Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 458/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A COMERCIALĂ
DECIZIA COMERCIALĂ NR.458
Ședința Publică de la 14.04.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Alina Sekely Popa
JUDECĂTOR 2: Georgeta Țilimpea
JUDECĂTOR 3: Cristina
GREFIER - -
.
Pe rol fiind, soluționarea cererii de recurs, formulată de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva sentinței comerciale nr.1886 din 17.05.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și - IMPORT EXPORT SRL prin lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII SPPI.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că recurenta a depus la dosar dovada publicării citației privind pe intimatul, într-un ziar de largă circulație, conform dispozițiilor date prin încheierea de ședință de la termenul anterior.
Curtea față de împrejurarea că recurenta solicitat judecarea cauzei și în lipsă potrivit art.242 alin.2 proc.civ. constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului de față, deliberând, constată:
Prin sentința comercială nr. 1886/17.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a fost respinsă cererea formulată de reclamantul-creditor Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B în contradictoriu cu pârâții și, având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, instanța a arătat că la data de 19.04.2006, creditorul Administrația Finanțelor Publice Sector 1 Baf ormulat cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâților și, administratorii societății debitoare, în baza art. 137 lit. c, f și d din Legea nr. 64/1995. Cererea a fost motivată în sensul că reclamanta are calitatea de creditoare, fiind înscrisă în tabelul obligațiilor debitoarei cu suma de 52.426 lei care nu a putut fi acoperită în cadrul procedurii de lichidare. Deoarece debitorul nu a formulat cerere pentru a fi supus procedurii de insolvență în termen de 30 de zile de la constatarea stării de insolvență și a dispus continuarea activității, deși aceasta ducea la pierderi, creditoarea a susținut că sunt îndeplinite condițiile art. 137 lit. c din Legea nr. 64/1995. De asemenea, s-a precizat că, din rapoartele de activitate ale lichidatorului judiciar rezultă că au fost încălcate și dispozițiile art. 137 lit. d din Lege, nefiind ținută o evidență contabilă în conformitate cu legea și nefiind depuse situațiile financiare anuale, simplul fapt al neținerii contabilității fiind suficientă pentru a atrage răspunderea patrimonială, fără a mai proba elementele care compun răspunderea.
Din materialul probator administrat, judecătorul sindic a reținut că în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VII-a Comercială se desfășoară procedura lichidării judiciare față de debitoarea IMPORT EXPORT, la cererea Administrația Finanțelor Publice Sector 1 B, în baza sentinței comerciale nr. 593/31.03.2005. Întrucât debitoarea nu a depus plan de reorganizare, în temeiul art. 107 alin.2 din Legea insolvenței, debitoarea a intrat în procedura falimentului, prin încheierea de ședință din data de 26.01.2006.
S-a menționat că, potrivit informațiilor prezentate de lichidatorul judiciar, administratorii societății au fost pârâții și. Lichidatorul judiciar a concluzionat în raportul de activitate nr. 5 că întreruperea activității societății debitoare se datorează neachitării datoriilor de către MOTAR, precizând însă că nu i-au fost puse la dispoziție documentele societății și că nu a identificat nici un bun în patrimoniul debitoarei.
Cu privire la cererea creditoarei de angajare a răspunderii patrimoniale, s-a constatat că nu s-a făcut dovada susținerilor acesteia. A arătat că evidența contabilă nu a fost predată lichidatorului care nu a putu analiza activitățile desfășurate de debitor și nici modul în care a fost condusă contabilitatea. Dar Legea nr. 85/2006 stabilește la art. 147 că refuzul reprezentantului debitorului de a pune la dispoziția lichidatorului documentele menționate la art. 28 din lege se pedepsește, iar lichidatorul judiciar avea posibilitatea de a da curs acestor dispoziții legale. S-a apreciat că nedepunerea situațiilor financiare la instituțiile abilitate nu este o cauză de atragere a răspunderii în temeiul Legii nr. 85/2006, iar sancțiunile care se aplică pentru neîndeplinirea acestor obligații sunt prevăzute de legile speciale (Legea nr. 31/1990 și Legea nr. 82/1991).
S-a mai reținut că nu s-a făcut de către creditoare nici o referire la modalitatea în care pârâtul a dispus în interes personal continuarea activității societății, limitându-se la a prezenta teoria mandatului comercial, fără a aduce nici o dovadă în susținerea celor prezentate în acțiunea sa.
Judecătorul sindic a precizat că nu sunt elemente care să poată fi încadrate în situațiile prevăzute de art. 138 al Legii nr. 85/2006, iar faptele enumerate în textul de lege nu prezumă nici unul din elementele răspunderii persoanelor care pot sta în judecată și trebuie să fi cauzat ajungerea societății în stare de insolvență. Legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina administratorilor, prevăzând posibilitatea atragerii acestei răspunderi numai după administrarea de dovezi din care să rezulte cu certitudine legătura dintre fapta culpabilă și ajungerea societății în stare de încetare de plăți.
