Poprire asiguratorie. Decizia 991/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.991
Sedința publică de la 24 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda
JUDECATOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta pârâtă SC & SA împotriva încheierii de ședință de la 22.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC ROMANIA SA.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta pârâtă prin dl. avocat și d-na avocat cu împuternicire avocațială colectivă la dosar și intimata reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care:
Recurenta pârâtă prin apărător, depune la dosar un înscris care provine de la partea adversă, în susținerea cererii de recurs, învederând că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul părților pe recurs.
Recurenta pârâtă prin apărători, având pe rând cuvântul, invocă motivul de nulitate de ordine publică al încheierii recurate, față de împrejurarea că acesta nu a fost pronunțată în contradictoriu cu terțul poprit. Solicită în principal, admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, hotărârea pronunțată fiind lovită de nulitate absolută, nulitate ce operează independent de existența unei vătămări. În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și respingerea cererii de înființare a popririi asiguratorii în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar, ca neîntemeiată. Într-un al doilea subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a încheierii recurate în sensul respingerii cererii de înființare a popririi asiguratorii în principal ca inadmisibilă iar în subsidiar, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. oral concluziile scrise la dosar.
Intimata reclamantă prin apărător, solicită respingerea recursului, menținerea încheierii pronunțată de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată. oral concluziile scrise depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 02.05.2009 Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a înaintat spre competentă soluționare declarația de recurs formulată de recurenta debitoare SC & SA în contradictoriu cu intimata creditoare SC ROMANIA SA, împotriva încheierii de ședință de la 22.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială.
Totodată s-a înaintat și cererea de recurs motivat, împotriva aceleiași încheieri.
Declarația de recurs și motivarea au fost depuse la Tribunalul București în termen legal conform plicurilor atașate și conform datei de înregistrare.
Prin încheierea recurată instanța de fond a admis cererea formulată de reclamanta - ROMANIA SA în contradictoriu cu pârâta SC & SA și a dispus înființarea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare ale debitoarei deschise la Bank- NV -Sucursala B, până la concurența sumei de -,01 lei.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că: dispozițiile art. 597 alin.1 cod pr.civ. normă cu caracter general permit instituirea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani, titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de oat reia persoană pe care acesta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, în condițiile stabilite de art. 591 care reglementează sechestru asigurător.
Totodată disp.art.907 Cod comercial-norma cu caracter special stabilește că partea interesată într-o cauză comercială va putea, deodată cu intentarea acțiunii, să urmărească și să poprească pentru sumele cuprinse în biletul său sumele sau efectele datorate debitorului său de către un al treilea, iar disp.art. 908 Cod comercial prevăd că poprirea se va înființa doar cu dare de cauțiune afară de cazul când cererea de poprire se va face în virtutea unei cauțiuni sau a altui efect comercial la ordin sau la prestator, protestat de neplată.
În speță, creditoarea și-a dovedit interesul în solicitarea cererii de instituire a popririi asigurătorii întrucât a înregistrat pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Comercială sub nr- o cerere pentru a obține plata creanței al cărei izvor îl constituie contractul de execuție nr.6/18.05.2007 încheiat cu debitoarea.
De asemenea, creditoarea a făcut dovada consemnării unei cauțiuni în valoare de 100.000 astfel cum rezultă din ordinul de plată nr. 1234/17.04.2009 depus la dosar.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurenta - debitoare apreciind soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
Incheierea recurata a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sanctiunea nulitatii de articolul 105 alin. 2 Cod procedură civilă motiv de recurs prevazut de articolul 304 pct.5 pr.civ.
Or, urmeaza a se observa că, astfel cum rezulta din Practicaua Incheierii din data de 22.04.2009 (respectiv, partea din hotarare care are rolul de a stabili daca instanta a fost competenta, daca s-au respectat drepturile partilor si principiile fundamentale ale procesului civil, etc.), cauza a fost judecata in sedinta publica, iar nu in camera de consiliu, astfel cum prevad dispozitiile imperativ ale art. 592 alin. 2 pr.civ.
