Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 179/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR-DECIZIENR. 179/R-
Ședința publică din 15 Februarie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție
JUDECĂTOR 2: Gina Achim
Judecător: - - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, cu sediul în Rm. V,-, -. A,. 11, Județul și, domiciliat în Rm. V, str. -, -. A,. 14, Județul împotriva deciziei civile nr. 7/10.12.2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea -Secția Cometcială și de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - pârâți SC SRL - cu sediul în Rm. V,-, -ozia,. B,. 5, Județul V, - Rm. V,-, -ozia,. B,. 5, Județ V, - Rm. V,-, -ozia,. b,. 5, județ V, intimat - intervenient în numele altei persoane fiind - Rm V,-, -ozia,. B,. 5, Județul V.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenții - reclamanți personal și asistați de avocat în baza împuternicirii avocațiale de la dosar și intimații - pârâți personal și asistați de avocat, care răspunde și pentru intimatul -intervenient, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței fiscale nr. 39118/13.02.2008, emisă de Primăria Municipiului Pitești, în sumă de 4,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorii părților având pe rând cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat în cauză.
Curtea în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia pe fond. Pune în discuția părților ce consecință are faptul că apelul a fost judecat de Secția Comercială și nu de Secția Civilă, având în vedere că era hotărâre calificată expres de secția civilă.
Avocat, având cuvântul pentru recurenți, arată că situația corectă ar fi fost ca în apel să se pronunțe secția civilă, apreciază că a fost catalogat greșit ca fiind cauză comercială și nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 3 și 4 din Codul comercial. Pe fond, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Avocat, având cuvântul pentru intimați solicită respingerea recursului ca nefondat. Apreciază că soluția instanței de fond este cea corectă, calea de atac era apelul și nu recursul, iar litigiul este de natură comercială. Precizează că intenția părților și felul în care au înțeles să facă acțiunea arăta intenția de a continua activitatea comercială și în speță este vorba de o vânzare cumpărare comercială. Depune la dosar concluzii scrise pe care le susține oral în ședință publică.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului comercial d e față, constată următoarele:
Prin sentința nr.3074 din 24 mai 2007, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins excepțiile de necompetență materială, privind neîndeplinirea procedurii de conciliere directă și a prematurității introducerii acțiunii, iar pe fond a admis acțiunea formulată de reclamanții și în contradictoriu cu pârâții, și SRL, în sensul că a constatat că între părți a intervenit contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect "Baza de producție -", sentința ținând loc de contract autentic de vânzare-cumpărare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prezentul litigiu are natură civilă, față de dispozițiile art.3 Cod comercial, care nu enumeră între faptele obiective de comerț și tranzacțiile cu imobile, în speță nefiind incidente nici prevederile art.4 Cod comercial referitoare la faptele de comerț subiective, soluționarea litigiului trebuind a fi efectuată în mod unitar numai de către instanța civilă.
Împotriva sentinței au formulat apel pârâții SRL, și care au criticat cu prioritate sentința sub aspectul calificării eronate a litigiului ca fiind civil, când în realitate natura acestuia este comercială.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.4 Cod comercial, toate contractele și obligațiile unui comerciant sunt socotite fapte de comerț, afară dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul.
În speță, obiectul contractului îl constituie o bază de producție, din care fac parte toate bunurile ce aparțin societății apelante, inclusiv o fabrică de prelucrare a lemnului cu toate dotările.
În consecință s-a solicitat calificarea litigiului ca fiind comercial și reținerea cauzei în primă instanță de către tribunal.
Prin decizia nr.7 din 10 decembrie 2007, Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ Fiscal a admis apelul, a anulat sentința atacată și a reținut cauza în primă instanță, spre competentă soluționare de către Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin art.3 Cod comercial, legiuitorul a stabilit cu titlu de exemplu care sunt faptele obiective de comerț, între care a enumerat și " de producte sau mărfuri spre a se revinde, fie în natură, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea și cumpărarea spre a se revinde, de obligațiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerț; vânzările de produse, vânzările și închirierile de mărfuri, în natură sau lucrate și vânzările de obligațiuni ale Statului sau de alte titluri de credit circulând în comerț, când vor fi fost cumpărate cu scop de revânzare sau închiriere".
