Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA AVA COMERCIALĂ
DOSAR Nr-
Ședința publică de la 18 ianuarie 2008
DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 45
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: State Ungureanu Ana Maria
JUDECĂTOR 2: Guranda Georgeta
Judecător - - -
Grefier -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta debitoare SC SRL și intimatul administrator judiciar, împotriva sentinței comerciale nr. 323/02.02.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentantul recurentei SC SRL, cu delegație la dosar, reprezentantul SC SRL administrator judiciar, lipsă fiind intimata SC SA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care reprezentanții părților învederează Curții că nu mai au cereri de formulat.
Curtea constatând că nu mai sunt cereri de formulat acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Reprezentanții recurentei debitoare solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate și respingerea cererii de intrare în lichidare.
CURTEA
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 9.03.2007, Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a înaintat spre competentă soluționare cererea de recurs formulată de recurenta debitoare SC SRL, în contradictoriu cu intimata creditoare SC COM SA împotriva sentinței comerciale nr. 323/2.02.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială.
Prin sentința sus-menționată instanța de fond a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, a prematurității și a inadmisibilitatii, a respins constestația, ca neintemeiată, a admis cererea creditoarei SC SA, în baza art.33 alin 4 din legea 85/2006 privind procedura insolventei a deschis procedura generală a insolventei împotriva debitoarei SC SRL, în temeiul art.34 din legea insolventei a numit administrator judiciar pe, cu un onorariu de 2000 ron, care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art.20 din lege.
Pentru a pronunța această soluție Judecătorul - sindic a reținut faptul că:
Prin sentința civila nr. 3909/09.05.2005 Judecătoria sectorului 2 Baa dmis acțiunea formulată de reclamanta-creditoare a obligat-o pe parata debitoare la plata sumei de 21.591,36 USD in echivalent in lei la data plății efective reprezentant c/val lipsei de folosința, la acesta suma urmând a se calcula dobânda legala de la data pronunțării hotărârii la data plății efective. Prin aceeași hotărâre judecătorească s-a dispus și evacuarea paratei din spațiul închiriat. Din actele și lucrările dosarului se reține faptul că debitoarea nu i-a plătit creditoarei suma menționată.
Astfel, instanța apreciază că creditoare are impotriva debitoarei o creanța certă, lichida și exigibilă in sensul act. 379 Cod proc. civ, constatată printr-un titlu executoriu reprezentat de sentința civila nr. 3909/09.05.2005 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 Faptul că prin întâmpinarea pe care creditoarea a înțeles să o formuleze la contestația in anulare ce face obiectul dosarului nr- al Judecătoriei sectorului 2 Baa rătat că pentru partea din sentința ce cuprinde obligația contestatoarei de a-i plăti suma de 21.591,36 USD societatea a formulat cerere de deschidere a procedurii insolenței, nu prezintă relevanța, creanța solicitată in prezenta cauza nefiind prescrisa, iar formularea unei astfel de cereri nu este condiționată de pornirea executării silite, în prealabil, prin intermediul executorului judecătoresc. Astfel, pentru evacuarea din spațiul comercial creditoarea a înțeles sa-și valorifice acest drept pe calea executării silite, sens in care a fost încheiat procesul-vebal din 13.09.2006, iar pentru pretențiile bănești creditoarea a optat pentru formularea unei cereri de insolvență.
Totodată, instanța constată că de la data exigibilității creanței s-a scurs un interval de timp mai mare de 30 de zile, așa încât debitoarea este prezumată ca fiind in insolveță, in sensul art. 3 alin. 1 pct. 1 1it. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.
Referitor la excepția lipsei dovezii calitatății de reprezentant, se apreciază ca aceasta nu este întemeiată, întrucât administratorul special și-a înaintat demisia, aceasta fiind înregistrată la.S la 12.10.2006, respectiv anterior formulării cererii introductive (19.10.2006). De altfel, administratorul special avea atribuția de a semna actele juridice numai ca reprezentant al S, nu și al creditoarei, administrarea speciala vizând analizarea situația societății in vederea pregătirii acesteia pentru privatizare conform Legii nr. 137/2002.
Cat privește excepția prematurității, se apreciază că și aceasta este neîntemeiată, faptul că se afla in derulare o procedura de executare silita neprezentând relevanța, câtă vreme potrivit art. 36 din legea nr. 85/2006 de la data ( deschiderii procedurii se suspenda de drept toate acțiunile judiciare și extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului și bunurilor sale.
