Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 774/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara
Secția Comercială
Operator nr.2928
Dosar nr-
DECIZIA NR. 774/
Ședința publică din 06.10.2008
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Petruța Micu
JUDECĂTOR 3: Dorin Ilie
Grefier:
Pe rol se află judecarea recursului formulat de creditoarea DIRECȚIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ȘI OPERAȚIUNI VAMALE T împotriva sentinței civile nr. 602/20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator PFA, creditorii intimați - GAZ ROMANIA SRL, BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE E - Sucursala T, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, - BETON ROMÂNIA SRL, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, - SA - AG.A, și intimații pârâți, și prin mandatar, G, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. în reprezentarea intimatelor și, și av. pentru intimatul, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, av. depune întâmpinare din partea intimatelor și.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Av. solicită respingerea recursului pentru motivele expuse pe larg în întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
Av. solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 602/S/20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a dispus închiderea procedurii insolvenței declanșată împotriva debitoarei - SRL prin lichidator judiciar Dr.ing., în contradictoriu cu creditorii: BANCA ROMÂNĂ PENTRU DEZVOLTARE E -Sucursala T, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE T, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, - BETON ROMÂNIA SRL, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI T, - GAZ ROMÂNIA SRL, - SA- AGENȚIA A, cu foștii administratori și, G, fosta contabilă și, s-a respins excepția lipsei calității procesual active a Tc ât și a prescripției dreptului la acțiune, de asemenea s-au respins cererile de antrenare a răspunderii materiale și personale împotriva persoanelor din organele de conducere ale societății în faliment.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reținut că prin Sentința civilă nr.2215/19.06.2003 pronunțată de Tribunalul Timiș în.4615/COM/S/2003 s-a dispus declanșarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului potrivit fostei Legi nr.64/1995 împotriva debitoarei - SRL la cererea creditoarei declanșatoare, SA - Sucursala
Pentru administrarea procedurii s-a format.44/S/2003, devenit ulterior nr-, în cadrul căruia a fost numit lichidator judiciar - SRL prin iar prin Încheierea de ședință din 31.07.2003, în temeiul art.77 din fosta 64/1995, debitoarea a fost declarată în faliment.
Au fost depuse declarații de creanță de creditorii Administrația Finanțelor Publice T pentru suma de 1.494.505.090 lei, Direcția Regională Vamală T pentru suma de 2.945.299.303 lei cu un supliment de creanță de 1.048.105.927 lei, ulterior declarația de creanță fiind completată cu suma de 1.787 lei (RON), Sucursala T pentru suma de 3.323.314.800 lei, - Beton România SRL pentru suma de 6.039.250 lei, Consiliul Local al Municipiului T pentru suma de 167.689.597 lei, - Gaz România SRL pentru suma de 44.418.894 lei, - SA - Agenția A pentru suma de 148.610.278 lei și 366.000 lei cheltuieli de judecată.
Cu privire la patrimoniul debitoarei, lichidatorul judiciar a învederat instanței prin rapoartele preliminare, faptul că, bunurile acesteia au format obiectul executării silite fiind gajate în favoarea BRD Sucursala T, înregistrate în Arhiva Electronică, altele fiind adjudecate în contul unei creanțe, de către - 7 SA, pentru acestea din urmă, lichidatorul făcând demersuri în vederea anulării procesului verbal de vânzare din data de 21.12.2001 dar fără rezultat favorabil.
Din analiza documentelor contabile existente doar la Poliția Transporturi, lichidatorul face o analiză ( prin raportul existent la fila 172 vol.I) în sensul că, debitoarea în faliment avea la data de 30.06.2001 un activ în sumă de 11.702.218 mii lei format din imobilizări corporale și active circulante, datorii înregistrate în evidența contabilă de 10.430.978 mii lei cât și credite de recuperat; că, au fost realizate operațiuni comerciale externe prin plata taxelor vamale pentru sume mult diminuate, prejudiciind statul român, pentru care Direcția Vamală a încheiat acte de control ce reprezintă titluri executorii și pentru care a înregistrat declarație de creanță. Prin raportul prezentat pentru termenul din 20.05.2004 (fila 179 vol.I) lichidatorul arată că au fost identificate pe teren și evaluate, mijloace fixe în valoare de 313.550.000 lei, altă parte a bunurilor societății au fost sustrase de autori necunoscuți, fiind sesizate organele de urmărire penală.
