Anulare hotarare aga Spete. Decizia 126/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Număr în format vechi 2104/2008
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI -SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.126
Ședința publică de la 9.03.2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Speranța Cornea
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Roșu
Grefier - -
*************
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta - - EXPORT SRL, în contradictoriu cu intimata - SRL, împotriva sentinței comerciale nr.9446/18.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar și intimata prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefier, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea în baza art. 150 civ. constată dezbaterile încheiate și acordă cuvântul pe apel.
Apelanta prin avocat susține verbal motivele de apel dezvoltate în scris, solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat, anularea sentinței atacate pentru considerentele arătate în scris, iar pe fond anularea hotărârii AGA din 27.10.2007 ca fiind lovită de nulitate, fără cheltuieli de judecată pe care le va solicita pe cale separată. Cu privire la precizarea făcută la fond, învederează că aceasta a fost făcută în termen, întrucât precizarea acțiunii poate fi făcută oricând. Depune note scrise la dosar.
Intimata prin avocat solicită respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată, considerând că nu era nevoie de prezența tuturor asociaților la acea hotărâre AGA, iar prin precizarea făcută la ultimul termen de judecată, reclamanta și-a modificat temeiul de drept al acțiunii. Depune concluzii scrise la dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față.
Prin sentința comercială nr. 9446 din 18.09.2008 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a respins ca nefondată acțiunea în anulare formulată de reclamanta - - EXPORT SRL în contradictoriu cu pârâta - SRL, obligând reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă, în sumă de 3.364,19 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat prin acțiunea introductivă anularea hotărârii din 27.12.2007 pentru nerespectarea normelor legale și constitutive privind modalitatea de convocare și de transmitere a documentelor ce urmau a fi discutate, nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și ale Legii nr.26/1990 privind aprobarea și depunerea unei forme actualizate a actului constitutiv și necomunicarea motivelor de aprobare a revocării mandatului reclamantului de administrator din al - SA, cu cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut, pe baza probatoriilor administrate în cauză că asociații - SRL au fost convocați în data de 26.10.2007 (prima convocare), 27.10.2007 (a doua convocare) să participe la adunarea generală, având ca ordine de zi:
1.Aprobarea actului constitutiv actualizat al societății ca urmare a modificărilor aduse anterior și aprobate;
2.Aprobarea propunerii de revocare din funcție a administratorului;
3.Împuternicirea președintelui, să aducă la îndeplinire hotărârea.
La data de 27.10.2007 AGA întrunită la a doua convocare în prezența asociaților reprezentând 64% din totalul dreptului de vot a hotărârii cu unanimitatea voturilor asociaților prezenți.
1.Aprobarea actului constitutiv actualizat al societății ca urmare a modificărilor aduse anterior și aprobate la actul constitutiv autentificat sub nr. 1086/1993;
2.Aprobarea propunerii de revocare din funcție a administratorului;
3.Aprobarea împuternicirii președintelui, de a aduce la îndeplinire hotărârea.
Hotărârea din 27.10.2007 a fost adoptată cu respectarea legii și actului constitutiv, a apreciat instanța de fond, motivele de nulitate invocate de către reclamantă fiind nefondate.
Astfel, instanța de fond a apreciat că reclamanta a făcut doar simpla afirmație în sensul că pârâta a aprobat altă formă a actului constitutiv actualizat față de forma ce a fost comunicată asociaților, fără a dovedi însă aceasta, mai cu seamă că în speță este vorba despre o actualizare a actului constitutiv inițial, în raport de modificările aduse acestuia prin acte adiționale ulterioare acestuia și aprobate anterior de către asociați, și nu de o modificare a actului constitutiv printr-un act modificator încheiat la data de 27.10.2007.
C de-al doilea motiv de nulitate a hotărârii AGA invocat de către reclamantă a fost, de asemenea, apreciat de către instanța de fond ca nefondat, întrucât din convocator rezultă cu claritate că asociații au fost convocați de președintele, fiind lipsită de relevanță mențiunea din preambulul convocatorului "- SRL ("societatea") convoacă în data de 26.10.2007 ora 16,00 ședința ".
