Spete pretentii comerciale. Decizia 243/2008. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 334/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A VI-A COMERCIALĂ
DECIZI A COMERCIALĂ Nr. 243
Ședința publică de la 07 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Trestianu
JUDECĂTOR 2: Roxana Popa
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, împotriva sentinței comerciale nr. 13643 din data de 20.11.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția VI-a Comercială, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Curtea, constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă și apreciind-o în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului comercial d e față, reține următoarele:
Prin sentința comercială nr. 13643 din data de 20.11.2007 Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI în contradictoriu cu pârâtul și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 30.374,85 Euro la cursul în lei din data plății efective, reprezentând penalități datorate pentru nerespectarea clauzelor contractuale din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni nr. 38/26.09.2003.
În considerentele sentinței, judecătorul fondului a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă obligarea la plata penalităților de întârziere pentru nerealizarea obligațiilor contractuale asumate de pârât pe temeiurile din clauzele contractuale nr. 10.5, 10.10 lit. c, 13.3, 13.9, 16.5, 16.10. Se reține că între părți s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare acțiuni nr. 38/26.09.2003 pentru 83,3 % din capitalul social al SC SA Clauzele incidente invocate prin acțiune nu au fost contestate de pârât, care a invocat, în esență, prin întâmpinare, că reclamanta nu a dovedit daunele interese pretinse, că obligațiile asumate erau de diligență și că a depus diligențele necesare pentru aducerea lor la îndeplinire, dar nu a reușit din motive obiective. Se reține, deci, de judecătorul fondului, că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de privatizare; de asemenea, pârâtul nu a contestat că acesta a fost considerentul desființării contractului și că, în urma acestei rezoluțiuni datorează daune interese, conform OG nr. 25/2002. Nefiind probată de către pârât nicio clauză exoneratoare de răspundere, singura problemă care trebuie rezolvată este doar cea a întinderii daunelor interese, problemă soluționată prin raportul de expertiză efectuat în cauză. în funcție de concluziile acestuia raport, judecătorul a stabilit suma ce urmează a fi plătită de pârât cu titlu de daune interese.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, solicitând admiterea apelului și desființarea sentinței apelate.
În motivarea cererii, apelanta a arătat că judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere. Astfel, se arată că judecătorul a statuat că întinderea daunelor interese a fost stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză, neobservând că acest raport răspundea doar la una din solicitările sale, respectiv cel referitor la alte daune decât cele calculate cu titlu de despăgubiri, în baza textelor contractuale. Se apreciază, în consecință că sentința pronunțată este nelegală, nefiind soluționate toate capetele din cererea de chemare în judecată.
Deși legal citat, intimatul nu s-a prezentat la termenele acordate și nu a formulat întâmpinare.
Nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, se apreciază că apelul este fondat. Astfel, se reține că prin cererea cu care apelanta reclamantă a investit instanța, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata următoarelor sume:
- 3.266.682,3 lei penalități pentru nerespectarea obligației asumate prin clauza 10.5;
- 12.315 Euro penalități pentru nerespectarea obligației asumate prin clauza 10.10 lit.
- 142.200 Euro penalități pentru nerespectarea obligației asumate prin clauza 13.3;
- 10.827,4 Euro penalități pentru nerespectarea obligației asumate prin clauza 13.6 și 15.1, penalități calculate în baza art. 13.9 și art. 16.5
- 24.630 Euro penalități pentru nerespectarea obligației asumate prin clauza 16.10.
De asemenea, apelanta reclamantă a solicitat și alte daune interese în raport de art. 21 alin. 3 din OG nr. 25/2002, daune al căror cuantum urma să fie stabilit printr-un raport de expertiză.
În cadrul dosarului de fond a fost dispusă efectuarea expertizei, obiectul acesteia fiind tocmai acela al stabilirii daunelor interese, altele decât cele cuantificate prin cererea de chemare în judecată.
Judecătorul fondului, soluționând cauza a reținut, în mod greșit că doar acest ultim punct din cerea de chemare în judecată este cel cu care a fost investit să soluționeze, fără a observa și celelalte pretenții ale apelantei reclamante. În consecință, întreaga sa argumentație se bazează pe raportul de expertiză, considerentele necuprinzând nicio mențiunea referitoare la celelalte pretenții ale apelantei reclamante.
Neanalizând și nepronunțându-se cu privire la pretențiile apelantei reclamante enumerate în cererea de chemare în judecată la punctele a - e, practic judecătorul nu a intrat în cercetarea fondului. Se subliniază că în considerente nu există nicio mențiunea cu privire la aceste pretenții.
Față de împrejurarea că judecătorul fondului nu s-a pronunțat cu privire la capetele din cererea de chemare în judecată, se apreciază că se impune admiterea apelului și desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, nefiind posibilă, în lipsa considerentelor în sentința atacată, o analiză a acestor pretenții în calea de atac.
Pentru considerentele reținute, văzând și dispoziția art. 297.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, cu sediul ales în B,--11, sector 1 în contradictoriu cu intimatul, domiciliat în B,-,. 66,. 1,. 11, sector 6 împotriva sentinței comerciale nr. 13643/20.11.2007 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr-.
Desființează sentința apelată.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București Secția a VI-a Comercială.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.05.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - -
GREFIER
- -
Red. RP/4ex.
08.05.2008.
Jud. fond
Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
Președinte:Viorica TrestianuJudecători:Viorica Trestianu, Roxana Popa