Cu acordul comitetului creditorilor, lichidatorul judiciar a procedat la vânzarea unor bunuri identificate în patrimoniul debitoarei în faliment pentru suma de 200.000.000 lei inclusiv TVA din care 100.000.000 lei a virat-o creditoarei BCR care a creditat lichidatorul judiciar cu această sumă ( a se vedea factura fiscală nr.-/22.06.2004 - fila 197 vol.I). Sumele astfel obținute au fost distribuite conform Planului de distribuție existent la fila 217 vol.
La termenul de judecată din 07.10.2004, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Tas olicitat antrenarea răspunderii personale și materiale a fostului administrator al debitoarei în faliment, pentru management defectuos, modul de ținere și de conducere a contabilității, înregistrări fictive, discrepanțe mari între înregistrările din contabilitate și rezultatele financiare, situații încadrabile în prevederile art.124 al.1 din fosta Lege 64/1995 cât și atragerea răspunderii altor organe de conducere ale debitoarei. In acest sens, prin suplimentul la raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul derulării procedurii se arată că, fostul administrator a dat împuterniciri de reprezentare altor persoane, astfel: în baza procurii speciale a fost împuternicit să îndeplinească atribuții de administrare începând cu 15 septembrie 2000 (încheierea de autentificare nr.1741/15.09.2000), prin procura autentificată nr.1540/01.06.2000, aceasta îndeplinind și funcția de director și în anul 2001, a fost administrator în perioada 1998 - 15 septembrie 2000, împuternicită prin procura specială nr.1493/2000 de către asociatul pentru obținerea de credite bancare în numele societății, și, numiți prin procura specială nr.1741/2000 de către la data de 15.09.2000 în calitate de administratori ai - SRL, și care, potrivit susținerilor asociaților erau împuterniciți să se ocupe de toate problemele societății.
De menționat că, la data declanșării procedurii, s-a avut în vedere nota de relații emisă de ORC T la 11 iunie 2003, potrivit căreia asociați erau și, cetățeni germani, aceasta din urmă îndeplinind și funcția de administrator.
La termenul de judecată din 21.04.2004 a solicitat antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere în temeiul art.137 și 139 din Legea 64/1995 rep. și creditoarea Direcția Regională Vamală T, cerere ulterior precizată cu numele persoanelor responsabile (fila 81 vol.III), acestea fiind citate cu câte un exemplar din cerere și precizare, față de care, au formulat întâmpinări (fila 85), și (fila 89), (fila 123), (fila 138), (fila 152) iar G depune concluzii scrise (fila 170), în principal, persoanele vizate invocând excepția lipsei calității procesual active a Direcției Vamale cât și prescripția dreptului la acțiune, ambele excepții fiind neîntemeiate, aceasta având dreptul de a invoca excepții și a emite pretenții ce decurg din calitatea sa procesuală de creditoare, care a depus declarație de creanță. Prescripția dreptului de a cere antrenarea răspunderii și care se circumscrie termenului general de 3 ani, nu poate fi reținută, câtă vreme declanșarea procedurii a avut loc în anul 2003 iar cererea s-a formulat în anul 2004 și precizată în anul 2005.
