Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1179/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr- Operator nr.2928

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA COMERCIALĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 1179

Ședința publică din 19 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Petruța Micu

JUDECĂTOR 2: Anca Buta

JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul declarat de creditoarea recurentă A împotriva sentinței comerciale nr.1375/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - SRL prin lichidator judiciar Casa de Insolvență A, având ca obiect procedura insolvenței.

La apelul nominal făcut în ședință publică sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art.242, reține recursul spre soluționare.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr.1375/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- s-a respins contestația formulată de către creditoarea Administrația Finanțelor Publice A la raportul de activitate din 11 martie 2009 prezentat de lichidatorul judiciar A, în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței s-a dispus închiderea procedurii prevăzute de prezenta lege împotriva debitoarei - SRL A, și în consecință s-a dispus: în baza art. 135 din Legea nr. 85/2006, notificarea sentinței de închidere a procedurii Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice A si ORC de pe lângă Tribunalul Arad; în baza art. 136 din Legea nr. 85/2006 a fost descărcat lichidatorul judiciar al debitoarei respectiv pe A de orice îndatorire sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați; radierea debitoarei - SRL A din evidențele Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul sindic a constatat că la data de 19 martie 2009, creditoarea Administrația Finanțelor Publice Aaf ormulat contestație la raportul de activitate din 11 martie 2009, întocmit de lichidatorul judiciar Casa de Insolvență, prin care a propus închiderea procedurii în temeiul art. 131 pentru lipsă de bunuri sau alte resurse financiare și pentru că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sume de bani în vederea continuării procedurii.

Astfel, contestatoarea a apreciat prematură solicitarea de închidere a procedurii nefiind epuizate toate posibilitățile de clarificare a situației privind eventualele bunuri, faptul că nu s-au depus documentele societății, actele contabile, nu s-a făcut inventarul, nu pot conduce la ipoteza certă a lipsei de bunuri.

S-a arătat că, în eventualitatea în care s-ar descoperi că totuși există bunuri sau posibilitatea unor acțiuni oblice împotriva unor terți prin recuperarea bunurilor societății debitoare ar exista o situație incomodă atât pentru lichidator cât și pentru judecătorul sindic, organe care potrivit art. 5 din lege aplică procedura, efectuează operațiunile necesare realizării drepturilor și obligațiilor participanților la insolvență.

Mai mult, a arătat contestatoarea, refuzul de prezentare a documentelor societății impune aplicarea prev. art. 147 din legea insolvenței în sensul formulării unei plângeri penale împotriva fostului administrator al debitoarei iar pentru ajungerea societății în stare de faliment consideră că se impune promovarea unei acțiuni în atragerea răspunderii patrimoniale conform art. 138 din lege.

Referitor la solicitarea de a avansa sume de bani pentru continuarea procedurii a arătat că Ministerul Finanțelor Publice nu are prevăzute în buget asemenea sume, ca atare sunt în imposibilitatea avansării lor și recomandă lichidatorului judiciar să apeleze la fondurile prev. de art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006.

Ca atare, a solicitat judecătorului sindic ca în temeiul art. 13 al. 3 din legea insolvenței să dispună lichidatorului judiciar convocarea adunării generale a creditorilor având ca ordine de zi solicitarea Administrației Finanțelor Publice A de înlocuire a lichidatorului judiciar pentru că în conformitate cu Ordinul nr. 1009/2007 emis de ANAF - Comisia de selecție a practicienilor în insolvență a selectat în această procedură pe Consult AR Management așa cum a depus Decizia nr. 28/2009 înregistrată la Tribunalul Arad la data de 2.03.2009.

Referitor la contestația formulată, din raportul de activitate nr. 4 prezentat de către lichidatorul judiciar a reținut că, aceasta este formulată tardiv potrivit prevederilor art. 21 al. 3 din legea insolvenței și pe de altă parte față de motivele invocate prin contestație, este de menționat faptul că, art. 131 din Legea 85/2006 prevede în mod expres posibilitatea Judecătorului Sindic de a da o sentință de închidere a procedurii, în situația în care se constată că în averea debitoarei nu există bunuri sau că acestea sunt insuficiente pentru a acoperii cheltuielile de procedură și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele necesare, fără însă ca această prevedere să fie condiționată de existența unei plângeri penale sau a unei acțiuni în atragerea răspunderii împotriva membrilor organelor de conducere ale debitoarei.

