Anulare hotarare aga Spete. Decizia 416/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.416
Ședința publică din 16 martie 2009
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier:- -
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta recurentă DGFP T împotriva deciziei civile nr.41/A/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtele intimate - - SRL și - SRL, având ca obiect anulare act.
Dezbaterea în fond a recursului și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 9 martie 2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.41/A/12.12.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a admis apelul declarat de apelanta - SRL, împotriva sentința civilă nr.7664/10.06.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații DGFP T și - - SRL,având ca obiect anulare act, s-a anulat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Timiș - Secția Comercială și de contencios Administrativ ca primă instanță.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara sub nr-, la data de 03.03.2008, reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice a chemat în judecată pe pârâtele - - SRL și - SRL, pentru ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să constate și să dispună următoarele: n principal, in temeiul art. 151 alin. 10 din nr.OG 92 /2003 republicata, privind Cod. pr. fiscala, constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare - cumpărare autentificat nr. 44/21.02.2008 la. - încheiat intre vânzătoarea - - SRL T si cumpărătoarea - SRL cu privire la imobilul teren cu construcții, in suprafața de 2.227 mp, situat administrativ in T, Str. -, -. 55A. Județul T, înscris in CF nr. 2626, nr. cadastral 381/b/1/a/2 și în subsidiar, in temeiul art. 975.civ, revocarea aceluiași Contract de vânzare - cumpărare, autentificat nr. 44 /21.02.2008 la. -.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că debitorul bugetar urmărit - - SRL T are un debit cert, lichid si exigibil fata de bugetul de stat (creditor bugetar T prin pentru Contribuabili Mijlocii) in suma de 834.205 lei, reprezentând TVA si contribuții la bugetele de asigurări cu accesoriile aferente, așa cum rezultă din recapitulația debitelor cuprinsa in de sechestru pentru bunuri imobile nr. 187SG/ 18.01.2008 încheiat de T - pentru Contribuabili Mijlocii și întrucât debitorul bugetar urmărit nu si-a achitat debitele in termenul legal creditoarea bugetara T - pentru Contribuabili Mijlocii, in condițiile art. 154 alin. 5 din nr.OG 92/2003 privind pr. fiscala, modificata, a procedat la întocmirea in data de 18.01.2008 a de sechestru pentru bunuri imobile, înregistrat la - - SRL T sub nr. 187SG/18.01.2008 si la. pentru Contribuabili Mijlocii T sub nr. 821/18.01.2008, până la concurenta sumei totale de 834.205 lei.
Reclamanta a arătat că bunurile imobile sechestrate, conform acestui de sechestru întocmit, constau in: clădiri in suprafața de 1.018 mp, situat administrativ in T, Str. -, -. 55A, Județul T, înscris in CF nr. 2626, nr. cadastral 381/b/l/a/2, si teren intravilan in suprafața de 2.227 mp, situat administrativ in T, Str. -, -. 55A, Județul T, înscris in CF nr. 2626, nr. cadastral 381/b/l/a/2. Măsura de executare silita întreprinsa s-a realizat la locația bunurilor supuse sechestrării, locație care coincide cu sediul social si domiciliul fiscal al societății comerciale debitoare. Dovada in acest sens sta Ordinul de deplasare nr. 480/18.01.2008 emis de T, prin care executorul fiscal este însărcinat să pună in aplicare masurile de executare silita la "-", ordin de deplasare care este semnat si stampilat de către agentul economic.
S-a susținut de către reclamantă, că procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile din data de 18.01.2008, a fost înregistrat la - - SRL T sub nr. 187SG /18.01.2008, poarta stampila societății debitoare aplicata la aceeași data și a fost încheiat in prezenta martorilor si, dar nu a fost semnat de către reprezentanții legali ai societății debitoare sau de către o alta o persoana competenta din cadrul acesteia. Întrucât reprezentanții legali ai societății debitoare nu au fost de fata la încheierea procesului verbal de sechestru, acesta a fost comunicat societății cu adresa T nr. 853 /21.01.2008, înregistrată sub nr. 188SG/21.01.2008 la societatea debitoare - - SRL
De asemenea, reclamanta a arătat că la data de 22.01.2008, cu adresa nr. 916 122. 01.2008 organele de executare din cadrul T au solicitat T - Biroul de cadastru si Publicitate Imobiliara T notarea in CF nr. 2626, nr. cadastral 381/b/l/a/2 a procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile din 18.01.2008, cererea fiind înregistrata sub nr. 8.201/22.01.2008, iar prin Încheierea nr. 8.201/2008, pronunțata in dosarul nr. 8.201/2008, si înregistrata la. T sub nr. 2.680/05.02.2008, T - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Tar espins cererea formulata in temeiul art. 22 lit. a) din Legea nr. 7/1996 republicata, motivat de faptul ca proprietar al imobilului asupra căruia se solicita notarea este - SRL T, cu titlu de cumpărare conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. 44 /21.02.2008 la. -, iar nu debitoarea - - SRL
S-a mai arătat că procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile a fost întocmit la data de 18.01.2008, fiind înregistrat la - - SRL T sub nr. 187SG/18.01.2008 si la. pentru Contribuabili 1 Mijlocii T sub nr. 821/18.01.2008, iar Contractul de vanzare-cumparare contestat a fost incheiat in data de 21.01.2008, situație in care actul de dispoziție al vânzării, a intervenit ulterior indisponibilizarii făcute de către organele fiscale de executare silita.
Ca urmare, reclamanta a considerat, că actul de dispoziție al vânzării, materializat prin Contractul de vânzare-cumpărare încheiat in data de 21.01.2008 si autentificat sub nr. 44 /21.02.2008 Ia. -, este lovit de nulitate absoluta.
S-a invocat de către reclamantă,existența fraudei debitorului (consilium fraudis), care a cunoscut ca prin încheierea actului de vânzare-cumpărare își provoacă starea de insolvabilitate, dar, chiar mai mult, a urmărit crearea acestei stări de insolvabilitate și existența fraudei terțului dobânditor data de următoarele elemente de fapt: sediul social comun al celor doua societăți contractante: atât vânzătoarea - - SRL T cat si cumpărătoarea - SRL T au același sediu social si anume in T, Str. -, -. 55A, Județul T; controlul comun a celor doua părți contractante, rezultat din componenta identica a asociaților si ponderea pârtilor sociale in cadrul celor doua societăți comerciale:- - SRL T, componenta asociaților: - 62,5%, - 12,5%, - 12,5%, - 12,5%; " " T, componenta asociaților: - 62,5%, - 12,5%, - 12,5%, -12,5%; legătura de rudenie dintre cei doi administratori ai celor doua societăți:, administrator al - - SRL T, respectiv -, fiul lui, administrator al - SRL T; graba suspectă cu care s-a realizat tranzacția de vânzare-cumpărare, respectiv intenția de cumpărare născuta "peste noapte" a terțului dobânditor - SRL T, exact in momentul in care organele de executare fiscala intenționau sa aplice măsura sechestrului imobiliar asupra principalelor active ale debitoarei bugetare - - SRL
La primul termen de judecată reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul completării petitului inițial al cererii de chemare in judecata, cu capătul de cerere accesoriu privind restabilirea situației anterioare încheierii actului nul, de vânzare-cumpărare, prin radierea dreptului de proprietate al - SRL si reînscrierea dreptului de proprietate al - - SRL T in CF nr. 2626, nr. cadastral 381/b/l/a/2.
Pârâta - SRL a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate de DGFP T, atât în ceea ce privește cererea principală - constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare cumpărare nr. 44/21.01.2008 cât și a celei secundare - revocarea aceluiași contract ca netemeinică și nelegală.
Cu privire Ia starea de fapt, pârâta - SRL a arătat că a data de 21.01.2008, a semnat un contract de vânzare cumpărare având ca obiect transferul proprietății imobilului înscris în cartea funciară nr. 2626, realizarea acestei tranzacții fiind rezultatul unor negocieri prelungite, începute în cursul anului 2007, după cum rezultă din Cererea de credit din data de 28.11.2007, încă din luna noiembrie a anului 2007, solicitând aprobarea unui credit necesar achiziționării clădirii din-.
u privire la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 44/21.01.2008, pârâta a arătat că, acest capăt de cererea este nejustificat și abuziv, întrucât procesul verbal de sechestru i-a fost comunicat în cursul zilei de 21.01.2008, susținerile reclamantei că ar fi realizat procedura de comunicare în data de 18.01.2008 fiind nereale. După cum rezultă din chiar conținutul procesului verbal de sechestru (ultima filă), în data de 18.01.2008 "debitorul nu este de față". Comunicarea procesului verbal de sechestru trebuia sa se facă în mod obligatoriu în prezența reprezentantului legal al societății comerciale debitoare. După cum rezultă din prevederile art. 152 alin. (1) Cod de procedură fiscală, procesul verbal de sechestru cuprinde, în mod obligatoriu, mențiuni care trebuie făcute de reprezentantul legal al debitorului. Aceste mențiuni reprezintă modalități esențiale de protejare a dreptului de proprietate.
