Practica judiciara comerciala diversa. Decizia 716/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A V-A COMERCIALĂ
Decizia comercială nr.716
Ședința publică de la 12.06.2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Bucur
JUDECĂTOR 2: Marcela Câmpeanu
JUDECĂTOR 3: Eugenia Voicheci
GREFIER - -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul împotriva încheierii din 16.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele CASA DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNI "CEC SA" și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL D E FINANȚE.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul prin avocat fără împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care
Recurentul prin avocat apreciază că recursul este admisibil în raport de art.304 pct.9 Cpc și că instanța de fond s-a subrogat Curții Constituționale.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probatorii de administrat Curtea apreciază îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul pe recurs.
Recurentul prin avocat solicită admiterea recursului, casarea hotărârii în temeiul art. 304 pct. 4 Cpc și trimiterea cauzei spre rejudecare. Susține că instituția recursului în interesul legii este o instituție nedreaptă pentru că schimbă legea, apreciind că această instituție trebuie înlocuită, în condițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cu art.6 alin.2 din Tratatul asupra Uniunii Europene. Pe aspectul recursului în interesul legii raportat la decizia nr.2/2007 a ÎCCJ și care face, în parte obiectul dosarului, arată că a sesizat Curtea Europeană de Justiție de la Luxemburg.
Instanța constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, a reținut și constatat că:
Prin încheierea din ședința publică de la 16.04.2008, Tribunalul București - Secția a VI a Comercială a respins ca inadmisibilă cererea privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Deciziei nr. 2/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a Deciziei nr. II/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Comercială în recursul în interesul legii este inadmisibilă întrucât potrivit Legii nr.47/1992 se poate invoca în fața instanțelor judecătorești doar excepția de neconstituționalitate a dispoziției dintr-o lege sau ordonanță, enumerarea fiind strict limitativă. A reținut tribunalul și că această decizie nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât nici unul dintre judecătorii care au pronunțat decizia comercială nr. 1302/28.11.2007 a cărei revizuire s-a solicitat în cauză, nu face parte dintre membrii completului de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen și motivat, criticile vizând nelegalitatea încheierii atacate și fiind întemeiat în drept pe dispozițiile articolului 304 punctul 4 și 304 punctul 9 Cod procedură civilă.
În esență, structurându-și recursul pe două motive, recurentul susține că este aplicabilă dispoziția prevăzută de articolul 304 punctul 4 Cod procedură civilă, întrucât instanța s-a pronunțat pe aspectul admisibilității pe un domeniu stabilit prin articolul 1 alineat 1 din Legea nr.47/1992, fiind de competența exclusivă a Curții Constituționale să stabilească dacă este sau nu competentă în materie.
Recurentul arată și că în cauză sunt aplicabile și dispozițiile articolului 304 punctul 9 Cod procedură civilă, întrucât instanța de fond a privit încălcarea drepturilor sale numai sub aspectul legii române ce nu prevede cale de atac pentru deciziile date în recursul în interesul legii și nu și sub aspectul tratatelor internaționale în care România este parte.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul menționează că Decizia nr. 2/2007 privind examinarea recursului în interesul legii, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție i-a afectat interesul de a i se administra o judecată dreaptă și i-a încălcat dreptul prevăzut de articolul 21(3) din Constituție și articolul 6 alineat 1 prima teză din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recurentul precizează că interesul său în invocarea excepției de neconstituționalitate s-a întemeiat pe faptul că la termenul de judecată de la 6.02.2008 când a invocat excepția, doi dintre judecătorii din complet făcuseră parte din completul în care s-a judecat recursul în dosarul nr- astfel încât la acel termen era afectat de Decizia nr.2/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Arată recurentul că nu este culpa lui, faptul că la termenul de la 16.04.2008 completul s-a format din alți judecători, după ce s-a amânat cauza două termene, deși în temeiul articolului 159(1) fiind vorba de o excepție de ordine publică ar fi trebuit să se judece chiar la termenul la care a fost ridicată. În această situație, recurentul susține că s-a încălcat atât articolul 21(3) din Constituția României precum și în condițiile articolului 20 din Constituție, articolul 6 alineat 1 prima teză din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În fine, recurentul susține că în temeiul articolului 234 ultima teză din consolidată a Tratatului de Constituire a Comunităților Europene - 25.03.1957-, să fie sesizată Curtea europeană de Justiție conform articolului 6 punctul 2 din Consolidată a Tratatului asupra Uniunii Europene 7.02.1992, de încălcarea articolului 13 din Convenția Europeană asupra Drepturilor Omului, pentru faptul că în România nu există nici o cale de atac împotriva instrumentului Recurs în interesul legii, care prin Decizia nr. 2/2007 a influențat aplicarea și modificat Codul d e Procedură Civilă adăugând la lege.
În continuarea recursului, s-au redat reglementările din dreptul intern și internațional la care s-a făcut referire.
Examinând recursul în raport de actele, lucrările cauzei și dispozițiile legale în materie, Curtea a constatat că este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate.
Potrivit articolului 29(6) din Legea nr.47/1992 dacă excepția de neconstituționalitate invocată în fața instanței judecătorești este contrară prevederilor alineatului 1 din aceeași lege și prin urmare inadmisibilă, instanța respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Potrivit articolului 29(1) din Legea nr.47/1992, Curtea Constituțională decide astupa excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privindneconstituționalitatea unei legisauordonanțeori a uneidispoziții dintr-o legesaudintr-o ordonanțăîn vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
În baza dispozițiilor precitate, se reține că, atâta vreme cât Curtea Constituțională hotărăște asupra neconstituționalității legilor și a ordonanțelor, sunt excluse alte acte normative, termenul de "lege" folosit de textul constituțional având în vedere exclusiv actul legislativ adoptat sub această formă de Parlament și promulgat de Președintele României.