Cu privire la solicitarea creditorului contestator de convocare a Adunării Generale a Creditorilor de către lichidatorul judiciar pentru înlocuirea acestuia în conformitate cu Ordinul nr. 1009/2007 emis de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a subliniat faptul că acesta din urmă nu este opozabil terților, înlocuirea lichidatorului judiciar desemnat de către Judecătorul Sindic prin Sentința de deschidere a procedurii, putându-se face numai în baza Legii 85/2006, în plus Adunarea Generală a Creditorilor poate fi convocată la cererea creditorilor deținând creanțe în valoare de cel puțin 30% din valoarea totală a acestora, fără a fi necesară convocarea acesteia de către lichidatorul judiciar în acest sens.

Față de incidența prevederilor art. 138 din Legea 85/2006, a arătat că la baza analizei raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei stă bilanțul prescurtat la 31.12.2007 preluat de la dosarul cauzei, astfel în baza acestuia au fost reținute în cauză incidente prevederile art. 138 din Legea 85/2006 pentru nepredarea disponibilului în valoare de 3.917 lei și nepredarea către lichidatorul judiciar a stocurilor în valoare de 44.677 lei și față de constatările sale, menționează faptul că potrivit prevederilor art. 138 (3) din Legea cadru Comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic autorizarea acestuia în vederea introducerii acțiunii.

Cu privire la incidența prevederilor art. 147 din Legea 85/2006 a arătat că, ținând cont de faptul că deschiderea procedurii s-a făcut la cererea debitoarei, fiind depuse la dosar o serie de documente prevăzute de art. 28 din Legea cadru, lichidatorul judiciar a apreciat ca nefiind incidente în cauză prevederile art. 147 din Legea cadru, pentru formularea unei plângeri penale împotriva fostului administrator al debitoarei.

Judecătorul sindic, în ceea ce privește contestația formulată de către Administrația Finanțelor Publice A la raportul de activitate din 11 martie 2009, întocmit de către lichidatorul judiciar a constatat că în acest raport, s-a propus motivat închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 cu aceea că, în urma analizării situației debitoarei s-a constatat că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile, nu are și nici fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative.

Referitor la incidența prevederilor art. 138 din Legea 85/2006 pentru nepredarea disponibilului în valoare de 3.917 lei și nepredarea către lichidatorul judiciar a stocurilor în valoare de 44.677 lei considerăm că, potrivit art. 138 al. 3 din Lege, Comitetul creditorilor poate cere judecătorului sindic autorizarea acestuia în vederea introducerii acțiunii, ori acest lucru nu a fost solicitat judecătorului sindic.

Din raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la starea de insolvență a debitoarei Judecătorul sindic a constatat că acesta a fost întocmit în baza bilanțului prescurtat la 31.12.2007, astfel că, lichidatorul judiciar a fost în imposibilitatea formulării unei astfel de acțiuni la fel cum a fost în imposibilitatea să formuleze plângere penală potrivit art. 147 din legea cadru.

Deschiderea procedurii s-a făcut la cererea debitoarei fiind depuse la dosar o serie de documente prev. de art. 28, prilej cu care lichidatorul judiciar a apreciat că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 147 din lege.

Întrucât în averea debitoarei nu există bunuri sau alte resurse financiare pentru acoperirea cheltuielilor necesare derulării procedurii și raportat la faptul că nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, pentru că lichidatorul judiciar desemnat în adunarea generală a creditorilor din 11 iunie 2009 discutat aceste aspecte și cu creditorul prezent care a arătat că nu înțelege să avanseze astfel de sume apreciem că, sunt pe deplin incidente prevederile art. 131 din legea nr. 85/2006, închiderea procedurii putând fi dispusă de către judecătorul sindic în orice stadiu al acesteia.

Și pe excepție, judecătorul sindic a apreciat că nu este întemeiată contestația, nefiind depusă în termen.

În ceea ce privește tardivitatea formulării contestației, la raportul de activitate nr. 2 /11.03.2009, s-a constatat de către Judecătorul sindic că această contestație a fost depusă tardiv potrivit cu prevederile art. 21 al. 3 din Legea nr. 85/2006, contestația trebuind înregistrată în termen de 5 zile de la întocmirea raportului de activitate prev. de art. 21 al. 1 din același act normativ, contestația fiind depusă la registratura Tribunalului Arad la data de 19 martie 2009.

