Conflict de competenta Instante comerciale. Sentința 32/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Curtea de Apel Timișoara operator nr.2928
Secția Comercială
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.32
Camera de Consiliu din 12 august 2009
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
Grefier: - -
S-a luat în examinare conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Timișoara și Tribunalul Timiș privind pe reclamanta - SRL, jud. T și pe pârâta debitoare - Line SRL
Dată în camera de consiliu, fără citarea părților.
CURTEA
Deliberând supra conflictului de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr-, reclamanta - SRL a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea - Line SRL, emiterea ordonanței de plată pentru suma de 76.870,19 lei reprezentând contravaloare piese auto, cu penalități de întârziere în cuantum de 42.685,12 lei; cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr.6588/30.04.2009 Judecătoria Timișoaraa declinat competența soluționării cererii, în favoarea Tribunalului Timiș - Secția Comercială, reținând că, cuantumul pretențiilor reclamantei este de peste 100.000 lei, situație în care devin incidente dispozițiile art.2 alin.1 din nr.OG5/2001, potrivit cărora "cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță", precum și dispozițiile art.2 pct.1 lit.a Cod procedură civilă conform cărora tribunalul judecă, în primă instanță, procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 lei.
Prin declinare s-a format la Tribunalul Timiș dosarul nr-, iar prin sentința civilă nr.698/PI/23.06.2009 s-a declinat competența de soluționare a cererii formulate de - SRL a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea - Line SRL, în favoarea Judecătoriei Timișoara, constatându-se ivit conflictul negativ de competență.
În motivarea sentinței, Tribunalul Timișa reținut că potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG5/2001, cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. Or, dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a rap. art. 1 Cod procedură civilă, impun ca cererea în materie comercială al cărei obiect are o valoare de până la 100.000 RON să se soluționeze de judecătorie - instanța și nici părțile nefiind în măsură să deroge de la aceste norme.
Tribunalul Timișa mai reținut că a admite că valoarea obiectului litigiului este suma debitului și a penalităților contractuale solicitate echivalează recunoașterii dreptului creditoarei de a deroga de la normele imperative de competență, exclusiv prin cumulul debitului pretins cu penalitățile de întârziere calculate de către creditoare, ceea nu este posibil. De altfel, în ce privește evaluarea litigiului, se observă că aceeași soluție în vederea determinării competenței, a cuantificării exclusiv a debitului principal solicitat, este reținută și în Proiectul codului d e procedură civilă, forma transmisă Parlamentului, art. 93 alin. 2.
Examinând conflictul negativ de competență apărut între Judecătoria Timișoara și Tribunalul Timiș, Curtea constată că în prezenta cauză competența materială de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Timiș, pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din cererea adresată judecătoriei, reclamanta - SRL, jud. a solicitat emiterea ordonanței de plată pentru suma de 76.870,19 lei reprezentând contravaloare piese auto, cu penalități de întârziere în cuantum de 42.685,12 lei.
Prin urmare, obiectul valoric al cererii de chemare în judecată este în sumă totală de 119.555,31 lei.
Potrivit art.2 alin.1 din OG nr.5/2001 competența materială asupra soluționării cererii privind somația de plată revine instanței competente pe fondul cauzei.
În raport de aceste dispoziții rezultă că sunt aplicabile în continuare prevederile art.1 sau, după caz, art.2 pct.1 lit.a Cod procedură civilă, după cum valoarea obiectului cererii este inferioară sau superioară pragului de 100.000 lei.
Așa cum rezultă din cererea formulată de către reclamantă aceasta solicită emiterea somației de plată pentru suma totală de 119.555,31 lei, sumă care este superioară pragului valoric de 100.000 lei ce divide competența materială între judecătorie și tribunal, atribuind-o în acest caz, tribunalului.
În cauză nu sunt, însă, aplicabile dispozițiile art.17 Cod procedură civilă, conform cărora cererile accesorii sunt de competența instanței investite cu cererea principală, întrucât trimiterea la obligarea debitoarei pârâte inclusiv la penalitățile de întârziere pentru neplata prețului nu are caracterul unei cereri accesorii sau însoțitoare unui capăt principal de cerere. Dimpotrivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unei sume unitare, adevărat, alcătuită din 2 sume reprezentând izvoare obligaționale distincte, cum sunt plata prețului produselor livrate și penalitățile de întârziere pentru neplata acelui preț. Izvorul juridic al obligației pârâtei în executarea acestor pretenții este, însă, unul singur și anume contractul părților. Prin urmare, nu se poate efectua o disociere artificială în cereri principale și cereri accesoriii atâta timp cât pretențiile reclamantei sunt guvernate de aceeași lege a părților, și anume contractul acestora.
Pentru aceste motive, se va stabili competența materială de soluționare a cauzei având ca obiect ordonanță de plată solicitată de reclamanta - SRL, jud. T, în contradictoriu cu pârâta debitoare - Line SRL C, în favoarea Tribunalului Timiș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Stabilește competența materială de soluționare a cauzei având ca obiect ordonanță de plată solicitată de reclamanta - SRL, jud. T, în contradictoriu cu pârâta debitoare - Line SRL C, în favoarea Tribunalului Timiș.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12 august 2009.
Președinte,
- - Grefier,
- -
red./14.08.09
tehn./ 4 expl./15.08.09; emis 2 com.
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș
