Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 635/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.635
Sedinta publica din 16.04.2009
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 3: Eugenia Voicheci
Grefier - -
Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentintei comerciale nr.3307/27.08.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât.
La apelul nominal facut în sedinta publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 3307 din 27.08.2008, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins cererea creditoarei SECTOR 2 B, în contradictoriu cu pârâtul, ca neîntemeiată.
În temeiul articolului 131 din Lege anr.85/2006 a dispus închiderea procedurii de insolvență împotriva SC SRL și radierea societății.
Pentru a se pronunța astfel, judecătorul - sindic a reținut că, se invocă de către creditoare săvârșirea de către pârâtul administrator al societății, a faptei de a nu tine contabilitatea conform prevederilor legale prevăzuta de art 138 lit d, motivat de nedepunerea declarațiilor privind obligațiile de plata la bugetul general consolidat, a deconturilor TVA începând cu anul 2005 si bilanțurilor contabile începând cu anul 2004, impuse de dispozițiile imperative al legii 82/1991, culpa paratului fiind prezumata potrivit art 1532 - 1533 Cod civil.
Evidenta contabila, așa cum este reglementata de Legea 82/1991 cu modificările ulterioare se refera la registrele contabile si situațiile financiare anuale, care trebuie sa reflecte întreaga activitate a societatii si nu vizează nedepunerea diverselor declarații cu privire la obligațiile de plata catre bugetul de stat ce au doar rolul de a stabili cuantumul obligațiilor de plata si care sunt supuse unor sancțiuni distincte si care in nici un caz nu pot cauza ajungerea societatii in stare de insolventa.
Este adevărat ca prin nedepunerea actelor prevăzute de art 28 din legea 85/2006 in special a celor contabile se poate deduce ca administratorul nu a ținut contabilitatea debitoarei conform legii 82/1991 rep. insa potrivit art 149 din aceeași lege, dispozițiile acesteia se completează cu cele ale codului d e procedura civila, in măsura compatibilității lor.
Faptul nedepunerii actelor contabile la dosarul cauzei nu echivalează obligatoriu cu faptul neținerii contabilității. Pentru a putea fi reținut că pârâtul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, creditoarea trebuia să probeze faptele administratorului prin care au fost încălcate prevederile legii contabilității nr. 82/1991 și mai mult, că aceste nereguli ar fi cauzat insolvența societății debitoare, adică legătura de cauzalitate intre contribuția paratei si starea de insolventa.
Sarcina probei incumba celui care face o afirmație in fata judecații, iar invocarea art 138 din lege nu atrage automat răspunderea administratorilor, deoarece legiuitorul nu a înțeles sa instituie o prezumție legala de vinovăție si de raspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidentelor contabile, prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi in acest sens.
Insa, din probele administrate in cauza, raportat la considerentele expuse, nu se poate retine săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 lit d din lege in sarcina paratului, așa cum a solicitat creditoarea. Chiar si in situația in care nedepunerea actelor arătate ar echivala cu neținerea contabilității conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care sa rezulte ca fapta nedepunerii declarațiilor privind obligațiile de plata la bugetul statului a condus la starea de insolventa a debitoarei.
Răspunderea reglementata de art 138 din legea 85/2006 are o natura juridica delictuala, cu un caracter special. Si aceasta forma a răspunderii trebuie sa cuprindă elementele prevăzute de art 998 - 999 Cod civil, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre acestea si vinovăția, numai ca sunt circumscrise situației speciale avute in vedere de legea 85/2006.
Fără a se face dovada săvârșirii acestor fapte si a întrunirii celorlalte elemente prevăzute de lege pentru aceasta raspundere, in speță a legăturii de cauzalitate, nu se poate atrage răspunderea membrilor organelor de conducere doar pentru simplul fapt ca nu au putut fi acoperite toate creanțele in urma lichidării.
Afirmația creditoarei că potrivit art. 1532 -1533 cod civil culpa paratului este prezumată, mandatul comercial fiind prezumat cu titlu oneros, aflându-ne pe tărâmul răspunderii contractuale nu poate fi primita, întrucât natura juridica a răspunderii administratorului societății atrasa in conformitate cu art 138 din lege poate fi una contractuala atunci când este rezultatul unei obligații derivând din contractul de mandat, între subiectele răspunderii preexistând un raport juridic contractual, mandatul este cuprins in actul constitutiv sau hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comerțului, ceea ce nu s-a probat in speță.
Doar in raporturile administratorului cu societatea sunt aplicabile reglementările referitoare la mandat, societatea fiind cea care mandatează pe administrator sa o reprezinte si sa o angajeze in relațiile cu terți.
In conformitate cu prevederile art 138 din legea insolventei, instanța poate dispune ca o parte din pasivul societății ajunsa-in încetare de plăți sa fie suportata de către membrii organelor de conducere, daca aceștia prin activitatea lor culpabila au cauzat societatii debitoare starea de încetare de plati.
Insa, din probele administrate in cauza, raportat la considerentele expuse, nu se poate retine săvârșirea faptelor prevăzute de articolul menționat in sarcina paratei, așa cum a solicitat creditoarea.
Judecătorul - sindic a constatat că sunt întrunite cerințele prevăzute de articolul 131 din Legea nr.85/2006 pentru închiderea procedurii și radierea societății.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen și motivat ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 B, criticile vizând netemeinicia hotărârii atacate și fiind întemeiate pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și articolului 3041Cod procedură civilă.
Curtea reține că recurenta, fără a critica punctual hotărârea atacată în raport de considerentele avute în vedere de judecătorul sindic, în calea de atac a recursului, a reiterat cererea depusă în fașa instanței de fond (filele 106-107 dosar fond).
Astfel, în esență se susține că nedepunerea de debitoare a actelor contabile prevăzute de articolul 28(1) din Legea nr.85/2006, instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății în insolvență.
În plus, recurenta arată că nedepunerea cu regularitate a documentelor financiar-contabile reclamate de legislația în vigoare, instituie o prezumție a intenției de sustragere a societății de la declararea obligațiilor datorate bugetului general consolidat și a determinat imposibilitatea efectuării unei analize a activității desfășurată de debitoare.
În susținerea cererii reclamanta recurentă se sprijină și pe dispozițiile articolului 72 din Legea nr. 31/1990, articolului 374 Cod comercial și articolului 1080 Cod civil.
Apreciază recurenta că există legătură de cauzalitate între fapta administratorului întemeiată pe articolul 138 litera d din Lege anr.85/2006 și prejudiciul creat și constă în dezinteresul arătat de pârât în ce privește funcționarea normală și în condiții de legalitate a societății.
Examinând recursul potrivit articolului 3041Cod procedură civilă, în raport de actele, lucrările cauzei, motivele de fapt și de drept invocate de recurentă și întemeiate pe articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate.
Curtea va proceda la gruparea argumentelor invocate de recurentă în sprijinul recursului întemeiat pe articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Răspunderea patrimonială reglementată prin articolul 138 din Legea nr.85/2006 este una specială a cărei natură juridică este civil delictuală conform articolului 998 Cod civil în raporturile cu terții, și contractuală în raporturile cu societatea, când rezultă din încălcarea mandatului de către administratori, în măsura în care se face dovada existenței mandatului cuprins în actul adițional sau într-o hotărâre a adunării generale și este acceptat de administratori prin semnarea la Registrul Comerțului.
Așa fiind, cum nu s-a probat în cauză existența mandatului în forma cerută de lege, iar recurenta este terț față de societate și invocă încălcarea legii, este fără putință de tăgadă că natura juridică a răspunderii pârâtului se situează pe tărâm delictual.
În aceste condiții, culpa pârâtului nu este prezumată în temeiul articolului 1082 Cod civil ca la răspunderea contractuală, ci trebuie dovedită împreună cu îndeplinirea celorlalte condiții cerute pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.
Prin urmare, toate alegațiile creditoarei bazate pe prezumția neținerii contabilității ca urmare a nedepunerii de către debitoare a actelor și informațiilor cerute de articolul 28 din Legea nr.85/2006 și a nedepunerii documentelor financiar - contabile reclamate de legislația în vigoare, nu vor fi primite, în lipsa dovezii săvârșirii faptelor enumerate limitativ de lege și a măsurii în care aceste fapte au cauzat ajungerea în insolvență a societății.
În acest context, se reține că fapta omisivă în sensul dezinteresului manifestat de pârât privind funcționarea societății, întemeiată pe dispozițiile legale ce reglementează obligațiile declarative la organele fiscale, respectiv depunerea raportărilor contabile, nu este suficientă pentru a lămuri raportul de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei.
Mai mult, împrejurarea că nu s-au depus la dosar actele prevăzute de articolul 28 din lege, nu numai că nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea dar, legiuitorul sancționează refuzul depunerii acestor acte potrivit articolului 147 din Legea nr.85/2006.
Se reține că răspunderea directă a administratorilor față de terți poate fi angajată numai când insuficiența pasivului se datorează culpei de gestiune a acestora, culpă ce trebuie dovedită și nu prezumată.
Așadar, susținerile recurentei creditoare întemeiate pe nedepunerea documentelor financiar-contabile reclamate de legislația în vigoare, nu duce la insolvență, cu atât mai mult cu cât organul fiscal este obligat să preîntâmpine crearea unui prejudiciu bugetului general consolidat prin efectuarea de controale de fond la agenții economici care nu-și respectă obligațiile declarative, conform articolului 83(4), articolului 94 alineat 1, alineat 3 și articolului 95 din OG nr.92/2003.
În aceste condiții, nedepunerea documentelor contabile, fie ea și culpabilă prin încălcarea dispozițiilor legale, nu este nici pe departe o cauză a ajungerii în stare de insovență a debitoarei, dintre cele prevăzute de articolul 138 litera d din legea nr.85/2006.
În fine, cum nedepunerea bilanțurilor la Administrația financiară nu echivalează cu sintagma "nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea" și cu atât mai puțin cu "au ținut o contabilitate fictivă", cum nu s-au făcut dovezi în sensul ținerii contabilității fictive sau comiterii faptei de a face să dispară unele documente contabile, cum față de împrejurarea că nu s-au depus actele contabile lichidatorului judiciar, nu se poate aplica nici prezumția neținerii contabilității în conformitate cu legea, și cumnu există în raportul lichidatorului judiciar nici precizarea cauzelor ajungerii în insolvență a societății debitoare, (fila 64 dosar fond) în mod temeinic și legal judecătorul - sindic a apreciat că nu sunt întrunite condițiile articolului 138 litera d din Legea nr.85/2006.
Cu aceste considerente, reținându-se că hotărârea atacată cuprinde elementele de fapt necesare pentru a justifica temeiurile de drept reținute de judecătorul fondului și cum nici nu se poate aprecia că instanța ar fi încălcat sau aplicat greșit legea, în sensul că ar fi dat o interpretare eronată prevederilor legale, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente prevederile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă și nici alte prevederi pentru modificarea sau casarea hotărârii atacate în temeiul articolului 3041Cod procedură civilă, drept pentru care recursul urmează să fie respins conform prevederilor articolului 312(1) Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 împotriva sentintei comerciale nr.3307/27.08.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex./13.05.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci
