Anulare hotarare aga Spete. Decizia 694/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR- DECIZIE NR. 694/R-COM

Ședința publică din 12 Iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Georgeta Nuță judecător

- -, președinte secție

-, JUDECĂTOR 2: Gabriela Chiorniță

, grefier

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanta GRUP. lichidator judiciar al debitoarei SC SRL, cu sediul în Râmnicu V, str. G-ral nr.18, județul V, împotriva sentinței comerciale nr.330/C din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți R, domiciliat în B,-, -.2, sector 1, și SC SRL Râmnicu V-prin adminstrator special .

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că s- solicitat judecata cauzei în lipsă, potrivit dispoz. art. 242 alin. 2 Cod.pr.civilă.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și îl reține pentru soluționare.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată a data de 24.06.2008, sub nr-, pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta Grup Rm.V, lichidator judiciar al debitoarei SC SRL, a chemat în judecată pe pârâții R și SC SRL Rm.V, solicitând anularea facturilor fiscale seria - XIV nr. -, seria - XIV nr. -, seria - XIV nr.-, seria - XIV nr. -, seria - XIV nr.-, seria - XIV nr. -, seria - XIV nr.-, seria - XIV nr. -, toate emise în data de 11.10.2004, și obligarea pârâtului cumpărător R să restituie autoturismele dobândite în baza facturilor respective ( șase autoturisme, un autoturism Daewoo Tico și un autoturism Super ) și să plătească cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a precizat că, prin facturile a căror anulare face obiectul cererii de chemare în judecată, pârâta SC a înstrăinat pârâtului R opt autoturisme cu câte 1000 lei noi, inclusiv TVA. Societatea pârâtă a intrat în procedura de insolvență la data de 27.09.2007. Vânzarea autoturismelor s-a efectuat cu intenția vădită de a sustrage bunurile de la urmărirea creditorilor și, astfel, de a leza drepturile acestora. Pe de altă parte, prestațiile societății pârâte în cadrul operațiunilor comerciale în discuție depășesc în mod vădit pe cele primite, prețul vânzărilor fiind foarte mic în comparație cu valoarea reală a bunurilor. Prin vânzarea autoturismelor respective în cadrul procedurii insolvenței s-ar fi putut asigura stingerea unora dintre datoriile societății, cunoscute în prezent.

În drept, reclamanta s-au invocat dispozițiile art.80 al.1 lit b și c din Legea 85/2006.

Prin sentința comercială nr. 330/C din 26 februarie 2009, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Vâlcea a respins cererea formulată de reclamantă, reținând următoarele:

Pârâta SC SRL este în procedura insolvenței din data de 27.09.2007. În anul 2004 și în primele luni ale anului 2005 această pârâtă a înstrăinat circa 25 autoturisme din patrimoniul său unor persoane fizice, printre care și pârâtul din cauza de față. Pe rolul Tribunalului Vâlcea au existat circa 20 de procese cu obiect "anulare facturi de vânzare-cumpărare" a unor autoturisme de către pârâta SC SRL. Deși a susținut că aceste vânzări s-au efectuat pentru a sustrage bunurile de la urmărirea creditorilor, reclamanta nu a dovedit acest lucru. Dimpotrivă, din actele dosarului rezultă că în anul 2004 și începutul anului 2005, SC SRL Vaa vut grave dificultăți financiare determinate de restituirea unui împrumut în euro către BCR În anul 2004 i s-a impus pârâtei să restituie întreg împrumutul - fila 92 dosar, sentința nr.5926/2005 a Judecătoriei Rm.V -, și ca atare aceasta a înstrăinat din patrimoniul său cel puțin 25 de autoturisme.

Reclamanta nu a făcut dovada că părțile implicate în vânzări au urmărit să sustragă bunurile de la urmărirea creditorilor.

Împotriva sentinței, în termen legal, a formulat recurs reclamanta care a criticat-o pentru motivele încadrate în disp.art.304 pct.9 Cod pr.civilă, susținând că actul este încheiat cu intenția părților implicate de a sustrage bunul de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice fel drepturile, precum și faptul că prestația debitorului a depășit-o în mod vădit pe cea primită prin subevaluarea autoturismelor ce au făcut obiectul facturilor fiscale în discuție, după cum rezultă din expertiza întocmită în cauză. S-a mai susținut că nu s-a putut verifica dacă prețul vânzărilor a intrat în patrimoniul falitei, întrucât aceasta din urmă nu a pus la dispoziția lichidatorului documentele prev. de art. 28 din Legea nr. 85/2006.

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate, ce se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cât și sub toate aspectele în temeiul art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată recursul este fondat.

SC SRL, aflată în prezent în stare de faliment, a vândut la data de 11.10.2004 către pârâtul R opt autoturisme ( șase autoturisme, un autoturism Daewoo Tico și un autoturism Super ) pentru prețul de câte de 10.000.000 lei vechi(cu TVA).

Din expertiza judiciară, întocmită în cauză de expertul, care a luat in considerare data fabricatiei autoturismelor si uzura lor normala, rezultă că la data înstrăinării acestea aveau o valoare mai mare decat pretul cu care au fost vandute.