Nerespectarea dispozitiilor legale mentionate atrage intotdeauna nulitatea hotararii, astfel cum s-a retinut in mod constant atat in doctrina cat si in practica judiciara intrucat normele care prevad publicitatea dezbaterilor precum si ca solutionarea anumitor cereri se face in camera de consiliu sunt imperative.
Incheierea recurata nu cnprinde motivele pe care se sprijina - motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 pr.civ.
Or,hotararea recurata nu are o sustinere temeinica, instanta limitandu-se sa indice doar textele de lege in temeiul carora ar putea fi admisa, la nivel teoretic, o cerere de infiintare a popririi asiguratorii, fara a se arata care sunt aspectele de fapt care i-au format convingerea in sensul ca toate conditiile prevazute de aceste dispozitii legale ar fi indelinite.
Pe cale de consecinta, instanta de control judiciar nu are posibilitatea sa verifice ce a avut instanta de fond in vedere cand a apreciat, de exemplu, ca este indeplinita conditia intentarii unei actiuni privind fondul dreptului, sau conditia existentei unui act scris (in lipsa caruia pentru admiterea actiunii ar fi trebuit achitat o cautiune de 50% din valoarea reclamata), a unei creante, a exigibilitatii acesteia, etc.
Incheierea recurata a fost data cu incalcarea gresita a legii - motiv de recurs prevazut de articolul 304 pct. 9 pr.civ.
Incheierea recurata a fost data cu incalcarea articolului 591 alin. 1 si 2 pr.civ. articolului 907 si articolului 908 Com. texte de lege care impun indeplinirea unor cerinte de admisibilitate pentru admiterea unei cereri de instituire a unei masuri asiguratorii.
Inadmisibilitatea actiunii reclamantei in raport de lipsa unei creante a acesteia asupra patrimoniului pârâtei, ca efect al operarii compensatiei legale.
In cazul de fata, lipsa oricarei creante a reclamantei asupra patrimoniului pârâtei se datorează intervenirii compensatiei legale a creantelor pe care cele doua parti le detineau una impotriva celeilalte, in temeiul art. 1144 Civil.
În ședința publică din 24.06.2009, recurenta - creditoare a invocat oral motivul de ordine publică referitor la nesoluționarea cererii în contradictoriu cu și cu terțul (terții) popriți, aspect ce atrage nulitatea hotărârii și pe cale de consecință casarea acesteia.
Intimata creditoare nu a depus întâmpinare la dosar însă a depus note de concluzii prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru argumentele susținute în notele scrise.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate inclusiv față de motivul de ordine publică invocat în ședința din 24.06.2009 ( în condițiile articolului 306 alin.2 Cod procedură civilă) reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul București - Secția a VI a Comercială, creditoarea SC ROMANIA SA a solicitat în contradictoriu cu debitoarea SC ROMANIA SA înnființarea popririi asigurătorii asupra sumelor de bani existente în conturile bancare ale debitoarei, deschise laa instituțiile bancare din România până la concurența sumei de 1.600.379,01 lei.
La momentul formulării cererii avea cunoștință de contul bancar deținut de debitoare la BANK NV - SUCURSAALA
Dispozițiile legale aplicabile în cauză sunt 597 Cod procedură civilă, 592-595 Cod procedură civilă, articolele 907-908 Cod comercial.
Curtea constată, din analiza cererii formulate și a încheierii recurate că instanța de fond nu a soluționat cererea în contradictoriu și cu terții popriți, aceștia nefiind indicați în cererea formulată.
Astfel pentru înființarea acestei măsuri asigurătorii pe lângă condiții prevăzute de articolul 591 Cod procedură civilă, instanța trebuie să constate existențaa două raporturi juridice: unul între creditorul popritor și debitoriar altul între debitor și un terț,raport în care terțul este debitor al celui urmărit de creditorul popritor.
