Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 447/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 303/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.447 Ședința publică de la 14.04.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elisabeta Roșu
JUDECĂTOR 2: Iulica Popescu
JUDECĂTOR 3: Maria Speranța
Grefier
**************
Pe rol pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimatele BANCA CREDITULUI ROMÂNESC SA - CREDIT BANK - prin lichidator judiciar SC audit INSOLVENCY, SC SA - prin lichidator judiciar SC SRL, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1, AVAS și SC SA - prin administrator judiciar SC SRL, împotriva deciziei comerciale nr.1825/13.11.2007, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a V-a Comercială, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică de la data de 7.04.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, Curtea a amânat pronunțarea la 14.04.2008, când a decis următoarele:
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 11.02.2008, recurentul a formulat contestație în anulare împotriva deciziei comerciale nr. 1825/13.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială în Dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele BANCA CREDITULUI ROMÂNESC-CREDIT BANK, prin lichidator AUDIT SRL, ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ A SECTORULUI 1 B, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, SC A, prin lichidator SC SRL, SC, prin lichidator.
În motivarea contestației se arată că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra tuturor motivelor de recurs invocate de acesta, ceea ce atrage incidența motivului prevăzut de art. 318 alin. 1 teza a doua din pr. civ.
Astfel, se arată, prin sentința comercială nr. 3446/22.12.2006, instanța de fond a admis cererile de atragere a răspunderii administratorului și a dispus obligarea acestuia la suportarea pasivului societății debitoare din averea sa personală ân temeiul art. 138 alin.1 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2006.
Investită cu cererea de recurs împotriva acestei sentințe, Curtea de Apel a respins această cale de atac ca nefondată, însă soluția pronunțată a fost dată cu omiterea cercetării unora dintre motivele de recurs invocate.
Prin recursul său, recurentul arată că a invocat printre alte motive de recurs și încălcarea dispozițiilor imperative ale legii cu privire la numărul de experți prevăzut de art. 201 din pr. civ. ( motivul 1 de recurs), insuficiența motivării instanței de fond, conform principiului procedural civil " constituie motiv de casare nu numai inexistența motivării ci și insuficiența ei" ( motivul 2 de recurs) precum și aplicarea greșită a legii în ce privește sentința civilă nr. 3446/2006, raportat la elementele concrete pe care s-a sprijinit soluția atragerii răspunderii personale ( folosirea bunurilor societății în folosul propriu și neținerea contabilității în conformitate cu legea)-motivul 3 de recurs.
In aceasta situatie, lipsa motivarii cu privire la motivele de recurs invocate echivaleaza cu omisiunea la care se refera art. 318 (1) teza II din Codul d e Procedura Civila. Lipsa motivarii deriva din aceea ca instanta de recurs nu s-a conformat dispozitiilor procedurale referitoare la solutionarea recursului. Astfel, textul de lege - art 318 (l) teza II - vorbeste despre "omisiunea de a CERCETA", care in esenta se refera la: "activitatea specifica desfasurata de instanta de judecata pentru stabilirea adevarului in cauza supusa judecatii, scop in care se administreaza si se specifica toate probele existente la dosar, in asa fel incat sa se ajunga la solutionarea legala si temeinica a cauzei respective. " Notiunea de "cercetare" are, conform Explicativ al Romane, un inteles clar definit:
"a cerceta = a examina cu atentie, a controla, a studia, a face o cercetare".
Cu alte cuvinte, instanta de recurs, examinand motivele invocate, trebuia sa verifice cauza sub toate aspectele (in speta erau aplicabile dispozitiile art. 304 indice 1. Proc. Civ.), sa analizeze probatoriul administrat (inclusiv legalitatea acestuia si oportunitatea suplimentarii sau refacerii sale), sa cerceteze aspectele de fapt si conformitatea lor cu motivele de drept invocate si sa ofere o decizie motivata temeinic, in fapt si in drept. Faptul ca instanta de recurs s-a multumit fie sa preia sumar concluziile instantei de fond, fie sa mentioneze chestiuni total eronate (existenta premiselor atragerii raspunderii in raportul lichidatorului judiciar, ceea ce contravine adevarului si probatoriului administrat in cauza - in speta raportul depus de lichidator, in care se vorbeste despre cauzele obiective ale ajungerii in stare de insolventa, nicidecum de o eventuala culpa a administratorului) nu echivaleaza cu o motivare argumentata pro sau contra, in raport cu motivele de recurs invocate, susține contestatorul.