Cu privire la antrenarea răspunderii asociaților, administratorilor sau altor persoane din conducerea debitoarei în faliment, judecătorul sindic a reținut că, nu sunt incidente disp.art.137 și 139 din Legea 64/1995 rep. respectiv ale art.138 din Legea 85/2006, din întreg probatoriu administrat în cauză, inclusiv rapoarte de expertiză contabilă, probă testimonială, neputându-se trage concluzia îndeplinirii cumulative a condițiilor impuse de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, nefiind date suficiente care să conducă la formarea convingerii că, încetarea de plăți și cauzarea prejudiciului creditorilor s-ar datora vreunei persoane dintre cele enumerate în cererile de antrenare a răspunderii sau că acestea ar fi acționat cu vinovăție, simpla încetare de plăți nefiind suficientă pentru antrenarea acestei răspunderi, cu atât mai mult, inexistența unui raport de cauzalitate între faptele membrilor organelor de conducere și starea de insolvență.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate, închiderea procedurii insolvenței debitoarei - SRL cu antrenarea răspunderii organelor de conducere ale societății debitoare.
În motivare se arată că în cauză sunt îndeplinite prevederile art. 138 alin.1 lit.d din Legea nr. 85/2006 privind atragerea răspunderii organelor de conducere a debitoarei, că așa cum rezultă din expertiza contabilă întocmită în cauză, din declarațiile martorilor audiați și din întreaga documentație aflată la dosarul cauzei, rezultă că încă luna iulie 2001, persoanele abilitate din cadrul societății debitoare, nu au mai întreprins măsuri pentru conducerea contabilității acesteia, că pe lângă faptul că în perioada 2000-2001 nu s-a efectuat inventarierea patrimoniului societății, contabilitatea existentă a acesteia nu reflectă situația faptică existentă, bunurile debitoarei regăsindu-se în inventarul scriptic al acesteia, deși în fapt au fost înstrăinate. Mai mult, nu se regăsesc înscrisuri privind sumele de bani încasate în urma vânzărilor bunurilor menționate anterior, constatându-se existența unor facturi achitate de către clienții societății, lipsă fiind documentele de încasare, acestea neavând evidențiată destinația sumelor de bani care au constituit prețul serviciilor facturate.
Recurenta apreciază că se impune atragerea în solidar a răspunderii prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006 a următoarelor persoane: - în calitate de asociat și administrator; în calitate de contabil al societății debitoare; în calitate de administrator de fapt; în calitate de administrator de fapt și director; în calitate de administrator de fapt și asociat; în calitate de administrator de fapt și director al societății; în calitate de administrator de fapt și director economic; în calitate de administrator de fapt; în calitate de contabil; t și G în calitate de asociați, considerând că în cauză sunt întrunite cumulativ toate condițiile impuse de art. 998-999 cod civil privind răspunderea civilă delictuală, respectiv existența prejudiciului, a vinovăției și a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul solicită respingerea recursului ca fiind pur formal și total neîntemeiat.
În motivare intimatul arată că, așa cum rezultă din cererea depusă la Tribunal, în 2001, din sentința civilă 1214/25 martie 2002, la data de 08.11.2001, a formulat acțiune de retragere din societate, admisă de Tribunal, având în vedere că fiind faptul că de circa 2 ani a cerut asociaților ieșirea din societate unde avea un procent de 33 %, datorită divergențelor de opinii dintre asociați.
La rugămințile si insistentele soților, atât fostul asociat Gh. cat si fiica sa, au garantat un împrumut luat de societate, de la BRD, pentru construirea halei de producție, primul cu propriul apartament si fiica sa cu terenul de 2800 mp. din CF 2069. Asociații nu au restituit împrumutul la termenele stabilite de banca, motiv pentru care terenul si apartamentul au fost vândute de executorul judecătoresc - aceasta fiind "recompensa" pe care a primit-o de la foștii asociați.
Se arată că, potrivit dispoz.art.138 al Legii 85/2006: "La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajunsa in stare de insolventa, sa fie suportata de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum si de orice alta persoană care au cauzat starea de insolventa a debitorului prin una dintre următoarele fapte: lit.a-g" din Lege.
dintr-un SRL răspunde numai in limita capitalului social adus la societate, in momentul constituirii, intimatul arătând că nu este asociat in cadrul societății, asociații societății fiind soții. Intimatul arată că a formulat, in instanța, cerere pentru retragere din societate, având in vedere faptul ca de cea 2 ani de zile, le-am comunicat asociaților hotărârea sa de a se retrage dar aceștia amânau semnarea actelor. Motivul cererii mele de retragere a fost faptul ca asociații majoritari nu-l mai consultau in nici o problema legata de firma, le-au interzis angajaților si administratorului mandatat sa-i permită accesul la actele societății, hotărând practic in toate problemele firmei, pe considerentul ca fiind asociați majoritari, deciziile le aparțin, el având doar 33% aport la capitalul social.
