Anulare hotarare aga Spete. Decizia 11/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA AVA COMERCIALĂ

DOSAR Nr-

Ședința publică de la 18 ianuarie 2008

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 11

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: State Ungureanu Ana Maria

JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda

Grefier - - -

Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de apelanta reclamantă - - împotriva sentinței comerciale nr. 8564/22.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți ROMÂNĂ DE MĂRFURI - și COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTUL INTERNAȚIONAL -.

Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică de la 11 ianuarie 2008 fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, când Curtea având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise a amânat pronunțarea cauzei la 18 ianuarie 2008 când a hotărât următoarele:

CURTEA

Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 21.08.2007, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a înaintat spre competentă soluționare cererea de apel formulată de apelanta reclamantă - - în contradictoriu cu intimata pârâtă - ROMÂNĂ DE MĂRFURI - și COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTUL INTERNAȚIONAL - împotriva sentinței nr. 8564/22.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI a Comercială.

Prin sentința sus-menționată, instanța de fond a respins cererea formulată de reclamanta - - ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, prin declinare de la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă reclamanta - - in contradictoriu cu pârâtele - Română de Mărfuri - și CN Aeroportul Internațional a solicitat să se dispună anularea Rezoluției motivate nr.6675/2005 a - Română de Mărfuri - prin care s-a respins contestația formulată de - - împotriva Hotărârii nr.1/2005, anularea Hotărârii nr.1/2005 emisă de - Română de Mărfuri -, reluarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică din faza examinării ofertei prezentate de ofertantul calificat, reluarea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică din faza examinării ofertei prezentate de ofertantul calificat.

În susținerea cererii, reclamanta a arătat că prin comunicatul de presă de la 8.06.2005 publicat in ziarul Adevărul la data de 9.06.2005 a adus la cunoștința persoanelor interesate organizarea unei proceduri de licitație deschisă cu strigare in vederea atribuirii contractului de închiriere pentru 2 spații comerciale in cadrul Aeroportului Internațional. Licitația s-a desfășurat la 28.06.2005 la sediul Bursei Române de Mărfuri in baza documentației elaborată de aceasta și ofertelor prezentate la șapte societăți comerciale. Prin hotărârea nr.1/2005 comisia de evaluare constituită conform Deciziei nr.508/2005 a constatat că singura societate care îndeplinește condițiile minime pentru a participa la licitație este - -. Comisia a hotărât anularea procedurii fără adjudecare reținând că, in măsura in care licitația ar continua s-ar încălca principiile ce guvernează atribuirea contractului de închiriere, principii prevăzute de Documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei.

Reclamanta a susținut că la 5.07.2005 a formulat contestație împotriva Hotărâri nr.1/2005, contestație respinsă de cu motivarea că s-a indicat greșit temeiul de drept al contestației in speță nefiind aplicabile dispozițiile OUG 60/2001 și nici Regulamentul privind atribuirea contractului de achiziție de produse, servicii sau lucrări, aprobat de Consiliul de Administrație in baza Hotărârii nr.16/2004, cu ale Regulamentului privind vânzarea de bunuri mobile prin licitație corespunzător procedurilor de închiriere aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație din 15 martie 2001. Română de Mărfuri a reținut și că s-a hotărât de către Comisie încheierea procedurii fără adjudecare, existând in acest fel premisele reorganizării procedurii in condiții de concurență.

Articolul 3 din OUG nr. 60/2001 definește noțiunile de achiziție publică, contract de achiziție publică, contract, contract de furnizare, contract de servicii și de lucrări.

Noțiunea de achiziție publică este definită prin dobândirea definitivă sau temporară de către o persoană juridică definită ca autoritate contractantă, a unor produse, lucrări sau servicii, prin atribuirea unui contract de achiziție publică".

Contractul de servicii este definit, la rândul său, ca fiind contract de achiziții care are ca obiect prestarea uneia sau mai multor servicii, așa cum sunt cuprinse in clasificările statistice oficiale.