Faptul că procesul verbal de sechestru nu a fost comunicat în data de 18.01.2008 este confirmat, implicit, chiar de organul de executare. Dacă ar fi considerat realizată procedura de comunicare în data de 18.01.2008, organul de executare nu ar mai fi apelat la comunicarea acestuia din nou, trei zile mai târziu.
Pârâta a invocat faptul că actul administrativ conform art.4 5. pr. fiscală, produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului și faptul că procesul verbal de sechestru, nu îi este opozabil, opozabilitatea lui fiind condiționată de înscrierea lui în Cartea funciară nr. 2626 localității
Cu privire la capătul de cerere având ca obiect revocarea contractului de vânzare cumpărare în temeiul art. 975 Cod civil, pârâta a arătat că în cauză condiția privitoare la viclenie, nu este îndeplinită, întrucât încheierea contractului de vânzare cumpărare a fost rezultatul unei decizii, respectiv al unui acord de voință, survenite între părțile contractante în a doua Jaa nului 2007, acest lucru rezultând fără echivoc din documentele anexate acțiunii, iar motivele care au stat la baza deciziei de achiziționare a imobilului, nu au nici o legătură cu relațiile personale existente între asociați, ci au un fundament economic.
Prin sentința civilă nr. 7664/10.06.2008 Judecătoria Timișoara a admis capătul de cerere formulat, în principal, de către reclamantă, a constatat nulitatea absolută a Contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 44/21.02.2008 la Biroul Notarului Public, încheiat între pârâta - - SRL, în calitate de vânzător și pârâta - SRL în calitate de cumpărător, cu privire la imobilul înscris în CF nr. 2626, nr. cad 381/b/1/a/2, constând în teren cu construcții, în suprafață de 2.227 mp, situat în T,-, jud. T și a admis capătul de cerere accesoriu privind restabilirea situației anterioare, în sensul radierii din CF 2626, nr. cad 381/b/1/a/2, în baza prevederilor art. 22 alin. 3 din Legea7/1996, a dreptului de proprietate al pârâtei - SRL și reînscrierea dreptului de proprietate al pârâtei - - SRL, asupra aceluiași imobil mai sus menționat, reținând următoarele:
Prin Contractul de vânzare - cumpărare autentificat nr. 44/21.02.2008 la. -, pârâta "- " Tav ândut pârâtei " ", imobilul înscris in CF nr. 2626, nr. cadastral 38l/b/1/a/2 constând în teren cu construcții, in suprafața de 2.227 mp, situat administrativ in T,-. Județul
Anterior încheierii acestui contract, respectiv la data de 18.01.2008, în condițiile art. 154 alin. 5 din nr.OG 92/2003 privind Cod Pr. Fiscala, reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice T, a procedat la întocmirea, în data de 18.01.2008, a Procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile, înregistrat la "- " T sub nr. 187SG/18.01.2008 și la. pentru Contribuabili Mijlocii T sub nr. 821/18.01.2008, pana la concurenta sumei totale de 834.205 lei.
Bunurile imobile sechestrate, conform acestui Procesului verbal de sechestru întocmit de reclamanta Direcția Generală a Finanțelor Publice, constau in: teren cu construcții in suprafața de 1.018 mp, situat administrativ in T, Str. -, -. 55A, Județul T, înscris in CF nr. 2626, nr. cadastral 381/b/l/a/2, si teren intravilan in suprafața de 2.227 mp, situat administrativ in T, Str. -, -. 55A, Județul T, inscris in CF nr. 2626, nr. cadastral 381/b/l/a/2.
Măsura de executare silită, s-a realizat la locația bunurilor supuse sechestrării, locație care coincide cu sediul social si domiciliul fiscal al societății comerciale debitoare, așa cum rezultă din Ordinul de deplasare nr. 480/18.01.2008 emis de T, prin care executorul fiscal este însărcinat sa pună in aplicare masurile de executare silita la - - SRL, ordin de deplasare care este semnat si stampilat de către societatea pârâtă - - SRL
Procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile din data de 18.01.2008 a fost înregistrat la - - SRL T sub nr. 187SG /18.01.2008, poarta stampila societății debitoare, a fost încheiat in prezenta martorilor si dar nu a fost semnat de către reprezentanții legali ai societății debitoare, aceștia nefiind de fata la încheierea procesului verbal de sechestru.
Societății debitoare - - SRL, i-a fost comunicat procesul verbal de sechestru mai sus menționat, cu Adresa T nr. 853/21.01.2008, fiind înregistrat la sediul societății debitoare sub nr. 188SG/21.01.2008.
La data de 22.01.2008, cu adresa nr. 916 122.01.2008 organele de executare din cadrul T au solicitat T - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara T notarea in CF nr. 2626, nr. cadastral 381/b/l/a/2 a procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile din 18.01.2008, cererea fiind înregistrata sub nr. 8.201/22.01.2008.
Prin încheierea nr. 8.201/2008, pronunțata in dosarul nr. 8.201/2008, si înregistrata la. T sub nr. 2.680/05.02.2008, T - Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Tar espins cererea formulata, motivat de faptul ca proprietar al imobilului asupra căruia se solicita notarea este - SRL T, cu titlu de cumpărare conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. 44 /21.02.2008 la. -, iar nu debitoarea - - SRL
Potrivit dispozițiilor art. 154 pct. 5 Cod pr. fiscală: "Executorul fiscal care aplica sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru, dispozițiile art. 151 alin. (9) și (10) si ale ari. 152 alin. (1) si (2) fiind aplicabile", iar potrivit prevederilor art. 151 alin. 9 Cod Pr. Fiscală: "De la data întocmirii procesului-verbal de sechestru, bunurile sechestrate sunt indisponibilizate. Cât timp durează executarea silita debitorul nu poate dispune de aceste bunuri decât cu aprobarea data, potrivit legii, de organul competent. Nerespectarea acestei interdicții atrage răspunderea, potrivit legii, a celui în culpă.".
În conformitate cu prevederile art. 151 pct. 10 din OG nr. 92/2003 republicata: " ctele de dispoziție care ar interveni ulterior indisponibilizării prevăzute la alin. (9) sunt lovite de nulitate absoluta".
Rezultă din aceste dispoziții legale, că bunurile sechestrate sunt indisponibilizate "e la data întocmirii procesului-verbal de sechestru" iar nu "de la data întocmirii și comunicării procesului-verbal de sechestru", așa cum sustine pârâta în cuprinsul întâmpinării formulate.
Cum procesul verbal de sechestru pentru bunuri imobile a fost întocmit la data de 18.01.2008, fiind înregistrat la - - SRL T sub nr. 187SG/18.01.2008 si la. pentru Contribuabili 1 Mijlocii T sub nr. 821/18.01.2008, iar Contractul de vânzare-cumpărare contestat a fost încheiat in data de 21.01.2008, instanța de fond a reținut, față de prevederile art. 151 alin. 9 Cod Pr. Fiscală, că actul de dispoziție al vânzării, a intervenit ulterior indisponibilizării făcute de către organele fiscale de executare silita, astfel că, în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 151 pct. 10, din nr.OG92/2003, care sancționează actele de dispoziție încheiate ulterior indisponibilizării bunurilor prevăzute la alin. 9, al aceluiași articol.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta apelantă - SRL T, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță Tribunalului Timiș - Secția Comercială.
În motivarea cererii apelanta a arătat că obiectul acțiunii reclamantei îl reprezintă constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică încheiat între apelantă și intimata 2 privind imobilul înscris în CF nr.2626.
Apelanta a mai arătat că în opinia sa contractul a cărui nulitate se solicită este un contract comercial întrucât vizează transferul de proprietate asupra unui imobil cu destinație economică, iar cocontractanții sunt persoane juridice, iar competența revine Tribunalului Timiș față de valoarea contractului.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata DGFP T solicitat pe cale de excepție constatarea necompetenței funcționale a Secției Comerciale a Tribunalului Timiș, scoaterea cauzei de pe rol, recalificarea căii de atac din apel în recurs, iar pe fond respingerea apelului ca neîntemeiat.
Instanța de apel a reținut că prin cererea introductivă la instanță s-a solicitat în principal constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare autentificat încheiat între - - SRL în calitate de vânzătoare și - SRL în calitate de cumpărătoare, prin care se înstrăina imobilul compus din teren cu construcții în suprafață de 2227 mp, situat în T,-
Față de obiectul cererii și având în vedere valoarea acestuia de peste 5 miliarde lei, tribunalul a constatat că în mod eronat prima instanță a soluționat fondul litigiului nefiind competentă material, în cauză aplicându-se disp.art.2 pct.1 lit.a pr. și pe cale de consecință, în baza disp.art. 297 al.2 pr. a anulat hotărârea atacată și a trimis cauza spre judecare instanței competente, respectiv Tribunalului Timiș - Secția Comercială ca primă instanță.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta DGFP T, solicitând admiterea acestuia și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la Secția Civilă a Tribunalului Timiș în vederea judecării recursului (recalificat) pe fond, iar în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii recursului (recalificat) și menținerii ca temeinică și legală a sentinței civile nr.7664/10.06.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
În motivarea recursului reclamanta recurentă arată că în mod neîntemeiat instanța de apel a respins excepția necompetenței material-funcționale a Secției Civile a Tribunalului Timișa apelului formulat împotriva sentinței civile nr.7664/10.06.2008, în condițiile în care competența de soluționare a recursului (recalificat din apel) revenea Secției Civile, întrucât actul juridic a cărui nulitate absolută s-a cerut a fi constatată, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 21.01.2008 este un contract civil nu un contract comercial.
Recurenta susține că obiectul Contractului de vânzare-cumpărare din data de 21.01.2008 l-a constituit vânzarea, respectiv cumpărarea imobilului teren cu construcții, în suprafață de 2227 mp, situata în T,-, solicitând instanței să constate că vânzarea-cumpărarea comercială este doar aparent asemănătoare vânzării-cumpărării civile având în vedere că este vorba de un contract prin intermediul căruia se transmite proprietatea unui lucru în schimbul unui preț, ceea ce deosebește vânzarea-cumpărarea comercială de cea civilă este funcția economică a contractului și anume interpunerea în schimbul bunurilor, această funcție conferind vânzării-cumpărării un caracter comercial.
Se mai arată că vânzarea-cumpărarea este considerată comercială doar când privește acte tipice de comerț și realizarea scopului urmărit - intenția de revânzare a bunului ce face obiectul contractului încă din momentul cumpărării, iar pentru a fi considerată comercială această operație, este necesar să se stabilească intenția cumpărătorului de a revinde bunul. De regulă, vânzarea se face la un preț mai mare decât cel plătit pentru achiziția bunului în scop de câștig, dar tot comercială este și revânzarea sub prețul de achiziție ori fără câștig, înlăturarea concurenței ori pentru alte motive, nefiind întotdeauna necesar câștigul pentru ca operația să fie socotită comercială.
Recurenta mai arată că articolul 3 din Codul comercial precizează actele juridice, faptele juridice și operațiunile pe care legea le declară fapte de comerț, astfel la art.1, din articolul menționat, sunt considerate fapte de comerț cumpărările de producte sau de mărfuri spre a se revinde fie în natură, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, numai spre a se închiria, aceeași valoare are și cumpărarea spre a se revinde, obligațiuni ale statului sau alte titluri de credit care circulă în comerț.
Art.3 pct. 2 din Codul comercial prevede că sunt fapte de comerț vânzările de producte, vânzările și închirierile de mărfuri în natură sau prelucrate și vânzările de obligațiuni ale statului sau alte titluri de credit care circulă în comerț, când au fost cumpărate în scop de vânzare sau închiriere.
Reclamanta arată că, așa cum rezultă din articolul mai sus menționat, Codul comercial face referire numai la bunuri mobile, bunurile imobile nu pot fi obiect al contractului de vânzare-cumpărare comercială, actele juridice privitoare la aceste bunuri având caracter civil.
Mai mult, recurenta arată că delimitarea cumpărării comerciale de cea civilă, având în vedere scopul imediat al actului juridic, se face verificând următoarele: intenția de revânzare sau de închiriere a bunului să existe în momentul cumpărării și să fie determinat încheierea actului de către cumpărător; intenția de revânzare să privească bunul cumpărat, chiar dacă acesta a fost prelucrat; intenția de revânzare să fie manifestată în exterior și cunoscută de cealaltă parte sau să rezulte echivoc din împrejurările actului.
De asemenea, reclamanta susține că pentru ca vânzarea-cumpărarea să dobândească un caracter comercial este necesar: să aibă drept obiect numai bunuri mobile, mărfuri în natură sau prelucrate, producte, vânzări obligațiuni sau alte titluri de credit care circulă în comerț, când au fost cumpărate în scop de revânzare sau închiriere; operația, pentru cumpărător, trebuie să aibă caracter de interpunere în schimbul bunurilor, deci să fie un act de dobândire în scop de revânzare; operația este comercială, chiar dacă mai înainte de a fi revândut, obiectul cumpărat este supus unei transformări, cu condiția ca transformarea să nu constituie scopul principal al dobândirii.
În concluzie, recurenta arată că, având în vedere faptul că obiectul Contractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 21.01.2008 și autentificat sub nr.44/21.01.2008 este reprezentat, pe de o parte, de un bun mobil, iar pe de altă parte, de un bun imobil care nu a fost dobândit în scop de revânzare, rezultă în mod clar că este un contract civil, iar nu unul comercial, indiferent de calitatea părților contractante.
Pârâta intimată - SRL a formulat concluzii scrise în cauză, prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, arătând că susținerea recurentei că litigiul având ca obiect constatarea nulității unui act juridic constituie o cerere neevaluabilă în bani este neîntemeiată având în vedere Decizia nr.32/09.06.2008 a ÎCCJ - Secțiile Unite, care este obligatorie potrivit art.329 alin.(3) Cod procedură civilă și că, deși acțiunea reclamantei recurente nu are ca petit accesoriu restabilirea situației anterioare acțiunii acesteia, această operațiune ar fi implicită.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 312 al. 5. pr. civ. Curtea va constata că acesta este întemeiat, instanța de apel nemotivându-și soluția pronunțată, ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra fondului acesteia.
Astfel, prin motivele de apel pârâta - SRL T (4-5 din dosarul instanței de apel) a invocat necompetența Judecătoriei Timișoara în soluționarea cauzei în primă instanță, arătând că, având în vedere obiectul acțiunii (constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare încheiat între doi comercianți și privind un imobil), trebuie în prealabil să se califice acest contract, stabilindu-se dacă acesta este civil sau comercial, iar apoi să se verifice competența materială după valoarea contractului, competența de soluționare a cauzei putând aparține Tribunalului Timiș secția comercială sau secția civilă, în funcție de această calificare.
De asemenea, prin întâmpinare ( 6-11 din dosarul instanței de apel) reclamanta DGFP Tai nvocat pe cale de excepție constatarea necompetenței funcționale a secției comerciale a Tribunalului Timiș și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la secția civilă a Tribunalului Timiș, dezvoltând pe larg motivele pentru care a considerat că litigiul dintre părți este de natură civilă și nu comercială.
Reclamanta a mai susținut că acțiunea pe care a formulat-o este neevaluabilă în bani, întrucât este vorba despre declararea nulității unui act juridic și că în mod corect Judecătoria Timișoaraa soluționat cauza în primă instanță.
În sfârșit reclamanta a solicitat și recalificarea căii de atac incidentă în cauză din apel în recurs, având în vedere prevederile art. 282/1 pr. civ.rap. la art. 3 lit a/1 pr. civ.
Aceste susțineri și excepții au fost menținute și reiterate pe parcursul judecării cauzei în fața instanței de apel. Cu toate acestea, prin hotărârea pronunțată instanța de apel nu le-a analizat și soluționat, ci numai într-o frază a apreciat că față de obiectul cererii și valoarea acestuia de peste 5 miliarde lei este competent să soluționeze cauza în primă instanță Tribunalul Timiș, secția comercială, motiv pentru care a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre judecare instanței considerate ca fiind competentă.
În opinia Curții, instanța de apel nu și-a motivat soluția adoptată, raportat la susținerile părților, trebuind mai întâi să clarifice argumentat în fapt și în drept dacă litigiul dintre părți este de natură civilă sau comercială, evaluabil sau neevaluabil în bani și, în funcție de acestea, să stabilească instanța competentă să soluționeze cauza, precum și calea de atac incidentă în cauză.
Așa fiind, considerând că în cauză sunt incidente prevederile art. 312 al. 5. pr. civ. Curtea va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta DGFP T împotriva deciziei civile nr.41/A/12.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./19.03.2009
tehn./ 2 ex./19.03.2009
Primă instanță: Tribunalul Timiș
judecător:,
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
