Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 545/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 512/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZIE COMERCIALĂ Nr. 545
Ședința publică de la 09 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alecsandrina Rădulescu
JUDECĂTOR 2: Rodica Zaharia
JUDECĂTOR 3: Iulia Manuela I--
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - SRL împotriva sentinței comerciale nr. 213 din 18.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații - SRL și CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ " ".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Curtea constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 pct. 2 proc.civilă reține pricina în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința comercială nr.213/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială s-a admis acțiunea reclamantei CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ - B împotriva pârâtelor: și
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.5.000/30.11.2006 încheiat între în calitate de vânzător și în calitate de cumpărător.
S-a dispus stabilirea situației anterioare încheierii actului și revenirea terenului vândut la proprietarul inițial așa cum a fost motivată sentința.
În motivarea sentinței s-a reținut că vânzarea terenului în cauză s-a făcut fără autorizarea judecătorului sindic și fără supravegherea lichidatorului judiciar așa cum prevăd dispozițiile art.49 din Legea nr.85/2006, astfel că actele efectuate de debitoare fără respectarea acestor cerințe sunt lovite de nulitate.
Pentru cele reținute s-a pronunțat sentința de mai sus.
Împotriva sentinței comerciale nr.213/18.01.2008 a declarat recurs pârâta, criticând sentința atacată pe care o consideră ca fiind netemeinică și nelegală, deoarece la data întocmirii contractului de vânzare-cumpărare, vânzătoarea nu avea ridicat dreptul de administrare.
În plus prețul vânzării l-a constituit o creanță de 40.000 RON pe care vânzătoarea o datora ca urmare a unor livrări de motorină, lucru ce rezultă din însăși contractul de vânzare-cumpărare.
În plus a achitat în favoarea vânzătoarei și o creanță către bancă întrucât imobilul se afla sub ipotecă, vânzarea făcându-se cu acordul băncii care drept urmare a ridicat ipoteca, situație în care prin vânzare nu s-a adus pârâtei nici un prejudiciu.
astfel admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și pe fond respingerea cererii reclamantei având ca obiect constatarea nulității contractului, ca nefondată.
Prin întâmpinare, reclamanta-intimată cere motivat respingerea recursului considerând că sentința instanței de fond este temeinică și legală față de dispozițiile imperative ale art.49 alin.1 din Legea nr.85/2006, dar și ale art.46 din același act normativ care prevăd că toate operațiunile și plățile efectuate de debitor, ulterior deschiderii procedurii sunt nule.
În plus, susținerea recurentei că la data întocmirii contractului de vânzare-cumpărare, vânzătoarea nu avea dreptul de administrare ridicat, este lipsită de relevanță de vreme ce transferul patrimonial, respectiv vânzarea imobilului în speță, nu a fost efectuat de debitor în condițiile obișnuite de exercitare a activității curente.
astfel respingerea recursului.
Recursul este nefondat.
Față de cele de mai sus și având în vedere actele depuse la dosarul cauzei, Curtea constată și reține că în mod corect a reținut instanța de fond că vânzarea imobilului în discuție s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.49 din Legea nr.85/2006.
În plus în speță sunt aplicabile și dispozițiile art.46 din același act normativ care prevăd textual că "toate actele, operațiunile și plățile efectuate de debitorulterior deschiderii procedurii, sunt nule", ori în speță procedura s-a deschis la 04.10.2006 iar vânzarea imobilului a avut loc la 30.11.2006, situație în care este lipsită de relevanță susținerea recurentei că vânzarea s-ar fi făcut în condițiile în care administratorului nu i se ridicase dreptul de administrare.
În atare situație, în mod legal a constatat judecătorul sindic nulitatea absolută a actului de vânzare-cumpărare, dispunând repunerea părților în situația anterioară încheierii lui.
Față de cele de mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă B, împotriva sentinței comerciale nr.213/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială, în contradictoriu cu intimata-reclamantă CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENȚĂ B și intimata-pârâtă
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.05.2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Dr. I
Grefier,
-
Red.Jud. - 16.05.2008
Tehnored. - 16.05.2008
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Comercială:
Președinte:
Președinte:Alecsandrina RădulescuJudecători:Alecsandrina Rădulescu, Rodica Zaharia, Iulia Manuela