C de-al treilea motiv de nulitate invocat de către reclamantă, privitor la nerespectarea articolului 204 raportat la articolului 192 din Legea nr.31/1990 este neîntemeiat, a arătat instanța de fond, în speță nefiind aplicabile prevederile legale invocate cu privire la punctul 1 al ordinii de zi, deoarece nu a privit o modificare a actului constitutiv, ci doar actualizarea acestuia în raport cu modificările aprobate anterior de cu respectarea condițiilor cvorum și majoritate prevăzută de
Împrejurarea că în actul constitutiv actualizat nu se precizează sediul corect al societății reclamanta nu este de natură a duce la anularea hotărârii AGA, a mai arătat instanța de fond, fiind cel mult o eroare materială ce poate fi îndreptată în formele prevăzute de lege, iar faptul că reclamanta nu a comunicat pârâtei schimbarea sediului său nu poate fi imputată pârâtei care a menționat același sediu cu care reclamanta figura în actul constitutiv inițial.
Cât privește Ordonanța nr. 601/2002, referirea la această normă este eronată obiectul de activitate fiind corect, astfel cum este menționat în actul constitutiv inițial și în recodificările efectuate.
În fine, și ultimul motiv de nulitate invocat de către reclamantă, în sensul că în convocator și în hotărârea AGA nu s-au menționat motivele pentru care propus și aprobat revocarea din funcție a administratorului este nefondat, a arătat instanța de fond, în al adunării generale fiind menționate motivele revocării. Pe de altă parte, nu are relevanță împrejurarea că nu se precizează motivele revocării din funcție, întrucât nu există o obligație legală a asociaților de a-și motiva acest vot, a apreciat instanța de fond, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care, articolul 132 alineat 4 interzice administratorului să atace hotărârea privitoare la revocarea lor din funcție.
Iar, în condițiile în care hotărârea de revocare a fost luată cu respectarea condițiilor de cvorum și majoritate prevăzute de articolul 193 alineat 3 din Legea nr.31/1990, manifestarea voinței sociale nu poate fi sancționată ca un abuz de drept.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, - - EXPORT SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apelul fiind înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a Va Comercială sub nr- din 11.11.2008.
În motivarea apelului, reclamanta a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat pe unul dintre motivele de nulitate precizat de cererea introductiv: motivul III - teza a 2 menționat expres la punctul 1 din notele scrise, anume, AGA din 27.10.2007 a fost nelegal constituită, fiind încălcate prevederile CAP.III alineat 2 din actul constitutiv al societății intimate, care consemnează faptul că AGA poate lua decizii numai dacă sunt prezenți toți cei 4 asociați în timp ce la AGA 27.10.2007 au participat doar 2 din cei 4 asociați.
Cea de-a doua critică a hotărârii apelate constă în faptul că instanța de fond a reținut eronat că precizarea incorectă a sediului societății apelante ar reprezenta doar o eroare materială, în realitate această precizare a sediului vechi al apelantei fiind efectuată cu intenția de către asociații majoritari, dintr-o serie de înscrisuri rezultând noul sediu al acesteia, iar cele două societăți se învecinează, sediile acestora fiind situate pe o fostă platformă industrială a unei fabrici, - SA.
O a treia critică a hotărârii apelate vizează aprecierea instanței de fond în sensul că nu s-ar fi aprobat un act constitutiv, ci doar un act constatator actualizat, apelanta susținând că, din punctul său de vedere, a fost aprobat un nou act constitutiv, motiv pentru care trebuia respectată procedura prevăzută de articolul 192 alineat 2 al Legii nr.31/1990, deoarece articolul 204 alineat 4 al menționează că după fiecare modificare a actului constitutiv al societății, asociații vor întocmi un act constitutiv actualizat care să conțină toate acele modificări.
În drept dispozițiile articolului 282 și urm. Cod procedură civilă.
Intimata pârâtă - SRL a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.