Din probatoriul administrat.în cauză rezultă că pârâta a organizat prin intermediul pârâtei de Marfuri o licitație având ca scop închirierea unor spații comerciale in incinta Aeroportului, stabilindu-se ca dată 28 iunie 2005.

Obiectul licitației a constat deci in transmiterea unui drept de folosință asupra spațiului din incinta aeroportului, respectiv in valorificarea acestui drept in cele mai avantajoase condiții, așa cum arată și pârâtele.

Nu trebuie omis nici Ordinul Președintelui Institutului Naționaal de Statistică nr.601/2002 care stabilește că activitățile de închiriere de bunuri mobile nu se încadrează in categoria serviciilor. Ca atare, in speță nu sunt incidente dispozițiile articolelor 4 și 5 din 60/2001, întrucât operațiunea juridică contestată nu poate fi definită ca "achiziție publică".

Nici pârâta nu poate avea calitatea de "autoritate contractantă", întrucât licitația nu avut ca scop încheierea unui contract de închiriere a unui bun imobil propriu. Faptul ca s-au solicitat ofertanților dovezi legate de experiența necesară nu schimbă natura juridică a contractului, fiind firesc ca pârâtele să se asigure că spațiul ce urma să fie închiriat va fi folosit conform destinației sale stabilită prin documentația de licitatie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurenta reclamantă - - apreciind sentința menționată ca fiind nelegală și netemeinică întrucât nu refuză incidența în cauză a dispozițiilor OUG nr. 60/2001 privind achizițiile publice.

Astfel, in condițiile in care in contractul de locațiune, locatarul are obligația de a folosi lucrul obiect al acestuia potrivit destinatiei acolo determinate, precizarea destinatiei in cuprinsul unui contract, nu impune neaparat concluzia ca un asemenea contract este, in realitate, o locatiune de servicii.

În acest sens, din formularul de contract de inchiriere spatii comerciale, cuprins in documentația pentru licitație, rezulta ca activitatea ce urmează a se desfășura de locatari pe spatiile închiriate este parte integranta a activității complexe pe care o are de îndeplinit aeroportul in vederea satisfacerii cerințelor pasageri lor, la standardele internaționale cu respectarea normelor de aviație civila in materie. Asa fiind, închirierea respectivelor spatii nu constituie un scop in sine, ci un mijloc pentru realizarea scopului derulării unor activitati comerciale, precis si limitativ determinate, concluzie impusa de prevederile art. 2.1 din formularul de contract.

Așa fiind, obiectul principal al licitației l-a constituit asigurarea serviciilor pe care urma sa le presteze castigatorul acesteia, folosinta spatiilor - pe cale de inchiriere - fiindu-i transmisa doar pentru a-i permite sa-si execute prestațiile asumate. Pe cale de consecința, procedura de atribuire a contractelor de închiriere in cauza, este, in realitate, o procedura de achiziție publica de servicii, in accepțiunea reglementarii-cadru, OUG nr. 60/25.04.2001, ale cărei norme imperative sunt incidente in materie.

În Comunicatul de presa al Bursei Romane de Marfuri cu privire la procedura de licitatie deschisa cu strigare referitoare la inchirierea de catre CN - a doua spatii comerciale, se mentioneaza ca aceasta urmeaza sa se deruleze in conformitate cu prevederile art. 6 din OUG nr. 27/2002 si cu Regulamentul privind achiziția de produse, servicii sau lucrări. In schimb, in Documentația privind elaborarea si prezentarea ofertei. Secțiunea II - de date, pct.4.1. - Legislație aplicabila, sunt indicate, cu acest titlu, alte acte normative si anume: art. 287 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, Regulamentul privind vânzarea de bunuri imobile prin licitație, corespunzător procedurilor de închiriere, Legea concurentei nr. 21/1996.

cu susținerea subscrisei referitoare la incidenta in cauza a OUG nr. 60/2001, decurgând din aplicarea Regulamentului privind achiziția de produse servicii sau lucrări, parata CN - o combate, prin Întâmpinarea la Cererea de arbitrare, susținând ca "numai dintr-o eroare", acesta a fost menționat in Comunicatul de presa ca fiind aplicabil, in realitate licitația fiind organizata sub imperiul dispozițiilor Regulamentului privind vânzarea de bunuri imobile prin licitație aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație al din 15.03.2001, care a fost ratificata prin Hotărârea AGA din 04.04.2001.

