Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 392/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.392R
Ședința publică de la 27 martie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I -
JUDECĂTOR 1: Iulia Prelipcean
JUDECĂTOR 2: Aurică Avram
GREFIER - -
.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F, în calitate de Președinte al Comitetului Creditorilor, împotriva sentinței comerciale nr.913F/02.11.2007, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, PRIMĂRIA F, SC COM SRL S și SC COM SRL prin lichidator judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Având în vedere faptul că recurenta prin cererea de recurs, a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea formulată în data de 03.08.2007 la Tribunalul Ialomița, în raport cu procedura reorganizării judiciare și a insolvenței deschisă împotriva debitorului Com F prin sentința comercială nr.340/F/21.07.2005 pronunțată de același tribunal în dosarul nr.338/JS/2005, cerere care a fost înregistrată pe rolul instanței în mod separat, în dosarul nr-, reclamantul Comitetul Creditorilor, prin președintele acestuia, creditorul Administrația Finanțelor Publice Fac hemat în judecată pe pârâta, administrator și asociat unic al debitorului, solicitând ca în baza art.138 lit.a, b, d, e și f din Legea nr.85/2006 să se dispună atragerea răspunderii acesteia pentru pasivul debitoarei.
Prin sentința comercială nr.913F pronunțată la 02.11.2007 în dosarul nr- (număr vechi 860/COM/2007) Tribunalul Ialomița, prin judecătorul sindic, a respins cererea astfel formulată, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că din raportul întocmit de către administratorul judiciar cu privire la cauzele care au condus debitorul la starea de insolvență rezultă că aceste cauze au fost legate de mediul de afaceri general, de managementul riscant adoptat de administratorul societății, precum și de întârzierile acesteia la plata creanțelor bugetare, care a generat calcularea de penalități și dobânzi.
Față de acestea administratorul judiciar a concluzionat că în cauză nu sunt incidente prevederile art.138 din Legea nr.85/2006 și nu a înțeles să promoveze o acțiune în baza respectivului temei juridic.
În raport cu faptele invocate potrivit art.138 lit.a, b, d, e și f, susținerile reclamantului din motivarea acțiunii se referă numai la managementul riscant promovat de pârâtă care ar fi dus la acumularea de datorii ce au constituit un mijloc ruinător pentru societăți.
În condițiile art.138 din Legea nr.85/2006, care reglementează o răspundere de natură specială, existența raportului de cauzalitate între fapta culpabilă a pârâtei, starea de insolvență a debitoarei și prejudiciul reclamantului trebuie dovedit iar nu doar prezumat. Din probele administrate în cauză nu rezultă nici intenția pârâtei de a săvârși vreuna din faptele prevăzute de art.138 lit.a, b, d e, f, și, în consecință, nu sunt întrunite condițiile răspunderii.
Împotriva sentinței comerciale menționate a declarat recurs în termen legal, Administrația Finanțelor Publice F în calitate de președinte al Comitetului Creditorilor solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii pentru întregul pasiv al debitoarei menționat în obligațiilor acesteia.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că din raportul privind cauzele care au dus debitorul la starea de insolvență rezultă o serie de aspecte în măsură să susțină atragerea răspunderii pârâtului pentru pasivul debitorului.
Astfel, în primul rând, din raportul privind cauzele care au condus debitorul la starea de insolvență și din raportul de inspecție fiscală nr.16729/07.10.2005 întocmit de Direcția Generală a Finanțelor Publice I la care se face referire, starea de insolvență a apărut din cauza managementului riscant adoptat de pârâtă și a întârzierii de către aceasta a plăților către creditorii bugetari. Sustragerea de la plata obligațiilor bugetare a reprezentat mijlocul prin care pârâta a urmărit folosirea fondurilor pentru alte destinații prin care să se întârzie starea de insolvență, dar care s-a dovedit ruinător. Mai mult, întârzierea la plata debitelor la buget au atras calcularea de penalități și majorări substanțiale. Această situație se încadrează în condițiile prevăzute de art.138 lit.f din Legea nr.85/2006.
De asemenea, în raportul întocmit de administratorul judiciar se arată că la momentul deschiderii procedurii debitorul figura cu active circulante în valoare de 209.123 lei și active imobilizate în valoare de 28.046 lei. Același raport menționează că la acel moment debitorul nu figura cu clienți neîncasați, ceea ce înseamnă că suma de 54.806 lei reprezentând creanțe ale acestuia nu există decât în evidențele contabile, nu și în realitate. La fel, în cazul stocurilor, după cum rezultă din raportul de inspecție fiscală nr.16729/07.10.2005. Mai mult, s-au încălcat și prevederile art.27 din Legea nr.85/2006, prin vânzarea în cadrul procedurilor, a bunurilor debitorului, obținându-se doar suma de 41.057,14 lei, care nu acoperă creanțele din tabelul obligațiilor debitorului, în sumă totală de 207.436,83 lei. Față de acestea, sunt aplicabile prevederile art.138 lit.a, b, d, e, făcându-se și dovada legăturii dintre fapta ilicită, culpabilă a pârâtei, constând în funcționarea anormală a debitorului și prejudiciul creat creditorilor prin intrarea acestuia în faliment. Chiar dacă nu se poate dovedi concret însușirea fondurilor debitoarei și folosirea bunurilor acesteia în interesul propriu al pârâtei, acesteia îi poate fi imputat managementul societății, continuarea unei activități care a dus inevitabil la încetarea de plăți, legiuitorul neimpunând o dovadă directă a stării de insolvență cauzată de fapta administratorului ci doar ca la această stare să fi contribuit și administratorul prin una dintre faptele prevăzute de lege. Simplul fapt al constatării uneia dintre faptele enumerate de art.138 alin.1 este necesar și suficient pentru atragerea răspunderii fără a mai fi necesară proba cu privire la celelalte elemente ce compun răspunderea.
În dreptul comercial răspunderea operează pentru cea mai ușoară culpă și indiferent de gravitatea vinovăției obligația de reparare a prejudiciului este integrală.
Față de acestea, analizând actele și lucrările dosarului cauzei Curtea constată că recursul formulat este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Răspunderea patrimonială pentru pasivul debitorului, astfel cum este reglementată prin dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006 constituie o răspundere având natură juridică specială pentru atragerea căreia trebuie îndeplinite în mod cumulativ condițiile care rezultă expres sau implicit din textul de lege care o prevede și anume: fapta; prejudiciul; legătura de cauzalitate dintre acestea și vinovăția.
În ceea ce privește prima condiție menționată, contrar susținerilor recurentei, simplul fapt al constatării uneia dintre faptele enumerate la art.138 alin.1 nu este suficient pentru atragerea răspunderii, sub acest aspect fiind necesară proba și cu privire la celelalte elemente ce impun răspunderea în discuție. Din raportul întocmit de către administratorul judiciar cu privire la cauzele stării de insolvență rezultă în mod expres că nu sunt incidente în cauză nici una dintre faptele (împrejurările) enumerate limitativ de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, iar cu privire la raportul respectiv, nu s-au formulat contestații sau obiecțiuni în termenul legal.
Recurenta invocă managementul riscant adoptat de către pârât dar în cuprinsul dispozițiilor art.138 alin.1 nu se regăsește vreo faptă de această natură, iar sancțiunea atragerii răspunderii patrimoniale nu poate fi atrasă decât pentru faptele prevăzute expres și limitativ în lege. Lichidatorul include în cadrul aceluiași management, fără alte mențiuni, și întârzierile la plată ale debitorului în privința sumelor datorate creditorilor bugetari care au condus și la acumularea penalităților și majorărilor de întârziere. În raport cu acestea, recurentul pretinde în plus, faptul că debitorul s-ar fi sustras de la plata obligațiilor bugetare, sumele neplătite fiind folosite pentru alte destinații în scopul întârzierii stării de insolvență, ceea ce s-a dovedit un mijloc ruinător.
În mod evident, susținerile recurentei sub acest aspect sunt artificiale, nefiind indicate în concret și nici dovedite elementele esențiale referitor la cele susținute, astfel că nu se poate reține ca fiind săvârșită de către pârât fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.f din Legea nr.85/2006.
De asemenea, raportul administratorului judiciar menționează existența unor creanțe ale debitorului în sumă de 54.806 lei precum și faptul că la momentul deschiderii procedurii nu existau clienți neîncasați, dar acestea în contexte diferite, care nu justifică, în lipsa unor probe pertinente, concluzia recurentei în sensul că cele două mențiuni ar indica o evidență contabilă cu privire la creanțele debitorului, dat fiind că raportul nu distinge cu privire la creanțe scadente sau nescadente și se referă expres doar la clienți.
În ceea ce privește diferența în minus față de soldul scriptic al contului "mărfuri" constatată la inventarierea efectuată potrivit raportului de inspecție fiscală nr.16729/25.10.2007, potrivit punctului III din raportul lichidatorului debitoarea deține documente contabile cu înregistrări corecte și la zi, modul de conducere al contabilității fiind în concordanță cu prevederile legii contabilității.
De altfel, diferențele contabile la acea inventariere ar putea permite reținerea cel mult faptei prevăzute de art.138 lit.d în sensul neținerii contabilității în conformitate cu legea, iar nu a faptelor prevăzute de art.138 lit.a, b, e, deoarece în cauză nu s-a dovedit în mod concludent și că mărfurile în discuție ar fi fost folosite de pârât în folosul propriu sau al altei persoane, că s-ar fi efectuat de către pârât acte de comerț în interes personal sub acoperirea societății debitoare, sau că s-ar fi deturnat sau ascuns o parte din activul societății.
Oricum, în măsura dovedirii săvârșirii de către pârât a cel puțin uneia dintre faptele prevăzute de art.138 alin.1, pentru atragerea răspunderii trebuie dovedită, printre altele și raportul de cauzalitate dintre faptă și producerea stării de insolvență, în contextul în care prejudicierea creditorilor poate fi apreciată ca dovedită din moment ce este evidentă intervenirea stării de insolvență.
Or, sub acest aspect reclamantul nu a administrat nici o probă, cu mențiunea contrară susținerilor recurentei în sensul că dispozițiile art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006 au în vedere în mod expres cauzarea (în mod direct) iar nu doar contribuția la producerea stării de insolvență prin fapta săvârșită.
În măsura în care cel puțin una dintre condițiile cumulative prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii se dovedește a nu fi probată, cererea formulată în acest sens trebuie apreciată ca fiind neîntemeiată.
Prin urmare, soluția de respingere a cererii pronunțată de prima instanță este temeinică și legală, sentința în acest sens urmând să fie menținută.
Având în vedere considerentele arătate Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE F, în calitate de Președinte al Comitetului Creditorilor, împotriva sentinței comerciale nr.913F/02.11.2007, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, PRIMĂRIA F, COM S și COM prin lichidator judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2008.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Veronica Dănăilă
I - - - - -
Grefier,
Red.Jud.
Tehnored.
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul Ialomița
Președinte:
Președinte:Iulia PrelipceanJudecători:Iulia Prelipcean, Aurică Avram, Veronica Dănăilă
