Angajarea raspunderii legea insolventei 85 2006. Decizia 839/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.839
Ședința publică din 22 iunie 2009
PREȘEDINTE: Anca Buta
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Petruța Micu
Grefier:- -
S-au luat în examinare, la a doua strigare a cauzei, recursurile formulate de creditoarele L și AVAS B împotriva sentinței civile nr.145/22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator Insolvency Management T, având ca obiect angajarea răspunderii membrilor organelor de conducere.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru creditoarea recurentă L, consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, reprezentantul creditoarei recurente L depune la dosar delegația și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul creditoarei recurente L solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, precum și admiterea recursului formulat de creditoarea AVAS
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.145/22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- s-a respins cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale formulate de lichidatorul judiciar împotriva pârâților și și s-a dispus, în temeiul art.131 din Legea nr.85/2006, închiderea procedurii insolvenței debitorului - SRL și radierea debitorului din registrului comerțului; în temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenței a fost descărcat lichidatorul judiciar Insolvency Management T de orice îndatoriri și responsabilități; în temeiul art.135 din Legea privind procedura insolvenței s-a dispus notificarea sentinței debitorului, creditoarei L, Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice T și Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, pentru efectuarea mențiunii de radiere, precum și publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a constatat că la data de 22.01.2009 lichidatorul judiciar Insolvency Management T, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - SRL a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului; că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr.738/05.04.2007; că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art.61 din Legea privind procedura insolvenței, iar în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenței, judecătorul sindic a dispus încheierea procedurii insolvenței, radierea debitorului din registrul comerțului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Mun. L, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul constatării aplicabilității în cauză a art.138 din Legea insolvenței și dispunerea antrenării răspunderii administratorilor societății, arătând că în conformitate cu prevederile art.3041Cod procedură civilă, prezentul recurs fiind îndreptat împotriva unei hotărâri ce nu poate fi atacată cu apel, solicită examinarea cauzei sub toate aspectele.
Creditoarea recurentă arată că în mod corect s-a cerut atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor societății debitoare pentru neținerea contabilității conform prevederilor legale, raportat la prevederile art.138 alin.1 lit.d din Legea insolvenței. Administratorul societății nu a prezentat actele prevăzute de art.28 din Legea nr.85/2006 și actele contabile ale societății, iar din ultima situație financiară depusă reiese că societatea deținea active, stocuri și disponibilități bănești ce nu au fost prezentate lichidatorului.
Se mai arată de către creditoarea că răspunderea instituită de art.138 din Legea insolvenței intervine și pentru cea mai ușoară culpă, cu obligația de reparare de prejudiciului indiferent de gravitatea vinovăției. Prin imposibilitatea supravegherii contabile a relațiilor comerciale și în lipsa evidenței contabile nu se poate constata modul în care s-a desfășurat activitatea comerciantului, dacă acesta a obținut profit sau nu, dacă a utilizat corespunzător acest profit sau el a fost însușit de administratorul societății.
Față de aceste aspecte, creditoarea arată că legiuitorul a stabilit răspunderea patrimonială a persoanelor care au administrat societatea pentru situația în care aceștia nu au ținut contabilitatea conform legii.
Creditoarea recurentă susține că în conformitate cu prevederile art.1 din Legea nr.82/1991 a contabilității și a dispozițiilor art.72, art.83 și art.144 din Legea nr.31/1990 a societăților comerciale, soluția corectă este dispunerea atragerii răspunderii administratorilor societății pentru sumele datorate, astfel cum a au fost înscrise în tabelul definitiv de creanțe.
În final, recurenta creditoare arată că în cauză lichidatorul și-a îndeplinit obligația de a întocmi un raport asupra cauzelor insolvenței, acesta fiind depus la dosarul cauzei, prin raport fiind reținute de către lichidator aspectele în temeiul cărora s-a solicitat antrenarea răspunderii societății debitoare.
Împotriva aceleiași sentințe, în termen legal, a declarat recurs și creditoarea Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate admiterii cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere ale debitoarei.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, recursul său nu este limitat la motivele prevăzute de art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs având posibilitatea examineze cauza sub toate aspectele, conform art. 304 Cod procedură civilă, respectiv când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă); când hotărâre este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Recurenta arată că există suficiente motive pentru atragerea răspunderii patrimoniale a fostelor organe de conducere întrucât din ultima situație financiară depusă la 31.12.2006 rezultă că societatea deținea active care nu au fost prezentate lichidatorului, ceea ce conduce la concluzia că acestea au fost utilizate în folosul propriu al administratorului social.
Creditoarea recurentă susține că fostele organe de conducere ale societății debitoare sunt vinovate de fapta prevăzută de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006 potrivit căruia răspunderea administratorilor se poate dispune dacă "au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea".
Obligația administratorilor de a ține evidența contabilă conform legii și de aop rezenta lichidatorului și experților contabili desemnați de instanță reiese cu claritate din dispozițiile art.73 alin.1 lit.c și alin.2, ale art.34 alin.1 și 2 și ale art.181 din Legea nr.31/1990 republicată, precum și ale art.11 alin.4 din Legea nr.82/1991 republicată.
Solicită să se aibă în vedere faptul că potrivit art. 73 alin. 1 lit. c din Legea nr. 31/1990, administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru existența registrelor cerute de lege, iar potrivit art. 73 alin. 2, acțiunea în răspundere împotriva administratorilor aparține și creditorilor societății, însă aceștia o vor putea exercita numai în caz de faliment a societății. Art. 11 alin. 4 din Legea 85/1991 republicată arată că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității, potrivit prevederilor prezentei legi, revine administratorilor, care au obligația gestionării patrimoniului.