Licitația in cauza a fost organizata si urma sa se deruleze potrivit Procedurii nr. 347/5007/01.06.2005, ale cărei prevederi fac parte integranta din Documentația pentru elaborarea si prezentarea ofertei pentru închirierea a doua spatii comerciale in incinta CN Or, prin art. 2.1. din aceasta reglementare, care reia prevederile art. 68 din OUG nr. 60/2001, se impune o restrângere severa a posibilităților ordonatorului si organizatorului de a finaliza procedura altfel decât prin desemnarea câștigătorului.

Asa fiind, contravine esențial logicii soluția adoptata prin Hotărârea nr. 1 din 28.06.2005, de încheiere a procedurii fără adjudecare, tocmai prin aceea ca astfel, instituie pe calea unei completări arbitrare a art. 8.8. din Procedura aplicabila, un alt caz de finalizare a licitației, in afara celor expres prevăzute aici (desemnarea câștigătorului, respectivi anularea procedurii).

Intimatele - pârâte au depus întâmpinări prin care au susținut în esență neincidența în cauză a OUG nr.60/2001, arătând că după ce in prealabil a fost stabilita competenta de soluționare a cauzei in favoarea Secției a VI-a Comerciala a Tribunalului București raportat la: natura esențial comerciala a litigiului si la neincidenta in speță a Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr.60/2001 privind achizițiile publice instanța comerciala competenta sa soluționeze cauza tocmai in considerarea acestor argumente, nu poate contrazice hotărârea pronunțata anterior si schimba natura litigiului prin aplicarea in speță a dispozițiilor ordonanței sus-amintite.

Depășind acest aspect, pentru ca dispozițiile Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr.60/2001 privind achizițiile publice sa fie aplicabile cauzei dedusa judecații, ar fi fost necesar ca, prin licitația organizata de si DE MARFURI să se fi dorit "dobândirea, definitiva sau temporara, de către o persoana juridica definita ca autoritate contractanta, a unor produse, lucrări sau servicii, prin atribuirea unui contract de achiziție publica." (art.3 lit.a din ordonanta).

In realitate insa, licitația organizata de compania noastra prin intermediul BURSEI ROMANE DE MARFURI a avut un singur obiect, clar determinat, acela de "închiriere a spatiilor" mentionate in documentație.

Curtea analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:

Apelanta reclamantă - - a participat la licitația deschisă cu strigare având ca obiect, închirierea de către CN - a 2 spații comerciale în incinta aeroportului, în vederea desfășurării unor activități de comerciale în regim duty-paid de băuturi alcoolice, țigări, trabucuri și tutun de pipă, licitație ce a avut loc la 28.06.2005.

Prin Hotărârea nr. 1 din 28.06.2005, Comisia de evaluare a constatat că singura societate care îndeplinirea condițiile minime pentru a participa la licitație era - -, dar a hotărât anularea procedurii fără adjudecare, reținând că în măsura în care licitația ar continua s-ar încălca principiile ce guvernează atribuirea contractului de închiriere.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat contestație, ce a fost respinsă de cu motivarea că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile OUG nr. 60/2001 li nici regulamentul privind atribuirea contractului de achiziție de produse servicii sau lucrări.

Așadar, instanța de apel are de analizat dacă în cauză sunt incidente sau nu dispozițiile OUG nr.60/2001 privind achizițiile publice.

Acest aspect a mai fost stabilit cu ocazia soluționării conflictului negativ de competență, de către Curtea de APEL BUCUREȘTI, care apreciind natura comercială a litigiului a soluționat conflictul cu argumentul neincidenței în cauză a OUG nr.60/2001.

Conform articolului 3 litera e din OUG nr. 60/2001 se înțelege prin contract de servicii - contractul de achiziție publică care are ca obiect prestarea unuia sau mai multor servicii conform clasificărilor oficiale.

