Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 766/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR- DECIZIE NR. 766/R/
Ședința publică din 12 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță
JUDECĂTOR 3: Ingrid președinte secție
Judecător: - -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral, nr. 17, județul V, împotriva sentinței nr. 723 din 26 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr- (nr. în format vechi 1165/2000), în contradictoriu cu intimata-debitoare SC SRL - prin lichidator SC, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral, nr. 14, -.G,.2, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Curtea constată că recursul este în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin sentința nr.723/26.05.2008, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal a respins obiecțiunile formulate de creditoarea DGFP V împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar în cauza de faliment privitoare la debitoarea SC SRL Rm.
În motivarea sentinței s-a reținut că DGFP Vai nvocat faptul că raportul lichidatorului este incomplet, întrucât nu cuprinde cauzele stării de insolvență; ca atare, creditoarea nu își poate recupera creanța. Însă această susținere nu este întemeiată, întrucât, în raportul depus la fila 169 dosar, lichidatorul a cercetat existența cauzelor respective, ajungând la concluzii concrete în acest sens.
Împotriva sentinței a formulat recurs creditoarea DGFP V care, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și 3041Cod procedură civilă, criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, lichidatorul nu și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de art.20 alin.1 litera b) și art.25 din Legea nr.85/2006. Raportul final nu identifică împrejurările și cauzele care au dus la apariția stării de insolvență și persoanele vinovate de această stare și nu indică existența premiselor angajării răspunderii acestor persoane, conform art.138.
Obligația respectivă trebuia îndeplinită de lichidator cu prioritate, având în vedere că prin sentința nr.353/12.03.2002 a fost respinsă ca prematură acțiunea în răspunderea administratorului social, formulată de DGFP V, pentru motivul că nu era depus raportul final în care să fie identificate cauzele ajungerii la insolvență și persoanele vinovate. Respectivele cauze trebuie să se regăsească în raportul final care să fie comunicat creditorilor și care să poată fi contestat. În lipsa acestui raport, creditoarea nu își poate recupera creanța.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport de dispozițiile art.304 și 3041Cod pr.civilă, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat.
Astfel, raportul amănunțit privind cauzelor insolvenței, persoanelor responsabile de insolvență și posibilităților reale de reorganizare efectivă a activității debitorului trebuie întocmit de administratorul judiciar/lichidator conform art. 20 alin.1 lit.b), respectiv art. 25 lit.a), din Legea nr.85/2006, în termen de maxim 60 de zile de la data desemnării administratorului judiciar/lichidatorului. Aceste prevederi s-au regăsit și în Legea nr.64/1995 care a reglementat procedura insolvenței până la apariția Legii nr.85/2006, în art. 24 și, respectiv, art. 29.
În cauza de față, procedura insolvențeia fost deschisă sub imperiul Legii nr.64/1995 la data de 09.09.2000, iar trecerea la faliment s-a dispus sub imperiul aceleași legi la data de 09.03.2001.
Astfel cum rezultă și din considerentele sentinței de fond, raportul amănunțit asupra cauzelor insolvenței și persoanelor vinovate de aceasta a fost în tocmit în speță la începutul anului 2003.
Raportul final prevăzut de art.129 din Legea nr.85/2006, respectiv art. 128 din Legea nr. 64/1995, întocmit în cauză de lichidator la data de 21.01.2008 ( 556 și următ.dosar), nu se confundă cu raportul amănunțit sus amintit.
Raportul final de activitate trebuie să cuprindă, în principal, o prezentare succintă a întregii activități de lichidarea. Astfel, în cuprinsul său, raportul trebuie să aibă referiri la activitatea lichidatorului în procedura de faliment ( cronologia principalelor evenimente -vânzări, distribuiri, tranzacții, etc. un rezumat al tuturor rapoartelor realizate pe parcusul procedurii - de activitate, de evaluare, de distribuire, etc.), încasări și plăți în perioada de lichidare, acoperirea masei pasive (sinteza tabelului de creanțe, a sumelor distribuite în funcție de prioritate, procentul cuvenit fiecărei categorii de creditori, sinteza sumelor rămase neacoperite, tabelul analitic al creanțelor rămase neacoperite), situațiile financiare finale.
Prin urmare, raportul final nu trebuie, în mod necesar pentru valabilitatea lui, să se refere la cauzele insolvenței și la persoanele vinovate de aceasta și la posibilitățile de redresare a activității debitorului.
În plus, Curtea constată că, în cauză, în raportul final, lichidatorul a făcut mențiune despre întocmirea și depunerea raportului amănunțit.
În cazul în care un creditor într-o procedură de insolvență apreciază că administratorul judiciar/lichidatorul nu a depus raportul corespunzător pentru declanșarea unei acțiuni în răspunderea membrilor de conducere ai debitoarei falite, are posibilitatea de a uza de dispoz. art. 22 alin. 2-4 și art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, ceea ce recurenta creditoare nu a realizat.
Pentru cele expuse, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral, nr. 17, județul V, împotriva sentinței nr. 723 din 26 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și Contencios Administrativ Fiscal în dosarul nr- (nr. în format vechi 1165/2000), în contradictoriu cu intimata-debitoare SC SRL - prin lichidator SC, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral, nr. 14, -.G,.2, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.
/2ex/29.09.2008
Jud. fond
Președinte:Corina Georgeta NuțăJudecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Ingrid