Anulare hotarare aga Spete. Decizia 46/2008. Curtea de Apel Bucuresti

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA AVA COMERCIALĂ

DOSAR Nr-

Ședința publică de la 18 ianuarie 2008

DECIZIA COMERCIALĂ Nr. 46

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: State Ungureanu Ana Maria

JUDECĂTOR 2: Guranda Georgeta

Judecător - - -

Grefier -

Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul reclamant împotriva sentinței comerciale nr. 6493/11.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI COMERȚULUI PRIN OFICIUL PARTICIPAȚIILOR STATULUI ȘI ÎN INDUSTRIE () și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul personal, reprezentantul intimatei Ministerul Economiei și Comerțului, consilier juridic cu delegație la dosar, lipsă fiind intimata AVAS.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care recurentul depune la dosar timbrul judiciar în valoare de 0,50 lei.

Reprezentantul intimatei MINISTERUL ECONOMIEI ȘI COMERȚULUI PRIN OFICIUL PARTICIPAȚIILOR STATULUI ȘI ÎN INDUSTRIE solicită scoaterea din cauză, având în vedere că a fost preluat de AVAS, în consecință acesta având calitate procesuală în cauză.

Recurentul personal solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului ca nefundat, menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.

CURTEA

Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 27.07.2007, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a înaintat spre competentă soluționare cererea de recurs formulată de recurentul reclamant împotriva sentinței comerciale nr. 6493 din 11.05.2007, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția a VI a Comercială.

Prin sentința sus-menționată instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale active, a respins acțiunea reclamantului formulată împotriva pârâților MINISTERUL ECONOMIEI ȘI COMERȚULUI și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, din actele depuse de reclamant referitoare la prezentarea societății, de vânzare - cumpărare de acțiuni, certificat de atestare a proprietății asupra bunurilor, contract colectiv de muncă, certificate de obligații bugetare, avize de mediu, etc. nu rezultă calitatea ce ar justifica pretențiile reclamantului. Nici unul din actele depuse nu legitimează calitatea de a formula prezenta acțiune.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, recurentul reclamant care susține că:

Prin acțiunea introdusă a solicitat ca instanța să constate nulitatea absolută a operațiunilor derulate și a actelor ulterioare încheiate prin încălcarea obligației legale, imperative, de a actualiza Dosarul de prezentare al B și să dispună anularea procesului de vânzare a acțiunilor pe care Ministerul Economiei și Comerțului le deținea la această societate.

Instanța a admis "excepția lipsei procesuale active" invocată de pârât și a respins cererea formulată de acesta fără a intra în judecarea fondului.

Dreptul de a achiziționa Dosarul de prezentare era universal și deci orice persoană fizică sau juridică, indiferent dacă îndeplinea condițiile de precalificare, îl putea achiziționa devenind din acel moment un potențial investitor. Față de toate aceste persoane I avea obligația legală prevăzută de art. 82 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a guvernului nr. 88/1997 privind Privatizarea societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare și a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin nr.HG 577/2002 cu modificările și completările ulterioare; este evident că nimeni nu cheltuiește sume importante de bani, timp și energie fără intenția clară de a finaliza demersurile sale prin depunerea ofertei; toate aceste lucruri denotă interesul acesteia de a constitui consorțiul fără de care nu putea trece barierele artificial create de înalții funcționari ai; fiecare membru al unui consorțiu constituit sub forma unei asocieri fără personalitate juridică are interesul ca Procesul de Privatizare să se desfășoare în conformitate cu prevederile legale.

Este inadmisibil să fie restricționat accesul la justiție, condiționându-l de atitudinea celorlalți membri ai unui consorțiu, având fiecare dintre ei dreptul de a se considera sau nu prejudiciat și de a acționa în consecință.

Mai mult, dovada existenței consorțiului trebuia făcută la data depunerii ofertelor, iar toate aceste demersuri erau anterioare acestei date.

Intimata (care a înlocuit ) a depus întâmpinare.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva motivelor de recurs invocate reține următoarea situație de fapt:

Recurentul reclamant, a luat cunoștință de anunțul din 15.08.2006 prin care Ministerul Economiei și Finanțelor prin oferea spre vânzare un număr de acțiuni al SC SA, care prevedea că persoanele fizice pot participa la procesul de privatizare în consorțiu cu persoane juridice.

Recurentul reclamant a achiziționat dosarul de prezentare pentru a participa la negocieri în calitate de investitor strategic în asociere cu o persoană juridică pentru a avea un consorțiu.

Curtea reține că recurentul nu a făcut dovada asocierii cu un consorțiu și că aceasta era o condiție de precalificare.

Întrucât nu a îndeplinit această condiție ca și criteriul de precalificare (faptul că a cumpărat dosarul de prezentare și față de împuternicirea prezentată nu înseamnă că a dobândit automat calitatea de membru al unui consorțiu), cererea de anulare a procesului de vânzare a unui număr de acțiuni din Capitalul social al SC SA va fi respinsă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă întrucât la această vânzare nu putea participa decât un consorțiu (în cauză eventual ) care ar fi putut participa la vânzare.

Numai participanții din cadrul procedurii de privatizare și care îndeplineau condițiile legale, ar fi fost singurii în măsură să solicite anularea procesului de vânzare de acțiuni al SC SA.

Pentru aceste considerente, soluția instanței de foind este legală și temeinică, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul reclamant împotriva sentinței comerciale nr. 6493/11.05.2007 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL ECONOMIEI ȘI COMERȚULUI PRIN OFICIUL PARTICIPAȚIILOR STATULUI ȘI ÎN INDUSTRIE () și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 18.01.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Proces verbal

pentru d-na judecător aflată în

concediu prenatal,

semnează,

PREȘEDINTE SECȚIE

GREFIER

Red.Jud.

Tehnored.

2 ex

31.01.2008

Președinte:State Ungureanu Ana Maria
Judecători:State Ungureanu Ana Maria, Guranda Georgeta

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 46/2008. Curtea de Apel Bucuresti