După 2 ani de rugăminți, pentru a i se semna actele de retragere, amânate la semnare de către asociați (motivația aflând-o întâmplător de la banca, firma avea nevoie de credite, pe care asociații nu le puteau aduce personal - pentru ca, așa cum a aflat, mult prea târziu, aceștia au dat faliment in Germania, cu propria firma de construcții hale - credite pe care nu le primeau daca nu aveau si asociați romani, foști asociați care au garantat primul credit al societății, cu bunurile lor si ale familiei, pierdute de aceștia, prin executare silita), a cerut instanței in 2001, sa dispună retragerea sa din societate, prin cesiunea tuturor pârtilor sociale către asociata, parți sociale pentru care nu a cerut si primit nimic. Prin sentința civila 1214/25.03.2002, pronunțata in dosar 11057/COM/2001, de Tribunalul Timiș, rămasa irevocabila prin decizia 752/R/2002 a Curții de Apel, s-a admis retragerea sa societate, părțile sociale fiind preluate de asociata.
S-a reținut de către lichidatorul judiciar că s-au întocmit 3 facturi externe fictive pentru 3.097.623.210 lei, diminuându-se astfel impozitul pe profit, pentru care s-au calculat penalități, intimatul arătând că nu știe nimic despre aceste facturi, nu sunt semnate de el, pentru ca nu aveam nici o calitate in firma, fiind in litigiu cu aceasta.
Lichidatorul a arătat că s-ar fi trecut pe cheltuieli 64 facturi fictive pentru 2.722.502.701 lei pentru mijloace fixe etc., care nu au intrat in societate, despre care intimatul nu are cunoștință din moment ce nu a fost administrator si nu a întocmit facturile respective, cu referire la diferite cheltuieli de transport, c/v motorina, răspunsul se găsește la cei ce au beneficiat de bani si cine a dispus aceste operațiuni, că societatea are depus bilanț pentru anul 2000, când nu au fost pierderi, problemele societății începând când asociații majoritari au decis să construiască hale industriale schimbând profilul firmei și că pentru anul 2001, 2002 nu cunoaște de ce nu s-au depus bilanțuri, administratorul fiind cel căruia îi incumba această obligație.
Arată intimatul că lichidatorul judiciar a analizat competent și judicios, cum a ajuns societatea în insolvență și a concluzionat că nu există concordanță în contabilitate între situația reală și cea faptică, că s-au încheiat contracte păguboase pentru societate, iar răspunderea revine administratorului societății.
De altfel, din moment ce se afla in litigiu cu asociații, pentru retragere din societate, este evident ca nu a știut nimic din tot ce s-a întâmplat, susținere ce este dovedita de faptul ca intimatul nu a semnat si nu a săvârșit nici una dintre faptele arătate in referatul de terminare a urmăririi penale, nu el a fost autorul acelor fapte, ele fiind arătate pentru fiecare fapta in parte.
Art.ll al.1-5 din Legea 82/1991, stabilește ca răspunderea pentru organizarea contabilității revine administratorului si nu asociatului minoritar de altfel retras din firma. care nu este nici asociat si nici angajat.
de cauzalitate, ca element constitutiv al răspunderii întemeiate pe art.138, trebuie sa existe intre faptele ilicite si prejudiciul produs. Intimatul arată că nu răspund de tinerea sau neținerea contabilității, nici asociații, nici angajații, nici așa numiții " administratori de fapt" ( care nu au administrat de fapt nimic)ci numai cel stabilit de legiuitor, prin legea contabilității.
Intimata a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și pe fond respingerea cererii de atragere a răspunderii sale ca fiind neîntemeiată.
În motivare arată că între anii 1998-1999 încheiat un contract de prestări servicii cu societatea, potrivit căruia trebuia să întocmească bilanțul și balanța de verificare și să ofere asistență și consultanță în ceea ce privește contabilitatea firmei.
Precizează că balanța de verificare și bilanțul erau generate cu ajutorul unui program informatic pe baza datelor care erau introduse de contabilul angajat al societății. Din ianuarie 2000 până în iunie 2001 continuat să presteze aceleași servicii, dar fără vreun contract încheiat cu societatea, iar din luna iulie 2000 nu a mai încasat nici o sumă de bani de la societate pentru serviciile prestate.
Intimata susține că prin serviciile prestate societății nu a putut săvârși una din faptele prevăzute în art. 138 al.1 lit.d, respectiv să țină o contabilitate fictivă, să facă să dispară unele documente contabile sau să nu țină contabilitatea în conformitate cu legea. Nu cunoaște de ce nu s-a efectuat inventarierea bunurilor societății, nu știe cum au fost înstrăinate unele bunuri ale societății care scriptic există și nici unde sunt documentele contabile care lipsesc, lucruri de care trebuia să se îngrijească administratorul.
Și intimata a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului și pe fond respingerea cererii de atragere a răspunderii sale, arătând în motivare că la data de 01.06.2001 a fost împuternicită de administratorul societății să o reprezinte în fața autorităților, să depună și să ridice sume de bani, să negocieze și să încheie contracte comerciale și să semneze în numele ei prin procură autentificată sub nr. 1540/01.06.2001 care nu a fost înregistrată la ORC și care produse efecte doar între părți și nu este opozabilă terților.
Se arată că în calitatea pe care o avea, nu putea săvârși una din faptele prevăzute în art. 138 al.1 lit.d, respectiv să țină o contabilitate fictivă, să facă să dispară unele documente contabile sau să nu țină contabilitatea în conformitate cu legea.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă conform dispozițiilor art. 304 și 304 ind.1 proc.civ. raportat la probele dosarului și la susținerile intimaților din întâmpinările și concluziile scrise depuse la dosar, Curtea constată și reține că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Răspunderea personală patrimonială reglementată de art. 137 din Legea 64/1995 republicată, în prezent art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra administratorului.
Această răspundere este o răspundere personală care intervine numai atunci când prin săvârșirea faptelor expres și limitativ prevăzute de legiuitor la literele a-g din articolele menționate mai sus s-a ajuns la starea de încetare a plăților de către societate, respectiv la starea de insolvență a acestei societăți.
Natura juridică a răspunderii administratorului societății precum și a organelor din conducerea acesteia este aceea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe dintre caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că pentru a fi angajată trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale care reies din art. 998, 999.civ. și anume: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și culpa - condiții care în această situație unele conotații speciale. Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea insolvenței nr. 85/2006 (fost art. 137 din Legea 64/1995) trebuie să fi contribuit la insuficiența activului.
Prin urmare, trebuie să se probeze că administratorul sau oricare altă persoană din conducerea societății a contribuit în mod direct prin fapta sa culpabilă la aducerea societății în stare de insolvență.
De asemenea, răspunderea pentru insuficiența activului trebuie angajată doar dacă prejudiciul produs creditoarei recurente a rezultat direct din această faptă culpabilă a administratorului sau a persoanelor împuternicite de acesta să ia decizii în numele societății.
În cauză s-au administrat probatorii pentru a demonstra faptele care au dus la ajungerea societății în starea de încetare de plăți, constatându-se prin raportul de expertiză contabilă depus în fața instanței de fond, precum și prin rapoartele lichidatorului judiciar desemnat în cauză, că debitoarea avea la data de 30.06.2001 un activ în sumă de 11.702.218.000 lei format din imobilizări corporale și active circulante; datorii înregistrate în evidența contabilă de 10.430.978.000 lei cât și credite de recuperat; că au fost realizate operațiuni comerciale externe prin plata taxelor vamale pentru sume mult diminuate, ceea ce a dus la prejudicierea statului român, motiv pentru care creditoarea recurentă a încheiat acte de control ce reprezintă titluri executorii și pentru care a înregistrat declarație de creanță. Se mai arată că au fost identificate de către lichidator pe teren și evaluate mijloace fixe în valoare de 313.550.000 lei, altă parte a bunurilor societății au fost sustrase de autori necunoscuți, motiv pentru care au fost sesizate organele de urmărire penală.
