Anulare hotarare aga Spete. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR-DECIZIENR. 178/R-

Ședința publică din 15 Februarie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Gabriela Chiorniță președinte secție

JUDECĂTOR 2: Gina Achim

Judecător: - - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul, domiciliat în Pitești,-, - Sc. A,.34,. 8, Județul A, împotriva sentinței nr. 1028/F/ 05.11.2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât, cu sediul în Pitești, str. -, Cămin,. 407, județul A, și intimata - reclamantă -lichidator la., cu sediul în Pitești, str. - -, - 20,.A,. 5, județul

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru recurentul - pârât, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat, prin anularea chitanței fiscale nr. 36480/12.02.2008 în sumă de 19,00 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și prin anularea timbrului judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:

Avocat, arată că-l reprezintă numai pe și că recursul este semnat de persoană fizică. Arată că nu are alte cereri de formulat în cauză.

Curtea pune în discuție calitatea procesuală a lui.

Avocat arată că are calitate procesuală. Pe fond, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea acesteia spre rejudecare, pentru motivele expuse pe larg în scris și pe care le susține oral în ședință publică.

CURTEA

Asupra recursului de față, constată;

La data de 18.12.2006, reclamanta, în calitate de lichidator al debitoarei SC "- " SRL Pitești, a solicitat Tribunalului Comercial Argeș, prin judecătorul-sindic, să dispună anularea transferului patrimonial, încheiat prin factura fiscală seria -, nr.-/30.08.2004, intervenit între debitoare, reprezentată prin pârâtul (administratorul acesteia) și pârâta SC " " SRL Pitești, pentru a fi restituite bunurile ce au făcut obiectul tranzacției, repunerea în situația anterioară (restituirea prestațiilor periodice) și pentru a se institui sechestrul asigurător asupra bunurilor din litigiu.

În motivare, se susține că debitoarea a înstrăinat către pârâtă un utilaj pentru săpat, tip excavator, fabricat în anul 2002, cu prețul de 500.000.000 lei ROL, inclusiv TVA, deși bunul era gajat pentru un credit obținut de la Banca pentru Industrie și Liberă " BANK", cu obligația de a nu se înstrăina, până la achitarea integrală a creditului. Cumpărătorul s-a constituit parte în această tranzacție, fără să consulte Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare. Bunul a fost subevaluat, fiind sustras de la urmărirea de către creditori.

A concis, că prin vânzare, s-au încălcat dispozițiile generale de validitate prevăzute de art.948 -968 Cod civil, în sensul, că obiectul nu este licit și determinat, prețul contractului nu este sincer și serios, cauza contractului nu este licită și morală.

Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, cu motivarea, că la data promovării acțiunii, creditul dobânzile și comisioanele erau achitate către bancă, iar prețul cu care s-a vândut utilajul este real, întrucât a intervenit amortizarea mijlocului fix.

În anul 2004, nu cunoștea că va ajunge în stare de faliment, astfel încât, nu a avut intenția să prejudicieze pe nimeni.

Prin Sentința comercială nr.1028/F/05.11.2007, Tribunalul Comercial Argeșa admis acțiunea formulată de către lichidator și a dispus anularea transferului patrimonial, încheiat prin factura fiscală seria -, nr.-/30.11.2004, între debitoare și pârâta SC " " SRL Pitești. A dispus repunerea părților în situația anterioară.

Pentru a hotărî în acest mod, a reținut în considerente, că la data de 30.08.2004, cu factura fiscală nr.-, SC "- " SRL, reprezentată de pârâtul, în calitate de administrator, a vândut SC SRL un utilaj multifuncțional, la valoarea de 500.000.000 lei, inclusiv TVA.

La data respectivă, societatea debitoare contractase un credit la Pitești, potrivit contractului 140/2003 și pentru acesta, instituise asupra utilajului respectiv un gaj, bunul fiind evaluat, potrivit mențiunii înscrise în contract, la suma de 602.899.000 lei.

Dincolo de faptul, că atât timp, cât contractul de gaj era în ființă, societatea debitoare, nu putea înstrăina bunul respectiv, înstrăinarea s-a făcut către societatea pârâtă " " SRL la prețul de 500.000.000 lei, inclusiv TVA, deci cu mult sub valoarea reală.

Potrivit art.80 alin.1 lit.b din Legea 85/2006, lichidatorul judiciar poate introduce la judecătorul sindic acțiuni pentru anularea transferurilor de drepturi patrimoniale către terți și pentru restituirea de către aceștia a bunurilor transmise, în situația în care în operațiunile respective, prestația debitorului depășește vădit pe cea primită și ele au fost efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.

