Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 784/2008. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr-

(Nr. în format vechi 989/2008)

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ

Decizia comercială nr.784R

Ședința publică de la 24.06.2008

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mioara Badea

JUDECĂTOR 2: Florica Bodnar

JUDECĂTOR 3: Elena Mincu

GREFIER - -

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva încheierii nr.30773 din 10.04.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimatele și OFICIUL NAȚIONAL AL REGISTRULUI COMERTULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prin Serviciul Registratură la data de 10.08.2008 intimata Oficiul Național al Registrului Comerțului prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia depus la dosar întâmpinare, în 2 exemplare.

Curtea, având în vedere faptul că recurenta a solicitat prin cererea de recurs soluționarea cauzei în lipsa sa conform disp. art.242 alin.2 pr.civ. constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, deliberând constată următoarele:

Prin încheierea nr.30773/10.04.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia fost admisă cererea formulată de Oficiul Național al Registrului Comerțului și s-a dispus radierea din registrul comerțului a

S-a dispus înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii de radiere, comunicarea și efectuarea publicității legale, în condițiile prevăzute de art.237 alin.9 din Legea nr.31/1990.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul delegat a avut în vedere dispozițiile art.237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990, cele menționate în cerere și extrasul anexat.

Împotriva acestei încheieri, Administrația Finanțelor Publice Sector 2 declarat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii în sensul respingerii cererii de radiere privind formulată de Oficiul Registrului Comerțului.

În motivarea recursului, recurenta a invocat în esență că figurează în evidențele fiscale ale instituției sale, conform fișei de evidență pe plătitor, cu obligații restante la bugetul general consolidat, în valoare totală de 131 RON, la care se calculează și se datorează majorări pentru fiecare zi de întârziere.

Recurenta a mai invocat cu privire la creanța datorată că este certă, lichidă și exigibilă și că, prin încheierea de radiere a societății intimate este prejudiciată, deoarece nu mai poate recupera sumele datorate de aceasta la bugetul general consolidat.

A mai invocat că radierea societății în temeiul legii nr.31/1990 este nelegală și netemeinică, această operațiune fiind atributul judecătorului sindic după închiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006.

În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.9 și art.304 indice 1 din Codul d e procedură civilă coroborate cu art.31 indice 1 din Legea nr.359/2004.

În susținerea recursului recurenta a anexat înscrisuri în copie.

În baza art.242 alin.2 Cod pr.civ. recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar Oficiul Național al Registrului Comerțului în nume propriu și pentru Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bucureștia prezentat situația de fapt care a determinat pronunțarea încheierii atacate cu recurs, lăsând la aprecierea instanței soluția ce se va da în soluționarea recursului.

Examinând recursul în raport de motivele invocate și în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Astfel, din actele și lucrările cauzei, rezultă că prin încheierea atacată, în baza art.237 alin.8 și 9 din Legea nr.31/1990 s-a dispus radierea din Registrul Comerțului a societății intimate față de împrejurarea că aceasta deși a fost dizolvată nu s-a procedat la numirea lichidatorului, judecătorul delegat nefiind sesizat cu nici o cerere de numire lichidator.

Motivele de recurs invocate de recurentă nu vizează situația contrară celei reținută de judecătorul delegat, ci vizează alte situații referitoare la faptul că societatea intimată are datorii la bugetul general consolidat al statului.

Aceste motive nu este de natură să înlăture aplicarea dispozițiilor legale referitoare la dizolvarea și radierea societății, deoarece art.237 alin.6 din Legea nr.31/1990 prevede că "la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare, persoana juridică intră în lichidare".

Lichidarea are ca scop repartizarea patrimoniului social pentru plata creanțelor, inclusiv a celor bugetare.

Ca atare, pentru recuperarea creanței, recurenta avea posibilitatea să solicite judecătorului delegat la numirea unui lichidator pentru societatea dizolvată și intrată în lichidare, posibilitate de care însă nu a uzat.

În considerarea celor arătate, Curtea constată că încheierea atacată este legală și temeinică, astfel că, în baza art.312 alin.1 pr.civ. recursul declarat împotriva acesteia va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva încheierii nr.30773 din 10.04.2008 pronunțată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, în contradictoriu cu intimatele și OFICIUL REGISTRULUI COMERTULUI prin OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 24.06.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.Jud. - 3.07.2008

Tehnored. - 04.07.2008

2 ex.

Președinte:Mioara Badea
Judecători:Mioara Badea, Florica Bodnar, Elena Mincu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Recurs incheiere judecator delegat Registrul Comertului. Decizia 784/2008. Curtea de Apel Bucuresti