Procedura insolventei practica judiciara. Decizia 1183/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA COMERCIALĂ
Operator date - 2928
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1183/
Ședința publică din data de 19 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Petruța Micu
JUDECĂTOR 2: Anca Buta
JUDECĂTOR 3: Florin Moțiu
Grefier: - -
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de creditoarele AUTORITATEA PENTRU VALORIFICARE ACTIVELOR STATULUI B și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A împotriva sentinței comerciale nr. 791/22.04.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu debitoarea intimată - PROTECȚIE ȘI PAZĂ SRL I prin lichidator judiciar, având ca obiect procedura insolvenței.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura completă.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 Cod procedură civilă, Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 791/22.04.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad, În baza art. 131 din legea nr. 85/2006, a închis procedura prevăzută de prezenta lege împotriva debitoarei - Protecție și Pază SRL și în consecință a dispus: notificarea sentinței de închidere a procedurii Direcției Teritoriale a Finanțelor Publice A si ORC de pe lângă Tribunalul Arad; descărcarea administratorului judiciar al debitoarei - Protecție și Pază SRL respectiv L A, de orice îndatorire sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați; radierea debitoarei - Protecție și Pază SRL din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Arad.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la data de 22 aprilie 2009 administratorul judiciar L A, desemnat să administreze procedura insolvenței debitorului - Protecție și Pază SRL A, a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a faptului că debitoarea nu deține bunuri mobile sau imobile de valorificat, nu au fost identificate de către administratorul judiciar drepturi de creanță ce pot fi încasate și disponibilități bănești în conturile debitoarei și că nu există nici o altă sursă de acoperire a cheltuielilor cu procedura și nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare.
Judecătorul sindic a mai constatat că procedura a fost deschisă prin sentința comercială nr. 226 din 11 februarie 2009 fiind desemnat ca și administrator judiciar L A, reținând din raportul privind cauzele și împrejurările care au generat apariția stării de insolvență a debitoarei că, întrucât nu au fost identificate de către administratorul judiciar acte, respectiv operațiuni juridice care să atragă incidența prevederilor art. 138 din Legea 85/2006, nu a putut determina motive care să atragă răspunderea membrilor organelor de conducere.
În plus din concluziile acestui raport, referitoare la cauzele și împrejurările care au dus la încetare de plăți, judecătorul sindic a reținut și cauzele care au dus la încetarea de plăți a debitoarei și anume: neacoperirea datoriilor către furnizori, nerecuperarea creanțelor de la clienți, lipsa lichidității datorată în primul rând neîncasării debitorilor, lipsa de fonduri pentru desfășurarea în bune condiții a activității societății, incapacitatea acoperirii datoriilor către bugetul de stat la scadență,scăderea drastică a activității în ultimii ani.
Față de aceste aspecte reținute, întrucât debitoarea nu deține bunuri mobile sau imobile de valorificat, nu au fost identificate de către administratorul judiciar drepturi de creanță ce pot fi încasate și disponibilități bănești în conturile debitoarei și că nu există nici o altă sursă de acoperire a cheltuielilor cu procedura, că nici un creditor nu s-a oferit să avanseze sumele corespunzătoare, deși au fost notificați ca până la data de 21.04.2009 să își exprime poziția cu privire la avansarea sumelor necesare continuării procedurii insolvenței, nici unul dintre aceștia nu a înțeles să dea curs solicitării administratorului judiciar, drept pentru care, judecătorul sindic, în baza art. 131 din legea insolvenței a dispus închiderea procedurii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, înregistrate pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA sub nr-.
Prin recursul declarat, creditoarea AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul continuării procedurii de lichidare a debitoarei pana Ia recuperarea tuturor datoriilor pe care aceasta Ie are de achitat creditorilor.