S-a observat că prin art.3 Cod comercial nu este indicatăin terminisvânzarea și locațiunea de imobile, apreciindu-se însă că aceasta nu poate avea nici o relevanță sub aspectul calificării acestor acte ca fiind totdeauna și în exclusivitate act juridic civil, atâta timp cât calificarea actelor juridice privitoare la bunurile imobile se poate face în lumina art.4 Cod comercial, care consideră ca fiind comerciale "celelalte contracte și obligații ale unui comerciant", cu condiția ca operațiunea să fie un accesoriu al comerțului, iar bunurile imobile să facă parte din fondul de comerț.
În speță, Tribunalul a reținut că este vorba despre un antecontract de vânzare-cumpărare care are ca obiect o bază de producție, din care fac parte atât bunurile mobile, cât și bunuri imobile, ce aparțin unui comerciant, și anume apelantei ""
Această bază de producție face parte din fondul de comerț al apelantei, servind desfășurării activității comerciale a acesteia, fiind un accesoriu al comerțului.
Prin urmare, s-a apreciat că dispozițiile art.4 Cod comercial sunt incidente și în consecință și cele ale art.56 Cod comercial, dispoziții ce reglementează unitar competența de soluționare a litigiilor cu pluralitate de părți, între care sunt comercianți și necomercianți.
Astfel, potrivit art.56 Cod comercial, "Dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși, încât privește acest act, legii comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel", text ce a fost interpretat în sensul că în cazul în care un act este comercial numai pentru una dintre părți, acțiunile ce derivă din act sunt în competența jurisdicției comerciale.
Față de cele expuse mai sus, s-a apreciat că, fiind vorba despre o cerere de natură comercială neevaluabilă în bani, întemeiată pe dispozițiile art.111 Cod procedură civilă și în baza prevederilor art.17 Cod procedură civilă, referitoare la prorogarea legală de competență, instanța competentă în primă instanță este tribunalul, conform dispozițiilor art.2 pct.1 lit.a) Cod procedură civilă.
Văzând dispozițiile art.297 alin.2) Cod procedură civilă, s-a reținut că cererea a fost soluționată de o instanță necompetentă material, astfel încât hotărârea atacată a fost anulată, iar cauza reținută spre competentă soluționare de către Tribunalul Vâlcea, Secția Comercială.
Împotriva deciziei nr.7 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția Comercială și de Contencios Administrativ Fiscal, au declarat recurs, în termen legal, reclamanții și care au criticat-o pentru nelegalitate, susținând următoarele:
1.În mod greșit litigiul a fost considerat comercial, anulându-se sentința Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și dispunându-se judecarea procesului de către Secția Comercială a Tribunalului Vâlcea, întrucât în mod corect prima instanță s-a considerat legal investită cu o cauză de natură civilă, pronunțându-se pe fondul ei.
În mod greșit Tribunalul a reținut că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.3, 4 și 56 din Codul comercial, precum și ale art.17 Cod procedură civilă, aceste texte de lege care determină competența instanței comerciale nefiind aplicabile în speță.
Instanța civilă a fost investită cu un litigiu de natură civilă, respectiv cu pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru niște imobile ce au făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți.
În mod greșit tribunalul a inclus operațiunea de vânzare a imobilelor în categoria "celorlalte contracte și obligații ale unui comerciant", vizată de art.4 din Codul comercial.
2. Trebuie avut în vedere că antecontractul cuprinde două vânzări, din care una, pentru terenul de 8000. nu are nici o legătură cu fondul de comerț al societății și nu poate fi caracterizată ca fiind comercială.
În acest sens, instanța trebuia să respecte caracterul civil al operațiunii, nu să invoce art.56 Cod comercial, întrucât acest text are eficiență numai dacă "actul este comercial"; or, în speță, antecontractul vizează o vânzare de imobil numai între persoane fizice, iar acțiunea reclamanților de confecționare a actului autentic pentru acest imobil nu are caracter accesoriu sau incidental, pentru a fi aplicabile disp.art.17 din Codul d e procedură civilă, ci este o acțiune principală.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat.
O primă remarcă ce se impune a fi făcută este aceea că Tribunalul, Secția Comercială, în mod greșit a soluționat apelul la o sentință civilă, deși corect ar fi fost ca Secția civilă să soluționeze apelul, iar în măsura în care ar fi apreciat că instanța competentă este cea comercială, să anuleze sentința pronunțată și să trimită ea înseși instanței comerciale.