Astfel, se invedereaza de catre acesta exemplificativ, deosebirea dintre ceea ce a retinut lichidatorul judiciar in "Raportul Suplimentar privind indicarea cauzelor care au dus la incetarea de plati si cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila" si concluziile instantei de recurs: "In concluzie, ca specialist consider ca activitatea administratorului societatii SC SRL, respectiv, cat si a directorului economic a, nu poate fi suspectata de nici una dintre cauzele precizate de art. 124 lit a - h din Legea 64/1995, republicata". atragerii raspunderii paratului au fost stabilite de catre lichidatorul judiciar in cadrul raportului privind cauzele care au generat insolventa debitoarei SC SRL.
"În acest sens, în jurisprudența Curții europene a drepturilor omului s-a stabilit în mod constant că noțiunea de "proces echitabil" în sensul art. 6 din Convenție "impune ca o jurisdicție internă, în speță, instanța care a soluționat recursul - să examineze efectiv problemele esențiale ce-i sunt supuse examinării și nu să se mulțumească a confirma pur și simplu concluziile unei jurisdicții inferioare" - în speță instanța de fond (Cauza Halle contra Finlanda, 19 decembrie 1997 paragraf 59,60)"
Astfel, lipsa motivării cu privire la cazurile de casare invocate echivalează cu "omisiunea" la care se referă art. 318 (1) teza a II-a proc. civ. In sensul aratat anterior, acela privind asimilarea lipsei motivarii cu privire la motivele de recurs cu omisiunea prevazuta de art. 318. proc. Civ. este si doctrina. Prin omisiunea cercetarii unui motiv de recurs nu se intelege ca instanta de recurs sa nu fi raspuns la toate argumentele invocate de recurent in sprijinul motivelor de recurs formulate, fiind suficient sub acest aspect ca instanta d erec sa arate considerentele pentru care a gasit ca motivele de recurs sunt nefondate". Altfel spus, susține contestatorul, doctrina argumenteaza in sensul motivarii temeinice a sentintei de recurs, prin cerceterea cauzei astfel cum o cere Codul d e Procedura Civila, raportat la elementele concrete de fapt si la "considerentele" pentru care instanta a adoptat o anumita solutie (ceea ce, in fapt, echivaleaza cu continutul notiunii de cercetare judecatoreasca evocat anterior).
In situatia in care Contestatia in anulare s-ar fi admite si recursul ar fi rejudecat, instanta de control judiciar ar avea posibilitatea sa inlature aceste omisiuni printr-o motivare argumentata in legatura cu neregularitatea ce atrage nulitatea absoluta a probatoriului administrat in fond, cu privire la nemotivarea instantei de fond a Sentintei pronuntate si cu privire la netemeinicia motivelor pentru care a fost angajata raspunderea Contestatorului - indiferent de solutia pe care o va pronunta instanta in final (de respingere sau admitere a recursului).
Cererile de atragere a raspunderii administratorului, susține contestatorul, formulate de catre intimate, sunt fiecare in parte susceptibile sa faca obiectul unei cercetari amanuntite, detaliate, care sa stabileasca in mod argumentat si temeinic daca se impune sau nu masura prevazuta de art. 138 din Legea Insolventei. Cercetarea prevazuta de Codul d e Procedura Civila avand continutul mentionat anterior, este singura modalitate prin care s-ar fi putut asigura o judecata exhaustiva a prezentei cauze, verificarea tuturor aspectelor de fapt si de drept si ar fi creat premisele unei judecati complete, in dublul grad de jurisdictie - fond/recurs - prevazut de procedura insolventei.
Concret, instanta de fond a hotarat in sensul atragerii raspunderii pentru motivele prevazute de art, 138 (1) lit. a si d: "(. ) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte personae" respectiv "(..) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea". Concluziile au fost in sensul urmator: "reiese ca paratul a cauzat, prin folosirea bunurilor si creditelor debitoarei in folosul unei alte persoane juridice si prin netinerea contabilitatii in conformitate cu legea, starea de insolventa a SC SRL ". Ulterior, prin recursul formulat, au fost criticate aceste aspecte tocmai din perspectiva gresitei aplicari a legii si a insuficientei motivari a primei instante. Complexitatea cauzei impunea refacerea probatoriului (prin constatarea nulitatii raportului de expertiza si suplimentarea acestuia cu obiectivele propuse) si analizarea in profunzime a problemelor ridicate. Era in sarcina instantei de control judiciar sa analizeze motivele de recurs invocate, sa cenzureze concluziile instantei de fond, sa completeze motivarea acolo unde aceasta lipseste si sa argumenteze pro sau contra sustinerilor partilor.