Excepția inadmisibilitații cererii nu se justificată, de asemenea, dat fiind 1 faptul că o cerere de insolvența poate fi formulată oricand, creditorul avand dreptul de a opta pentru formularea unei cereri sau a alteia. Astfel, este lipsit de importanța (; fapt că creditorul nu a solicitat mai întâi executorului judecătoresc să-i recupereze suma de bani datorata de debitor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurenta-debitoare SC SRL prin care susține următoarele:
Prin încheierea din 24.11.2006, instanța de judecată a pus în discuția părților excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a creditoarei și excepția prematurității invocate de către debitoare prin contestație și deliberând a unit cu fondul cele două excepții. Or, prin unirea cu fondul, a celor două excepții peremptorii - lipsa calității de reprezentant și prematuritatea introducerii cererii de deschidere a insolvenței, așa cum au fost formulate, prin contestația privind deschiderea insolvenței, s-au încălcat prevederile articolului 137 alineat (1)1Cod procedură civilă.
Întrucât, cererea de deschidere a insolvenței nr.1255/8.09.2006, nu era semnată, de către doamna, administrator special, desemnată de către AVAS, instanța de judecată, avea obligația procesuală, de aor espinge, ca fiind semnată de către o persoană, fără calitate de reprezentant.
Dacă, raportat la data întocmirii, procesului verbal de evacuare, 13 septembrie 2006, s-ar fi examinat, cu temeinicie, cererea de deschidere a insolvenței nr.1255 din data de 08 septembrie 2006, în mod vădit neîndoielnic, și fără echivoc, s-ar fi constatat, că aceasta, a fost, prematur elaborată, fapt pentru care, instanța de judecată, avea obligația procesuală, de aor espinge ca atare.
Faptul că, după parcurgerea, etapelor procesului civil, menționate la paragrafele (10-11 și 14) din încheierea mai sus menționată, instanța de judecată, nu a rămas, în pronunțare, ci, ". În baza art 151.pr.civ. repune cauza pe rol, s-au încălcat dispozițiile Art.258 alin.(3)Cod Procedură Civilă, conform cărora după pronunțarea hotărârii nici un judecător nu poate reveni asupra părerilor sale".
Bunurile mobile, în valoare de peste, 15.000 EUR, înscrise în procesul verbal/evacuare, întocmit de către Biroului Executorului Judecătoresc &, la data de 13 septembrie 2006, în mod vădit neîndoielnic și fără echivoc, reprezintă o sursă acoperitoare, pentru pretinsele creanțe "(..) in valoare de 21.591,36 USD echivalent in lei de la data platii efective si a dobanzii legale pana la data plății efective.-
Curtea analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate, apreciază recursul ca fiind nefondat, și îl va respinge ca atare pentru următoarele considerente:
1.În ceea ce privește unirea excepției lipsei calității de reprezentant și a excepției prematurității cu fondul cauzei nu se încalcă dispozițiile articolului 137 alineat 1 Cod procedură civilă întrucât conform articolului 137 alineat 2 Cod procedură civilă excepțiile pot fi unite cu fondul dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.
Ori, tocmai acest aspect l-a avut în vedere instanța de fond, faptul că probele necesare pentru pronunțarea pe excepții erau în legătură și cu fondul cauzei.
În ceea ce privește semnarea cererii de deschidere a insolvenței se constată că aceasta a fost semnată de reprezentanții legali ai creditoarei SC COM SA de la data înregistrării cererii de chemare în judecată (19.10.2006), iar din probele administrate în cauză rezultă că persoana la care face referiri debitoarea (d-na ) nu mai avea calitate de reprezentant (demisie înregistrată la 12.10.2006).
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii de deschidere a procedurii insolvenței față de data derulării procedurii executării silite (evacuare) nu au relevanță în cauză întrucât avea un titlu executoriu constând într-o execuție definitivă (cel puțin în materie comercială) creanța creditoarei fiind constatată prin sentința Judecătoriei sectorului 2.
Faptul că s-a repus cauza pe rol în baza articolului 151 Cod procedură civilă, nu încalcă dispozițiile articolului 258 Cod procedură civilă întrucât instanța nu și-a spus părerea asupra cauzei (prin pronunțarea sentinței) ci a apreciat că are nevoie de noi lămuriri.
În ceea ce privește fondul cauzei, se constată că intimata creditoare avea creanță, certă, lichidă și exigibilă constatată prin titlu executoriu și fiind îndeplinite condițiile articolului 3 punctul 1 litera a din Legea nr.85/2006 în mod corect, instanța de fond a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva recurentei-debitoare.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile articolului 312 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta debitoare SC SRL și intimatul administrator judiciar, împotriva sentinței comerciale nr. 323/02.02.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.01.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex./28.01.2008
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător - sindic: -
Președinte:State Ungureanu Ana MariaJudecători:State Ungureanu Ana Maria, Guranda Georgeta