Intimata a arătat că menționarea, prin notele scrise depuse la ultimul termen de judecată a unui motiv de nulitate a hotărârii AGA reprezintă în fapt, o încurcare a apelantei de întregire/modificare a cererii de chemare în judecată peste termenul legal, instanța de fond nefiind obligată să se pronunțe decât pe cele invocate prin acțiunea introductivă ci care a fost învestită.
Oricum, a arătat intimata, mențiunea din actul constitutiv, Cap.III alineat 2 în sensul că hotărârea AGA se adoptă cu majoritate de voturi, lipsește de conținut prevederile că AGA se ține numai cu participarea tuturor asociaților.
În ceea ce privește actualizarea actului constitutiv, și nu adoptarea unui nou act constatator, acest aspect a fost recunoscut chiar de apelantă prin mențiunile inserate în cererea de chemare în judecată.
În fine, intimata nu putea să menționeze alt sediu al societății apelante reclamante decât cel declarat și înregistrat la, atâta timp cât aceasta nu a înțeles să facă cuvenitele mențiuni în privind schimbarea sediului acesteia.
Părțile au depus note scrise.
Nu au fost solicitate probe în apel.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel și a dispozițiilor legale incidente, constată apelul nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor articolului 294 alineat 1 Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Cum prin cererea de chemare în judecată apelanta reclamantă nu a invocat ca motiv de nulitate a hotărârii AGA din 27.10.2007 încălcarea prevederilor CAP.III alineat 2 din actul constitutiv al societății intimate referitor la prezența obligatorie a tuturor celor 4 asociați ai societății pentru ca AGA să se poată ține legal, nu îl poate invoca direct în apel față de dispozițiile articolului 294 alineat 1 Cod procedură civilă.
Susținerea apelantei că acest motiv de nulitate ar fi fost invocat expres prin notele scrise depuse la 11.09.2008 (fila 126) respectiv la ultimul termen de judecată după rămânerea în pronunțare, este nefondată, atâta timp cât aceasta reprezintă o completare a cererii de chemare în judecată efectuată cu încălcarea dispozițiilor articolului 132 alineat 1 Cod procedură civilă.
În mod corect instanța de fond nu a analizat acest "motiv de nulitate" invocat prin notele scrise depuse după rămânerea în pronunțare, deoarece nu a fost învestită cu o atare cerere în mod legal iar, potrivit dispozițiile articolului 129 alineat 6 Cod procedură civilă, judecătorii sunt obligați să se pronunțe numai asupra obiectului cererii deduse judecății (petita).
Așa fiind, instanța de fond a analizat toate motivele invocate de către apelanta - reclamantă prin cererea de chemare în judecată pe care le-a respins ca nefondate pentru considerentele expuse, instanța de fond efectuând o corectă analiză din punct de vedere al incidenței normelor legale și, al situației de fapt astfel cum a fost atestată prin probatoriile administrate.
Cum în fața instanței de apel nu s-a produs fapte noi și nu s-au invocat mijloace noi de apărare, apelanta reclamantă reiterând doar susținerile efectuate în fondul cauzei la prima instanță, instanța constată că sentința apelată este legală și temeinică, motiv pentru care își însușește faptele și motivele sentinței apelate ( a se vedea Cas.I, 24.02.1897; Cas.I decizia nr. 304/11.06.21926).
Pentru aceste considerente, Curtea, față de dispozițiile articolelor 294-296 Cod procedură civilă respinge apelul ca nefondat.
Văzând și dispozițiile articolului 274 Cod procedură civilă obligă apelanta reclamantă la plata către intimata pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 3693,61 lei, onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - - EXPORT SRL, cu sediul în B,- sector 4, în contradictoriu cu intimata - SRL, cu sediul în B,- sector 4, împotriva sentinței comerciale nr.9446/18.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială, în dosarul nr-.
Obligă apelanta reclamantă la plata către intimata pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.693,61 lei onorariu avocațial.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 9.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
4 ex.
Tribunalul București - Secția a VI a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Maria Speranța CorneaJudecători:Maria Speranța Cornea, Elisabeta Roșu