Contestatorul invocă tocmai insuficienta cercetare a cauzei, echivalenta cu omisiunea de a verifica motivele de recurs invocate. Astfel, complexitatea cauzei, se arată, nu justifica, raportat exclusiv la motivele angajarii raspunderii personale a administratorului, ignorarea ata de catre instanta de fond cat si de cea de control judiciar, a unor aspecte esentiale sustinute in aparare. In acest mod, controlul judiciar s-a transformat dintr-o garantie a unei solutii adecvate in contrariul sau.
În ceea ce priveste contractul de inchiriere, incheiat la data de 01.06.1998, de catre SC SRL si SC Fruct SRL, scadenta platii chiriei a fost stabilita pentru anul 2001. În 2001 debitoarea a intrat in faliment si, atata timp cat pana in acel moment chiria nu era scadenta, nu se poate imputa neincasarea ei administratorului. Mai mult, lichidatorul desemnat trebuia sa-si asume rolul de a recupera aceste creante. Astfel, s-a decis ca incasarea in numerar, de catre administratorul statutar al debitorului, a sumelor reprezentand pretul serviciilor prestate si neevidentierea in contabilitate a acestor sume genereaza o prezumtie de utilizare in interesul propriu, de natura sa atraga raspunderea administratorului conform art. 138 alin. (1) lit. a) si d). Pentru aplicarea prevederilor art. 138 alin. (1)!it. a), era necesar sa se faca dovada certa ca administratorii au utilizat bunurile sau creditele societatii in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane juridice. In aceasta situatie se regasesc nedecontarea avansurilor si operatiunile fictive, efectuate cu scopul insusirii unor fonduri ale persoanelor juridice sau cu scopul de a incasa de la parteneri avansuri pentru lucrari inexistente.
Aceasta cerinta, susține contestatorul, nu este indeplinita atunci cand debitorul s-a invoit cu partenerul contractual in sensul ca acesta din urma sa arendeze un teren agricol si sa obtina productia corespunzatoare, fiind finantat de debitor pentru toate lucrarile agricole. Productia nefiind obtinuta din motive obiective, debitorul nu a mai putut rambursa creditele contractate cu bancile. Din aceasta imprejurare nu se poate concluziona ca debitorul, prin administrator, a utilizat creditul societatii in folosul individual al administratorilor sau in folosul societatii cu care a stabilit relatii contractuale.
In ceea ce priveste neregulile contabile, instantele nu au cercetat faptul ca acestea nu au provocat in mod direct incetarea de plati si, mai mult, nici macar nu au constituit conditii favorabile pentru realizarea acestor efecte. Nici una dintre instante nu a demonstrat legatura de cauzalitate dintre faptele retinute si efectul incetarii de plati. Solutia finala apare cu atat mai mult injusta cu cat simple nereguli nu duc automat la atragerea raspunderii ci trebuie stabilite elementele concrete ale acesteia.
Din aceasta perspectiva, un element pe care nici o instanta nu l-a cercetat (instanta de recurs a retinut in mod gresit faptul ca lichidatorul judiciar s-a pronuntat in sensul stabilirii premiselor atragerii raspunderii personale a administratorului) este acela al vinovatiei. Doctrina este unanima in a statua ca in ceea ce priveste faptele enumerate la lit. daa rt 138, acestea sunt savarsite cu intentie, care trebuie sa fie dovedita, ucru care nu s-a intamplat in speta in niciunul dintre gradele de jurisdictie.
La criticile contestatorului, grupate in motivul de recurs vizand nulitatea absoluta a raportului de expertiza pe care s-a bazat solutia primei instantei, apta sa atraga casarea Sentintei Comerciale nr. 3446/22.12.2006, pronuntate de catre Tribunalul B, sectia a VII- Falimente si retrimiterea cauzei pentru efectuarea unei expertize in conformitate cu dispozitiile proc.civ. instanta de recurs s-a referit la un aspect neinvocat si fara legatura cu motivul sustinut de catre recurent: in speta dispozitiile art. 212.proc. civ.
In ceea ce priveste nemotivarea in fapt si in drept a Sentintei pronuntate in fond, instanta de recurs s-a multumit doar sa enunte contrariul. Acest lucru, susține contestatorul este inadmisibil si extrem de prejudiciabil in cazul de ca argumentele contestatorului, confirmate de continutul sentintei pronuntate la fond, sa fie eliminate fara o analiza pertinenta, trecuta prin filtrul critic si analitic al instantei de recurs. S-a aratat faptul ca, pentru angajarea raspunderii civile delictuale trebuie intrunite cumulativ o serie de conditii (sa se fi savarsit o fapta cu caracter ilicit; sa existe un prejudiciu; intre fapta ilicita si prejudiciu sa existe un raport de cauzalitate; vinovatia autorului in formele prevazute de lege) iar analiza doar a unuia dintre elementele raspunderii civile delictuale - fapta ilicita, in cazul concret dedus judecatii nu este suficienta. Natura juridica a acestei actiuni in atragerea raspunderii este aceea ca judecatorul sindic trebuie sa analizeze toate elementele prevazute de 998 - 999. Civ. si sa le analizeze raportat la circumstantele concrete ale cauzei, la sustinerile partilor si la probatoriul administrat in cauza si, in final, sa pronunte o solutie in functie de toate aceste elemente. Este evident faptul ca instanta de recurs a "omis" sa cerceteze cauza si implicit sa se pronunte asupra motivelor de recurs, in sensul celor aratate anterior, din moment ce se vorbeste despre "existenta prejudiciului si a vinovatiei recurentului" - elemente a caror inexistenta este invocata prin recursul formulat.
Instanta de fond a omis la randul ei, sa cerceteze aceste aspecte, oferind o solutie nemotivata si prin aceasta in neconformitate cu elementele de fapt si de drept ale cauzei cu consecinta caracterului ei injust.
Referitor la ultimul motiv de recurs, instanta a omis sa se pronunte asupra lui, rezumandu-se, din nou, la a relua sustinerile instantei de recurs, fara o apreciere critica si obiectiva (garantie a rejudecarii efective a recursului) - "Cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii (art. 304 pct 9. Proc. Civ.)"
A arătat recurentul in cererea de recurs faptul ca rationamentul instantei de fond, in ceea ce priveste gasirea drept intemeiate a ipotezelor legale prevazute de art. 138 lit a si d din lege, este gresit si netemeinic. In ceea ce priveste motivarea instantei de fond referitoare la neincasarea, pe parcursul derularii Contractului de Inchiriere dintre debitoarea-proprietar SC L TP SRL si chiriasul SC Fruct SRL, a niciunei sume de bani si a niciunui venit din chirii, aceasta este consecinta gresitei si insuficientei aprecieri asupra probatoriului administrat in cauza si a efectelor actelor juridice incheiate de catre debitoare in raporturile ce priveau acest contract de inchiriere. Astfel, scadenta chiriei prevazute pentru bunurile inchiriate a fost prelungita, prin acordul partilor, pentru data de 01.08.2000, respectiv 01.01.2001.
In mod cert, obligatia de plata a chirie de catre chirias fiind amanata, neeemiterea facturilor fiscale nu reprezinta o fapta ilicita. Cu alte cuvinte fapta nu exista. Rolul instantei de judecata este acela de a cenzura concluziile Raportului de expertiza contabila iar nu de a le prelua, fara a le trece prin filtrul analizei logice si juridice (desi expertul consilier numit de recurent a sesizat aceste aspecte si le-a prezentat in Obiectiunile la Raport).
Mai mult, se arata, s-a dovedit de catre parat faptul ca prin valorificarea stocurilor si creantelor de catre lichidator, acesta din urma a incasat contra-valoarea acestora. Creanta derivand din Contractele de inchiriere fir. 277/01.08.1998 si a Actului Aditional la acesta, dintre SC SRL si SC FRUCT SRL au fost acoperite de catre lichidatorul judiciar, prin "intocmirea in data de 19.01.2001 a unei Conventii de dare in plata si a unui Contract de cesiune de creanta"
In ceea ce priveste faptul ca " se face vinovat si de netinerea contabilitatii in conformitate cu legea", si aceasta concluzie a instantei de fond este gresita si netemeinica iar instanta de recurs a omis sa se pronunte asupra ei. Daca instanta de fond ar fi suplimentat Raportul de expertiza dispus in cauza, concluziile expertilor ar fi fost clare si lipsite de echivoc. Or, instanta de fond a acceptat concluziile expertilor fara a le cenzura si fara a tine cont de Obiectiunile formulate de catre consilierul expert.
Referitor la inregistrarea unor sume in alte conturi, se ignora punctul de vedere al Sef al debitoarei si, in lipsa unui supliment de expertiza care sa clarifice aceste aspecte, concluziile si implicit solutia instantei de fond sunt profund gresite. Astfel, in raportul de gestiune si bilantul contabil insusit si semnat de catre lichidatoru1 judiciar, din 31.12.2000, precum si in Notele prezentate expertilor se explica motivele care au dus la aceasta situatie.