De asemenea s-a reținut că au existat discrepanțe mari între înregistrările din contabilitate și rezultatele financiare, înregistrări fictive și un mod defectuos de ținere a contabilității.
Cât privește persoanele care au săvârșit aceste fapte, suplimentul la expertiza contabilă efectuată în fața instanței de fond, arată că administratorul societății a dat împuterniciri de reprezentare mai multor persoane pentru a îndeplini atribuții de administrare a societății începând cu 15 septembrie 2000, și anume, și,.
Trei din aceste persoane, și anume și și, au depus în recurs întâmpinare, arătând că solicită respingerea recursului și că nu a avut nici o legătură cu intrarea societății în stare de insolvență, arătând că a luat un credit în numele societății garantând cu un teren al fiicei sale pe care societatea nu l-a achitat, astfel că acest teren a fost executat silit de către bancă, motiv pentru care s-a și retras din societate în anul 2002, iar a arătat că a fost împuternicită să încheie contracte comerciale, să depună și să ridice sume de bani, însă nu a săvârșit nici o faptă de natură să ducă societatea în stare de încetare de plăți. De asemenea, a arătat că între anii 1998-1999 încheiat cu societatea debitoare un contract de prestări servicii, în baza căruia a întocmit balanța și bilanțul contabil al societății, continuând să întocmească aceste acte până în iunie 2001 dar, din luna iulie 2000 nu a mai încasat nici o sumă de bani pentru serviciile prestate, astfel că a încetat colaborarea cu aceasta.
Potrivit adresei emise de T la 11 iunie 2003, societatea debitoare avea doi asociați și, aceasta din urmă îndeplinind funcția de administrator.
Curtea constată că în cauză nu rezultă din nici un mijloc de probă care sunt persoanele care au săvârșit faptele reținute de lichidatorul judiciar de natură să contribuie la ajungerea societății în stare de insolvență deoarece răspunderea în acest caz nu poate fi decât personală și nu solidară așa cum a solicitat creditoarea recurentă, căci se stabilește numai ce fapte culpabile s-au săvârșit și care au fost persoanele care au condus în fapt sau în drept societatea, personal sau pe baza unei împuterniciri date de administratorul social de la înființarea acestei societăți și până la intrarea ei în faliment.
Totodată, nu s-a dovedit în cauză în ce perioadă de timp s-a săvârșit fiecare aceste fapte, pentru a se putea face o coroborare între fapta săvârșită și persoanele care au condus în fapt sau în drept societatea la acel moment.
În această situație, în mod temeinic și legal judecătorul sindic a respins cererea de antrenare a răspunderii personale patrimoniale, deoarece în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor impuse de lege pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, neexistând probe care să conducă la convingerea instanței că încetarea de plăți sau prejudiciul nerecuperat al creditoarei recurente s-ar datora vreuneia dintre persoanele menționate în cererea de antrenare a răspunderii.
Astfel fiind, constatându-se că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în conformitate cu probatoriul administrat în cauză și cu dispozițiile legale în materia Legii insolvenței și că în speță nu s-a evidențiat nici unul dintre motivele de modificare ori casare a hotărârii dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1-9.proc.civ. recursul de față va fi respins ca nefondat.
În baza art. 274.proc.civ. urmează ca recurenta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimata, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de creditoarea Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale T, împotriva sentinței civile nr. 602/S/20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă recurenta creditoare la cheltuieli parțiale de judecată în sumă de 300 lei către pârâta.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06.10.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red. /05.11.2008
Tehnored.//2 ex./05.11.2008
Prima instanță: Tribunalul Timiș
Judecător sindic:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Petruța Micu, Dorin Ilie