A considerat ca fiind îndeplinite condițiile în cauza de față, acțiunea fiind întemeiată și a fost admisă, dispunându-se pe cale de consecință, în baza textului de lege mai sus citat, anularea transferului patrimonial, realizat prin factura fiscală din 30.08.2004, între societatea debitoare "- " SRL și pârâta SC " " SRL, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.

Împotriva acestei sentințe, a fost formulat recurs în termen legal de către pârâtul -, fiind invocate critici de nelegalitate, încadrabile în dispozițiile art.304 pct.5, 8 și 9 Cod proc.civilă, sub următoarele aspecte:

- cauza a fost soluționată, fără a fi îndeplinită procedura de citare cu pârâta SC " " SRL Pitești;

Deși instanța de fond, i-a pus în vedere, să depună la dosarul cauzei, informații de la. A și s-a conformat, citarea acesteia, s-a făcut la vechiul sediu, prin afișare, prin agentul procedural al instanței.

- la pronunțarea soluției, nu au fost avute în vedere mijloacele de probă administrate în cauză; că aceeași instanță, în aceeași compunere, a pronunțat soluție de respingere, într-o speță similară, în care era diferit, doar pârâtul nr.2.

Instanța de fond, a ignorat probele administrate, admițând acțiunea, deși a depus adresă de la "", din care rezultă achitarea creditului contractat, acesta nefiind astfel înscris în creditorilor.

- instanța a reținut în mod greșit, vânzarea bunului sub preț, fără a ține cont, că intervenise uzura: acesta, se amortizează într-o perioadă de 5 ani, iar dacă se calculează valoarea de la data achiziției și cea de la data înstrăinării, diferența de preț, reprezintă amortizarea utilajului.

Din analiza acestor critici, prin raportare la probatoriul administrat, instanța apreciază recursul ca fiind fondat, întrucât acțiunea a fost promovată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă.

În virtutea rolului activ și potrivit art.137 Cod proc.civilă, instanța de fond, trebuia să analizeze cu prioritate calitatea procesuală a părților.

Recurentul nu are calitate procesuală pasivă, întrucât, nu a avut calitate de parte la încheierea convenției; debitoarea a fost parte contractantă, fiind reprezentată, în timp ce recurentul, avea calitate de terț. În prezent, prin numirea lichidatorului judiciar, acesta nu mai are nici un fel de atribuții.

În plus, dispozițiile art.81 din Legea nr.85/2006, condiționează părțile care pot formula acțiuni pentru anularea actelor frauduloase, în raport de debitoare și nu de fostul administrator.

Numai în condițiile art.138 din aceeași lege, fostul administrator are calitate procesuală pasivă, nu și în speța de față, unde legea nu prevede expres.

Se poate astfel constata, că instanța de fond a soluționat cauza fără a examina excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și de aceea se impune, ca acțiunea de fond, să fie respinsă față de acesta.

În ceea ce privesc motivele invocate, instanța va constata că debitoarea nu a formulat recurs și nu există interes legitim pentru recurent, de a susține, soluționarea cauzei, cu procedura viciată cu această pârâtă sau că vânzarea s-a făcut la preț nereal sau că, instanța de fond, nu a analizat probatoriul administrat. În condițiile în care, recurentul nu are calitate procesuală pasivă, aceste susțineri puteau fi formulate, numai de către debitoare.

Față de cele menționate, în temeiul art.312 alin.2 Cod proc.civilă, se va admite recursul, se va modifica în parte sentința, în sensul că se va respinge acțiunea față de pârâtul recurent, menținându-se în rest soluția pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâtul, domiciliat în Pitești,-, - Sc. A,.34,. 8, Județul A, împotriva sentinței nr.1028/F/ 05.11.2007, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât, cu sediul în Pitești, str. -, Cămin,. 407, județul A și intimata - reclamantă -lichidator la., cu sediul în Pitești, str. - -, - 20,.A,. 5, județul

Modifică în parte sentința, în sensul că respinge acțiunea față de pârâtul - recurent.

Menține în rest sentința.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI -Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Grefier,

Red.

/4 ex/26.02.2008

Jud.fond;

Președinte:Gabriela Chiorniță
Judecători:Gabriela Chiorniță, Gina Achim

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Anulare hotarare aga Spete. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Pitesti