Față de considerentele prezentate, Judecătorul sindic a respins contestația formulată de creditoarea Administrația Finanțelor Publice A cu motivarea că, contestația la raportul prin care s-a solicitat închiderea procedurii nu este admisibilă, Legea nr. 85/2006 nefăcând referire la nici un temei de drept care să îndrituie vreun creditor să se opună închiderii procedurii în condițiile în care sunt pe deplin incidente prevederile art. 131 din lege, în sensul că în orice stadiu al procedurii dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului, ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, Judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii prin care să dispună și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Referitor la schimbarea lichidatorului judiciar, Judecătorul sindic a constatat că acesta a fost desemnat prin Încheierea nr. 2443/03.12.2008, potrivit art. 32 din legea insolvenței.

Decizia invocată de contestatoare a fost depusă la data de 2 martie 2009, după 3 luni de la data deschiderii procedurii și precizăm că, deși pentru organele fiscale ordinul invocat nr. 1009/23.07.2007 emis de Ministerul Economiei și Finanțelor prin care se propune numirea ca lichidator în dosarul de insolvență al debitoarei pe Consult AR Management A, are caracter de obligativitate ordinul fiind un act normativ cu caracter inferior dispozițiilor cuprinse în legea insolvenței, Judecătorul sindic și ceilalți participanți la procedură nu pot fi ținuți de prevederile acestuia decât dacă adunarea creditorilor este de acord cu limitele impuse prin acesta.

În speță, adunările creditorilor organizate de către lichidatorul judiciar nu au solicitat schimbarea lichidatorului judiciar.

Astfel, având în vedere că Legea nr.85/2006 prevede posibilitatea înlocuirii administratorului/lichidatorului judiciar doar pentru motive temeinice în condițiile art. 11 lit. e, ori creditorul contestator nu a făcut nici un fel de dovezi în acest sens și ca atare Judecătorul sindic a apreciat că, nu există nici un motiv de înlocuire a lichidatorului judiciar.

Față de toate aceste considerente prezentate, Judecătorul sindic a respins contestația formulată vizând aspectele de închidere a procedurii și înlocuire a lichidatorului judiciar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, creditoarea Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței recurate în sensul continuării procedurii de lichidare judiciară și dispunerii lichidatorului judiciar să formuleze o acțiune de atragere a răspunderii materiale a fostului administrator, conform art.138 din Legea nr.85/2006, republicată.

În motivarea recursului, creditoarea arată că, în conformitate cu art.2 din Legea nr.85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe în vederea îndeplinirii scopului propus al legii, iar, dacă contrar tuturor acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei din evidențele contabile rezultă că nu sunt sau nu au rămas bunuri în inventar, precum și numai dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, numai atunci judecătorul sindic poate dispune închiderea procedurii potrivit art.131 din Legea nr.85/2006.

Potrivit art.5 din Legea nr.85/2006 "organele care aplică procedura sunt: instanțele judecătorești, administratorul și lichidatorul. Organele prevăzute la alin.(1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".

Potrivit art.4 din Legea nr.85/2006 "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul sindic".

Creditoarea recurentă arată că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea de creanțe, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea promovării art.138 din Legea nr.85/2006 și că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii falimentului cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se la imposibilitatea realizării scopului declarat al legii, enunțat în mod imperativ în art.2 din Legea insolvenței.

De asemenea, creditoarea recurentă arată că, lipsa actelor societății nu poate duce la concluzia că nu sunt bunuri și că nimănui nu-i incumbă responsabilitatea pentru ajungerea societății în faliment, precum și faptul că nu s-au făcut cercetări la OCPI, privind eventuale bunuri imobile înscrise în cartea funciară, la Arhiva electronică de gajuri mobiliare și la bănci, pentru eventuale conturi bancare.

Totodată, creditoarea recurentă susține că nedepunerea documentelor contabile ale societății, atrage incidența prevederilor art.147 din Legea nr.85/2006, iar pentru ajungerea societății debitoare în stare de faliment, în virtutea mandatului conferit de adunarea generală a acționarilor, vina îi incumbă fostului administrator, situație în care sunt incidente prevederile art.138 din Legea nr.85/2006.

În final, creditoarea recurentă precizează că a făcut opoziție privind lichidatorul judiciar, la data de 19.03.2009 a solicitat să fie convocată o adunare generală a creditorilor pentru ca în cadrul ei să propună numirea unui alt lichidator judiciar, în conformitate cu Ordinul nr.1009/2007 emis de și art.11(c) din nr.173/2008, solicitare respinsă, deși a depus decizia nr.28/2009 prin care Comisia de selecție a practicienilor în insolvență de pe lângă DGFP Aas electat în acest dosar pe Consult AR Management

Analizând recursul de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.

Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".

Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic, pe baza rapoartelor prezentate de lichidatorul judiciar desemnat pe seama debitoarei, că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și nici fonduri pentru acoperirea cheltuielilor administrative, că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență, iar atragerea răspunderii fostului administrator al debitoarei nu poate fi probată, lichidatorul judiciar nefiind în posesia actelor contabile ale debitoarei.

Potrivit Raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, raport întocmit de lichidatorul judiciar pe baza actelor recuperate de la organele fiscale, nu au fost identificate bunuri sau alte resurse pentru a putea fi plătite datoriile societății, după cum nu au fost identificate cauze de atragere a răspunderii fostului administrator al debitoarei.

Astfel, Curtea constată că, având în vedere faptul că debitoarea nu figurează cu bunuri supuse impozitării coroborat cu faptul că au putut fi identificate nici un fel de bunuri în averea sa, precum și că creditoarea nu a înțeles să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în mod corect s-a dispus închiderea procedurii întemeiată pe prevederile art.131 din Legea insolvenței, situație în care nu poate fi vorba de un raport final ce necesită a fi comunicat părților din proces.

Pe de altă parte, creditoarea critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei.

În ceea ce privește cererea creditoarei de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie).

Întrucât potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 "la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului", iar creditorii nu mai au potrivit actualei reglementări calitatea procesuală activă de a solicita aplicarea prevederilor art. 138 față de membrii organelor de conducere ai debitoarei, criticile recurentei legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarea neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.

Cu privire la cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar formulată de către creditoarea recurentă A, conform Deciziei nr.28/2009 prin care Comisia de selecție a practicienilor în insolvență de pe lângă Aas electat pentru debitoarea - SRL pe Consult AR Management A, se reține că această cerere, depusă la filele 186-187 dosar fond, a fost formulată la data de 2 martie 2009, deși cererea de declanșare a procedurii insolvenței depusă de către debitoare a fost formulată la 10 octombrie 2008, iar judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii prin încheierea nr.2443/03.12.2008 prin care a fost desemnat ca lichidator judiciar

Așadar, decizia despre care face vorbire recurenta a fost depusă la circa 3 luni de la data deschiderii procedurii și numirea lichidatorului.

Mai mult, Aap articipat în calitate de creditoare la creditorilor organizate de către lichidatorul judiciar până la acel moment și nu a precizat în niciuna dintre acestea că este nemulțumită de modul în care și-a desfășurat activitatea lichidatorul judiciar desemnat deja, fără să precizeze nici în recurs motive determinante care să necesite înlocuirea acestuia, conform art.11 lit.e din Legea nr.85/2006.

În plus, la fila 215 dosar fond, se află depus Raportul de activitate nr.5 întocmit de lichidatorul judiciar în care se menționează stadiul desfășurării procedurii de insolvență a debitoarei - SRL, precum și faptul că recurenta A, prezentă la data când lichidatorul judiciar a depus raportul și a solicitat onorariul cuvenit activității desfășurate a arătat că este de acord și aprobă onorariul propus de lichidatorul judiciar, dar că nu înțelege să avanseze cheltuielile necesare pentru continuarea procedurii și că este prematur a se discuta închiderea acesteia, motive pentru care se constată că în mod temeinic și legal instanța de fond a respins cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar, precum și contestația formulată de creditoare cu privire la respingerea acestei cereri.

Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de creditoarea A împotriva sentinței comerciale nr.1375/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - Grefier,

- -

Red./18.11.09

tehn./ 2 ex./18.11.09

Primă instanță: Tribunalul Arad,

judecător:

Președinte:Petruța Micu
Judecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1179/2009. Curtea de Apel Timisoara