Se mai arată că potrivit art. 72 din Legea 31/1990, obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat, și că potrivit art. 1540 Cod civil, mandatarul este răspunzător nu numai pentru dol, dar și de culpa comisă în executarea mandatului, precum și că potrivit alin. 2 al aceluiași ultim articol, conform căruia în cazul în care mandatul are caracter oneros, răspunderea mandatarului se apreciază cu mai multă rigurozitate. Potrivit art. 374 Cod comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, iar în speță administratorul nu a făcut dovada contrară.
Se mai arată că răspunderea membrilor organelor de conducere ale societăților ajunse în încetare de plăți, așa cum este reglementată de prevederile art.138 din Legea nr.85/2006, este o răspundere specială care pune la îndemâna creditorilor mijloace juridice adecvate pentru a asigura bunuri necesare acoperirii pasivului debitoarei aflate în insolvență.
AVAS a suferit un prejudiciu a cărui existență certă s-a stabilit prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului că societatea a ajuns în încetare de plăți, ci și a împrejurării că obligațiile față de creditori nu pot fi plătite din averea debitorului.
Recurenta invocă faptul că dispozițiile art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954 prevăd că faptele ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor și că faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui care le-a săvârșit, atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea.
Se mai arată că pe tărâmul răspunderii contractuale, culpa administratorului falitei este prezumată potrivit art.1082 cod civil raportat la art.138 din Legea nr.85/2006, că răspunderea trebuie apreciată in abstracto, cu mai multă rigurozitate, întrucât administratorul a acționat în temeiul unui mandat comercial.
În conformitate cu dispozițiile art.1080 alin.1 Cod civil coroborate cu art.1600 Cod civil devine operativ criteriul obiectiv, care presupune compararea activității mandatarilor respectivi cu activitatea unei persoane diligente, care își subordonează măsurile luate exigențelor impuse de regulile de conviețuire socială.
Prejudiciul produs există, constând în însăși creanța cedată de CAS T către AVAS, aceasta având un caracter cert și nefiind recuperată.
Art.138 din Legea nr. 85/2006 stabilește că prin săvârșirea de către administrator a uneia dintre faptele prevăzute la acest articol s-a angajat răspunderea civilă a acestuia, raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciul creat creditorilor fiind prezumat.
Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurente și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Ambele recurente prezintă, în esență aceleași susțineri critice la soluția și motivele prezentate de instanța de fond, solicitând antrenarea răspunderii administratorilor societății debitoare, astfel că aceste susțineri vor fi analizate global, în cele ce urmează.
Astfel, potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți; d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți; g) în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori.
În conformitate cu alin. 3 al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. 1 și aceasta amenință să se prescrie.
În cauză, acțiunea de atragere a răspunderii a fost formulată de lichidatorul debitoarei, conform art. 138 din Legea insolvenței, însă judecătorul-sindic a apreciat că cererea acestuia nu poate fi admisă deoarece răspunderea civilă întemeiată pe articolul menționat, fiind o răspundere civilă delictuală specială (atipică), trebuie să fie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru ca persoanele prevăzute de acest text să răspundă cu averea persoană pentru datoriile societății pe care au condus- În prezenta cauză practicianul, deși a invocat prevederile art. 138 alin. 1 lit. d), nu a dovedit prin probe certe și concludente fapta imputată organelor de conducere, culpa acestora și raportul de cauzalitate dintre faptă și ajungerea societății debitoare în stare de încetare de plăți.
În speță, lichidatorul judiciar, deși a solicitat judecătorului-sindic să dispună angajarea răspunderii patrimoniale personale a fostului administrator social al debitoarei, nu a mai înțeles să declare și calea de atac prevăzută de lege împotriva soluției primei instanțe, ci doar creditoarele au formulat recurs, criticând hotărârea tribunalului sub acest aspect.
Curtea reține și că numai comitetul creditorilor poate formula cererea prevăzută de art. 138 din Legea nr. 85/2006, creditorii nemaiavând în prezent calitatea cerută în mod expres de lege pentru această solicitare, iar, pe de altă parte, legiuitorul a arătat fără echivoc că pentru a se putea cere de către comitetul creditorilor autorizarea judecătorului-sindic este necesar fie ca administratorul judiciar sau lichidatorul să omită să indice în raportul său asupra cauzelor insolvenței persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică, fie ca practicianul să omită să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor să amenințe să se prescrie.
Deși nici unui creditor în procedura insolvenței nu i se poate nega interesul de a solicita angajarea răspunderii personale a membrilor organelor de conducere ale debitoare falite, aceasta nu înseamnă că un astfel de participant la procedură are și posibilitatea concretă de a cere aplicarea textului art. 138, fiindcă legiuitorul, în noua reglementare, a înțeles să modifice condițiile în care creditorii, prin comitetul creditorilor, au dreptul să solicite judecătorului-sindic o astfel de antrenare de răspundere. În aceste condiții, este evident faptul că dacă în primă instanță creditoarele nu putea să ceară aplicarea dispozițiilor art. 138 din Legea nr. 85/2006, ele nu pot solicita nici în recurs acest lucru.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate de creditoarele L și AVAS împotriva sentinței civile nr.145/22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de creditoarele L și AVAS B împotriva sentinței civile nr.145/22.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - Grefier,
- -
Red./30.06.09
tehn./ 2 ex./01.07.09
Primă instanță: Tribunalul Timiș,
judecător:
Președinte:Anca ButaJudecători:Anca Buta, Marian Bratiș, Petruța Micu
