Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 637/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
CURTEA DE APEL B-SECTIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.637
Sedinta publica din 16.04.2009
Instanta compusa din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 3: Eugenia Voicheci
Grefier - -
Pe rol solutionarea recursului formulat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I împotriva sentintei comerciale nr.5535/16.12.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- a Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât - și intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar.
La apelul nominal facut în sedinta publică, nu se prezintă părțile.
Procedura legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează Curții că s-au depus prin serviciul registratură dovezile de comunicare ale sentinței atacate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art.150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare, văzând și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin sentința comercială nr. 5535 din 16.12.2008, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a respins ca neîntemeiată cererea creditoarei DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I, în contradictoriu cu pârâtul - și a dispus închiderea procedurii insolvenței debitorului SC SRL.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamanta s-a rezumat la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii patrimoniale în condițiile articolului 138 din Legea nr.95/2006, fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziții.
A reținut judecătorul - sindic și că în cauză nu s-a făcut dovada faptelor invocate din punct de vedere teoretic întemeiate pe articolul 138 literele c și d din lege, din cererea formulată nerezultând care este raportul cauzal dintre presupusele fapte a fi fost săvârșite de pârât și starea de insolvență a debitoarei.
În aceste condiții, cererea reclamantei s-a apreciat neîntemeiată.
Constatând că în cauză sunt întrunite cerințele prevăzute de articolul 131 din Legeanr.85/2006, judecătorul - sindic a dispus închiderea procedurii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen și motivat DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI I criticile vizând netemeinicia hotărârii atacate și fiind întemeiate în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În esență, recurenta susține că instanța de fond a apreciat greșit că nu au fost arătate în concret faptele imputabile care s-ar circumscrie dispozițiilor articolului 138 literele c și d din Legea nr.85/2006, în condițiile în care s-a invocat încălcarea articolului 27 din lege de către debitor care până la dizolvarea de drept nu a depus cerere de deschidere a procedurii.
Dezinteresul administratorului față de buna desfășurare a activității este evident având în vedere că a fost dizolvată de drept societatea pentru neprescrimbarea certificatului de înmatriculare și nedepunerea bilanțurilor, astfel că pasivitatea acestuia a dus în final la creșterea pasivului societății, fapt ce a prejudiciat bugetul de stat.
Nedepunerea actelor contabile evidențiază clar că administratorul a încercat să acopere modul de conducere al societății, nerespectând Legea nr.31/1990, Legea nr.82/12991 și Legea nr.85/2006.
Arată recurenta că atât prin rapoartele lichidatorului cât și prin cererea întemeiată pe articolul 138 din lege s-a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită constând în dezinteresul pârâtei pentru desfășurarea activității în condiții de legalitate și prejudiciul cauzat bugetului.
Prejudiciul creditoarei a fost determinat de pârât prin lipsa disponibilității pentru plata creanțelor, neținerea contabilității conform Legii nr.82/1991, lipsa evidenței activelor care prin vânzare ar fi putut acoperi datoriile.
Fapta ilicită prevăzută de articolul 138 litera c constă în neformularea cererii de dizolvare voluntară sau lichidare în condițiile în care se afla societatea în incapacitate de plată, iar fapta prevăzută de articolul 138 litera d rezultă din evidențele creditoarei și concluziile lichidatorului în sensul că pârâtul nu a depus bilanțurile contabile și nici actele prevăzute de articolul 28 din Legea nr.85/2006.
Inexistența sau nedepunerea acestor înscrisuri creează o prezumție relativă cu privire la administrarea frauduloasă a debitoarei realizată de pârât.
Vinovăția s-a concretizat prin omisiunea realizării de activități ce se aflau în sarcina pârâtului care nu a procedat la evitarea stării de insolvență.
În ce privește legătura de cauzalitate, recurenta susține că nerealizarea activităților prevăzute de lege constituie o prezumție relativă a legăturii de cauzalitate între faptele conducerii societății și ajungerea în insolvență, aspect nereținut de instanța de fond.
Examinând recursul potrivit articolului 3041Cod procedură civilă în raport de actele, lucrările cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate.
Curtea va proceda la gruparea argumentelor aduse de recurentă în sprijinul motivului de recurs întemeiat pe articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă, pentru a răspunde printr-un considerent comun.
Este nefondat, motivul de recurs, întemeiat pe nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 referitoare la obligația debitoarei de a solicita ea însăși aplicarea legii insolvenței.
Obligația la care face referire recurenta se regăsește în dispoziția prevăzută de articolul 27 din Legea nr.85/2006, iar încălcarea acestei dispoziții se sancționează pe tărâm penal conform articolului 143 din lege.
Chiar dacă reprezintă un act de vinovăție prin nesocotirea legii, încălcarea articolului 27 nu cade sub incidența articolului 138 litera c din Legea nr.85/2006 întrucât această faptă nu poate determina insolvența debitorului în lipsa unei dovezi certe cu privire lainteresul personalal pârâtului în continuarea activității.
