Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 446/2008. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Număr în format vechi 2297/2007

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.446

Ședința publică de la 14.04.2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Iulica Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Speranța Cornea

JUDECĂTOR 3: Elisabeta

Grefier

*************

Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenta SC SRL, în contradictoriu cu intimata SC INTERNAȚIONAL, împotriva deciziei comerciale nr.192/18.01.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Comercială, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă revizuenta prin reprezentant fără delegație la dosar, legitimat cu,lipsind intimata.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe cererea de revizuire.

Revizuenta prin reprezentant solicită admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată.

CURTEA,

Prin decizia comercială irevocabilă nr. 192/18.01.2006 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Va Comercială, instanța a admis recursul declarat de recurenta creditoare SC INTERNATIONAL B, împotriva sentinței comerciale nr. 1288 din 23.06.2005 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, în contradictoriu cu intimata SC SRL B, a modificat în tot hotărârea recurată, a respins contestația și a admis cererea creditoarei de deschidere a procedurii insolvenței, trimițând cauza aceleiași instanțe pentru continuarea procedurii.

Împotriva acestei decizii comerciale irevocabile, intimata în temeiul dispozițiilor articolului 322 punctul 5 Cod procedură civilă a formulat cerere de revizuire pentru soluționarea căreia la data de 16.10.2007 la Curtea de Apel București - Secția a a Comercială s-a înregistrat dosarul nr-

Motivul cererii l-a constituit adresa Serviciului de investigare a fraudelor nr. -/14.09.2007 eliberată de Poliția Sectorului 1, din care rezultă faptul că suma de 3.251 euro la care petenta a făcut referire, ca fiind prevăzută laarticolul 2din actul adițional la contractul de leasing nr. /274/1999, nu a fost achitată de către SC SRL până la data de 27.11.2001 (vezi fila 2 dosar revizuire).

Curtea analizând lucrările dosarului de recurs în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită, prin prisma dispozițiilor articolului 322 punctul 5 Cod procedură civilă, constată că cererea de revizuire este neîntemeiată pentru următoarele considerente.

Motivul de revizuire prevăzut de articolul 322 punctul 5 Cod procedură civilă se întemeiază pe împrejurări care au alterat procesul de stabilire a adevărului de către instanța de judecată, prima ipoteză se referă la descoperirea unor înscrisuri doveditoare după pronunțarea hotărârii.

Exercitarea revizuirii pentru acest motiv implică îndeplinirea unor condiții cumulative astfel cum au fost ele prevăzute de legiuitor în textul de lege analizat.

Astfel, în primul rând, revizuirea poate fi cerutănumai în cazul descoperirii unor înscrisuri dupăpronunțarea hotărârii atacate pe calea revizuirii.

Înscrisurile trebuie să fiedescoperitedupă pronunțarea hotărârii judecătorești, ceea ce înseamnă căacestea trebuiau să fi existat la data judecății.

Prin urmare, orice alte înscrisuri apărutedupă pronunțareahotărârii,indiferent care ar fi natura acestora, nu pot constitui temei pentru exercitarea unei cereri de revizuire.Această interpretare rezultă în mod clar din dispozițiile articolului 322 punctul 5 teza 1 Cod procedură civilă, atunci când legiuitorul face referire la legătura existentă între descoperirea de înscrisuri și imposibilitatea prezentării acestora.

Doctrina vorbește deseori de descoperirea unor înscrisuri nu tocmai în intenția de a sublinia faptul că acestea nu au fost cunoscute de instanță care a soluționat litigiul, cidimpotrivă pentru a sublinia faptul că înscrisurile deși existau la acel moment, ele nu au putut fi prezentatede parte datorită împrejurărilor la care dispozițiile articolului 322 punctul 5 Cod procedură civilă, se referă în mod expres.

În consecință,simpla împrejurare că partea a descoperit unele înscrisuri probatorii după pronunțarea hotărârii nu legitimează calea procedurală a revizuirii, dacă nu se face dovada imposibilității de prezentare în condițiile prevăzute de articolul 322 punctul 5 Cod procedură civilă.

Încazul de față,având în vedere data emiterii înscrisului de care revizuienta a înțeles să se folosească pentru dovedirea îndeplinirii condițiilor menționate de articolul 322 punctul 5 Cod procedură civilă, respectiv,. 14.09.2007, ulterior datei pronunțării decizieia căreirevizuirese solicită,18.01.2006, este evident că,acestanu poate constitui temei pentru exercitarea cererii de revizuireîntrucât așa cum s-a arătat deja, înscrisultrebuia să fi existat la data soluționării cauzei.

Pentru aceste motive, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul 322 punctul 5 Cod procedură civilă, Curtea va respinge cererea de revizuire, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuenta SC SRL, în contradictoriu cu intimata SC INTERNAȚIONAL, împotriva deciziei comerciale nr.192/18.01.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Comercială, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 14.04.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex.

12.05.2008

Președinte:Iulica Popescu
Judecători:Iulica Popescu, Maria Speranța Cornea, Elisabeta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 446/2008. Curtea de Apel Bucuresti