Spete contestatie la executare comercial. Decizia 990/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL B - SECTIA a V-a COMERCIALA
DOSAR NR-
DECIZIA COMERCIALĂ NR.990
Sedința publică de la 24 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ana Maria State Ungureanu
JUDECĂTOR 2: Georgeta Guranda
JUDECATOR - - -
GREFIER -
Pe rol judecarea cererii de recurs, formulată de recurenta debitoare SC SRL împotriva sentinței comerciale nr.5189/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC LEASING SA, intimata SC SA și intimat administrator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta debitoare prin avocat cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefiera de ședință, după care: Recurenta debitoare prin apărător, depune la dosar dovada citării intimatei creditoare prin publicitate.
Curtea constată procedura legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată dezbaterile închise, în baza art.150 pr.civ. și acordă cuvântul recurentei debitoare prin apărător.
Recurenta debitoare prin apărător, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul admiterii contestației și respingerea cererii de deschiderea procedurii. oral concluziile scrise depuse la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la 26.02.2009 Tribunalul București - Secția a VII a Comercială a înaintat spre competentă soluționare cererea de recurs formulată de recurenta - debitoare SC SRL, împotriva sentinței comerciale nr.5189/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială.
Prin sentința comercială sus menționată instanța de fond a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de SC SA, a respins contestația debitoarei, a admis cererea creditorului SC LEASING SA și în baza articolului 33 alineat 6 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței deschide procedura generală a insolvenței împotriva debitoarei.
Pentru a pronunța această soluție judecătorul - sindic a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII a Comercială sub nr- creditorul SC LEASING SA a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitorului SC SRL.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- a solicitat deschiderea procedurii insolvenței împotriva aceleiași debitoare și SC SA.
Cu privire la cererea introductivă a SC SA.
Debitorul a dovedit că a achitat integral debitul de 59.529,34 lei prin OP nr. 17/24.04.2008, astfel că, într-adevăr această cerere introductivă a rămas fără obiect și va fi respinsă ca atare.
Cu privire la contestația depusă de debitor, a rezultat că acesta, pe perioada anilor 2005-2006 alternat perioadele în care a avut disponibil în cont, cu perioadele în care acesta a fost zero (exemplu la 23.05.2003).
Conform scadențarului de plată anexă 1 la contractul de leasing 132F din 24.02.2005 debitorul s-a obligat să achite finanțatorului 36 de rate lunare, în valoare egală de 920,54 euro fiecare. Ultima de plată fiind 15.02.2008.
Din luna august 2006 creditorul a notificat rezilierea contractului de leasing prin adresa nr. 1985.
De menționat că, în baza articolului 8.3. din contractul de leasing, creditorul putea rezilia de deplin drept contractul, în temeiului unui pact comisoriu de gradul IV, în baza unei simple notificări adresate utilizatorului, pentru neplata a doar două rate de leasing consecutive.
Potrivit articolului 2.4 punctul din contract facturile se comunică prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, lucru pe care creditorul l-a făcut.
Prin urmare nu există incertitudine nici în ceea ce privește data rezilierii contractului (25.05.2006) nici în ceea ce privește modalitatea de expediere a facturilor, nici în ceea ce privește modul de calcul al creanței și numărul ratelor neplătite.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs debitoarea SC SRL apreciind soluția instanței de fond ca temeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Creanța invocată, în cuantum de 65.890,48 Lei, nu este certă. A învederat faptul că nu este îndeplinită condiția certitudinii creanței, în sensul existenței sale neîndoielnice și a cuantumului cert.
În cererea introductivă, se arată că societatea noastră nu a mai achitat nici o de leasing în baza Contractului nr. 132 din 24.02.2005 începând cu luna august 2006 și solicită contravaloarea a 10 rate de leasing pe perioada august 2006-mai 2007, la care se adăuga penalități de întârziere calculate până la data de 15.05.2007.
Deși susține că rezilierea contractului de leasing a intervenit prin adresa nr. 1985/25.05.2006, în temeiul arte 8.3. din contract, după data acestei adrese a emis 2 facturi, reprezentând rate conform Contractului de leasing nr. 132 din 24.02.2005 pe lunile iulie și august 2006 - ambele facturi fiind achitate de societatea noastră.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 24.11.2006 între recurentă și reprezentantul LEASING s-a constatat că nu am primit adresa de reziliere și nici nu puteam să considerăm contractul reziliat în condițiile în care au fost emise facturi reprezentând rate în baza acestui contract (fila 13 din setul de înscrisuri anexat la contestația formulată de societatea noastră în prezenta cauză).
