Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 427/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.427
Sedința publică de la 09 aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dana Arjoca
JUDECĂTOR 2: Decebal Taragan
JUDECĂTOR 3: Minodora Condoiu
GREFIER - - -
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta împotriva sentinței comerciale nr.4954/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3, SC SRL și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, care învederează Curții, că recurenta a depus la dosar precizări scrise, solicitând judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată procedura legal îndeplinită și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată sub nr-, creditoarea ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea SC - - SRL, deschiderea procedurii insolvenței acesteia pentru o creanță de 903.032 RON reprezentând datorii la bugetul general consolidat al statului.
Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, prin sentința comercială cu nr.1863/25.08.2006, a admis cererea creditoarei și în temeiul articolului 107 alin.1 raportat la articolul 31 alin.1 și articolul 1 alin.2 lit c și e din Legea 85/2006, a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei, numind totodată ca lichidator judiciar pe.
La data de 26.01.2007, lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei raportul de activitate în care a arătat că societatea debitoare nu are bunuri în patrimoniu și că administrația debitoarei a folosit bunurile și creditele persoanei juridice în interes personal, iar apoi a ascuns documentele de arhivă ale debitoarei, fapte de natură a antrena răspunderea patrimonială a fostului administrator.
Urmare a acestor concluzii, lichidatorul judiciar a formulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtului, în temeiul articolului 138 alin. 1 lit.a și d din Legea 85/2006.
Prin sentința comercială nr.4954 din 21.12.2007, tribunalul a respins cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a paratului ca neîntemeiată, iar în temeiul articolului 131 din legea 85/2006 a dispus închiderea procedurii insolvenței debitoarei.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul-sindic a reținut că raportul lichidatorului judiciar prin el însuși nu are valoare probatorie suficientă pentru a antrena răspunderea patrimonială a pârâtului, iar în cauză nu există înscrisuri și nici alte probe care să confirme susținerile acestuia, astfel că cererea nu poate fi admisă avându-se în vedere dispozițiile articolului 1169 cod civil coroborat cu art.138 alin.1 lit.a și d din Legea 85/2006.
La data de 21.12.2007, lichidatorul judiciar a depus la dosarul cauzei raportul de activitate prin care a solicitat închiderea procedurii insolvenței debitoarei motivate de lipsa de bunuri mobile sau imobile în patrimoniul acesteia.
Față de situația de fapt astfel reținută și luând în considerare că măsura închiderii procedurii judiciare a falimentului se poate lua oricând în împrejurarea în care se dovedește că în patrimoniul societății nu există bunuri spre a fi valorificate și nici unul dintre creditori nu a indicat bunurile urmăribile și nu a avansat sumele necesare acestei urmăriri, tribunalul a dispus în temeiul articolului 131 din Legea 85/2006 închiderea procedurii insolvenței debitoarei și radierea acesteia din registrul comerțului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs lichidatorul judiciar, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a Va Comercială sub nr-.
În motivarea recursului se arată că în Raportul nr. 2 depus la dosar în 26.01.2007 s-a adus la cunoștință instanței că în urma activității depuse de lichidator a rezultat că societatea nu este înregistrată cu bunuri impozabile în patrimoniu conform adresei nr.7650/11.10.2006 a Primăriei Sector 3- iar toate diligențele de a contacta conducerea societății au eșuat, administratorul debitoarei cetățeanul nu a putut fi găsit pe teritoriul României, acesta neavând o reședință declarată pe teritoriul nostru.
Toate demersurile de a identifica atât administrația societății cât și documentele emanate de debitoare pentru a stabili cauzele și împrejurările pentru care aceasta a intrat în încetare de plăți, au rămas fără rezultat.
Instanța de fond în mod greșit a considerat că raportul prin el însuși nu are valoare probatorie suficientă pentru a antrena răspunderea patrimonială a administratorului și întrucât în cauză nu există înscrisuri sau alte probe care să confirme susținerile, a respins cererea întemeiată pe dispozițiile articolului 138 alin. 1 lit. a) si d) din Legea nr. 85/2006.
Instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, încălcând dispozițiile articolului 304 pct.9 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii deoarece judecătorul fondului a ignorat total reaua credință dovedită de administratorul debitoarei care, încălcându-și mandatul, a adus în stare de faliment societatea prin neachitarea debitelor care totalizează circa 10 miliarde lei ROL.