Strict referitor la inregistrarea in contul 473 Operatiuni in curs de clarificare a sumelor de 2.658.677USD, respectiv 68.928.859 mii lei, reprezantand utilaje sosite de la si depozitate la Avicola, precum si a sumei de 2.180.396USD, respectiv 56.528.947 mii lei, reprezentand dobanzi aferente, contestatorul susține că a dovedit prin corespondenta depusa la dosarul cauzei faptul ca Contractul nr. 178/1995 nu s-a derulat in conformitate cu prevederile contractuale, de la fumizor fiind primite doar partial unele utilaje care au facut obiectul acestui contract, tragerile efectuate de catre banca italiana s-au facut in mod defectuos, nerespectand conditiile angajate - rezultand faptul ca era vorba despre o operatiune in curs de clarificare.
de cele de mai sus, se solicită admiterea contestatiei in anulare si desființarea hotărârii atacate.
Analizând contestația în anulare, prin prisma motivului prevăzut de art. 318 teza a doua din pr. civ.Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 teza a doua din pr.civ.: " Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație [] când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."
Deși contestatorul susține că instanța de recurs nu a cercetat toate motivele de recurs, acest lucru nu poate fi primit, întrucât susținerile detaliate ale contestatorului cuprinse în motivele de recurs au constituit în realitate, argumente în susținerea acelorași motive.
Or, argumentele, oricât de larg au fost dezvoltate de recurent, acestea au fost subsumate motivelor de recurs asupra cărora instanța de recurs s-a pronunțat. Chiar din motivarea contestației în anulare se înțelege că acesta este nemulțumit de considerentele instanței de recurs cu privire la toate argumentele de fapt și de drept pe care acesta le-a invocat ( reluate de altfel și în motivarea contestației în anulare).
Însă, în speță, instanța de recurs a grupat argumentele folosite de recurent în motivarea recursului său, pentru a răspunde la motivul de recurs considerat comun, astfel încât nu i se poate reproșa omisiunea de a cerceta motivul, în sensul art. 318 alin. 1 teza a doua din pr. civ.
Astfel, motivul de recurs cu privire la nelegalitatea raportului de expertiză (indicat ca motivul 1 de recurs) întrucât nu a fost efectuat de numărul de experți prevăzut de art. 201 din pr.civ. a fost cercetat de instanța de recurs, care a apreciat că neregularitatea privind nesemnarea acestuia se putea invoca numai la următorul termen după depunerea raportului, conform art. 212 din pr. civ. ( fila 97, alin. 7 din dosarul de recurs).
Motivul de recurs privind insuficienta motivare a instanței de fond ( încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 7 din pr. civ.), și acesta a fost cercetat de instanța de recurs, care a precizat în considerente că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept, în cadrul unei analiza în care s-au grupat argumentele aduse de părți ( fila 97, alin.10 din dosarul de recurs).
În fine, și motivul de recurs privind aplicarea greșită a legii ( prevăzut de art. 304 pct. 9 din pr. civ.) a fost cercetat de instanța de recurs, care a menționat că dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 au fost aplicate corect, deoarece faptele administratorului au fost de natură a atrage răspunderea acestuia ( filele 97 față și verso, alineatul ultim și respectiv, alineatele 1,2, 3 și 5 din dosarul de recurs)
Mai mult, dispozițiile art. 318 alin. 1 teza a doua din pr. civ. nu pot fi extinse la motivarea necorespunzătoare a hotărârii, fiind necesar a nu confunda omisiunea de a cerceta un motiv de recurs cu motivarea insuficientă a acesteia.
Chiar dacă motivarea hotărârii nu cuprinde în mod detaliat considerentele pentru respingerea argumentelor utilizate de recurent, acesta nu constituie un motiv de contestație în anulare, insuficiența motivării neputând fi asimilată cu nepronunțarea asupra unor motive de recurs ( omisiunea de a cerceta), de vreme ce nemotivarea hotărârii constituie potrivit art. 304 pct. 7 din pr. civ. motiv de recurs, ce nu se identifică cu motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza a doua din pr.civ. ( în caz contrar fiind în ipoteza de a putea formula recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil)
De aceea, Curtea va respinge contestația în anulare ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei comerciale nr. 1825/13.11.2007 pronunțată de Curtea de Apel București -Secția a Va Comercială în Dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele BANCA CREDITULUI ROMÂNESC-CREDIT BANK, prin lichidator AUDIT SRL, ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ A SECTORULUI 1 B, AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, SC A, prin lichidator SC SRL, SC, prin lichidator, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată azi, 14.04.2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
RED/DACT/RE/2 EX.
Președinte:Elisabeta RoșuJudecători:Elisabeta Roșu, Iulica Popescu, Maria Speranța