Astfel, autoturismele cu nr. de inmatriculare -.59. serie sasiu -, nr. -.57. serie sasiu -, nr. -.66. serie sasiu -, nr. -.51. serie sasiu -, nr. -.52. serie sasiu -, nr. -.68. serie sasiu -, vandute fiecare cu cate 1000 lei noi, aveau la data vanzarii o valoare de cate 9.872,50 lei noi.

Autoturismul Daewoo Tico, nr. de inmatriculare -.50. serie sasiu -, vandut cu 1000 lei noi, avea la data vanzarii o valoare de 5.940,24 lei noi.

Autoturismul Super, nr. de inmatriculare -.08. serie sasiu -, vandut cu 1000 lei noi, avea la data vanzarii o valoare de 3.712,54 lei noi.

Într-adevăr, la dosarul cauzei au fost depuse de către debitoarea-falită înscrisuri din care rezultă că aceasta a întâmpinat dificultăți majore de plată a unui credit bancar.

Această din urmă împrejurare, însă, nu justifică vânzarea unor bunuri din patrimoniul societății la prețuri mult sub valoarea reală a lor.

Potrivit art.80 alin.1 lit.b) din Legea nr.85/2006, pot fi anulate transferurile de drepturi patrimoniale către terți și se poate dispune restituirea de către terți a bunurilor transmise în situația în care prestația falitei a depășit-o vădit pe cea primită de la terț, iar operațiunea comercială a fost realizată în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.

În speță, condițiile textului legal sus-arătat sunt îndeplinite. În mod evident prestația falitei a depășit-o pe cea a intimatului-pârât R, întrucât bunurile pe care falita le-a înstrăinat aveau în realitate o valoare cuprinsă între de peste trei ori și de peste nouă ori mai mare decât prețul de vânzare. Nu există la dosarul cauzei dovezi din care să rezulte că starea autoturismelor la momentul vânzării a impus adoptarea unui preț mult mai mic decât valoarea lor de piață și, așa cum s-a arătat mai sus, disproporția vădită de valoare nu poate fi justificată prin constrângerile financiare pe care le-a traversat falita, întrucât vânzarea bunurilor la prețuri derizorii nu este de natură să asigure acoperirea unor datorii de miliarde lei vechi.

Ca atare, Curtea reține primul motiv de recurs referitor la disproporția vădită între prestații, care justifică demersurile lichidatorului.

dosar nu există dovezi că la momentul vânzării pârâtul-cumpărător a fost de rea-credință și că între acesta și vânzătoare a existat conivență în a sustrage autoturismul de la urmărirea altor creditori sau de a le leza acestora, în orice alt fel, drepturile, așa cum cer dispozițiile art.80 alin.1 lit.c) din Legea nr.85/2006.

În consecință, Curtea nu va reține acest motiv de recurs ca și motiv care justifică anularea transferului patrimonial intervenit între pârâți.

Pentru cele expuse, văzând și dispozițiile art.312 alin.1 și 3 Cod pr.civilă, Curtea va admite recursul și va modifica sentința în sensul că va admite cererea formulată de lichidator și va anula transferurile patrimoniale intervenite între pârâți, obligându-l pe pârâtul R să aducă la masa credală diferența de valoare dintre prețul de vânzare și cel de piață pentru fiecare dintre cele opt autoturisme, respectiv cate 8.872,50 lei pentru fiecare, 4.940,24 lei pentru Daewoo Tico si 2.712,54 lei pentru Super.

Pentru a dispune restituirea diferenței de valoare, Curtea are în vedere faptul că la dosar nu au fost administrate probe privind existența materială în prezent a bunurilor, precum și faptul că la masa credală se găsește deja o parte din valoarea reală a acestora de la momentul vânzării, respectiv prețul de 10.000.000 lei vechi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de reclamanta GRUP. lichidator judiciar al debitoarei SC SRL, cu sediul în Rm.V, str.G-ral nr.18, jud.V, împotriva sentinței comerciale nr.330/C din 26 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția comercială și contencios administrativ și fiscal în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți R, domiciliat în B,-, -.2, sector 1, și SC SRL Râmnicu V-prin adminstrator special .

Modifică sentința în sensul că admite acțiunea, anulează transferurile patrimoniale intervenite între pârâți și obligă pe pârâtul R să aducă la masa credală diferența de valoare astfel:8.872,50 leidin factura - XIV nr. -/2004,8.872,50 leidin factura seria - XIV nr. -/2004,8.872,50 leidin factura seria - XIV nr.-/2004,8.872,50 leidin factura seria - XIV nr. -/2004,8.872,50 leidin factura seria - XIV nr.-/2004,8.872,50 leidin factura seria - XIV nr. -/2004,4.940,24 leidin factura seria - XIV nr.-/2004 si2.712,54 leidin factura seria - XIV nr. -/2004.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

07.07.2009

Red.

4 ex.

Jud.fond.

Președinte:Corina Georgeta Nuță
Judecători:Corina Georgeta Nuță, Gabriela Chiorniță, Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 694/2009. Curtea de Apel Pitesti