În motivarea recursului, s-a arătat că în fapt, prin sentința atacata, instanța de fond a admis solicitarea lichidatorului și a dispus închiderea procedurii de lichidare judiciară a debitoarei. Arată că instanța de fond a reținut că propunerea de închidere a procedurii făcută de către lichidatorul judiciar, este fondată, că în raportul final s-a arătat că în patrimoniul debitoarei nu au fost evidențiate bunuri valorificabile și nu sunt elemente care să susțină ideea că situația în care a ajuns debitoarea s-ar datora faptelor săvârșite de către foștii administratori, că lichidatorul judiciar a învederat că nici nu dispune de sumele necesare continuării proceduri, iar creditorii înscriși la masa credală nu s-au oferit să avanseze sumele solicitate.
Creditoarea recurentă AVAS B susține că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor legale aplicabile în cauză, deoarece dacă ar fi existat sumele necesare, chiar și prin avansarea acestora de către creditori, continuarea procedurii s-ar impune, aspect spre care tinde atât Legea 85/2006, prin etapele și metodele prevăzute, cât și interesul creditorilor. Consideră că închiderea procedurii în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, apare ca o sancționare a creditorilor, ce nu pot avansa sumele necesare, ceea ce excede cadrul prevăzut de Legea insolvenței, care are ca principal obiectiv îndestularea creditorilor debitoarei și reprezentanții săi.
Față de lipsa fondurilor, AVAS consideră ca aceste puteau fi obținute făcându-se aplicarea art. 4 alin. 4 din Legea 85/2006, modificata, care prevăd in mod explicit ca "în lipsa disponibilităților în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plățile efectuându-se pe baza unui buget previzionat pe o perioadă de cel puțin 3 luni, aprobat de judecătorul-sindic". Se arată că în condițiile in care această recurentă ar fi avansat sume pentru continuarea lichidării, astfel cum s-a solicitat, creanța AVAS, a cărei recuperare se dovedește dificila si la cuantumul actual, s-ar fi mărit, devenind si mai greu de recuperat.
De asemenea, arată că neavansarea de către creditori a sumelor necesare continuării procedurii, nu trebuie să fie amendată cu "închiderea procedurii" în temeiul art. 131 din Legea 85/2006, care nu prevede acest aspect.
Referitor la posibilitatea continuării procedurii de lichidare judiciară, recurenta arată că modalitatea continuării procedurii este formularea cererii de chemare în judecată, având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societății, pentru a atrage la masa credală sume suplimentare destinate acoperirii pasivului debitoarei, deoarece lichidatorul judiciar are datoria de a căuta modalități de recuperare a patrimoniului, în vederea achitării a cât mai multe dintre creanțele pe care debitoarea le are la creditori.
Creditoarea recurentă susține că pornind de la izvorul creanței sale, respectiv creanța pe care debitoarea o datora CAS A, constată că o aplicare a dispozițiilor art. 138 din Legea 85/2006 reprezintă de fapt, găsirea persoanei din conducerea debitoarei, vinovate de deturnarea sumelor oprite de la angajatul asigurat și folosite în alte scopuri decât cel prevăzut de lege, respectiv virarea sumelor reținute către CAS, ceea ce constituie o încălcare a dispozițiilor art. 94 din OUG 150/2002 modificată, conform cărora utilizarea în alte scopuri sau nevirarea la fond a contribuției reținute de la asigurați, constituie infracțiunea de deturnare de fonduri și se pedepsește conform prevederilor art. 302 Cod penal și art. 280 Codul muncii.
Astfel, consideră că Statul R, reprezentat în cauza de față prin a suferit un prejudiciu, a cărui existenta certă se stabilește prin constatarea de către judecătorul sindic nu numai a faptului ca societatea a ajuns în încetare de plăți ci și a împrejurării ca obligațiile fata de creditori nu pot fi plătite integral din averea debitorului.