Împotriva sentinței comerciale nr. 1886/17.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială a declarat recurs în termen legal recurenta-creditore Administrația Finanțelor Publice Sector 1
Aceasta a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând faptul că, în mod greșit a reținut judecătorul sindic că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru atragerea răspunderii personale a administratorilor societății.
S-a susținut că faptele săvârșite de administratorii debitoarei intră sub incidența prevederilor art.137 lit. c și d din Legea nr. 64/1995 (art. 138 lit. c și d din Legea nr. 85/2006). Astfel, cei doi administratori nu au respectat dispozițiile imperative ale art. 33 alin.1 din Legea nr. 64/1995, respectiv ale art. 27 alin.1 din Legea nr. 85/2006, care obligă pe debitorul aflat în stare de insolvență să adreseze tribunalului cerere pentru a fi supus dispozițiilor legii insolvenței și au continuat activitatea societății în condițiile în care nu obținea nici un venit, acumulând datorii pe care nu și le putea achita la termenele legale.
Prin altă critică s-a susținut că cei doi administratori au acționat în temeiul unui mandat comercial, iar potrivit art. 1082.civ. și art. 1540. civ. răspunderea contractuală este prezumată și mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și pentru culpa în executarea mandatului. Ca urmare, nu este necesară dovedirea raportului de cauzalitate dintre faptele ilicite ale administratorilor și prejudiciul creat prin intrarea în faliment a societății.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs care vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041.pr.civ. se constată că nu este fondat.
Astfel, nu este întemeiat primul motiv de recurs referitor al fapta prevăzută de art. 137 lit. c din Legea nr. 64/1995(art. 138 lit. c din Legea nr. 85/2006) și prin care s-a invocat neîndeplinirea de către intimații administratori ai debitoarei a obligației de a solicita instanței aplicarea procedurii insolvenței societății aflate în stare de insolvență.
Art. 32 alin.1 din Legea nr. 64/1995 și art. 27 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 dispun că "debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență".
Sancțiunea nerespectării acestei dispoziții legale este prevăzută de dispozițiile art. 141 alin.1 din Legea nr. 64/1995 și de cele ale art. 143 alin.1 din Legea nr. 85/2006 și constă în săvârșirea infracțiunii de bancrută simplă în condițiile prevăzute de lege.
Potrivit art. 137 lit. c din Legea nr. 64/1995 (art. 138 lit. c din Legea nr.85/2006), antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere ale debitoarei are loc atunci când aceștia "au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit persoana juridică la încetare de plăți".
Chiar dacă s-a continuat activitatea societății și după ce societatea a intrat în stare de insolvență, și nu s-a solicitat tribunalului aplicarea prevederilor legii insolvenței, nu s-a făcut dovada că aceasta s-a realizat în interesul personal al administratorilor societății.
Nu sunt întrunite condițiile prevăzute de textul de lege sus-menționat, deoarece nu s-a făcut dovada continuării activității societății spre starea de insolvență comercială în interesul personal al intimaților administratori ai debitoarei.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs care privește săvârșirea de către intimați a faptei prevăzute de dispozițiile art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995 (art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006) nu este fondat.
Răspunderea instituită de acest text de lege nu este o răspundere contractuală, întemeiată pe contractul de mandat dat de societate administratorilor societății, ci este o răspundere delictuală specială, prevăzută de legea specială.
Fiind aplicabile regulile răspunderii delictuale, culpa în ceea ce privește săvârșirea faptei prevăzute de dispozițiile legale menționate nu se prezumă, ca în cazul răspunderii contractuale, ci trebuie să fie dovedită. De asemenea, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul constând în imposibilitatea recuperării creanțelor datorită stării de insolvență a debitoarei nu se prezumă ci trebuie dovedite.
Deci nu sunt aplicabile prevederile legale invocate de către recurentă, cele ale art. 1082.civ. și cele ale art. 1540.civ.
Cum în cauză nu s-a făcut vreo dovadă cu privire la existența legăturii de cauzalitate dintre fapta de neținere a contabilității în conformitate cu legea și ajungerea societății debitoare în stare de insolvență, rezultă că în mod întemeiat a hotărât prima instanță că nu poate fi antrenată răspunderea intimaților-pârâți, foști administratori ai debitoarei.
Pentru aceste considerente, se apreciază că recursul nu este fondat și, în baza art. 312 alin.1 pr.civ. va fi astfel respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, împotriva sentinței comerciale nr.1886 din 17.05.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, și - IMPORT EXPORT SRL prin lichidator judiciar ȘI ASOCIAȚII SPPI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 14.04.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red. /2 ex./14.05.2008
Președinte:Alina Sekely PopaJudecători:Alina Sekely Popa, Georgeta Țilimpea, Cristina