Este nefondat și argumentul recurentei privind contribuția conștientă a pârâtului la starea de dizolvare a societății prin nepreschimbarea certificatului de înmatriculare și nedepunerea bilanțurilor contabile și declarațiilor.
Dincolo de faptul că legiuitorul nu a avut în vedere această faptă printre cele prevăzute de articolul 138 literele a-g, dar în raport de dispoziția legală în contextul căruia s-a invocat acest argument (articolul 138 lit c), rezultă că recurenta dorește să facă proba "interesului personal" al pârâtului cu prezumții pretins legale dar neprevăzute expres de lege.
În plus,prima condițiepentru antrenarea răspunderii întemeiată pe articolul 138, se referă la săvârșirea uneia dintrefaptele enumerate limitativ de lege.Nici o altă faptă care nu se încadrează între cele prevăzute de articolul 138 din Legea nr.85/2006 nu poate angaja răspunderea persoanelor prevăzute de acest text de lege.
Susținerea recurentei, potrivit cu care pârâtul se face vinovat de ajungerea societății debitoare în faliment, ca urmare a continuării unei activități, în folosul propriu, nu este susținută de probe în sensul dovezilor obținerii de foloase de către pârât.
Sarcina probei, potrivit articolului 129 Cod procedură civilă raportat la articolul 1169 Cod civil, incumbă reclamantului, iar invocarea articolului 138 nu atrage în mod obligatoriu răspunderea pârâtul, deoarece nu s-a instituit o prezumție legală de vinovăție și de răspundere, legea prevăzând doar posibilitatea atragerii acestei răspunderi, dar numai după administrarea de dovezi în acest sens.
Culpa administratorului care răspunde delictual față de terți nu este prezumată și trebuie dovedită de cel care are interes în cauză.
Oricum, fapta omisivă în sensul dezinteresului privind funcționarea normală a societății, așa cum a fost expusă de creditorul recurent (la nivel de considerații teoretice) nu este suficientă pentru a lămuri raportul de cauzalitate cu starea de insolvență a debitoarei, câtă vreme nu s-a probat faptul că prejudiciul a rezultat direct din fapta săvârșită, iar insolvența a fost cauzată prin fapta culpabilă invocată, respectiv prin încălcarea articolului 27 și 28 din Legea nr.85/2006 și respectiv dizolvarea societății în temeiul articolului 237(1) litera b din Legea nr.31/1990 (fila 91).
Fapta nedepunerii situațiilor financiare și neprezentarea actelor prevăzute de articolul 28 din lege de către pârât nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea cu atât mai mult cu câtnu s-a făcut dovada că aceste fapte au dus la starea de insolvență.
Mai mult, câtă vreme nu au fost lămurite cauzele care au dus la insolvența societății, chiar dacă s-ar considera că nedepunerea actelor prevăzute de articolului 28 din Legea nr.85/2006 creează o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea, tot nu apărare ca îndeplinită condiția cerută de legiuitor și anume, că fapta săvârșită să fi cauzat starea de insolvență a debitoarei.
Prin urmare, fără cunoașterea cauzelor insolvenței (prin grija lichidatorului judiciar conform articolului 59(1) din legea nr.85/2006 -a se vedea filele 60-61 dosar fond) nu se poate aprecia nici dacă fapta nedepunerii situațiilor financiare la organele fiscale sau nedepunerii actelor prevăzute de articolul 28, dus la insolvență, acest raport de cauzalitate fiind o condiție fără de care atragerea răspunderii este lipsită de temei legal.
În plus, nedepunerea documentelor și informațiilor prevăzute de articolul 28 ca urmare a refuzului administratorului debitoarei, se sancționează potrivit articolului 147 din lege și nu potrivit articolului 138 litera d din lege.
În măsura în care însăși creditoarea în virtutea prerogativelor conferite de lege, ar fi respectat dispozițiile articolului 83(4), articolului 94(1) și (3) și articolului 95 din OG nr.92/2003 și ar fi desfășurat controale la agentul economic debitoare în cauza de față, ar fi fost în măsură să-și precizeze poziția sprijinită pe probe, care să ateste situația de fapt susținută.
În lipsa diligențelor depuse de creditoare pentru preîntâmpinarea prejudiciilor aduse bugetului consolidat de stat, supozițiile acesteia nu au valoare juridică și în consecință vor fi respinse ca neîntemeiate.
Cu aceste considerente, reținându-se că judecătorul - sindic a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale față de situația de fapt configurată de materialul probator administrat în cauză, situație în care nu se poate aprecia că instanța a aplicat greșit legea, în sensul că ar fi dat o interpretare eronată prevederilor legale, Curtea constată că în cauză nu subzistă motivul de modificare a sentinței în temeiul articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă sau alt motiv de casare în temeiul articolului 3041Cod procedură civilă, drept pentru care recursul urmează să fie respins în temeiul articolului 312(1) Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI împotriva sentintei comerciale nr.5535/16.12.2008 pronunțată de Tribunalul B-Sectia a VII- Comerciala, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât - și intimata debitoare SC SRL prin lichidator judiciar.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
14.05.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci
