Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 455/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA Operator 2928
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Dosar nr-
DECIZIA Nr.455/
Ședința publică din 19.03.2009
PREȘEDINTE: Dorin Ilie Țiroga
JUDECĂTOR 2: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 3: Petruța
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea AVAS B împotriva sentinței civile nr. 1569/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea SC K SRL prin lichidator, având ca obiect procedura enței
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat în substituirea avocatului, în reprezentarea debitoarei intimate prin lichidator judiciar, lipsă fiind creditoarea apelantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, av. depune împuternicire avocațială, chitanța privind plata onorariului de avocat și concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și, acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta debitoarei intimate solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 1569/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a închis procedura enței față de debitorul SC K- SRL T reprezentată de lichidator judiciar T, în contradictoriu cu creditoarea AVAS B, s-a dispus radierea debitorului din registrul comerțului, în temeiul art. 136 din Legea privind procedura enței a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri și responsabilități, dispunându-se totodată notificarea sentinței tuturor părților interesate și publicarea Raportului nr. 2/11.09.2008 întocmit de lichidatorul judiciar în Buletinul Procedurilor de ență.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a constatat că la data de 11.09.2008 lichidatorul judiciar T, desemnat să administreze procedura enței debitorului SC K- SRL T, a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lipsei bunurilor în averea debitorului, că procedura concursuală a fost deschisă prin sentința nr. 63/09.01.2008, că s-au întocmit și comunicat notificările în condițiile art. 61 din Legea privind procedura enței, notificarea fiind publicată în Buletinul Procedurilor de ență și în ziarul "Evenimentul Zilei", conform art. 61 alin.3 din Legea privind procedura enței și că nici unul din creditori nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii și acoperirii cheltuielilor administrative.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea AVAS B, solicitând casarea sentinței recurate, punând în vedere lichidatorului judiciar să comunice creditorilor societății Raportul final și instanței de judecată să dispună convocarea Adunării Creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afișarea raportului final, în vederea aprobării acestuia.
În motivare s-a arătat că sentința civilă atacată este nelegală întrucât judecătorul sindic nu a dat curs dispozițiile art. 129 din Legea nr. 85/2006 în sensul că nu a procedat la convocarea adunării creditorilor în vederea formulării eventualelor obiecțiuni la raportul final, iar după întocmirea raportului final lichidatorul judiciar nu a comunicat acest raport împreună cu bilanțul final, pentru a fi discutat în adunarea creditorilor. O altă critică adusă de creditoare hotărârii atacate se referă la neaplicarea dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, cu privire specială asupra răspunderii patrimoniale a organelor de conducere ale societății debitoare deși sunt îndeplinite dispozițiile enunțate în coroborare cu prevederile art. 11 alin. 4 din Legea nr. 82/1991 și cele ale prevederile art. 73 alin. 1 și lit. C și alin. 2, 434 alin. 1 și 2 și art. 181 din Legea nr. 31/1990, cu interferența art. 1540 Cod civil, art. 374 Cod comercial, art. 35 alin. 3 și 4 din Decretul nr. 31/1954, art. 1080, 1082 și 1600 Cod civil.
În cauză s-au formulat concluzii scrise de către lichidatorul judiciar T al debitoarei SC K- SRL, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât critica acesteia are în vedere disp. art. 129 din Legea enței, deși procedura s-a închis conform prev. art. 131 din aceeași lege, iar pe de altă parte critica aceleiași creditoare pentru neaplicarea regulilor privind antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere pentru motivul prev. de art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006 nu este susținută de demonstrația privind regulile generale ale antrenării răspunderii civile delictuale, în general, și cele speciale prevăzute de Legea enței.
Examinând recursul astfel declarat prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate, conform art. 304,3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, cu luarea în considerare a motivelor de recurs indicate de creditoarea recurentă și anume art. 304 pct. 5 și 9 Cod procedură civilă, Curtea de apel constată că recursul este nefondat.
Referitor la critica încălcării de către judecătorul sindic a prev. art. 129 din Legea nr. 85/2006, Curtea de Apel relevă că procedura enței față de SC Consult SRL s-a închis potrivit art. 131 din aceeași lege al cărui conținut normativ nu impune obligația în sarcina judecătorului sindic de convocare a adunării creditorilor și nici măcar întocmirea unui raport final având conținutul și obiectivele raportului prev. de art. 129 din legea enței.
Închiderea procedurii pe temeiul disp. art. 131 din Legea nr. 85/2006 a fost propusă de către lichidatorul judiciar în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii. Această situație a fost cunoscută de către creditoarea recurentă, la dosar existând dovada informării sale de către lichidatorul judiciar, însă cu toate acestea aceeași creditoare deși a avut timpul necesar pentru ași exprima opoziția prin formularea unor obiecțiuni, nu a depus aceste diligențe.
În ceea ce privește critica privind neaccesarea de către judecătorul sindic a disp. art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006, Curtea relevă că aceste dispoziții nu se aplică din oficiu de către judecătorul sindic ci la cererea persoanelor îndreptățite potrivit prev. art. 138 alin. 1 și 3 din Legea nr. 85/2006. În cauză nu a formulat cerere de angajare a răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere, nici lichidatorul judiciar, nici comitetul creditorilor, iar o cerere de autorizare în acest sens nu a fost introdusă de unul dintre creditori. Prin urmare, judecătorul sindic a închis procedura ținând seama de cadrul procesual existent.
Curtea mai statuează că, în condițiile în care creditoarea AVAS nu a formulat o cerere de autorizare în fața judecătorului sindic având ca obiect încuviințarea introducerii unei cereri de antrenare a răspunderii patrimoniale împotriva persoanelor prevăzute de art. 138 din Legea enței, această creditoare nu are exercițiul dreptului procesual de a solicita, în recurs, o astfel de angajare a răspunderii patrimoniale.
Astfel fiind, urmează a se respinge recursul creditoarei AVAS B, care va fi obligată la plata sumei de 700 lei cheltuieli de judecată către practicianul în ență reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul creditoarei AVAS B împotriva sentinței civile nr. 1569/11.09.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă creditoarea recurentă la plata sumei de 700 lei către practicianul în ență, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 19.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Dr.
GREFIER
RED.MB/02.04.2009
TEHNORED. /02.04.2009
PRIMA INSTANȚĂ: TRIBUNALUL TIMIȘ
JUDECĂTOR SINDIC:
Președinte:Dorin Ilie ȚirogaJudecători:Dorin Ilie Țiroga, Marian Bratiș, Petruța