Obligatia de a face in spete comerciale. Decizia 166/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.166
Ședința publică din data de 07.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ioana Barna Prisacaru
JUDECĂTOR 2: Alecsandrina Rădulescu
GREFIER - -
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta-reclamantă ADMINISTRARE, împotriva sentinței comerciale nr.13182/03.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL.
Constituirea completului de judecată are loc în condițiile prevăzute de art.98 alin.6 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr.387/2005 a Plenului modif. prin includerea d-nei judecător din planificarea de permanență, ca urmare a eliberării din funcția de magistrat prin pensionare a doamnei judecătoare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-reclamantă prin consilier juridic cu delegație aflată la fila 11, lipsă fiind intimatul-pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, acordă cuvântul asupra probelor.
Apelanta-reclamantă, prin consilier juridic, solicită proba cu expertiză tehnică raportat la clauzele contractuale asumate de către ambele părți prin contractul de sponsorizare.
La interpelarea instanței cu privire la obiectivele expertizei, consilierul juridic al apelantei-reclamante învederează că solicită ca obiectiv al expertizei: să se constate starea actuală a blocului în raport de contractul de sponsorizare.
Apelanta-reclamantă, prin consilier juridic, solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a formula în scris obiectivele expertizei tehnice.
Curtea, pentru a da posibilitate apelantei-reclamante prin consilier juridic să consemneze în scris obiectivele expertizei tehnice, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei a răspuns apelanta-reclamantă prin consilier juridic cu delegație aflată la fila 11, lipsă fiind intimatul-pârât.
Apelanta-reclamantă, prin consilier juridic, depune la dosar consemnarea în scris a obiectivului expertizei tehnice.
Curtea, deliberând, respinge proba cu expertiză tehnică solicitată de către apelanta-reclamantă.
Apelanta-reclamantă, prin consilier juridic, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desființarea sentinței apelate, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul obligării pârâtului la repararea prejudiciului cauzat, respectiv repararea imobilului - situat în B,--11, sector 3, iar în cazul în care nu demarează începerea lucrărilor de reparare în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, obligarea pârâtului la plata sumei reprezentând contravaloarea reparațiilor ce trebuie efectuate la imobil.
Curtea, reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.13182/03.12.2008, Tribunalului București - Secția a VI a Comercială a respins acțiunea formulată de reclamanta ADMINISTRARE, reținând că degradările pretins a fi aduse imobilului nu sunt dovedite, neexistând un proces - verbal încheiat privind starea imobilului la predarea sa către locatari, instanța de fond neputând compara starea inițială cu starea prezentă.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamanta solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii.
Reclamanta a invocat următoarele critici:
Conform art.2.6 din contractul de sponsorizare, debitorul se obliga să asigure evacuarea tuturor cotizațiilor la data de 15.07.2000.
Prin art.2 alin.4 din contract, pârâtul se obliga să desemneze o persoană care să-l reprezinte și care să asigure liniștea și ordinea în bloc, să împiedice locatarii să producă pagube și stricăciuni.
Conform art.2 alin.5 din contract, în cazul în care se vor produce daune, acestea vor fi suportate de beneficiar.
Nerespectând aceste obligații, reclamanta a fost nevoită să se adreseze instanței pentru a solicita evacuarea cazaților, aceasta producându-se efectiv la 5.09.2005, însă blocul a rămas o ruină.
Pentru dovedirea cererii principale, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză, această din urmă probă a fost respinsă pe motiv că ar fi inutilă, fără a putea preciza care a fost starea imobilului la predarea către locatarii sociali.
Față de acest raționament, se arată că la data predării imobilului, acesta era funcțional, dotat cu instalații electrice, sanitare, obiecte de inventar, grupuri sanitare, dușuri, uși, ferestre.
Pe de altă parte, pârâtul nu și-a desemnat un salariat care să-l reprezinte și care să asigure ordinea și liniștea.
O expertiză imobiliară este necesară pentru a indica care sunt pagubele produse în raport cu celelalte două blocuri de cazare funcționale ale societății și în care sunt cazați.
Apelanta a solicitat proba expertizei imobiliare pe care instanța de apel a respins-o, nefiind pertinentă cauzei, în raport de prevederile art.167 Cod procedură civilă.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, arătând că apelanta nu a produs dovezi cu privire la starea imobilului de la data predării acestuia, astfel că prin înscrisurile depuse nu se face dovada existenței unui prejudiciu.
Asupra apelului:
Conform contractului de sponsorizare nr.3551/11.07.2000 încheiat între părți, reclamanta s-a obligat să cazeze provizoriu un număr de 180 persoane pe perioada 27.06.2000 - 14.07.2000 în blocul situat în B, B-dul - 9-11.
Prin sentința civilă nr.9008/15.11.2001, irevocabilă, pârâtul Municipiul Baf ost obligat să plătească suma de 752.334.660 lei, c/val. cazare și să evacueze cazații.
La data de 5.09.2005, cazații au fost evacuați.
În ceea ce privește eventualul prejudiciu produs reclamantei prin ajungerea imobilului în stare de ruină, Curtea reține că nu există vreo dovadă că la data preluării imobilului, acesta se afla în altă stare decât cea din prezent, nefiind încheiat vreun proces-verbal de predare-primire care să ateste starea imobilului la data predării.
De asemenea, nu există nici o dovadă că persoanele care au fost cazate în imobil sunt responsabile de producerea vreunui eventual prejudiciu, în lipsa unor probe administrate în acest sens.
Faptul că potrivit art.2 alin.5 din contract, pârâtul trebuia să desemneze o persoană care să-l reprezinte și care să asigure liniștea și ordinea în bloc, să împiedice locatarii să producă pagube și stricăciuni, nu are relevanță în raport de solicitarea reclamantei de a obliga pârâtul să repare imobilul, în lipsa probelor cu privire la situația blocului în raport de cele două momente, cel al predării și cel al evacuării cazaților.
În consecință, pentru aceste motive, Curtea va constata apelul nefondat și îl va respinge conform art.296 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECID E:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă ADMINISTRARE cu sediul în B,-, - 3, sector 3, împotriva sentinței comerciale nr.13182/03.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-pârât MUNICIPIUL B prin PRIMAR GENERAL cu sediul în B, BD. - -, nr.47, sector 5.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 07.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red.Jud. /23.04.2009
Tehnored.
4 ex.
Președinte:Mihaela Ioana Barna PrisacaruJudecători:Mihaela Ioana Barna Prisacaru, Alecsandrina Rădulescu