Se susține că lichidatorul judiciar nu a aplicat corect regulile răspunderii instituite de dispozițiile art. 138 și următoarele din Legea 85/2006, arătând că aceste fapte trebuie privite în contextul stării de insolvență de debitoarei, ca fiind un complex de cauze sau condiții care au dus sau au favorizat ajungerea societății în încetare de plăți. Prin aceste fapte debitoarea a fost lipsită de lichidități tocmai pentru că a fost administrată cu rea-credință sau cu neglijență, creditorii nemaiputându-și recupera creanțele, scopul acestei dispoziții legale fiind tocmai punerea la îndemâna creditorilor a unor proceduri speciale, prin care să-și acopere creanțele de la persoanele vinovate de ajungerea societății în incapacitate de plată, atât în ceea ce privește judecarea acestora, cât și în ceea ce privește probațiunea, legea instituind prezumții de culpă și de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Se arată că lichidatorul nu este un executor judecătoresc care ar avea doar obligația de a vinde bunuri aflate în averea debitoarei, ci atribuțiile sale sunt mult mai complexe. Astfel, art. 25 din Legea nr. 85/2006 prevede că prima dintre atribuțiile lichidatorului consta în "examinarea activității debitorului in raport cu situația de fapt si întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la insolvența, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabila", această analiză realizata de către un specialist, respectiv lichidatorul, constituind premisa declanșării unor potențiale acțiuni in baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin recursul declarat, creditoarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul de a se dispune lichidatorului judiciar să formuleze o acțiune de atragere a răspunderii administrative față de fostele organe de conducere ale societății, conform art. 138 din Legea 85/2006.
În motivarea recursului s-a arătat că potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii este instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență, situație care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri și diligențe pentru îndeplinirea scopului propus al legii. Dacă contrar acestor inițiative nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidențele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum și dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvență, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.
Se susține faptul că prin raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, conform art. 20 alin. 1 lit. b din Legea 85/2006, lipsește, se constată că nu există acte contabile și astfel nu se poate stabili existența vreunor bunuri ale societății și nici vinovăția fostului administrator. Consideră că acesta era un motiv suficient pentru ca lichidatorul judiciar să formuleze acțiune în atragerea răspunderii administratorului, chiar lipsa actelor contabile conducând la această situație de imposibilitate a derulării procedurii, aspect ce a fost reținut eronat și de către judecătorul sindic.
De asemenea, s-a menționat că potrivit art. 5 din Legea nr. 85/2006 "Organele care aplică procedura sunt: judecătorul-sindic, administratorul judiciar și lichidatorul.
(2) Organele prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a actelor și operațiunilor prevăzute de prezenta lege, precum și realizarea în condițiile legii a drepturilor și obligațiilor celorlalți participanți la aceste acte și operațiuni".
Conform art. 131 din Legea 85/2006: "În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat", iar potrivit art. 59 alin. 1: "Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăși 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă."
Astfel, recurenta A consideră că legea impune în mod imperativ întocmirea unui raport privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitoarei, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, fără a face diferență cu privire la existența sau inexistența bunurilor sau a lipsei contabilității debitoarei falite. Arată că tocmai faptul că aceste fapte s-au reținut, constituie un motiv suficient de răspundere administrativă, că lipsa actelor contabile și neținerea contabilității potrivit dispozițiilor legale echivalează cu o prezumție de ducere a societății în stare de faliment, fostul administrator fiind vinovat de încălcarea mai multor dispoziții legale, și anume: art. 138 lit. d din Legea 85/2006, art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea 31/1990 republicată, art. 11 alin. 4 din Legea contabilității, cu atât mai mult cu cât relația administratorului cu societatea comercială se supune regulilor mandatului, conform art. 1540 Cod civil. Consideră că faptul că aceste dispoziții legale sunt stabilite prin alte acte normative decât Legea 85/2006 nu impietează asupra răspunderii administrative, deoarece Legea 85/2006 este specială doar pentru derularea procedurii falimentului, iar faptele care se definesc la modul general la art. 138 din Legea 85/2006 sunt detaliate ca și modalități de săvârșire în legile speciale indicate, astfel că ar fi fost lipsit de rațiune juridică reluarea acestor fapte în cuprinsul Legii nr. 85/2006 din moment ce sunt enunțate și definite în legi speciale, iar potrivit principiului specialia generalibuss derogant, acestea sunt norme speciale cu privire la răspunderea administrativă față de cele generale ale Legii 85/2006.
Recurenta consideră că trebuia analizată eventualitatea unor acțiuni oblice pentru recuperarea creanțelor, investigații privind bunurile personale ale foștilor administratori în vederea aplicării art. 138 din lege, apreciind că este imposibil de acceptat o soluție de închidere a procedurii, cât timp nu a fost respectată o dispoziție imperativă a legii, prin acest fapt ajungându-se în imposibilitatea realizării scopului declarat al legii enunțat în art. 2 din Legea 85/2006.
Se mai arată că potrivit doctrinei, răspunderea administratorului pentru ajungerea societății comerciale în insolvență este reglementată de dispozițiile referitoare la mandat, iar mandatul este cuprins în actul constitutiv al societății, astfel că lichidatorul judiciar, în considerarea retribuției primite, are datoria de a întocmi și depune un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și de a cere atragerea răspunderii materiale a foștilor administratori pentru lipsa lor de diligență în conducerea activității societății, atragerea răspunderii având eficiență doar înainte de închiderea procedurii.
În drept, recurenta a invocat art. 2, 5, 131 și 138 din Legea nr. 85/2006, art. 73 alin. 1 lit. c și alin. 2, art. 134 alin. 1 și 2, art. 181 din Legea 31/1990 republicată, art. 11 alin. 4 din Legea contabilității, art. 1540 Cod civil, art. 304 pct. 9 și 304 Cod procedură civilă.
Analizând recursurile de față, prin prisma criticilor formulate de recurentă și din oficiu, raportat la dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, judecătorul sindic pronunțând o hotărâre temeinică și legală, conformă cu probele de la dosar.
Astfel, în cauză închiderea procedurii s-a realizat în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia "în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat".
Acesta a fost temeiul juridic care a stat la baza pronunțării sentinței recurate, fapt care rezultă și din motivarea judecătorului sindic.
Pentru a se dispune această măsură s-a constatat de judecătorul sindic că debitoarea nu dispune de bunuri valorificabile și că creditorii debitoarei nu și-au manifestat intenția de a avansa eventualele sume ce ar fi necesare continuării procedurii de insolvență.
În aceste condiții, închiderea procedurii în baza art. 131 din Legea nr. 85/2006 se poate dispune oricând, nefiind condiționată de vreun act sau moment anume în cadrul procedurii insolvenței, nepunându-se problema convocării adunării generale a creditorilor sau a comunicării raportului final către creditori pentru ca aceștia să poată formula obiecții.
Pe de altă parte, creditoarele recurente critică în esență sentința recurată și pentru motivul că nu a fost atrasă răspunderea administratorului social al debitoarei, datorită închiderii premature a procedurii.
În ceea ce privește cererea creditoarelor de a fi angajată răspunderea administratorului debitoarei, potrivit art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că aceasta se poate face ca regulă numai la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului și numai ca excepție în condițiile art. 138 alin. 3 din lege (conform căruia comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acțiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenței, persoanele culpabile de starea de insolvență a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acțiunea prevăzută la alin. 1 și răspunderea persoanelor la care se referă alin. 1 amenință să se prescrie). Lichidatorul judiciar nu poate fi obligat să formuleze o asemenea acțiune, dacă el consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune antrenarea răspunderii membrilor de conducere sau de supraveghere din cadrul debitoarei aflate în procedura insolvenței.
Criticile recurentelor legate de problema aplicării art. 138 din lege sunt nefondate, având în vedere și temeiul închiderii procedurii, respectiv art. 131 din Legea nr. 85/2006, creditoarele neoferindu-se să avanseze sumele corespunzătoare continuării procedurii, în condițiile în care s-a constatat că nu există bunuri în averea debitoarei.
Așa fiind, constatând că nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarat de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de creditoarele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICARE ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței comerciale nr. 791/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /10.11.2009
Tehn. / 2 ex./10.11.2009
Instanța de fond - Tribunalul Arad
Judecător -
Președinte:Petruța MicuJudecători:Petruța Micu, Anca Buta, Florin Moțiu