Reaua credință a administratorului este dovedită în primul rând cu probele administrate de ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3 prin cererea de deschidere a procedurii.
Mai mult decât atât, pe anii 2004 și 2006 societatea nu a mai depus bilanțuri contabile obligatorii la Registrul Comerțului astfel încât și acest fapt dovedește atât reaua credință cât și culpa majoră a administratorului ceea ce în mod evident atrage răspunderea acestuia pentru starea de insolvență, fiind dovedită culpa acestuia în administrarea activității societății și aducerea acesteia în stare de insolvență.
În drept, se invocă dispozițiile articolului 304 pct.9 Cod procedură civilă, ale articolului 138 alin. 1 lit.a ) și d), ale articolului 237 alin. 1 lit. b) din Legea nr.31/1990 republicată și ale Legii contabilității nr. 82/1991 republicată.
Intimatul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță.
Analizând sentința atacată în raport de criticile formulate, văzând și dispozițiile articolului 3041Cod Procedură Civilă, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Răspunderea reglementată de articolul 138 din Legea nr.85/2006 este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor enumerate s- ajuns la starea de insolvență.
Natura juridică a răspunderii membrilor organelor de conducere este aceea a unei răspunderi speciale care prezintă multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Pentru a fi angajată această răspundere, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale conform articolelor 998-999 cod civil (faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate, culpă), condiții care în această situație unele conotații speciale.
Prin urmare, trebuie să se probeze că pârâtul, prin fapta lui culpabilă în una din formele prevăzute de articolul 138, a contribuit la aducerea societății în stare de insolvență.
Existența raportului de cauzalitate între fapta culpabilă, insolvență și prejudiciul suferit de creditor trebuie dovedită, nefiind prezumată.
De asemenea, faptul că pe parcursul procedurii falimentului, creditorii nu au fost îndestulați nu este de natură a antrena în mod automat răspunderea pârâtului întrucât răspunderea pentru insuficiența activului poate fi angajată numai dacă prejudiciul a rezultat direct din greșeala de gestiune iar la starea de insolvență au contribuit și membrii organelor de conducere, prin faptele lor culpabile.
Omisiunea depunerii actelor prevăzute de articolul 35 raportat la articolul 28 alin. 1 din Legea nr.85/2006 ar putea eventual atrage răspunderea penală a pârâtului conform articolului 147 din lege, neinfluențând starea de insolvență anterioară a societății. Rapoartele lichidatorului judiciar nu dovedesc în nici un fel condițiile necesare atragerii răspunderii pârâtului, ele referindu-se doar la nedepunerea la dosar a actelor contabile.
De asemenea, reaua credință a administratorului nu reiese în nici un fel din probele administrate de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 prin cererea de deschidere a procedurii.
Neachitarea obligațiilor bugetare nu constituie fapta la care se referă articolul 138 lit. a - folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în interes personal sau în cel al unei alte persoane.
Fapta prevăzută de articolul 138 lit. d din lege cuprinde trei ipoteze. Primele două se referă la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă reclamanta nu a arătat în ce constă contabilitatea fictivă, ori ce documente contabile a făcut pârâtul să dispară.
Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. daa rticolului 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Nedepunerea declarațiilor contabile la administrația financiară sau la Oficiul Registrului Comerțului nu poate fi asimilată cu fapta prevăzută la articolul 138 lit. d, teza a treia. Oricum, în ceea ce privește obligația pârâtului care a îndeplinit funcția de administrator de a ține registrele cerute de lege și de depune situațiile financiare la organele fiscale și la Oficiul Registrului Comerțului, condiția impusă de legiuitor este ca neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență.
Așadar, simplul fapt că administratorul nu a ținut contabilitatea potrivit legii nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii lui, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță reclamanta nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Față de cele arătate, apreciind că nu a fost dovedită incidența în cauză a articolului 138 lit. a și d din Legea nr.85/2006, fiind invocate numai aspecte de ordin general, în baza articolului 312 alin. 1 Cod Procedură Civilă și articolului 8 din Legea nr.85/2006, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta împotriva sentinței comerciale nr.4954/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul B Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3, SC SRL și INSPECTORATUL TERITORIAL D E MUNCĂ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 9 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.2
30.04.2008
Președinte:Dana ArjocaJudecători:Dana Arjoca, Decebal Taragan, Minodora Condoiu