Mai mult, pentru 3 rate, de altfel nefacturată pe lunile septembrie 2006 - noiembrie 2006, SC LEASING SA a introdus la plata biletele la ordin emise de societatea noastră la data semnării contractului de leasing, contravaloarea acestor bilete la ordin fiind achitată integral de recurentă în Dosarul de executare nr. 171/2007 al Biroului Executorului Judecătoresc, fapt certificat de adresa emisă de acest executor judecătoresc la data de 21.06.2007 la care este anexat ordinul nostru de plată și extrasul de cont (filele 1-3 din setul de înscrisuri anexat la contestația formulată de recurentă în prezenta cauză).
Intimata - creditoare SC LEASING SA a fost citată legal la adresa sediului menționat la. prin afișare la ușa instanței și prin publicitate în condițiile articolului 95 alineatele 1 și 2 Cod procedură civilă.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate reține următoarea situație de fapt.
Intimata creditoare SC LEASING SA a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței privind pe debitoarea SC SRL pentru neachitarea unei creanțe în cuantum de 65.890 lei reprezentând contravaloare rate de leasing conform contractului de leasing financiar nr. 132 având ca obiect achiziționarea unei autoturism Mercedes A 200 CDI pentru care nu s-au mai achitat ratele de leasing începând cu luna august 2006, ratele anterioare fiind achitate după executarea silită a debitoarei.
Curtea constată că 25.05.2006 creditoarea a notificat debitoarei rezilierea contractului de leasing.
La data de 24.11.2006 conform adresei 866 (aflată la fila 118 dosar Tribunalul București ) s-a încheiat între părți un proces verbal prin care se face precizarea achitării tuturor facturilor emise de creditoare până în luna septembrie 2006 când nu s-a mai emis nici o factură. De asemenea s-a precizat că adresa de reziliere a contractului nr. 1985/2006 nu a fost primită de debitoare.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, (filele 118-161 dosar ) rezultă că debitoarea și-a achitat toate ratele aferente contractului de leasing nr. 132F/2006 conform facturilor emise de creditoare -ultimafactură emisă fiind -/17.07.206 achitată conform ordinului de plată anexat (fila 119) la25.08.2006.
Începând culuna septembrie 2006nu s-a mai emis nici o factură, astfel încât debitoarea nu a mai avut ce achita astfel încât nu mai există nici o creanță rămasă neachitată.
Astfel creditoarea nu a făcut dovada că mai are asupra debitoarei o creanță certă, cu atât mai mult cu cât contractul de leasing a fost reziliat.
Din procesul verbal nr. 866/24.11.2006 punctul 5 rezultă că ar fi fost necesar ca în condițiile în care contractul era considerat ca fiind în vigoare de către creditoare aceasta să emită în continuare facturi precum și o adresă de confirmare a continuării derulării contractului.
Cum o asemenea adresă nu există, alte facturi nu au fost emise rezultă din "tăcerea" creditoarei că aceasta a considerat reziliat contractul, debitul fiind achitat până la data emiterii ultimei facturi iar autoturismul fiind recuperat.
Cum nu rezultă din actele dosarului în condițiile articolului 1169 cod civil și articolului 46 Cod comercial că acest contract ar mai fi în vigoare, cum alte facturi nu au fost emise (nici nu mai există bază contractuală și legală) rezultă că nu există o creanță certă pe care creditoarea să o aibă asupra debitoarei.
Pentru toate aceste considerente, față de dispozițiile articolului 1169 Cod civil, articolului 46 Cod comercial, conform principiului "in dubio pro reo" neexistând o creanță certă conform articolului 3 din Legea nr.85/2006, Curtea va admite recursul, va modifică în parte sentința recurată în sensul că va admite contestația debitoarei și va respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de SC Eurom Leasing SA.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate cu privire la respingerea cererii creditoarei SC SA ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta debitoare SC SRL împotriva sentinței comerciale nr.5189/28.11.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Comercială în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata creditoare SC LEASING SA, intimata SC SA și intimat administrator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Admite contestația debitoarei.
Respinge cererea de deschidere a procedurii insolvenței formulată de SC Eurom Leasing SA.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate cu privire la respingerea cererii creditoarei SC SA ca rămasă fără obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 24.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - - -
-
GREFIER
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
16.07.2009
Tribunalul București - Secția a VII a Comercială
Judecător sindic:
Președinte:Ana Maria State UngureanuJudecători:Ana Maria State Ungureanu, Georgeta Guranda