Licitația organizată de către - prin a avut ca scop încheierea unui contract de închiriere pentru 2 spații comerciale proprietatea aeroportului.

Operațiunea de încheiere a acestor contracte de închiriere nu intră în categoria de achiziție publică astfel cum este definită de articolul 3 litera a din OUG nr. 60/2001.

Din interpretarea acestor dispoziții legale rezultă că un contract de închiriere nu poate fi asimilat unui contract de achiziție publică.

Activitatea comercială pe care ar fi realizat-o chiriașul în spațiul închiriat nu reprezenta un serviciu prestat coproprietarului acestui spațiu.

Pe de altă parte - nu are calitatea de autoritate contractantă în sensul OUG nr. 60/2001; scopul licitației organizată a fost pentru valorificarea spațiilor comerciale pentru desfășurarea unei activități comerciale private și nu a implicat utilizarea de fonduri publice.

Referitor la susținerea apelantei privind menționarea legislației aplicabile din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei, se constată că OUG nr. 60/2001 nu a fost menționată în nici unul din documentele emise.

În ceea ce privește neconcordanța între motivareaîn comunicatul de presăal privind organizarea licitației - a dispozițiilor referitoare la Regulamentul. privind achiziționarea de produse servicii sau lucrări și menționarea înDocumentațiaprivind elaborarea și prezentarea ofertei a dispozițiilor privind Regulamentul privind vânzarea bunurilor imobile prin licitație este evident, și în mod corect și fără părtinire, a reținut și instanța de fond că dispozițiile aplicabile sunt cele ale Regulamentului privind vânzarea de bunuri imobile prin licitație, întrucât s-a făcut trimitere expresă la legislația aplicabilă (articolul 187 din legea nr.296/2004 și legea nr. 21/1996).

În ceea ce privește motivul 3 de apel referitor la susținerea apelantei potrivit cu care "soluția de închidere a procedurii fără adjudecare, în condițiile în care dintr-un număr de șapte oferte înregistrate aceea a - - a fost singura calificată" este criticabilă, Curtea apreciază, având în vedere aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Regulamentului pentru vânzarea de bunuri imobile prin licitație, că sunt incidente dispozițiile articolului 3.34 din regulament, care prevăd că "în situația în care este formulată o singură ofertă - comisia de licitație poate decide fie declararea acesteia ca și câștigătoare dacă prețul oferit este cel puțin egal cu prețul minim solicitat, fie reapelarea licitației sau încheierea ei fără licitație.

Așadar, în mod corect instanța de fond a apreciat, având în vedere dreptul de opțiune al ofertantului că decizia a fost în concordanță cu dispozițiile articolului 3.34 din Regulament (decizia de a încheia licitația fără adjudecare).

Față de aceste considerente, Curtea apreciază soluția apelată ca fiind legală și temeinică și urmează să respingă apelul ca nefondat.

Față de dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă, va obliga apelanta la plata către intimata CN - a sumei de 4.165 Ron reprezentând cheltuieli de judecată și anume onorariu de avocat conform facturii - din 17.10.2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta reclamantă - -, cu sediul în com. Com Poșta, Județ B, împotriva sentinței comerciale nr. 8564/22.06.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații pârâți - ROMÂNĂ DE -, cu sediul în B,- sector 1 și COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTUL INTERNAȚIONAL -, cu sediul în com. Otopeni, Șos. B-P, nr. km 16,5, Județ I și în com. Otopeni, nr. 3. Județ

Obligă apelanta la plata către intimata B - a sumei de 4.165 ron reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi 28.01.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - - -

-

Proces verbal

Pentru d-na judecător aflată în

concediu prenatal, semnează,

PREȘEDINTE SECȚIE

GREFIER

- -

Red.Jud.

Tehnored.

5.02.2008

6 ex.

Tribunalul București - Secția a VI a Comercială

Judecător fond:

Președinte:State Ungureanu Ana Maria
Judecători:State Ungureanu Ana Maria, Georgeta Guranda

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 11/2008. Curtea de Apel Bucuresti