Dincolo de acest aspect, în esență, Curtea reține că raporturile juridice care sunt reglementate de Codul comercial și supuse legii comerciale, sunt cele prevăzute de art.3 Cod comercial, respectiv acte juridice, fapte juridice și operațiuni economice, în sens larg fapte de comerț, prin care se realizează producerea de mărfuri, executarea de lucrări ori prestarea de servicii, în scopul obținerii de profit.
Deși enumerarea din art.3 Cod comercial nu este limitativă, încadrarea în sfera de aplicare a legii comerciale și a altor fapte de comerț, se face după criteriul obiectiv, oferit ca reper de art.3 Cod comercial.
Este adevărat că art.4 Cod comercial instituie o prezumție relativă de comercialitate pentru toate obligațiile comerciantului, însă cu două excepții:dacă nu sunt de natură civilăsau dacă contrariul nu rezultă din însăși actul întocmit.
Prin urmare, ceea ce determină competența instanței comerciale este comercialitatea faptelor, fie că sunt fapte obiective de comerț, fie că sunt asimilate faptelor obiective, fiind accesorii exercitării activității comerciantului,cu condiția să nu fie de natură civilăsau părțile să nu fi stabilit contrariul.
Or, nici unul dintre criteriile de comercialitate de mai sus, de natură să determine jurisdicția comercială, aplicate speței, nu conduceau la concluzia reținută de Tribunal, în sensul comercialității litigiului.
Astfel, obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acțiunea în pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic formulată de reclamanții persoane fizice împotriva a doi pârâți persoane fizice și a unei societăți comerciale.
Înscrisul pe care se întemeiază pretențiile reclamanților, intitulat "chitanță" (fila 4 din dosar) este semnat de cele patru persoane fizice, în nume propriu, neexistând ștampila vreunui comerciant sau vreun alt indiciu din care să rezulte existența criteriului subiectiv de comercialitate invocat de către Tribunal în considerentele deciziei nr.7 din 10 decembrie 2007.
Faptul că în cauză apare un pârât societate comercială, față de care urmează a fi apreciată pe fond temeinicia pretențiilor reclamanților, nu poate schimba natura actului dedus judecății, care, așa cum apare la fila 4, în materialitatea sa, este un înscris sub semnătură privată, semnat între persoane fizice. Chiar dacă în partea sa introductivă se arată că pentru o parte din bunuri pârâții ar fi reprezentanții societății pârâte, susținere care, evident, urmează a fi avută în vedere la soluționarea fondului cauzei, o astfel de mențiune nu poate, prin ea însăși, să determine natura juridică a litigiului.
Mai mult, atâta timp cât prețul contractului este unul unitar, instanța nu ar putea să fragmenteze conținutul acestui act juridic, scindându-i unitatea, apreciind că în parte acest act este comercial, iar în parte civil, pentru ca apoi să facă aplicarea art.56 com. Ipoteza acestui text de lege vizează situația în care un act, în întregul său, este comercial pentru una dintre părți, iar nu pe aceea în care o parte din act are caracter pur civil pentru părți, iar o altă parte din act este apreciată de către instanță ca fiind comercială.
Reținând că, față de actul juridic dedus judecății, litigiul are o natură esențialmente civilă, competența de soluționare a cauzei revine instanței civile, iar, față de valoarea obiectului, Judecătoriei, potrivit art.1 pct.1 Cod procedură civilă.
În consecință, față de dispozițiile art.312 alin.5 proc.civ. se va admite recursul, se va casa decizia nr.7 din 10 decembrie 2007, pronunțată în apel d e Tribunalul Vâlcea, Secția Comercială și de Contencios Administrativ Fiscal și, reținând că judecătoria, în primă instanță, în mod corect a reținut cauza spre competentă soluționare, dosarul se va trimite Tribunalului Vâlcea, Secția Civilă spre competentă soluționare în apel, cale de atac impusă de valoarea litigiului, față de dispozițiile art.2821proc.civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanții și, împotriva deciziei nr.7 din 10 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Comercială și de Contencios Administrativ Fiscal, în dosar nr-.
Casează sentința și trimite cauza spre competentă soluționare în apel la ribunalul Vâlcea - Secția Civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Comercială și de contencios administrativ.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4/25.02.2008.
Jud.apel:.
.
Jud.fond: Gh.
Președinte:Gabriela ChiornițăJudecători:Gabriela Chiorniță, Gina Achim
