integrale ale dosarelor nr- și nr- ale Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.

Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond potrivit art. 312 alin. 5.pr.civ. Arată că societatea recurentă a fost nelegal citată în dosarul de fond în sensul că a fost citată la adresa indicată în cererea principală mai puțin numărul, adică a fost citată la nr.1 în loc de nr.1A, număr la care au fost trimise toate actele de procedură. Aceeași eroare s-a produs și în dosarul nr-. Depune la dosar concluzii scrise.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.3644/5.10.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, instanța a admis cererea principală formulată de creditoarea Eurom Leasing și cererea conexă formulată de creditoarea, iar în temeiul art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006 a deschis procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei Total Interior, luând măsura numirii administratorului, dispunând efectuarea de către acesta a tuturor măsurilor subsecvente aferente deschiderii procedurii.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, instanța de fond a arătat că între Eurom Leasing și Total Interior s-a încheiat contractul de leasing financiar nr.132F având ca obiect autoturismul Mercedes, urmând ca perioada de finanțare să fie extinsă pe 36 de luni, până la 15.02.2008.

Întrucât începând cu luna august 2006 beneficiarul contractului nu a mai achitat ratele de leasing, evocând dispozițiile art.45 alin.1 din OG nr.28/2006 și art.8 din OG nr.51/1997, dar și existența clauzei penale contractuale din art.8.1, instanța de fond a apreciat că datoria debitoarei este scadentă de peste 30 de zile, certă și lichidă și depășește valoarea prag prevăzută de Legea nr.85/2006.

În ce privește creditoarea instanța a arătat că aceasta a livrat debitoarei marfă pentru plata căreia s-au emis 2 bilete la ordin învestite cu formulă executorie și supuse procedurii de executare silită fără nici un rezultat.

Evaluând și creanța acestei creditoare din perspectiva art.379 Cod procedură civilă și art.3 pct.6 și 12 din Legea nr.85/2006, instanța de fond a apreciat că întrunește condițiile de calitate și valoare pentru deschiderea procedurii de insolvență.

În acest sens a admis cele două cereri conexate potrivit art.33 alin.6 din Legea nr.85/2006, luând toate măsurile subsecvente următoare acestei hotărâri.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea Total Interior, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, potrivit art.304 pct.5 Cod procedură civilă, iar subsidiar, modificarea hotărârii și respingerea cererilor conexate, întrucât sentința a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea primului motiv al recursului, recurenta a arătat că a fost nelegal citată atât în cursul soluționării dosarului -, cât și în cadrul dosarului conexat, nr-.

S-a supus atenției instanței de recurs împrejurarea că, deși prin cererea de deschidere a procedurii formulată de Eurom Leasing, sediul debitoarei a fost corect indicat ca fiind în B,-,.8,.A,.10,.40, sector 3, debitoarea a fost citată la o adresă greșită, numărul factorial trecut în citație fiind 1 în loc de 1A.

Mai mult, deși această greșeală a fost perpetuată cu prilejul fiecărei citări succesive la judecată, deși pentru termenul din 15.06.2007 debitoarea a formulat o cerere de amânare pentru lipsă de apărare, în încheierea de ședință din acel termen s-a consemnat că pentru Total Interior s-a prezentat "asociat unic " care astfel a luat termen în cunoștință pentru toată procedura ulterioară.

S-a arătat că în fapt această persoană nu are nici o calitate sau legătură cu societatea debitoare, că toate consemnările instanței se bazează pe o eroare, așa cum rezultă din certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului, calitatea de asociat unic și administrator fiind deținută de domnul.

În acest sens, în mod greșit instanța a considerat că începând cu 15.06.2007 debitoarea are termen în cunoștință, astfel că hotărârea dată în 05.10.2007 a fost pronunțată fără ca debitoarea să fie legal citată în cauză.

În ce privește actele de procedură realizate în dosarul nr-, dosar constituit ca urmare a cererii, acestea sunt la rândul lor lovite de nulitate întrucât încă de la debutul procedurii și până la 05.10.2007, când cele două dosare au fost reunite prin conexare, societatea debitoare a fost citată la o adresă greșit indicată, în B, str. -, nr.14, -cala,.B,.54, sector 1.

S-a subliniat că deși actul constatator eliberat de ONRC a atestat un cu totul alt sediu al Total Interior, citațiile pentru această parte au fost emise la o adresă greșită.

astfel dispozițiile art.100 alin.1 pct.4 și alin.3 Cod procedură civilă, dar și pe cele ale art.85 Cod procedură civilă, recurenta a arătat că hotărârea este lovită de nulitate, deoarece nu a fost legal citată în cauză.

În legătură cu al doilea motiv al recursului, recurenta a arătat că cele două debite afirmate de către creditoarele sale au fost achitate până la data pronunțării sentinței, astfel încât condiția cerută de lege pentru deschiderea procedurii nu era îndeplinită.

Având în vedere motivele de recurs arătate de către Total Interior, la termenul de judecată din 24.01.2008 instanța a luat măsura efectuării unei adrese către Tribunalul București, în vederea înaintării duplicatelor celor două dosare conexate, acestea fiind consemnate la dosarul de recurs la termenul din 21.02.2008.

Analizand recursul, Curtea a procedat la evaluarea prioritară a motivului de casare prevazut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, in masura in care acesta este de natura sa determine casarea cu trimitere a dosarului spre rejudecare, ca rezultat al nulitatii actelor de procedura efectuate in cauza.

Astfel, retine ca, in esenta, recurenta a aratat ca a fost gresit citata in ambele dosare, aflate in stare de conexitate (incepand cu 05.10.2007), aspect de natura a atrage, potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, nulitatea hotararii atacate, nulitate ce nu poate fi acoperita decat in acest stadiu procesual, prin anularea hotararii pronuntate in cauza.

In ce priveste dosarul nr-, constituit prin cererea formulata de catre creditoarea Eurom Leasing, Curtea retine ca adresa debitoarei, indicata in cererea de chemare in judecata, este mentionata in B,-,. 8,. A,. 10,. 40, sector 3, care corespunde mentiunilor inregistrate in Registrul Comerțului, asa cum rezulta si din actul constatator emis de cate ONRC cu nr. -/05.10.2007 (fila 107 din duplicat).

Cu toate acestea, cu prilejul inregistrarii dosarului si intocmirii citativului in cauza (fila 30 dosar -- duplicat), sediul debitorarei recurente a fost mentionat in B,-,. 8,. A,. 10,. 40, sector 3, astfel incat la generarea electronica a citatiei emise acestei parti litigante, sediul paratei a fost mentionat gresit, prin consemnarea altui numar postal decat cel al sediului real al Total Interior.

In consecinta, debitoarea a fost citata la o adresa necorespunzatoare in raport cu adresa sediului sau real pentru termenul din 15.06.2007, aspect de natura a vatama partea in privinta exercitiului dreptului sau de a compărea in instantei si de a-si pregati in mod real apararea in cauza.

Ulterior, la termenul de judecata din 15.06.2007, chiar in conditiile in care la dosar debitoarea a formulat in scris, prin administratorul, o cerere de amanare a judecatii pentru pregatirea apararii in cauza, potrivit consemnarilor inserate in incheierea de sedinta a acelei zile, instanta de fond a retinut ca Total Interior a participat in sedinta prin, asociat unic, procedand, in consecinta, la acordarea termenului in cunostinta societatii, in conditiile art. 153 alin. 1 Cod procedură civilă.

Insa, reprezentarea Total Interior in persoane d-nei nu a fost justificata in cauza pe un act care sa constate calitatea acesteia de asociat unic in societatea debitoare (în conditiile în care actul constatator emis de cate ONRC cu nr. -/05.10.2007 atesta aceasta calitate in persoana d-lui ), sau in temeiul unei procuri de reprezentare.

In aceste conditii, acordarea termenului in cunostinta debitoarei este, la randul sau gresita, in masura in care art. 153 arata ca aceasta institutie devine operabila atunci cand partea se prezinta la judecata ea insasi sau prin mandatar, chiar neimputernicit cu dreptul de a lua cunoștință de termenul acordat, iar d-na nu avea niciuna dintre calitatile cerute de lege.

De aceea, prin constatările realizate, Curtea arată că la termenul de judecata din 05.10.2007, Total Interior nu a fost legal citata, iar hotararea atacata a fost pronuntata in aceste conditii, cu incalcarea formelor de procedura impuse prin art. 85 Cod procedură civilă.

In ce priveste cauza conexa, cu nr-, constituita prin cererea formulata de catre creditoarea, Curtea retine ca atat pentru termenul din 09.08.2007, cat si pentru cel din 05.10.2007 (cand, de altfel, acest dosar a fost conexat la dosarul -), debitoarea Total Interior a fost citata la sediul indicat de creditoarea in cererea sa de chemare in judecata, in B, str. -, nr. 14, -cala,. B,. 54, sector 1, desi aceasta adresa nu corespundea sediului sau real.

In aceasta masura, actele procedurale ale instanței de fond, efectuate la cele doua termene succesive sunt, in conditiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, lovite de nulitate de vreme ce debitoarea nu a fost legal citata la proces si nici prezenta prin reprezentant legal sau procesual.

de toate aceste constatari de fapt, Curtea arata ca judecata litigiului in prima instanta s-a realizat cu incalcarea regulilor de desfasurare a procesului civil, reguli reglementate prin dispozitii exprese ale legii si care impun sanctionarea hotărârii judecătorești atacate cu nulitatea, astfel că, gasind primul motiv de recurs intemeiat, calea de atac va fi admisa si sentinta atacata casata, iar in conditiile art. 312 alin, 1 si 5 Cod procedură civilă, cauza trimisă spre rejudecare la prima instanță.

Curtea subliniaza ca de consecinta procesuala a casarii cu trimitere spre rejudecare a hotararii atacate, nu va proceda la analiza celui de-al doilea motiv al recursului, motiv care vizeaza gresita aplicare a legii de catre prima instanta, presupunand evaluari asupra fondului litigului, dar care vor fi avute in vedere de catre prima instanta, potrivit art. 315 alin. 3 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurenta Total Interior, împotriva sentinței comerciale nr.3644/05.10.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele și Eurom Leasing.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.02.2008.

Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Cosmin Horia

I

Grefier,

Red.Jud.

2 ex.

22.02.2008

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială

Președinte:

Președinte:Veronica Dănăilă
Judecători:Veronica Dănăilă, Iulia Prelipcean, Cosmin Horia

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 237/2008. Curtea de Apel Bucuresti