Scopul popririi asigurătorii este de a indisponibiliza sumele de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale datorate debitorului poprit de terțul poprit sau pe care acesta le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.
În momentul în care creditorul poprit obține titlul executoriu împotriva debitorului poprit, poprirea asigurătore se transformă în poprire executorie, astfel încât devin incidente dispozițiile articolului 454 și următoarele Cod procedură civilă.
Din acest moment se naște al treilea raport juridic între creditor și terțul poprit, creditorul putând solicita terțului să-și plătească lui ceea ce-i datora debitorului, în limita creanței pe care creditorul o are față de debitor.
Rezultă din aceste dispoziții necesitatea soluționării cererii de poprire asiguratorie în contradictoriu și cu terțul poprit pentru a se putea stabili raporturile juridice existente.
Această necesitate rezultă și din împrejurarea că titlul executoriu nu va putea fi opus terțului poprit dacă nu a fost parte și în cererea de poprire asiguratorie în situația în care aceasta se transformă în poprire executorie. Aspect ce rezultă fără echivoc din dispozițiile articolului 454 alin. 1, alin. 2 ind. 2 alin. 2 ind. 3 și alin. 3 Cod procedură civilă în care se precizează expres obligația indicării elementelor de identificare pentru fiecare terț poprit.
De altfel și dispozițiile articolului 597 Cod procedură civilă precizează expres despre " oat reia persoană" și despre temeiul unor raporturi juridice existente.
Aceste condiții ce trebuie verificate de instanța de fond, pe lângă cele de la 591 Cod procedură civilă sunt obligatorii și se constată că în mod nelegal instanța de fond nu soluționat cererea în contradictoriu cu și cu terțul ( terții) popriți.
Fiind o nulitate de ordine publică, devin incidente dispozițiile articolului 105 Cod procedură civilă, vătămarea nu trebuie dovedită astfel încât în temeiul articolului 304 pct.5 Cod procedură civilă raportat la articolul 312 alin.2 teza a II
Curtea va admite recursul va casa hotărârea (încheierea recurată) și va trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.
Împrejurarea să în cazul măsurilor asigurătorii (respectiv poprire asigurătorie) în fond, părțile nu se citează, nu înlătură obligația instanței de a verifica dacă cererea a fost formulată în contradictoriu cu toate părțile implicate în cauză, respectiv și cu oat reia persoană, în condițiile articolului 597 Cod procedură civilă.
Împrejurarea că încheierea a fost formulată în fond în ședința publică și nu în Camera de consiliu nu atrage incidența dispozițiilor articolului 105 alin. 2 Cod procedură civilă întrucât nu s-a făcut dovada producerii unei vătămări debitoarei, această cerință ar fi fost îndeplinită (fără condiționarea de producerea unei vătămări) dacă instanța ar fi pronunțat soluția în Camera de Consiliu când legea prevedea expres ședința publică.
Dar acest motiv de recurs invocat ca și celelalte astfel cum au fost formulate și care antamează "fondul" cererii sunt de prisos a fi analizate de instanța de recurs, față de împrejurarea că a fost găsit ca întemeiat motivul de recurs referitor la rejudecarea cauzei în contradictoriu cu și cu terțul poprit, aspect ce are prioritate față de celelalte motive invocate.
În plus dacă în fond, instanța soluționa cererea în contradictoriu și cu terțul poprit, având în vedere că în recurs părțile se citează, Curtea ar fi fost obligată să citeze toate părțile în cauză, părți care avea dreptul de a declara calea de atac.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va admite recursul formulat de recurenta pârâtă SC & SA, va casa încheierea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă SC & SA împotriva încheierii de ședință de la 22.04.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC ROMANIA SA.
Casează încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 24 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
Ex.2/30.06.2009
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
Judecător fond:
Președinte:Ana Maria State UngureanuJudecători:Ana Maria State Ungureanu, Georgeta Guranda