Așa fiind, instanța judecătorească în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate are competența de a verifica dacă această excepție este admisibilă raportat la prevederile articolului 29 (1) din Legea nr.47/1992.
În speță, instanța în mod corect sesizând că excepția invocată nu privește o lege/ordonanță și prin urmare este contrară dispoziției articolului 29(1) din legea nr.47/1992, a apreciat că este inadmisibilă și în consecință, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
În același context, se reține că obiectul recursului în interesul legii nu îl constituie însăși dispoziția legală sau problema de drept (cu atât mai puțin prevederea legală) ci, soluțiile neunitare date asupra unei probleme de drept, iardecizia pronunțată într-un recurs în interesul legii este un izvor de drept secundar.
În această situație nu se poate reține că instanța s-a pronunțat pe un domeniu ce se află în competența exclusivă a Curții Constituționale, caz în care acest motiv de recurs este nefondat.
Corect a apreciat tribunalul și că decizia a cărei neconstituționalitate s-a invocat, nu are legătură cu soluționarea cauzei.
Potrivit articolului 29(1) din Legea nr.47/1992 se poate invoca neconstituționalitatea unei prevederi dintr-o lege sau ordonanțăcare are legătură cu soluționarea cauzei.
Or, decizia nr. II/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu are legătură cu soluționarea cauzei dedusă judecății, nefiind de esența dreptului dedus judecății.
Prin urmare și sub acest aspect, excepția invocată este inadmisibilă, fiind contrară dispozițiilor articolului 29(1) ultima teză din Legea nr. 47/1992.
Cea de-a doua susținere din recurs întemeiată pe articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă va fi respins, ca nefondată, având în vedere maxima generalitate a prezentării motivului de recurs.
Devine incidentă dispoziția prevăzută de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Motivul prevăzut de articolul 304 punctul 9 Cod procedură civilă vizează, în primul rând,încălcarea legii de drept substanțialsub mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a prevederilor acesteia, textului de lege corespunzător situației de fapt i s-a dat o interpretare greșită ori s-au violat unele principii de drept.
Recurentul se rezumă doar în a spune că tribunalul a privit încălcarea drepturilor sale numai sub aspectul legii române, ce nu prevede calea de atac pentru instrumentul recurs în interesul legii și nu sub aspectul tratatelor internaționale la care România este parte, fără a indica ce tratat are în vedere sub aspectul incidenței unei căi de atac împotriva recursului în interesul legii și care a fost încălcat de prima instanță.
Este adevărat că în situația în care părților nu le este deschisă calea de atac a apelului, instanța de recurspoatesă examineze cauza sub toate aspectele (articolul 3041Cod procedură civilă),însă această posibilitate se subsumează obligației recurentului de a preciza în motivul de recursnorma de drept încălcatăastfel încât să poată fi exercitat controlul judiciar.
Tratatele la care România este parte și care s-au indicat în conținutul recursului, vizeazăjurisdicția de revizuire a legalității deciziilor cadru și deciziilor în acțiunile purtate de un stat membru sau de comisiepe diferite domenii (articolul 35 punctul 4 paragraf 6 din Consolidată a Tratatului Uniunii Europene 1992), vizează drepturile persoanei fizice sau juridice de a institui proceduri împotriva uneidecizii adresate acelei persoanesau unei decizii adresate altei persoane dacă este direct și personal afectată de aceasta (articolul 230 alineat 4 din consolidată a Tratatului de Constituire a Comunităților Europene, 1957); vizează drepturile prevăzute de articolul 6 paragraf 1 și respectiv articolul 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Or, recurentul nu a indicat ce reglementare internațională în materia drepturilor omului (privind atacarea deciziei dată în recursul în interesul legii) avea prioritate în soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată în fața tribunalului, prioritate de care prima instanță nu a ținut seama și prin urmare a greșit neînlăturând aplicarea reglementării interne, respectiv Legea nr. 47/1992.
Cât privește sesizarea Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în temeiul articolului 234 ultima teză din Consolidată a Tratatului de Constituire a Comunităților Europene, de încălcarea articolului 13 din Convenția Europeană asupra Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, pentru faptul că în România nu există o cale de atac împotriva instrumentului recurs în interesul legii, Curtea a reținut următoarele:
Recurentul a precizat în dezbaterile orale că și-a valorificat dreptul de a sesiza Curtea Europeană de Justiție, în parte, sub aspectul recursului în interesul legii.
Se reține și că față de obiectul recursului o asemenea sesizare înaintea soluționării recursului ar fi determinat antepronunțarea instanței de recurs, iar o sesizare ulterior pronunțării ar fi avut loc după dezinvestirea instanței, ceea ce duce la încălcarea normelor procedurale în materie.
În fine, articolul 234 invocat de recurent ca temei al sesizării Curții Europene de Justiție, vizează interpretarea tratatelor, iar în cauză nu se pune problema interpretării dispozițiilor dintr-un tratat, ci problema neconformității legislației naționale cu CEDO și Tratatele UE, aspect care nu intră în competența de jurisdicție a Curții Europene de Justiție de la Luxemburg.
În aceste condiții și cu aceste considerente, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile articolului 304 punctul 4 și punctul 9 Cod procedură civilă și nici alte motive de casare sau modificare a hotărârii atacate, Curtea urmează să respingă recursul în temeiul articolului 312(1) Cod procedură civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul împotriva încheierii din 16.04.2008 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul nr- în contradictoriu cu intimatele CASA DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNI CEC SA și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL D E FINANȚE
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.06.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.Jud.
Tehnored.
2 ex.
9.07.2008
Președinte:Adriana BucurJudecători:Adriana Bucur, Marcela Câmpeanu, Eugenia Voicheci
